La jumătatea lunii septembrie compania taiwaneză HTC a prezentat două noi smartphone-uri bazate pe sistemul de operare Android. Cele două terminale au următoarele denumiri: Desire HD şi Desire Z. Dacă până de curând HTC era cunoscut ca partener Microsoft (Windows Mobile) iată că din luna februarie 2010 producătorul taiwanez a lansat doar telefoane bazate pe Android. Acest lucru poate fi uşor explicat dacă ne gândim că Windows Phone 7 este încă RTM şi probabil vor mai trece câteva luni până va fi gata, iar Windows Mobile 6.5 este un sistem de operare depăşit.
Revenind la HTC Desire HD să vă spun care sunt principalele caracteristici tehnice ale smartphone-ului:
- ecran tactil TFT de 4.3”, rezoluţie 480 x 800 pixeli şi 16 milioane de culori,
- senzor accelerometru şi proximitate,
- procesor cu frecvenţă de 1GHz,
- 768MB RAM, 1.5GB memorie internă şi slot pentru card microSD,
- cameră foto de 8MP cu autofocus şi bliţ dual LED,
conector audio 3.5mm, - player audio MP3, AAC+, WAV, WMA9,
- player video MP4, H.263, H.264, WMV9,
- SMS, MMS, Email, Push Email, IM,
- 3G, GPRS, EDGE, Wi-Fi 802.11 b/g/n, Bluetooth v2.1, microUSB v2.0,
- sistem de operare Android OS,
- dimensiuni: 123 x 68 x 11.8 mm,
- greutate: 164g cu acumulator.
Desire HD se remarcă atât printr-un design atrăgător cât şi prin specificaţiile de top. Telefonul are o carcasă asemănătoare cu modelul HTC Evo 4G lansat în SUA. Sunt convins că utilizatorii vor fi încântaţi de ecranul tactil cu diagonală de 4.3” dar să nu uităm faptul că un ecran mare înseamnă şi dimensiuni “generoase” pentru telefon. HTC a echipat acest smartphone cu processor Qualcomm Snapdragon tactat la 1GHz şi multă memorie RAM, mai exact 768MB. Telefonul este alimentat de un acumulator Li-Ion de 1230mAh care oferă o autonomie destul de buna în stand-by – 490ore – 2G/420ore – 3G, iar pentru convorbiri 9ore – 2G/5ore – 3G.

Noul HTC Desire HD cu ecran de 4.3"
Sistem de operare – Aplicaţii
Desire HD are la bază ultima versiune a sistemului de operare Android (v2.2 Froyo) şi interfaţă HTC Sense. Un element de noutate îl reprezintă site-ul lansat de HTC care se numeşte evident www.htcsense.com. Deocamdată doar cei care folosesc un telefon compatibil cu noul HTC Sense îşi pot crea cont pe site, iar cu ajutorul acestuia se pot restaura informaţiile stocate în telefon sau la nevoie se pot şterge atunci când telefonul vă este furat. La un telefon lansat în anul 2010 nu puteau să lipseasca bineînţeles şi aplicaţiile de socializare: Facebook, Twitter, Flickr şi Youtube.
Multimedia
Camera foto cu 8MP poate captura imagini la rezoluţia maximă de 3264 x 2448 puncte şi beneficiază de autofocus, bliţ dual LED, funcţie de detectare a feţei şi geo-tagging. Tot ea este responsabilă şi de înregistrarea video la calitate HD mai exact 1280 x 720 puncte. Pe lânga radio stereo cu RDS, playerele audio/video pot rula de exemplu fişiere MP3, MP4, WMA9, WMV9.

Smartphone-ul este dotat cu camera foto de 8MP si blit dual LED
Conectivitate
Mai are rost să spun că HTC Desire HD are tot ce vă trebuie la capitolul conectivitate? Începând cu GPRS, EDGE, 3G, microUSB şi terminând cu Wi-Fi 802.11 b/g/n sau Bluetooth v2.1. Pe lângă toate acestea mai puteţi folosi şi GPS-ul din dotare prin intermediul hărţilor ce se pot descărca de pe internet sau la nevoie cu Google Maps dacă aveţi un abonament avantajos la internet pe mobil.
Concluzii
Este evident că HTC Desire HD este un smartphone complet din toate punctele de vedere dar rămâne să vedem câte persoane vor fi capabile să plătească preţul cerut pentru un asemenea dispozitiv. Bănuiesc că nimeni nu se aşteaptă ca Desire HD să coste mai puţin decât fratele mai mic Desire care se vinde în România cu aproximativ 1900 de lei. Oricum mai avem de aşteptat puţin deoarece telefonul va fi disponibil începând cu luna viitoare.




Chiar ma intrebam cand va aparea un articol despre noile dispozitive de la HTC.
Astept insa un articol si despre Desire Z.
Ar fi de asemenea excelent daca ar fi un articol cu paralela intre cele doua dispozitive, in special privind CPU si GPU.
Este foarte controversata performanta celor doua.