După Nokia, LG, Samsung şi nu în ultimul rând Google Nexus, am ajuns în sfârşit să scriu despre un smartphone care poartă sigla HTC. Smart, telefonul despre care voi scrie câte ceva în acest articol, nu este nici pe departe atât de deştept pe cât m-aş fi aşteptat. Vă voi explica puţin mai târziu de ce spun asta, însă până atunci să vedem care sunt principalele caracteristici ale telefonului:
- ecran tactil TFT de 2.8”, rezoluţie 240 x 320 pixeli şi 256.000 culori;
- senzor accelerometru;
- procesor cu frecvenţa de 300MHz;
- 256MB RAM, 256MB ROM şi slot pentru card microSD maxim 16GB;
- cameră foto de 3MP (2048 x 1536 pixeli) cu autofocus şi bliţ LED;
- conector 3.5mm;
- player audio MP3, eAAC+, WAV, WMA9;
- player video MP4, H.263, H.264, WMV9;
- SMS, MMS, Email, Push Email, IM;
- 3G, GPRS, EDGE, Bluetooth v2.0, miniUSB v2.0;
- sistem de operare Brew Mobile de la Qualcomm;
- dimensiuni: 104 x 55 x 12.8 mm;
- greutate: 108g.
La prima vedere HTC Smart pare asemănător cu modelul Touch 2 atât ca design cât şi ca performanţe. În realitate însă, lui Smart îi lipsesc destul de multe lucruri care îl fac mai puţin atractiv pentru cei obişnuiţi cu produsele ce poartă sigla HTC.

HTC Smart: ieftin si destul de destept
Ecranul lui Smart este ceva mai bun decat cel folosit pe Touch 2 în sensul în care poate afişa până la 256.000 de culori, în rest diagonala şi rezolutia ecranului au rămas aceleaşi. Dacă sub ecranul lui Touch 2 se găseşte o bară de zoom (utilă din punctul meu de vedere) şi cinci butoane, în cazul lui Smart cei de la HTC au montat doar trei butoane. În partea superioară se găseşte jack-ul audio de 3.5mm, în lateral doua butoane de volum iar în partea de jos un jack miniUSB. Camera foto de 3MP de pe spatele aparatului beneficiază în acest caz de autofocus şi bliţ. Nu prea se cunosc informaţii despre player-ul audio/video.
Dacă până acum diferenţele dintre cele două telefoane nu sunt impresionante staţi să vedeţi de acum încolo. În primul rând procesorul rulează la o frecvenţă de doar 300MHz (528MHz pentru Touch2) şi este ajutat de 256MB RAM şi 256MB ROM.

Intotdeauna HTC s-a priceput intotdeauna sa faca interfete
În al doilea rând HTC a renunţat pentru acest model la sistemul de operare Windows Mobile. Smart este construit în jurul platformei (mai puţin cunoscute) Brew de la Qualcomm şi a interfeţei HTC Sense. Această decizie a fost luată în primul rând datorită costurilor. Smart trebuie să coste mai puţin decât Touch 2 care are un preţ între 1200-1300 lei. Brew însă nu este o platforma cunoscută şi utilizată atât de mult încât producătorii de software să se înghesuie să lanseze aplicaţii pentru aceasta.
În al treilea rând, la capitolul conectivitate lui Smart îi lipseşte tehnologia Wi-Fi 802.11 b/g aşa încât potenţialii cumpărători vor trebui să se mulţumească cu viteze EDGE, 3G şi costurile implicate de conectarea la internet prin reţeaua GSM. În plus Smart nu are GPS şi suport pentru A-GPS.

Spatele nu spune mare lucru, ca la orice HTC
Smart tind să cred că foloseşte acelaşi acumulator ca şi Touch 2 aşa încât la capitolul autonomie nu se poate plânge nimeni. Conform informaţiilor oferite de producător, Smart ar trebui să reziste în stand-by aproximativ 600 de ore -3G şi 450 de ore – GSM.
Este evident că piaţa telefoanelor ieftine cu ecran tactil a captat atenţia producătorilor aşa încât cei de la HTC s-au gândit să atace acest segment de piaţă. Şi cum tinerii sunt mai impresionaţi de funcţiile multimedia ale unui telefon decât cele de business, HTC a reuşit să construiasca un telefon apropiat de dorinţele acestora. Sper doar ca preţul de comercializare să fie unul apropiat de cel al competitorilor (LG Cookie, Samsung Corby) altfel s-ar putea ca Smart să devina un eşec.












