Google Nexus One

Google Nexus One
Cool sau UnCool
10

În veşnicul război dintre producătorii de telefoane mobile şi-a făcut apariţia de curând şi gigantul Google cu modelul Nexus One. Nu este vorba de un telefon produs de Google în vreo făbricuţă din Asia ci de un terminal GSM realizat de HTC pentru Google. După părerea mea, cu acest telefon Google împuşcă doi iepuri dintr-un foc. Chiar dacă Nexus One nu va reuşi să zdruncine popularitatea de care încă se bucură iPhone cu siguranţă un nume precum Google (indiferent că îl pronunţăm – Goagal, Gogle, Gugle, etc.) vinde foarte bine absolut orice.

În al doilea rând, prin sistemul de operare Android, cei de la Google reuşesc încet încet să intre pe o piaţă dominată de Microsoft cu Windows Mobile. Astfel, dacă până de curând HTC era un producător renumit pentru telefoanele mobile inteligente dotate cu Windows Mobile iată că în acest moment HTC are pe piaţă cinci telefoane diferite care folosesc Android.

Principalele caracteristici ale telefonului sunt următoarele:

  • ecran tactil AMOLED de 3.7”, rezoluţie 480 x 800 pixeli;
  • senzor accelerometru;
  • procesor Qualcomm Snapdragon QSD8250 cu frecvenţa de 1GHz;
  • 512MB RAM, 512MB ROM şi slot pentru card microSD maxim 32GB;
  • cameră foto de 5MP (2560 x 1920 pixeli) cu autofocus, bliţ LED şi funcţie de detectare a zâmbetului;
  • conector 3.5mm;
  • player audio MP3, eAAC+, WAV;
  • player video MP4, H.263, H.264
  • SMS, MMS, Email, Push Email, IM;
  • 3G, GPRS, EDGE, Bluetooth v2.1, USB v2.0, Wi-Fi 802.11a/b/g;
  • sistem de operare Android v2.1;
  • dimensiuni: 119 x 59.8 x 11.5 mm;
  • greutate: 130g
Ecranul principal Google Nexus One

Ecranul principal Google Nexus One

După cum bine se poate observa mai sus, Nexus One nu duce lipsă de nimic. Ecranul, de tip AMOLED este mai mare chiar decât cel de pe iPhone măsurând 3.7”. Sistemul de operare Android v2.1 ascunde în spate un procesor Qualcomm Snapdragon tactat la 1GHz (unul dintre cele mai puternice procesoare destinate telefoanelor mobile) şi 512MB RAM/ROM.

Multimedia vorbind, avem la dispoziţie un conector de 3.5mm pentru cunoscători, player video şi audio. Camera foto integrată are un senzor 5MP cu autofocus şi bliţ LED. În plus, aceeaşi cameră, poate înregistra clipuri video la rezoluţie de 720 x 480 pixeli cu 20 de cadre/secundă. Fiind un telefon Google este evident că nu pot să lipsească aplicaţii ca Google Search, Maps, Gmail, Youtube, Talk şi Picasa.

O conversatie in Gmail

O conversatie in Gmail

La capitolul conectivitate Nexus One nu are cum să dezamăgească deoarece vine echipat cu tehnologii ca: 3G, GPRS, EDGE, Bluetooth v2.1 si Wi-Fi 802.11 a/b/g. Ce altceva mai mult ne-am putea dori?

Acumulatorul Li-Ion de 1400mAh, cu care este dotat Nexus One, are o autonomie ceva mai mică decât iPhone însă cel puţin putem umbla oricând la el. În stand-by telefonul rezistă 290ore (2G) / 250ore (3G), iar timpul de convorbire se ridică la 10 ore – 2G  şi 7 ore pe 3G.

Castile incluse in pachet

Castile incluse in pachet

Nexus One este cu siguranţă un telefon bun însă cu aceeaşi siguranţă pot spune că nu va  avea nici pe departe impactul pe care l-a avut iPhone când a fost lansat în anul 2007. Pentru moment Apple punctează foarte bine la capitolul aplicaţii având în vedere cifra de 3 miliarde de descărcări din App Store dar cu timpul s-ar putea să avem ceva suprize şi din partea celor de la Google.

Pentru doritori Google Nexus este disponibil la liber pentru suma de 529$ sau la un preţ de 179$ împreună cu un abonament T-mobile. Din informaţiile apărute recent pe internet se pare că Nexus One a înregistrat puţin peste 20.000 de  unităţi vândute în prima săptămână de la lansare. Această sumă este mult mai mică decât cea estimată de specialişti, iar dacă ne gândim că Apple a vândut 1.600.000 de iPhone în primele săptămâni de la lansare este evident că Google are o problemă. (de marketing?)

Cel mai probabil in 2010 vom vedea telefonul Google Nexus One în România, cel mai probabil prin Vodafone, care a anunţat deja că va furniza telefonul şi în alte ţări europene. Vă vom ţine la curent pe GiZ pe măsură ce noi informaţii devin disponibile.

Articole care te-ar putea interesa

Nu exista comentarii la “Google Nexus One”
Lasa si tu un comentariu

 

You need to log in to vote

The blog owner requires users to be logged in to be able to vote for this post.

Alternatively, if you do not have an account yet you can create one here.

Powered by Vote It Up

Page optimized by WP Minify WordPress Plugin