Piața netbook-urilor a fost creată practic de ASUS, care a intuit dorințele unei game largi de utilizatori: un portabil ușor, cu autonomie mare, capabil să indeplinesca sarcini preponderent office pentru un preț mic. Sony nu putea lipsi de la petrecere, însă întrucât gama Vaio este oricum numai accesibilă ca preț nu, japonezii au apelat la altceva și au creat unul dintre cele mai puternice netbook-uri de pe piață.
Dacă dotările oferite de Vaio X justifică prețul prohibitiv cerut de Sony vom afla în rândurile care urmează.
Pentru început, iată principalele caracteristici tehnice ale lui Vaio X:
- display de 11.1″ cu rezoluție maximă 1366×768 pixeli
- procesor Intel Atom Z550 cu frecvență de 2 GHz
- SSD de 128 GB
- memorie RAM de 2 GB, ne-expandabilă
- placă video integrată Intel GMA 500
- conectivitate: wireless 802.11b/g/n, bluetooth, modem 3G
- acumulator Li-Ion pe 4 celule
- greutate: 635 grame cu acumulatorul standard
- sistem de operare Windows 7 Home Premium
Construcție și design

Sony Vaio X exceleaza la aproape toate capitolele
Primul lucru pe care îl vei remarca la Vaio X este greutatea de numai 635 de grame. Vorbim astfel despre cel mai ușor netbook din lume lansat până în prezent, iar greutatea urcă până la numai 997 de grame dacă este utilizat și acumulatorul suplimentar. Vaio X nu deține însă numai recordul pentru greutate, ci și pentru grosime. La cei 1.5 cm grosime ai săi, Vaio X este cel mai subțire netbook de pe piață.
Secretul pentru aceste valori minime stă atât în materialele utilizate la construcția netbook-ului, cât și în configurația hardware. Netbook-ul este realizat dintr-un aliaj de magneziu, iar pentru capac a fost utilizată fibra de carbon, o componentă esențială în construcția monoposturilor de Formula 1. Din punct de vedere hardware, procesorul din gama Z ales de Intel permite un consum foarte scăzut de energie, iar acest lucru a eliminat necesitatea implementării unui cooler care ar fi sporit grosimea netbook-ului. La acest lucru a contribuit și unitatea de stocare SSD (Solid State Drive), în detrimentul clasiccelor hard-disk-uri.

Acesta este cel mai usor si subtire netbook din lume
Având în vedere dimensiunile reduse, tastatura lui Vaio X este suficient de mare pentru a fi ușor de utilizat, însă surprinde prezența a numai două porturi USB, întrucât cei mai mulți producători optează pentru trei. Tot pe latura stângă este disponibil jack-ul audio pentru căști, în timp ce partea dreaptă adăpostește porturile VGA și Ethernet. Nu lipsesc sloturile pentru carduri multimedia SD și Sony Memory Stick, însă nu este prezent și un slot HDMI.
Display-ul de 11.1″ afișează o rezoluție maximă de 1366×768, iar calitatea imaginii este foarte bună. În plus, unghiurile de vizibilitate sunt ridicate și permit vizualizarea optimă a display-ului chiar și la 90 de grade.
Dotări tehnice
Așa cum am menționat și la început, dotările tehnice sunt unul dintre cele mai importante atu-uri ale lui Vaio X. În primul rând, Sony a optat pentru noul procesor Intel Atom Z550, care permite performanțe mai bune prin prisma frecvenței de 2 GHz. În plus, viteza de reacție a sistemului este îmbunătățită prin utilizarea unui SSD de 128 GB, mult mai rapid decât bătrânele HDD-uri. Dezavantajul este reprezentat însă de capacitatea mai mică de stocare, mai ales ca netbook-ul nu beneficiază de unitate optică pentru a înregistrarea datelor pe CD/DVD.
Cei 2 GB de memorie RAM sunt mai mult decât suficienți pentru un netbook, iar din punct de vedere al redării video Sony nu a avut prea multe opțiuni la dispoziție. Japonezii au optat pentru o placă video integrată Intel GMA 500, care oferă o calitate rezonabilă fără să exceleze în acest domeniu.
Conectarea la internet se poate realiza fie prin wireless, fie prin intermediul modemului 3G, ultimul dintre acestea fiind o opțiune interesantă în contextul în care costul conexiunilor prin mobil a început să scadă vertiginos.

Carcasa lui Vaio X este realizata din fibra de carbon
Autonomie
Greutatea de numai 635 de grame are un preț. Și nu ne referim numai la bani, ci și la autonomie. Cu bateria Li-Ion standard pe numai 4 celule, Vaio X rezistă mai puțin de trei ore, un rezultat modest pentru un netbook. În schimb, utilizarea bateriei adiționale sporește autonomia până la aproape 10 ore, ceea ce transformă acest produs într-unul foarte bun pentru călătorii lungi.
Sony nu a căzut în capcana altor producători de netbook-uri și a evitat să instaleze Windows 7 Starter, cunoscut pentru lipsa unor opțiuni elementare. În schimb, regăsim versiunea Home Premium, practic cel mai bogat Windows 7 dedicat utilizatorilor casnici. În plus, pachetul software include versiuni de evaluare pentru Norton Internet Security 2009, Microsoft Works și Microsoft Office Home and Student 2007.
Concluzie
Sony Vaio X este genul de laptop pe care orice utilizator de netbook și l-ar dori. Este cel mai ușor și cel mai subțire netbook, are o autonomie mare prin utilizarea bateriei adiționale, iar dotările tehnice sunt la înălțime. Din păcate, orice lucru bun costă, iar în cazul lui Vaio X va trebui să scoți din buzunar 1500 de dolari, o sumă deloc de neglijat cu care îți poți cumpăra un “monstru” desktop mult mai performant. Totuși, dacă această sumă nu reprezintă o problemă pentru tine, Vaio X este una dintre cele mai bune opțiuni de pe piață în acest moment.












