Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă exprimați acordul.  Accept

GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Ce este un router wireless, recomandari si cum il configuram

Cu numai câţiva ani în urmă, calculatorul era singurul produs electronic pe care îl puteai conecta la internet, motiv pentru care un simplu cablu de la furnizorul de cartier era suficient pentru nevoile tale.

De atunci, lucrurile s-au schimbat radical: calculatoarele portabile au devenit foarte accesibile (netbook-uri, laptopuri, ultrabook-uri), telefoanele mobile se conectează facil la internet, tabletele asigură divertismentul, iar un ebook reader te scapă de monotonie.

Toate aceste dispozitive se pot conecta la internet, iar cea mai simplă opţiune de a le “lega” între ele este un router wireless: un dispozitiv de două ori mai mic decât un DVD-player capabil să gestioneze conectarea la internet pentru toate gadgeturile de mai sus printr-o simplă conexiune terestră de la furnizorul tău de telecomunicaţii.

Un rooter wireless, indispensabil pentru conectarea la internet

Caracteristici şi tehnologii – ce este un router wireless?

Pe cât de simplu şi banal pare la prima vedere, un router wireless poate cu uşurinţă să dea bătăi de cap utilizatorilor începători, în special în privinţa configurărilor necesare pentru conectarea la internet, dar şi din cauza numeroase tehnologii şi caracteristici specifice.

  • Standarde: Wireless N, n draft – Primele standarde wireless au apărut în 1999 şi s-au numit IEEE 802.11a şi IEEE 802.11b, permiţând viteze de până la 54 Mbps şi, respectiv, 11 Mbps pentru transferul datelor. Patru ani mai târziu a apărut IEEE 802.11g, cu viteze de până la 54 Mbps, însă prima îmbunătăţire majoră a apărut abia spre finalul deceniului trecut sub numele IEEE 802.11n.

Întrucât specificaţiile nu fuseseră încă standardizate, producătorii au lansat routere wireless “n draft”, care simbolizau prezenţa standardului IEEE 802.11n chiar dacă acesta nu fusese încă standardizat. După certificarea din 2009, routerele wireless beneficiază de standardul IEEE 802.11n. Între timp, standardul IEEE 802.11n a devenit cunoscut mai simplu sub numele de Wireless N şi permite viteze de până la 300 Mbps.

Standardele de conectare la internet wireless

Reţine însă ca aceste viteze sunt pur teoretice. În realitate, transferul de date se va realiza la viteze semnificativ mai mici, principalii factorii fiind tipul de conexiune la internet de care beneficiezi şi gradul de acoperire.

  • Router wireless single band sau dual band – Routerele wireless utilizează două frecvenţe: 2.4 GHz şi 5 GHz. Routerele IEEE 802.11b şi IEEE 802.11g folosesc exclusiv frecvenţa de 2.4 GHz, în timp ce routerele IEEE 802.11n pot utiliza fie frecvenţa de 2.4 GHz, fie frecvenţa de 5 GHz.

În prezent, frecvenţa de 5 GHz este mai liberă decât frecvenţa de 2.4 GHz, motiv pentru care este mai potrivită pentru utilizare intensivă, ca de exemplu pentru streaming online sau jocuri online. Dezavantajul acesteia este însă că oferă acoperire pe o distanţă mai mică decât frecvenţa de 2.4 GHz, astfel că trebuie să poziţionezi routerul cât mai bine.

  • Antene – Orice router wireless beneficiază de o antenă pentru propagarea semnalului. De cele mai multe ori vei întâlni routere wireless cu o antenă, însă sunt frecvente şi routerele wireless cu două şi trei antene. De asemenea, routerele cu antenă internă încep să fie din ce în ce mai populare.

Performanţele antenei sunt importante în semnalul pe care îl va furniza routerul wireless. Antenele standard oferite de producători sunt omnidirecţionale, adică transmit semnalul în toate direcţiile din jurul routerului, lucru care nu îţi va fi de niciun folos dacă montezi routerul lângă un perete exterior. De aceea, pe cât posibil, încearcă să plasezi routerul cât mai central sau cumpără o antenă dedicată, pentru că există routere la care poţi schimba antena.

Oportunitatile de conectare la internet oferite de un rooter wireless

  • Securitate – Nu uita să securizezi accesul la reţeaua ta wireless, pentru că în caz contrar orice persoană care dispune de un gadget cu Wi-Fi se poate conecta fără probleme la internet.

Cel mai bine este să apelezi la o protecţie de tip WAP (Wired Equivalent Privacy), care îţi permite să-ţi setezi o parolă pentru accesul la internet. Chiar dacă nu este impenetrabilă, protecţia WAP este mai bună decât WEP (Wired Equivalent Privacy), care are un algoritm de criptare mai uşor de spart.

Recomandări routere wireless

Piaţa routerelor wireless este una bogată în oferte pentru toate buzunarele. Există atât routere wireless ieftine, cu preţuri care nu depăşesc 100 lei, dar şi routere wireless mai scumpe care beneficiază de funcţii extra. Iată câteva dintre recomandările Giz:

  • Routere wireless ieftine – D-Link DIR-600 – 100 lei – Unul dintre routerele wireless “veterane” pe piaţă, D-Link DIR-600 şi-a câştigat o bună reputaţie printre utilizatori. Este compatibil cu standardele IEEE 802.11n draft version 2.0, IEEE 802.11g şi, pe lângă portul WAN, are patru porturi LAN. De asemenea, beneficiază de securitate WEP şi WAP, are o singură antena, iar designul este unul simplu şi atrăgător.

D-Link DIR-600, unul dintre cele mai bune routere wireless ieftine

Practic, este unul dintre cele mai ieftine şi mai bune routere wireless compatibile cu standardul IEEE 802.11n, alte variante mai puţin recomandate fiind Edimax BR-6228NC la 107 lei sau TP-LINK TL-WR743ND la 110 lei.

  • Routere wireless de nivel mediu – Pe măsură ce creştem pretenţiile, ajungem la routere wireless care costă în jur de 200 lei. În această categorie de preţ, una dintre cele mai bune opţiuni este un TP-LINK TD-W8960N de 220 lei care, în ciuda unui design mai puţin reuşit (părere personală), beneficiază de câteva caracteristici suplimentare de securitate care îţi pot atrage atenţia: filtrare IP, filtrare MAC său control parental. Suportă standardele IEEE 802.11 b/g/n, însă din păcate se poate conecta numai la frecvenţa de 2.4 GHz, nu şi la cea de 5 GHz.

Pentru performante mai bune poti alege un TP-Link

De funcţii asemănătoare beneficiază şi routerul Asus RT-N12 de 205 lei, care beneficiază de două antene detaşabile, dar şi un alt model TP-Link, TP-LINK TL-WR1043ND de 230 lei, care are trei antene detaşabile.

  • Routere wireless profesionale – Dacă vrei să ai un router wireless profesionist, garnisit cu câteva funcţii extra, pregăteşte-te să investeşti o sumă considerabilă de bani. Netgear şi-a câştigat o bună reputaţie în domeniu în ultimii ani, iar modelul Netgear N600 este considerat de presa de specialitate una dintre cele mai bune opţiuni.

Netgear N600 este compatibil cu standardele IEEE 802.11 b/g/n şi este dual-band, putându-se conecta atât în frecvenţa de 2.4 GHz (pentru standardele b şi g), cât şi în frecvenţa de 5 GHz (pentru standardul n), care oferă performanţe mai bune. De aceea, routerul este recomandat inclusiv pentru streaming video. De asemenea, există câteva funcţii suplimentare şi la capitolul securitate: pe lângă proitectia WEP şi WAP, există dubla-protectie firewall şi un sistem care previne atacurile de tip denial-of-service (DoS). Din păcate, preţul este pe măsură: 700 lei.

Netgear N600, unul dintre routerele wireless de top

Concluzii

Alegerea unui router wireless poate fi uşurată semnificativ dacă analizezi exact funcţiile de care ai nevoie pentru reţeaua de acasă. După ce stabileşti exact care sunt caracteristicile de care ai nevoie, poţi începe căutarea unui router potrivit în funcţie de bugetul pe care îl ai disponibil.

Cert este ca un router wireless a devenit indispensabil pentru cei mai mulţi dintre noi în urma avalanşei de dgadgeturi care se pot conecta la internet.

34 comentarii

  1. Sorin

    August 22, 2012 la 12:12

    Am o tableta Assus Transformer Prime, care nu are conexiune 3G. Doresc sa cumpar un Router Wireless mobil. Deplasandu-ma mult prin oras, imi este necesar un astfel de Router. Am stick de internet Digi Net Mobil.
    Ce Router Mobil ma sfatuiti sa cumpar la un buget de 250-350 Ron?

    • Andrei Girbea

      August 26, 2012 la 23:43

      Sorin, e putin cam complicat, dongle-urile 3G pe USB nu vor merge in cele mai multe cazuri pe tableta, deoarece necesita driveri si acestia nu exista pentru Android… Asadar, nu stiu ce sa iti recomand. Poate ai putea suna la Digi sa vezi daca te pot ajuta?

  2. raluca

    Noiembrie 1, 2012 la 16:58

    buna buna sa va fie inima,un vecin si-a scos router-ul pe fereastra
    (dar poate nu este router seamana si are doua antenute !),
    poate cineva sa imi spuna de ce ?

  3. Cecilia G

    Iulie 17, 2014 la 11:31

    Buna ziua! Se poate face un update la acest articol? Ma intereseaza un update de fapt la routerele de pe piata, specificatii tehnice, sugestii, nocivitate… Multumesc!

    • Daniel Popescu

      Iulie 17, 2014 la 16:34

      Actualiam periodic articolele de acest gen de pe site si asa vom proceda si cu acest material despre routere.

  4. daniel

    Septembrie 13, 2014 la 11:35

    Salut. poate ma puteti ajuta: Am luat un router wifi dual band (ASUS RT-N53) si nu stiu daca functioneaza ambele retele (2,4 si respectiv 5 ghz). ar trebui sa se creeze doua retele wireless si cand scanez cu telefonul sa-mi apara in lista ambele? sau cum as putea sa-mi dau seama daca merge si cea de 5 ghz? multumesc.

    • Daniel Popescu

      Septembrie 16, 2014 la 14:05

      La configurarea automata a unui router, acesta afiseaza de obicei o singura retea Wi-Fi, intrucat software-ul aloca acelasi nume si aceeasi parola pentru conexiunile Wi-Fi din retelele de 2.4 GHz si 5 GHz. Pentru a face distinctie intre frecvente si pentru a o putea alege mereu pe cea de 5 GHz trebuie sa-i schimbi numele si, eventual, parola in setarile routerului. Pentru asta poti urma instructiunile din manual, pe care il poti descarca de aici: http://www.asus.com/ro/Networking/RTN53/HelpDesk_Manual/

  5. Anon

    Ianuarie 8, 2015 la 22:32

    Nu inteleg ceva . Daca imi cumpar router wireless il configurez si il conectez si gata am internet ? Va rog cineva sa-mi explice

    • Daniel Popescu

      Ianuarie 9, 2015 la 09:28

      Inainte de a folosi routerul, trebuie sa ai internet de la un operator. Routerul este util pentru a imparti apoi conexiunea la internet cu alte dispozitive care au Wi-Fi (laptopuri, telefoane, tablete).

  6. Serban

    Ianuarie 10, 2015 la 16:33

    Buna ziua
    ma puteti ajuta cu un sfat privind achizitionarea unui router (modem incorporat)pentru fiberlink de 200mb de la RDS? apartament de 2 camere
    -Router Wireless-N 300 Linksys E900/E1200
    -Router Wireless N 300Mbps D-Link DIR-636L
    -sau o alta sugestie in intervalul100-200lei
    Multumesc anticipat pentru ajutor
    Serban

    • ando

      Ianuarie 14, 2015 la 00:17

      Depinde ce vrei sa faci prin router…

  7. costel

    Martie 5, 2015 la 10:41

    salut ,am o intrebare pt, profesionisti ,pot trimite semnal wi-fi cu un router la un vecin situat la un etaj mai sus pe aceiasi scara de bloc ,ce tip de router ar putea face asta ,daca e posibil ,ar fi 2,3 pereti de beton cu armatura /?

    • Dragos

      Martie 11, 2015 la 12:54

      Salut. Eu am un router cu 3 antene tp link de 300 lei, stau la etajul 7 si am semnal in fata blocului cat si in spate. Sper ca am fost de folos!

  8. Dan

    Iunie 9, 2015 la 22:51

    Am o tableta Galaxi tab 4 cu android. Am TV, internet de la firma UPC. Mă interesează dacă pot folosi tableta în apartamentul din Pajura şi într-un alt apartament de pe Stefan cel Mare cu un acelaş routere wireless, evident mutat dintr-un loc in altul. Pentru aceasta situaţie cam ce routere wireless ar fi cel mai indicat (modelu si preţul acestuia dacă se poate)
    Cu multumiri.

    • Daniel Popescu

      Iunie 14, 2015 la 16:20

      Da, poti face acest lucru. Cat despre model, orienteaza-te in functie de recomandarile noastre din acest articol.

  9. Dan

    Iunie 9, 2015 la 22:57

    O doua intrebare. Pentru abonaţii de la UPC se poate cumpara din oraş orice routere wireless care să funcţioneze fără setări suplimentare sau trebuie unul de luat de la firma furnizoare de internet.

    • Daniel Popescu

      Iunie 14, 2015 la 16:19

      Poti cumpara orice router wireless, functionarea acestuia nu depinde de furnizorul de internet.

  10. George

    Iulie 18, 2015 la 05:13

    Salut,
    Am trecut de la Fiberlink 100 la Fiberlink 300 (mi-au montat un GPON Huawei HG8240). Viteza netului a ramas insa aceeasi, caci am un PC vechi (nu pt jocuri): Intel Pentium 4, CPU 3 Ghz, 3 GB RAM, 256MB NVIDIA GeForce 6600,186 GB HDD Western Digital, placa de retea gigabit, Win XP Pro SP3 (32bit).
    Am citit ca se poate obtine internet rapid si pe un PC vechi de 9 ani (cu XP Home), dotat cu placa gigabit si router GB RT-N16.
    Nu vreau sa distribui netul pe mai multe dispozitive, ci doar sa obtin cresterea vitezei in PC, conectat prin fir la router.
    Ma ajuta un router gigabit si ce model ar fi bun?
    Multumesc anticipat pentru orice sugestie.

  11. Serban Ionela Crenguta

    Iulie 20, 2015 la 15:28

    Buna ziua!
    Am si eu o intrebare legata de achizitionarea unui router. As vrea sa plec in vacanta la bunici la tara, unde stiu ca nu e internet. Daca o sa cumpar un router o sa am internet automat pe laptop?

    • Daniel Popescu

      Iulie 21, 2015 la 09:51

      Intr-o astfel de situatie, routerul nu te ajuta. Cel mai simplu este sa apelezi la serviciile operatorilor de telefonie, care au in oferte internet pentru laptop fara abonament prin utilizarea unui modem care se conecteaza la laptop. Mai multe detalii gasesti in acest articol: giz.ro/internet/internet-pentru-laptop-fara-abonament-ce-oferta-sa-aleg-13905/

  12. Marius

    Iulie 24, 2015 la 17:24

    Buna . Am internet fiberlink 100 de la RDS , daca imi cumpar un router si un adaptor wireless care au ambele rata de transfer wireless 150Mbps de exemplu si voi folosi wireless , mi se va mari viteza , adica voi avea acea viteza de 150Mbps ?
    Multumesc .

  13. sandu

    Noiembrie 29, 2015 la 21:40

    router wireless poate influnta convorbirile la telefoane mobile in apartamente vecine,seantrerupe convorbirea deasi telefonul are semnal

  14. simica

    Decembrie 13, 2015 la 11:35

    sa trait ! as dori sa va spun ca in comuna avem internet gratuit oferit de primarie !cine a vrut acum vreo 4 ani sa aiba internet de la primarie trebuia sa cumpere de la ei o antena , mai precis WIRELESS USB ADAPTER 2W asa scrie pe cutia pe care o am in fata mea , si mai scrie dedesupt,Long Range and High Sensivity—-IEEE 802.11 usb 2.0 standard ! am semnal cu ea dar nu atat de puternic deoarece la video trebuie sa astept un pic pana se incarca ! distanta de la internetul primariei si pana la mine e cam de 900m in linie dreapta !INTREBARE ? ce mi-ar trebui mie sa pot capta mai bine sa nu se intrerupa dar in acelasi timp sa pot din casa sau de afara sa ma leg prin WIFI si cu alte aparate pe care le mai avem ??? adica sa si transmita mai departe ! va multumesc , si va doresc o zi cat mai buna !

  15. Rasca

    Decembrie 27, 2015 la 23:56

    Am o casă cu 2 nivele si in jur de 20 de utilizatori la internet. Casa este construită din piatra , partea de jos unde se afla și routerul.
    Ce router imi recomandați?

  16. paula

    Decembrie 28, 2015 la 15:19

    Buna ziua!

    Am si eu o intrebare. Sunt foarte incepatoare, dar vreu sa imi iau un router. Am un laptop si telefonul care se vor conecta wireless si smart TV samsung as vrea prin cablu, dar cablul sa treaca prin router ca direct nu merge. Am internet de la RDS cu user si parola. Pe router as da pana in 150 ron. Ce imi recomandati?
    Multumesc mult. Paula.

  17. Alex

    Decembrie 28, 2015 la 23:08

    Conteaza la ce firma de internet sunt cand trebuie sa imi cumpar un router?

  18. dan

    Ianuarie 16, 2016 la 10:46

    Buna ziua. Am un tv samsung smart. Dacă îmi cumpăr un router pot intra pe internet gratis? Ce îmi recomandați?

    • Daniel Popescu

      Ianuarie 23, 2016 la 15:40

      Da, va puteti conecta televizorul la internet printr-o retea Wi-Fi cu ajutorul unui router.

  19. adi

    Ianuarie 29, 2016 la 16:11

    Buna ziua, am internet de la rds – fiberlink 300 si router Asus RT-N12D1 . Daca ma conectez prin router, viteza scade atat pe cablu cat si pe wifi ( 95 mb.)
    Am inteles ca routerul trebuie inlocuit cu unul gigabit dar pe cutia de ambalaj si la caracteristici scrie ca viteza de transfer prin wifi este de 300 . Ce setari se pot face la router ca sa ajung la viteza mai mare pe wifi? Folosesc numai 1 laptop.
    Multumesc !

  20. Marius

    Februarie 4, 2016 la 22:21

    Routerele au internet nelimitat ?

  21. Lucian

    Februarie 23, 2016 la 23:05

    Buna seara,

    Am internet de la RDS si router-ul care l-am folosit in ultimii 4 ani (Linksys E2000) tocmai a "murit". Imi puteti recomanda un router, va rog, capabil pentru o conecxiune fluenta la mai multe dispozitive in acelasi timp.
    Multumesc,

  22. Ady

    Mai 2, 2016 la 17:14

    Salut.
    1 Merge sa conectez la wireless doar telfonul?
    2 Eu am 2 GB trafic de date si ii consum repede in cateva zile. Dupa aceea am toata luna viteza slaba. Cu wireless inseamna ca am viteza mare mereu?
    3 Abonamentul e de 15 € dar din cauza la datele pe care le depasesc mereu factura vine mai mare cu 5-6 €. Cu wireless factura ar fi mereu de 15 € si nu ar depasi deloc? Chiar daca sa zicem ca fac 5GB date? Si tot aici va intreb daca routerul se plateste lunar desi nu prea cred dar totusi intreb.

    • Daniel Popescu

      Mai 5, 2016 la 11:28

      1. Da, merge.
      2. Viteza la wireless depinde de viteza conexiunii oferite de furnizorul tau de internet.
      3. Conexiunea wireless foloseste internetul oferit de furnizorul tau fix, astfel ca traficul este nelimitat.

  23. Claudiu

    Mai 11, 2016 la 21:49

    Salutare, dacă-mi comand un router, o să-mi dea cablu pentru LAN? Pentru că eu vreau să am cablu direct în PC, sper că ştii la ce mă refer. Să fie accesibil router-ul şi să fie şi cablu direct în PC (să trag un cablu din router în PC).
    Dacă da, afectează traficul de date pe PC?

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.