BlackBerry London – primul smartphone BlackBerry cu sistem de operare BBX

Ceva mai devreme decât ne-am fi așteptat, a fost făcută publică prima imagine cu noul smartphone BlackBerry London. Dispozitivul ar fi primul smartphone BlackBerry care rulează pe o platformă BBX, fiind este foarte anticipat de pasionații de tehnologie.

Cunoscut sub numele BlackBerry London, modelul va fi primul dispozitiv care să utilizeze sistemul de operare BBX, cea mai nouă creație de acest fel de la Research in Motion. Sistemul de operare ar fi construit pe o bază ONX, software folosit pentru BlackBerry PlayBook.

Trebuie menționat faptul că entuziasmul creat în jurul acestui dispozitiv a căpătat noi proporții o dată cu publicarea primei imagini cu noul Blackberry. O dată cu noua imagine au fost făcute publice și câteva specificații tehnice legate de Blackberry London.

Noul smartphone va fi dotat cu un procesor dual-core care funcționează la  o frecvență de 1.5 GHz TI OMAP. De asemenea, Blackberry London vine cu o memorie RAM de 1 GB și o capacitate de stocare internă de 16 GB.

BlackBerry London nu va fi dotat cu tastatura QWERTY

BlackBerry London nu va fi dotat cu tastatura QWERTY

Dispozitivul va fi dotat cu două camere foto: o cameră de 8 Megapixeli în partea din spate și o cameră de 2 Megapixeli frontală. Camera de 8 Megapixeli va permite și realizarea de înregistrări video HD la o rezoluție de 1080p.

În ceea ce privește aspectul,  acesta este, în mod cert, foarte diferit de design-ul cu care ne-a obișnuit RIM până acum. Blackberry London are un aspect elegant și durabil, fiind dotat cu o carcasă de aluminiu. Modelul ar fi foarte subțire. De asemenea, dispozitivul nu este dotat cu tastatură QWERTY, ci vine cu un ecran touchscreen de 3.7 inch.

Nu există detalii în ceea ce privește prețul la care BlackBerry London va fi disponibil pe piață. Cu toate acestea, se așteaptă ca smartphone-ul să fie lansat cândva la jumătatea anului următor. Acestea au fost ultimele informații cu privire la BlackBerry London. Vom reveni cum mai multe detalii.

Sursă foto: www.theverge.com

Nu exista comentarii la “BlackBerry London – primul smartphone BlackBerry cu sistem de operare BBX”
Lasa si tu un comentariu

More in Telefoane Mobile, zStiri (223 of 668 articles)


Research In Motion(RIM) a lansat oficial BlackBerry Bold 9790 şi BlackBerry Curve 9380. Anunţul a fost făcut pe 15 noiembrie ...