Lenovo ThinkPad X1 – un nou rival pentru MacBook Air

Deși cei de la Lenovo au încercat să țină secret cât mai mult timp posibil noul notebook ultra-portabil ThinkPad X1, într-un final au apărut pe internet o serie de informații referitoare la acest model. După câte se pare, Lenovo dorește ca ThinkPad X1 să fie un competitor serios pentru MacBook Air, Dell Adamo sau seria 9 de la Samsung. Nu mă declar un fan al notebook-urilor ultra-portabile, din cauza prețurilor foarte mari, însă recunosc că mă bucur când văd concurența care se anunță din ce în ce mai acerbă, în acest segment de piață. Până la urmă concurența duce la inovație, iar în unele cazuri chiar la prețuri mai mici.

Construcție

În acest moment nu există prea multe informatii legate de Lenovo ThinkPad X1. Totuși, mă gândesc că materialele folosite la construcția acestuia sunt de bună calitate, iar finisarea este la cel mai înalt nivel. Fiind vorba de un notebook ultra-portabil cred că sunteți interesași să aflați ce dimensiuni și greutate are X1. Conform informațiilor apărute pe internet, notebook-ul are o grosime ce variază între 16.5 și 21.5mm, iar greutatea se situează, în funcție de configurația dorită, între 1.36 – 1.72 kg.

Lenovo ThinkPad X1

Lenovo ThinkPad X1 are un ecran LED de 13.3".

Configurație

Lenovo ThinkPad X1 are la bază platforma Intel, motorizată de a doua generație de procesoare Sandy Bridge. Mai exact, este vorba de procesoare Intel Core i5 cu frecvențe care pornesc de la 2.5 GHz și ajung la 3.2 GHz. Memoria RAM (probabil DDR3) va atinge valoarea de 8GB, iar pentru stocare sunt folosite discuri de tip SSD. Cu ajutorul unei plăci video Intel HD vor fi afișate imagini pe ecranul LED Gorilla Glass cu diagonală de 13.3” și rezoluție nativă 1366 x 768 pixeli. Pe lângă o mulțime de conectori, notebook-ul este echipat cu modem 3G, Bluetooth, Wi-Fi, cameră web HD, cititor de amprente și cititor de carduri.

Software

Cel mai probabil Lenovo va include în cutia lui ThinkPad X1 o licență de Windows 7 și mai multe discuri cu programe și aplicații. Având în vedere configurația hardware consider că X1 nu va întâmpina nici un fel de probleme la rularea oricărei aplicații.

Lenovo ThinkPad X1

Bateria notebook-ului X1 se incarca de 2.5 ori mai rapid decat o baterie obisnuita.

Autonomie

Din păcate despre capacitatea bateriei și autonomia acesteia nu se știe nimic. Știm însă că notebook-ul folosește tehnologia RapidCharge care poate încărca o baterie de 2.5 ori mai repede decât în mod normal. Astfel, în doar 30 de minute se poate ajunge la o baterie încărcată în proporție de 80%. Un aspect mai puțin plăcut este legat de imposibilitatea utilizatorilor de a schimba singuri bateria, deoarece aceasta este integrată și poate fi înlocuită doar la un service autorizat.

Disponibilitate și preț

Conform anumitor surse de pe internet, Lenovo ThinkPad X1 va fi disponibil începând cu luna Mai (posibil 17-20 Mai), la un preț de aproximativ 2900$. Sunt curios când îl vom vedea în magazinele din România și la ce preț.

Nu exista comentarii la “Lenovo ThinkPad X1 – un nou rival pentru MacBook Air”
Lasa si tu un comentariu

More in Laptop / Notebook, zProduse (180 of 589 articles)


În articolul trecut v-am prezentat noul Nikon Coolpix P300, iar acum a sosit momentul să vă spun câte ceva despre ...