GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Generația următoare de tehnologii pentru securitatea datelor se va baza pe inteligență artificială și cipuri dedicate (P)

Autor: Echipa Giz.ro

Securitatea datelor este într-un punct de inflexiune. Odată cu creșterea amenințărilor la care consumatorii, afacerile și țările sunt expuși, necesitatea unor soluții inteligente de securitate care să încorporeze silicon și componentă software devine vitală.

Astăzi, combaterea amenințărilor înseamnă mai mult decât scanarea fișierelor după viruși cunoscuți și centralizați într-o bază de date. Un model reactiv a fost creat prin combinarea analizei în timp real, folosind modele complexe, analize de comportament și inteligență artificială ce poate discerne rapid între un malware și aplicație validă. Aceste modele nu ar fi posibile fără un suport hardware ce constă în computere high-scale, cu performanțe foarte ridicate, echipate cu mai multe procesoare CPU, GPU și cipuri de securitate.

Securitatea reprezintă o provocare adresată inginerilor, pentru că o implementare corectă presupune analizarea mai multor factori, totul necesitând un nivel ridicat de putere de calcul. Luați de exemplu cazul classic de securitate – autentificarea, și conceptul general cum că persoana care accesează datele respective este, defapt, autorizată să facă asta. În mod tradițional acest proces presupune validarea unui nume de utilizator și o parolă, verificate într-o bază de date. Mai nou putem face autentificări folosind elemente biometrice cum ar fi amprenta sau recunoașterea facială prin intermediul camerelor web, toate acestea având nevoie de o procesare detaliată, puternică, pentru a oferi o experiență plăcută utilizatorului.

Autentificarea este doar o componentă a securității creată pentru utilizator, și cu toate că vedem o serie de îmbunătățiri în acest sens, amenințările persistă după momentul verificării datelor de autentificare. Numărul de amenințări de securitate detectate zilnic este de neimaginat, cu companii care activează în acest domeniu cum ar fi F-Secure, Trend Micro și Kaspersky Labs ce oferă date în timp real despre numărul de atacuri generate. Aceste cifre nu ar trebui doar să șocheze, dar în același timp ilustrează faptul că securitatea reprezintă o problemă in timp real; dacă utilizatorul s-a autentificat acum două minute nu înseamnă că amenințările au dispărut.

Provocarea generării în timp real a unui mediu securizat poate fi adresată prin combinarea de echipamente hardware inteligente și aplicații. O abordare tot mai des întâlnită în acest caz este utilizarea unui AI (Inteligență artificială) și analiza comportamentală a unei aplicații. Putem privi lucrurile printr-o asociere medicală: dacă firewall-ul și scanarea antivirus reprezintă ciocanul și dalta chirurgicală, inteligența artificială și analiza comportamentală sunt bisturiul și penseta chirurgului – ce acționează cu precizie asupra potențialelor probleme.

ramona-prodea-see-manager-amd

Ramona Prodea, SEE Manager AMD

Analiza comportamentului reprezintă abilitatea de a gestiona modul în care acționează utilizatorul sau aplicația prin compararea acestora cu activități anterioare și crearea unui punctaj de încredere aflat la baza autentificării. Un sistem similar se regăsește în Google reCAPTHCA. Sistemul ia în considerare caracteristici ale modului de tastare, mișcări ale mouse-ului sau alți metrici pe care îi compară cu cele asociate profilului de utilizator și permite ulterior autentificarea.

În timp ce inteligența artificială și analiza comportamentală sunt două metode inteligente de a crește securitatea, ele necesită o cantitate semnificativă de putere de procesare pentru a putea proteja utilizatorul, oferindu-i în același timp și o experiență plăcută. Sistemele ce vor alimenta nivelul de siguranță al utilizatorului vor fi un mix de CPU, GPU și procesoare dedicate pentru securitate. Configurația hardware va fi susținută de un ecosistem software ce va permite consumatorilor și mediului de afaceri accesul la capabilități avansate de securitate.

Alături de consumatori și mediul de afaceri, securitatea inteligentă este vitală pentru guverne și infrastructura țărilor. Echipamentele IT și puterea de procesare a fost utilizată încă de la începuturi pentru dezvoltarea economică a statelor și protecția propriilor cetățeni, granițele digitale reprezentând un nou nivel într-o scară ierarhică a siguranței unei națiuni.

Observăm o creștere a complexității amenințarilor odată cu apariția a tot mai multe soluții de securitate ce se bazează pe noi descoperiri în materie de inteligență artificială, provocarea fiind adresată acum producătorilor de silicon ce vor alimenta acești algoritmi.

Articol scris de Ramona Prodea, SEE Manager AMD

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri