Motorola Xoom – tableta de top, cu ecran de 10 inch si Android

În articolele precedente am avut ocazia să aflăm modul în care Asus încearcă să se impună pe pretenţiosul segment al tabletelor touch, optând pentru tastaturi QWERTY care transformă aceste gadgeturi în netbook-uri.

Americanii de la Motorola au ales însă un alt drum: plecând de la premisa că interacţiunea cu sistemul de operare este cel puţin la fel de importantă pentru utilizatorul final precum designul sau funcţionalitatea, Motorola a optat pentru realizarea unei tablete grafice motorizate de Android 3.0, peste care a adăugat însă numeroase alte facilităţi. Dacă şi-au îndeplinit sau nu misiunea vom afla în rândurile care urmează.

Design şi construcţie

Un Android 3.0 imbunatatit, schema pe care mizeaza Motorola pentru succesul lui Xoom

Aşa cum am precizat, designul lui Xoom nu iese cu nimic în evidenţă. Tableta nu are nicio tastă fizică, însă marginile sunt suficient de mari pentru a nu cauza probleme când este ţinută în mâini. Display-ul este de tip LCD şi are o diagonală de 10.1”, oferind o rezoluţie de 1280×800, compatibilă cu formatul HD 1080p. Pe părţile laterale ale gadetului se regăseşte un port microUSB 2.0 şi o mufă de 3.5 mm, dimensiunile gadgetului sunt 249.1 mm x 167.8 mm x 12.9 mm, iar greutatea este de 730 de grame.

Dotări tehnice

Din punct de vedere al dotărilor tehnice, Motorola Xoom seamănă izbitor cu tabletele lansate la CES 2011 de Asus. Vorbim astfel de acelaşi procesor Nvidia Tegra 2 cu frecvenţa de 1 GHz ajutat de o memorie RAM de tip DDR2 cu capacitatea de 1 GB. Spaţiul de stocare este limitat la 32 GB, însă poate fi suplimentat prin intermediul cardurilor de tip SD după un simplu update de software.

Capitolul la care impresionează însă Motorola Xoom este software-ul. Gadgetul este motorizat de Google Android 3.0 Honeycomb, însă Motorola a îmbogăţit facilităţile oferite de acesta special pentru activitatea multimedia a tabletelor. Suportul pentru multitouch este foarte bine realizat, permiţând o trecere rapidă de la o aplicaţie la alta prin intermediul unei interfeţe bazate pe taburi, facilităţi de care beneficiază şi browserul. De asemenea, există aplicaţii dedicate pentru Youtube şi Google Talk. Tot la acest capitol, Motorola Xoom va avea suport pentru Google Mpas 5.0, inclusiv la clădirile 3D şi la Street View.

Partea de jos cuprinde cele mai multe porturi

Conectarea la internet se poate realiza prin modulul wireless Wi-Fi 802.11n sau 3G, prin intermediul unei conexiuni ce va fi disponibilă iniţial doar la operatorul american Verizon. În plus, tableta va putea fi actualizata pentru a suporta tehnologia 4G, atunci când aceasta va deveni disponibilă.

Motorola Xoom beneficiază şi de două camere foto: cea de pe partea frontală are 2 MP şi asigură convorbirile video, în timp ce cea de pe spate are 5 MP şi oferă posibilitatea de a înregistra clipuri în format HD 720p.

În condiţiile unei utilizării axată pe partea de multimedia, autonomia devine inevitabil un subiect foarte important. Xoom promite o durată de viaţă a bateriei de până la 10 ore pentru rularea clipurilor video, o valore apropiată de ce oferă iPad, acest lucru datorându-se în primul rând configuraţiei hardware.

Disponibilitate şi preţ

Motorola Xoom va fi disponibil în Statele Unite în primul trimestru al anului, la un preţ care nu a fost încă anunţat.

Nu exista comentarii la “Motorola Xoom – tableta de top, cu ecran de 10 inch si Android”
Lasa si tu un comentariu

More in Tablete, zProduse (224 of 532 articles)


Asus a fost unul dintre protagoniştii cunoscutului eveniment Consumer Electronics Show (CES) pe segmentul tabletelor, lansând numeroase produse pe această ...