Optimus Sol – noul smartphone de la LG

LG a anuntat oficial lansarea unui nou model de smartphone: LG Optimus Sol. Acesta va fi disponibil in magazine spre sfarsitul lunii septembrie a acestui an. Iată ce am reuşit să aflăm despre acest nou smartphone:

LG Optimus Sol va funcţiona pe o platformă Android 2.3 Gingerbread. De asemenea, va avea un procesor Qualcomm MSM8225 Snapdragon care funcţionează la o frecvenţă de 1 GHz, va fi echipat cu 512 MB RAM si va avea o capacitate internă de stocare de 2 GB din care doar 1,5 GB sunt disponibili utilizatorului.

În ceea ce priveşte display-ul, acesta va fi unul de 3.8 inch, cu o rezoluţie de 480 x 800 pixeli şi va folosi tehnologia Ultra AMOLED. De altfel, se spune că de aici provine şi numele de Sol (Soare) deoarece se presupune că tehnologia Ultra AMOLED permite utilizatorului să citească ceea ce scrie pe ecran şi în lumina soarelui, şi asigura o calitate mai mare a imaginilor.

LG Optimus Sol - ecran de 3,8 inch si sistem de operare Android Gingerbread

LG Optimus Sol - ecran de 3,8 inch si sistem de operare Android Gingerbread

LG Optimus Sol va fi dotat cu o cameră de 5 megapixeli şi va avea un acumulator de 1500 mAh despre care se spune că va avea o autonomie cu până la 30% mai mare decat a modelelor din aceeasi familie (ca rezultat al unei noi tehnologii brevetate de către LG).

În ceea ce priveşte conexiunea la internet, modelul va utiliza tehnologia 3G care va permite o viteză de până la 7.2 Mbps.

Din punct de vedere al design-ului, LG Optimus Sol va fi disponibil în mai multe culori: alb, negru şi titan şi va avea o grosime de 9.8 mm. Daca va intrebati cât de costisitor va fi acest telefon, se aproximează că preţul sau va fi undeva în jur de 300 de euro, in Europa. Ca atare, în comparaţie cu alte smartphone-uri de pe piaţă, este unul destul de accesibil.

Dacă v-au încântat veştile despre noul LG şi v-ar interesa achiziţionarea acestuia, mai aveţi puţin de aşteptat până să vă convingeţi singuri de capacităţile modelului, dat fiind faptul că va fi lansat la sfârşitul lunii septembrie.

Nu exista comentarii la “Optimus Sol – noul smartphone de la LG”
Lasa si tu un comentariu

More in Telefoane Mobile, zStiri (326 of 668 articles)


Apple va lansa pe piaţă foarte curând un iPhone 4 de 8 GB la un preţ mult mai mic. Pentru ...