GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Asigurări pentru telefoane mobile – cât costă şi care sunt beneficiile

Autor: Echipa Giz.ro

Garanţia standard oferită de producători pentru telefoanele mobile acoperă principalele defecţiuni tehnice care pot apărea pe parcursul utilizării acestora.

Ce faci însă atunci când eşti victima unui furt sau când scapi accidental lichide pe telefon? Poţi opta pentru o asigurare pentru telefonul mobil, care din unele puncte de vedere poate fi asemănată cu o poliţă Casco pentru maşini sau cu o asigurare de locuinţă.

Principiul este în mare parte asemănător: plăteşti o taxă lunară sau anuală numită primă de asigurare, iar în cazul în care telefonul tău este furat primeşti în schimb un telefon identic sau unul cu specificaţii asemănătoare. În schimb, dacă telefonul tău este deteriorat (de exemplu, ai vărsat Coca Cola pe el), acesta este reperat sau înlocuit, de la caz la caz.

Astfel, o asigurare pentru telefonul mobil se poate dovedi de mare folos în cazul unui furt, însă rentează în special în cazul smartphone-urilor scumpe. În plus, trebuie să citeşti cu atenţie clauzele asigurării pentru a înţelege care sunt situaţiile în care nu se aplică asigurarea.

În prezent, în România există doar doi mari furnizori de asigurări pentru telefoane: Vodafone şi Internity (dealer autorizat Cosmote). Orange a renunţat la programul de asigurări în vara anului 2012.

Asigurări pentru telefoane mobile la Vodafone

Vodafone oferă patru tipuri de asigurări pentru telefoane, în funcţie de costurile lunare, riscurile acoperite şi valoarea telefonului achiziţionat:

StandardPremiumSmartphoneSmart Premium
Pentru telefoane demax 1499 RONmax 1499 RONmin 1500 RONmin 1500 RON
Cost lunar1.99 EUR2.99 EUR4.99 EUR6.99 EUR
Defect accidentalNUDANUDA
FurtDADADADA
Asigurare globala30 zile30 zile30 zile30 zile
Valoare telefon inlocuitmax 1000 EURmax 1000 EURmax 1500 EURmax 1500 EUR

De reţinut:

  • asigurările Standard şi Smartphone nu acoperă defecţiunile accidentale, cum ar fi cele pentru scăparea unui lichid pe telefon, ci doar furturile.
  • dacă achiziţionezi un smartphone de minim 1.500 RON (calculat în funcţie de preţul de comercializare fără contract la Vodafone), trebuie să optezi pentru asigurarea Smartphone sau Smartphone Premium.
  • în cazul unei asigurări smartphone sau smartphone premium, la înlocuirea telefonului în caz de furt trebuie să achiţi o taxă de 35 EUR

În cazul unui furt sau al unei defecţiuni accidentale, telefonul tău va fi înlocuit cu unul cu specificaţii tehnice asemănătoare a cărui valoare nu poate depăşi 1.000 EUR (pentru asigurările Standard sau Premium), respectiv 1.500 EUR (pentru asigurările Smartphone şi Smartphone Premium).

Foarte important! Poliţa de asigurare devine nulă în următoarele situaţii:

  • nu anunţi poliţia în cel mult 48 de ore de la producerea furtului (trebuie să prezinţi operatorului un număr de înregistrare furnizat de secţia de poliţie)
  • nu anunţi operatorul în cel mult 7 zile de la producerea furtului sau defecţiunii accidentale
  • telefonul avea înăuntru o cartelă SIM de la un alt operator
  • furtul s-a petrecut din vina ta (ai uitat telefonul pe o masă într-un bar, ai lăsat maşina descuiată etc)

Poţi descărca clauzele complete ale asigurării pentru telefoane de aici (document PDF).

Pentru smartphone-urile de top, o asigurare ar putea fi utila

Asigurări pentru telefoane mobile la Internity

În cazul în care eşti client Cosmote şi vrei o asigurare pentru telefonul mobil, trebuie să-ţi cumperi dispozitivul de la magazinele Internity, întrucât operatorul grec nu oferă în mod direct astfel de servicii.

Clauzele poliţelor de asigurare la Internity sunt în mare parte similare cu cele de la Vodafone, însă există o diferenţă majoră: acestea pot fi încheiate doar pentru telefoanele noi pentru o perioadă de 12 luni fără posibilitate de prelungire, iar prima anuală de asigurare trebuie achitată pe loc, în acelaşi timp cu achiziţionarea telefonului.

Cei de la Internity fac diferenţa între avarii accidentale cauzate de scăparea telefonului din mână şi avariile produse de scăparea lichidelor pe telefon. Astfel, cea mai ieftină prima anuală nu asigură telefonul decât în privinţa scăpărilor accidentale din mână. Pentru a fi protejat şi împotriva lichidelor şi a furturilor trebuie să alegi prima anuală mai scumpă.

Iată prima anuală de asigurare pe care trebuie să o achiţi pentru telefonul mobil în funcţie de valoarea acestuia fără abonament:

Pret telefon (RON)
0 – 209
210 – 419
420 – 849
850 – 2120peste 2.121
Avarii accidentale20 RON50 RON99 RON211 RON345 RON
Avarii si furt40 RON70 RON134 RON314 RON571 RON

Foarte important! Poliţa de asigurare devine nulă în următoarele situaţii:

  • nu anunţi poliţia în cel mult 48 de ore de la producerea furtului (trebuie să prezinţi operatorului un număr de înregistrare furnizat de secţia de poliţie)
  • nu anunţi magazinul în cel mult 48 de ore de la producerea furtului sau defecţiunii accidentale
  • furtul care a dus la pierderea telefonului nu a fost prin efracţie

Poţi descărca clauzele complete ale asigurării pentru telefoane de aici (document PDF).

Citeste cu atentie termenii asigurarii inainte de a plati pentru protectia telefonului

Asigurări pentru telefoane mobile la Orange

Orange a oferit de asemenea un program de asigurări pentru telefoane mobile începând din 2009, însă a renunţat la acest serviciu în august 2012. Cel mai probabil, operatorul a luat această decizie din cauza numărului ridicat de cereri frauduloase de despăgubire şi a dificultăţilor de a gestiona daunele.

Ca punct de reper, o asigurare standard pentru telefoanele fără sistem de operare costa 1.95 EUR/lună, în timp ce pentru un smartphone trebuia să plăteşti 3.95 EUR/lună. Taxa pentru înlocuirea telefonului era de 10 EUR, respectiv 50 EUR pentru smartphone-uri.

Analizeaza ofertele de asigurari pentru a afla daca vreuna dintre ele ti se potriveste

Concluzii

Asigurarea telefonului mobil reprezintă o opţiune interesantă pentru a nu fi afectat semnificativ în cazul unui furt sau a unei avarii produse accidental.

Totuşi, înainte de a încheia o astfel de poliţă, trebuie să te gândeşti dacă suma solicitată ca primă lunară sau anuală de asigurare este rezonabilă pentru tine şi, mai ales, să citeşti cu mare atenţie termenii şi condiţiile, pentru a înţelege exact cazurile în care operatorul sau magazinul îţi va înlocui telefonul deteriorat sau furat.

25 comentarii

  1. lozano

    22 aprilie 2014 la 01:00

    Uitati cum scrie la asigurarea Cosmote: nu anunţi poliţia în cel mult 48 de ore de la producerea furtului (trebuie să prezinţi operatorului un număr de înregistrare furnizat de secţia de poliţie); nu anunţi magazinul în cel mult 48 de ore de la producerea furtului sau defecţiunii accidentale; furtul care a dus la pierderea telefonului nu a fost prin efracţie. Daca e ceva luat prin efractie, nu tot furt se cheama?

    • Daniel Popescu

      22 aprilie 2014 la 13:27

      Cred ca nu ai citit bine paragraful respectiv. Asigurarea devine nula daca furtul NU are loc primn efractie. Cu alte cuvinte, daca telefonul iti este furat din locuinta, vei fi despagubit. Daca telefonul iti este furat intr-un bar pentru ca l-ai uitat pe o masa, nu vei fi despagubit.

  2. sabau radu

    18 septembrie 2014 la 17:24

    Ce se intampla cu cei care isi achiziotioneaza telefonul la liber ( factura, chitanta, garantie )? am incercat sa mi asigurul telefon nou nout ( de 5 zile galaxy s5) si operatorul la care sunt abonat (orange) cu care am contract inca 24 luni nu vrea sa l asigure , pe motiv ca telefonul nu este cumparat de la ei! o prostie

    • Daniel Popescu

      19 septembrie 2014 la 22:07

      Din cate stiu, telefoanele pot fi asigurate la operator doar daca sunt cumparate de la ei. Altfel, probabil ca ar trebui sa apelezi la o societate de asigurare, insa nu stiu vreuna care sa ofere astfel de servicii.

  3. cristna

    22 septembrie 2014 la 15:17

    Senior editor si formulezi-„se renteaza”??? Vai de capul meu…

    • Andrei Girbea

      22 septembrie 2014 la 18:31

      True. Am reparat, multumim ca ne-ai tras de maneca

  4. Andreea M

    16 noiembrie 2014 la 22:00

    As dori sa stiu cum ar trebui sa se prezinte un telefon inainte de a ii face asigurare. Este obligatoriu ca telefonul sa fie in garantie? In concluzie, as vrea sa stiu care sunt conditiile…

    • Daniel Popescu

      19 noiembrie 2014 la 23:05

      Nu, nu cred ca este obligatoriu ca telefonul sa fie in garantie, dar este posibil sa fie nevoie sa il cumperi de la operatorul respectiv. Conditiile difera, cel mai bine este sa te informezi exact la operatorul tau.

  5. Dan

    24 decembrie 2014 la 16:09

    este putin cusuta cu ata alba toata relatearea de mai sus .
    in schimb , realitatea sta diferit. depinde ce fel de divice „porti” …ca daca cumperi un „no name” scump , chiar si din reprezentanta Vodafone , nu-l va asigura nimeni…sau daca il asigura, alt aparat cu functii similare nu o sa vezi , nici daca ate pui pe plans . mai bine il repara …in 2-4-7 luni .

    este o talharie cu acte . un samsung S5 cum posed eu , achizitionat cu 2600 lei , …cica nu se incadreaza in asigurare(cumparat la liber) , daca il luam de la Vodafone…ma costa cu tot cu pachetul de servicii oferit de companie , undeva la 3800 de lei …pai , ce-am sa dau dublu ca pret….

    in concluzie :

    vrei asigurare , cumperi „mere” de la piata noastra cu 1000 lei kg.
    in conditiile in care in piata de vis-a-vis costa intre 2,5 – 5lei kg(depinde de calitate) …
    acum , v-ati lamurit care e treaba cu asigurarea ? eu sunt de parere ca numai un om fara carte(dar cu bani multi , gen Necula de la Frutti) ii este necesara o asigurare .

  6. Cosmin

    13 ianuarie 2015 la 00:31

    Am o intrebare….daca achizitionez un telefon de la cineva care l-a asigurat deja si il declara furat ce se intampla? este vorba despre un s5 mini.Se poate bloca telefonul sau se sesizeaza organele si ma trezesc cu politistul la usa? Multumesc

    • Daniel Popescu

      13 ianuarie 2015 la 12:27

      Pentru a-l declara furat la operatorul la care a facut asigurarea, vechiul proprietar ar trebui sa faca plangere la politie, care ulterior s-ar ocupa de caz. Pentru a evita o astfel de situatie neplacuta, iti recomand sa soliciti si factura fiscala sau certificatul de garantie (chiar daca garantia a expirat) atunci cand il cumperi. Intr-o astfel de situatie, in cazul unor probleme cu politia, poti demonstra ca ai cumparat telefonul prin prezentarea facturii si/sau a certificatului de garantie.

  7. Mihai

    25 iunie 2015 la 07:00

    Daca telefonul este cumparat de peste ocean…il pot asigura in Romania la unul din cei mentionati mai sus?

  8. George

    24 decembrie 2015 la 19:18

    Salut am cumapart un samsung s6 edge.l-am cumparat din mall de la o insulita de pe mijloc care scria Gsm vodafone sau ceva de genu.unde pot face asigurare pentru telefon?

  9. Ramona

    17 ianuarie 2016 la 07:43

    Bună ziua . M i s a spart telefonul s a crapat tot spatele . L am luat de la altex și am asigurare. Presupun ca o sa îmi dea alt telefon nu ? Maine ajung la ei . Vroiam o opinie înainte. Am un S 6.

    • Gabriel

      21 septembrie 2016 la 09:09

      Buna ziua. Si eu am patit la fel cu un s7 edge achizitionat si asigurat de la altex. Puteti sa-mi spuneti cum s-a rezolvat ? Multumesc !

  10. alina

    11 februarie 2016 la 21:07

    buna seara..am un telefon akai si l`am luat de la altex cora…dar mi s`a spart…are 3 luni de cand il am.oare imi da altul?asa ar trebui..

  11. Simona

    5 iunie 2016 la 00:06

    Stie cineva daca se pot face asigurari si pentru iphone? Auzisem ca de ceva timp nu se mai poate.
    Multumesc!

    • Daniel Popescu

      7 iunie 2016 la 07:17

      Unii operatori au intrerupt programele de asigurare din cauza fraudelor. Cel mai bine intrebi direct la operatorul tau daca poti face asigurare.

  12. Adyna

    26 octombrie 2016 la 17:38

    Buna.daca am un teelefon cumparat la liber adica nici de la cosmote sau vodafone sau orange,exista posibilitatea sa imi fac asigurare la telefon undeva sau nu exista?

  13. Gantea marian

    1 februarie 2017 la 14:36

    Buna ziua am achizitionat de curand un samsung s7 edge dupa un site si mar interesa cu asi putea face asgurare- casco si unde .Am fost in magazin la orange ca am.vazut ca pe factura a fost achizitionat de acolo si mi sa spus ca nu ii pot face la ei doar dac il faceam abonament la ei personal ma poate indruma cineva undeva unde pot face asigurare-casco ca fara sami trebuiasca abonament sau alte chesti pentru a face..

  14. Ionut

    19 februarie 2017 la 22:57

    Se poate face casco si pentru smartwatch?

  15. Cristina91

    8 ianuarie 2018 la 16:45

    In martie 2017 mi am cumparat un S7 din media galaxy si mi s a gurat din casa. Am fostnla sectia de politie si nu s a mai putut face nimic. Pt a mi lnputea gasi prin gps trebuia ca toata treaba sa ajunga in tribunal. Telefonul era in jur de 2700 lei dar in rate mai plăteam la el 2000 lei. Cel puțin am reusit sa nu mai plătesc acea dobândă doar telefonul cat era in magazin atunci când l am luat. Cand mi am luat acest j7 cei de la telekom imi cereau 200 lei pe jumătate de an. Mie mi se pare cam mult. Voi ce credeti?!

  16. Darius

    27 mai 2018 la 20:09

    Salut …eu am un s8 pe care lam scapat pe jos zilele trecute si miam spart dipleyul sii .i sa ars in acelasi timp …si am asigurare la el
    Oare trebuie sa mai dau vreun ban ??

    • Echipa Giz.ro

      30 mai 2018 la 10:59

      Asigurarea nu acopera cazurile in care scapi telefonul pe jos

  17. Theo

    27 martie 2021 la 22:59

    Salut la toata lumea, am si eu o intrebare pentru cine stie, rog sa mi se raspunda concret si bine!
    Am achizitionat recent acum doua zile un Samsung Galaxy S20+, i-am platit si asugurarea pentru timp de 1 an de zile, bineinteles… acum intrebarea care e?
    Intrebarea e daca in timp de un an de zile il pastrez intact asa cum l-am achizitionat, dupa un an de zile, am posibilitatea de a-l schimba cu altul dar tot in aceeasi suma pe care am platit-o?
    Adica gen peste un an aa iau altul poate mai bun, tot in suma in care l-am luat pe asta.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri