Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă exprimați acordul.  Accept

GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Aplicaţii de taximetrie pentru iPhone şi Android

Smartphone-ul din buzunar este suficient pentru a comanda un taxi prin intermediul câtorva aplicaţii dedicate precum Star Taxi, Clever Taxi, Uber sau Black Cab, fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale.

Vremurile în care erai nevoit să dai un telefon pentru a comanda un taxi şi să aştepţi o confirmare verbală din partea unui operator au trecut demult.

PUBLICITATE

În prezent, utilizarea unei aplicaţii de smartphone, fie iPhone, fie cu sistem de operare Android, este cea mai rapidă metodă de a găsi o maşină cu care să ajungi la destinaţie.

Aceste aplicaţii au avantajul că înglobează numeroase companii de taxi şi că îţi permit să accepţi sau nu un taxi în funcţie de opiniile celorlalţi utilizatori cu privire la calitatea şoferului.

De asemenea, unele dintre ele te scutesc de celebra problemă a măruntului prin posibilitatea de a plăti cu cardul.

Câteva aplicaţii sunt limitate din punct de vedere al numărului de maşini disponibile, însă acestea prezintă alte câteva avantaje interesante.

Clever Taxi (iPhone şi Android)

Dezvoltată în parteneriat cu Orange, Clever Taxi este cea mai populară aplicaţie de acest gen şi oferă acces la o bază de dată cu şoferii a peste 40 de companii de taxi din Bucureşti, însă este disponibilă în 16 oraşe din România şi Ungaria. În Bucureşti există circa 1.000 de taxi active la orele de vârf.

Pe lângă serviciul clasic de alegere a taxi-ului în funcţie de şoferii disponibili în zonă şi posibilitatea de a vorbi cu el prin SMS sau apel înainte de a te prelua, aplicaţia îţi permite să adaugi un şofer ca favorit pentru a avea prioritate la următoarea ta comandă sau să îl banezi pentru că acesta să nu mai vadă comenzile tale.

PUBLICITATE

Costul călătoriei poate fi plătit prin cardul ataşat aplicaţiei sau prin SMS, însă funcţia nu este disponibilă în cazul tuturor şoferilor înscrişi în program.

Clever Taxi

Clever Taxi

Star Taxi (iPhone şi Android)

O altă aplicaţie interesantă este Star Taxi, care funcţionează după un principiu asemănător cu Clever Taxi şi oferă acces la aproape toate companiile de taxi din Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa şi Timişoara. În Bucureşti sunt circa 500 de taximetrişti disponibili la orele de vârf.

Star Taxi îţi permite să comunici cu şoferul înainte ca acesta să ajungă la destinaţie şi a integrat de asemenea posibilitatea de a plăti călătoria cu cardul bancar înregistrat în aplicaţie în cazul şoferilor care acceptă această formă de plată.

Uber (iPhone şi Android)

Uber este una dintre cele mai controversate aplicaţii de acest gen. Nu este un serviciu propriu-zis de taximetrie, ci unul care oferă persoanelor posibilitatea de a transporta pasageri contra-cost fără să deţină licenţă de taxi.

Şoferii înscrişi au de cele mai multe ori maşini mai bune, mai sigure şi mai curate decât taxi-urile, iar plata se poate face doar prin intermediul unuii card bancar asociat contului.

PUBLICITATE

Principalul dezavantaj este că numărul de şoferi disponibili este semnificativ mai mic decât în cazul aplicaţiilor Star taxi şi Clever Taxi, astfel că timpii de aşteptare sunt mai mari, iar în multe situaţii (dimineaţa sau în cartiere mărginaşe) este aproape imposibil să găseşti o maşină.

De asemenea, preţurile solicitate de Uber în prezent sunt mai mari: 1,65 lei/km în cazul serviciului standard, în loc de 1.39 lei/km, tariful celor mai multe companii de taxi.

Black Cab (iPhone şi Android)

Fără îndoială, Black Cab este cel mai puţin folosit serviciu de taximetrie, mai ales că acesta are un principiu de funcţionare diferit. Spre deosebire de taxi-uri, Black Cab îţi spune costul fix al călătoriei înainte de a începe, după ce stabileşti destinaţia.

Avantajul este că ştii cu precizie înainte cât de mult plăteşti, dar pe de altă parte preţurile sunt mai mari decât în cazul taxiurilor. De exemplu, o călătorie de la Piaţa Romana la Aeroportul Henri Coandă costă 49 de lei. Plata serviciilor se face doar prin card.

Concluzii

Bucureştenii şi locuitorii altor mari oraşe ale României pot călători mai uşor cu taxi-ul prin utilizarea unei aplicaţii de smartphone.

Pe lângă posibilitatea de a vedea cu ce şofer mergi înainte de a aproba comanda, aceste aplicaţii îţi permit să plăteşti călătoriile cu cardul sau să beneficiezi de diverse funcţii utile.

Tu ce aplicaţie foloseşti pentru a merge cu taxi-ul?

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.