Nokia 600 – smartphone zgomotos cu Symbian Belle

Nokia a lansat pe piaţă un nou smartphone care utilizează sistemul de operare Symbian Belle: Nokia 600.  Anunţat împreună cu alte două modele, Nokia 700 şi Nokia 701, ne gândim că acest model reprezintă poate o ultimă încercare din partea Nokia de a scoate în faţă sistemul de operare Symbian, ştiut fiind faptul că Nokia va începe să producă telefoane cu sistem de operare Windows Phone 7 încorporat.

Pe de altă parte, există posibilitatea că Nokia să continue să mizeze pe Symbian, mai ales având în vedere eforturile care s-au depus în dezvoltarea ultimei actualizări a sistemului de operare şi poziţia oficialilor Nokia la ultimul anunţ oficial referitor la lansarea celor trei modele bazate pe platforma Symbian.

Cele trei modele lansate pentru platforma Symbian Belle

Cele trei modele lansate pentru platforma Symbian Belle

Sistem de operare

Belle este cel mai nou update de software pentru platformele Symbian 3 şi vine cu câteva funcţii noi. Acesta este primul dintre sistemele de operare Symbian care dispune de un meniu şi taskbar pull down ce permite utilizatorilor să îşi vadă notificarile. De asemenea, Belle vine cu 6 homescreen-uri, iar widget-urile sale pot avea 5 dimensiuni diferite.

Unul dintre avantajele pe care le aduce acest nou sistem de operare este faptul că dispune de tehnologia NFC. Acest lucru înseamnă că Nokia 600 permite transmiterea de date sau conectarea la alte telefoane compatibile NFC.

Nokia 600 - camera de 5 MP

Nokia 600 - camera de 5 MP

Specificaţii Tehnice

În ceea ce priveşte Nokia 600, printre specificaţiile care va vor interesa cel mai mult se numără un procesor care funcţionează la o frecvenţă de 1GHz, ecranul de 3.2 inch, rezoluţia de 360 x 640 pixeli şi procesorul video dedicat. Nokia 600 este dotat, de asemenea cu Bluetooth, memorie internă de 2 GB şi cameră foto de 5 Megapixeli care se găseşte pe spatele telefonului.

În continuare, am prezentat cateva din dotarile tehnice care ar putea sa va intereseze la acest smartphone:

  • Sistem de operare: Symbian Belle
  • Procesor: 1GHz
  • Dimensiuni: 111x53x13 mm, greutate 100 g
  • Dimensiuni ecran: 3.2 inch
  • Rezoluţie: 640 x 360 pixeli
  • Memorie internă: 2GB (până la 32 GB prin card microSDHC)
  • Cameră: 5 Megapixeli, posibilitatea de captare video cu rezoluţie de 720 pixelim blitz LED şi funcţie autofocus
  • Acumulator: Li-Ion,  1200 mAh

Nokia 600 - considerat cel mai zgomotos smartphone

Smartphone dedicat pasionaţilor de muzică

Nokia 600 se distinge înainte de toate prin faptul că este un smartphone cu capabilitati puternice de redare a sunetului. Calitatea sunetului este şi ea una ridicată. Telefonul dispune de un difuzor mare care face ca Nokia 600 să poată deveni foarte zgomotos. Are capacitatea de a reda până la 60 de ore de muzică şi până la 6 ore şi 30 de minute de intregistrari video. De asemenea, acumulatorul său are o autonomie de 550 de ore în modul stand-by şi permite până la 15 ore de convorbire fără a necesita reîncărcare.

Cu toate acestea, pentru amatorii de muzică există şi o ieşire pentru jack de 3.5 mm care permite conectarea la căşti. Este posibilă, de asemenea, redarea radio, fiind echipat şi cu un transmiţător FM. Nokia 600 permite şi de conectarea prin wireless, 3G sau Bluetooth. Ecranul sau este unul de tip capacitiv, ce poate reda până la 16 milioane de culori.

Nokia 600 - performante bune la un pret atractiv

Nokia 600 - performante bune la un pret atractiv

Prin acest smartphone, Nokia se adresează mai ales utilizatorului de rând, amator de muzică, ce foloseşte telefonul mai ales pentru divertisment şi este ideal în acest sens. Acest lucru este evident atât prin capabilitatile sale de redare audio dar şi prin faptul că este un telefon colorat, tineresc, distractiv, cu un design uşor curbat (pentru a facilita scrierea de mesaje şi navigarea pe Facebook – spun cei de la Nokia).

Telefonul va fi disponibil pe piaţă în mai multe culori: alb, negru, roz şi verde. De asemenea, va fi lansat pe piaţă în toamna acestui an. Preţul pentru Nokia 600 va fi undeva în jurul sumei de 800 RON.

Nu exista comentarii la “Nokia 600 – smartphone zgomotos cu Symbian Belle”
Lasa si tu un comentariu

More in Telefoane Mobile, zProduse, zSticky (212 of 712 articles)


Samsung a lansat în această săptămână nu mai puţin de patru smartphone-uri din gama Galaxy ce utilizează platforma Google Android ...