Remote Kill Switch: cine e cu adevarat stapanul gadgeturilor?

Proprietatea este un termen foarte serios, este garantata de constitutiile tuturor tarilor serioase, este un motiv de mandrie cand obiectul despre a carui proprietate discutam este o masina de lux, o vila cu piscina sau un ceas care costa cat oricare din primele doua.

M-am obisnuit ca atunci cand cumpar un gadget sa spun ca este al meu, chitanta si transferul sumei de bani o dovedesc. Aceste lucruri sunt insa pe cale sa se schimbe, fiind simtita din ce in ce mai mult intentia producatorului gadgetului de a-si rezerva anumite drepturi de a-ti controla dispozitivul si dupa momentul cumpararii acestuia.

Deja se intrevede care va fi viitoarea masura aleasa de producatori pentru a ne enerva: remote kill switch, o functie ce permite dezactivarea anumitor functii ale unui dispozitiv sau restrictionarea accesului la anumite aplicatii de la distanta. Si asta dupa ce citisem zilele trecute cum ca DRM-ul este sortit pieirii din cauza protestelor cumparatorilor.

Exemplu bun in acest sens este iPhone-ul celor de la Apple, un gadget care vine in mod legal cu obligatia crearii unui abonament special de voce si date. Ca sa fim sinceri alternativa exista, acum iPhone-ul fiind disponibil si la liber, dar la un pret de cateva ori mai made, de-a dreptul prohibitiv. In plus Apple restrictioneaza accesul posesorilor de iPhone la aplicatiile pe care le pot descarca prin intermediul magazinului online Apple Store. Singura solutie in acest caz este sa iti deblochezi iPhone-ul (actiune ce iti va anula garantia) si sa iti pui pe propria raspundere aplicatiile dorite.

Amazon Kindle DX este si el un exemplu de “unde ne indreptam” cu al sau remote kill switch care va permite dezactivarea de la distanta a functiei “text to speach” a anumitor titluri de carti, pentru care copyright-ul Kindle nu acopera drepturile de transformare in audiobook. Nici sistemul de operare pentru dispozitive mobile al celor de la Google, Android, nu este lipsit de remote kill switch, care permite dezinstalarea automata a anumitor aplicatii cumparate prin intemediul magazinului online Android Marketplace.

In aceste conditii se pune intrebarea: cine este pana la urma stapanul gadgeturilor cat timp cumparatorul nu are voie sa faca ce doreste cu dispozitivul, odata achizitionat. Vom merge oare catre un model tip “inchiriere” al dispozitivelor pe care le folosim in mod uzual? Asa s-ar putea rezolva si problema reciclarii produselor vechi, odata uzate moral/functional, problema care ar cadea in sarcina vanzatorului. Voi ce credeti?

Etichete:
Autor: Ionut Popa - toate posturile lui
Ionut Popa este redactor al GiZ.ro. A studiat Automatica si Calculatoarele si lucreaza in presa IT incepand din 2002. Acum este implicat in propriile proiecte, incluzand GiZ.ro.

Alte articole asemanatoare

Nu exista comentarii la “Remote Kill Switch: cine e cu adevarat stapanul gadgeturilor?”
Lasa si tu un comentariu

More in Componente PC, zArticole (229 of 290 articles)


Observ in ultimul timp tendinta de a creste rezolutiile native ale monitoarelor cu diagonale mici si medii. Iar aceasta tendinta ...