Atunci cand vom merge sa ne cumparam un televizor nou, modern, vom fi loviti de o multime de termeni tehnici, care ar fi bine sa stim ce inseamna pentru a face alegerea cea buna. De aceea vom avea aici pe Giz.ro o serie de articole ce vor trata acesti termeni. Azi vom incepe cu explicarea standardelor HDTV.
Intai de toate, HDTV inseamna televiziune High Definition, care, pe scurt, se traduce prin televiziune digitala ce asigura imagini la rezolutii superioare fata de televiziunea clasica (Standard Definition TV). In prezent, cele mai intalnite rezolutii HD sunt 1280×720 px (standardul 720p) si 1920 x 1080 px (standardele 1080i si 1080p). Exista in lucru standardul 2160p, dar acesta va fi implementat abia dupa 2015.
Sa vedem si ce inseamna fiecare din cele 3 standarde folosite in prezent:
720p
- rezolutie 1280×720 px – HD ready (asadar 720 vine de la 720 de linii diferite afisate pe verticala)
- frecventa de refresh (numarul de reafisari ale imaginii pe ecran, in fiecare secunda) poate fi una din urmatoarele: 24, 25, 30, 50 sau 60 Hz . In general, o frecventa de refresh mai mare este indicata, iar diferentele intre ratele mici si mai mari se pot vedea in cadrul unor succesiuni rapide de imagini diferite (vizionare de filme, rulare de jocuri rapide, etc).
- “p-ul” de dupa 720 vine de “progressive”. Se traduce prin faptul ca intreaga imagine de pe ecran (toate cele 720 linii verticale) sunt redesenate in fiecare secunda de un numar de ori egal cu frecventa
- format 16:9 al imaginii
- compatibila cu televizoarele noi HD, atat CRT si LCD
1080i
- rezolutie 1920×1080 px ( 1080 de linii diferite afisate pe verticala)
- “i-ul” de dupa 1080 vine de “interlaced”. Spre deosebire de tehnic “progressive” , aceasta nu face o reafisare completa a imaginii de pe ecran la fiecare 1/frecventa fractiune de secunda , ci reafisarea dureaza doi pasi. La pasul intai se reafiseaza liniile impare, iar la pasul doi cele pare.
- frecventa de refresh este de 50 sau 60 Hz . In practica insa, datorita tehnicii interlaced de afisare a imaginii, imaginea completa se schimba pe ecran de doar 25, respectiv 30 de ori pe secunda.
- standard caracteristic televizoarelor HD CRT, mai vechi. Este compatabil cu televizoarele HD LCD moderne, dar necesita utilizarea tehnicii “”de-interlacing” pentru ca aceste televizoare sa poata afisa informatia in modul progresiv caracteristic lor.
- in acelasi timp, acest standard este cel mai utilizat de televiziunile HD cu transmisie prin satelit
1080p
- rezolutie 1920×1080 px – Full HD ( 1080 de linii diferite afisate pe verticala)
- frecventa de refresh este de 50, 60 sau 120 Hz .
- “p-ul” de dupa 1080 vine de la “progressive”. Asadar, imaginea se reactualizeaza complet pe ecran la fiecare 1/frecventa fractiune de secunda (la o frecventa de 60 Hz, imaginea se reactulizeaza de 60 de ori pe secunda)
- format 16:9 al imaginii
- asigura imaginea cu cel mai inalt grad de calitate dintre standardele utilizate in prezent.
Cam atat despre standardele de astazi. Concluzia este simpla: daca aveti banii necesari alegeti un televizor care respecta standardul 1080p. Daca nu, va puteti indrepta spre unul ce respecta 720p. 1080i-ul este deobicei afisat prin diverse tehnici pe televizoarele ce suporta ambele formate progresive, insa despre aceasta intr-un articol viitor.
Desigur, asteptam comentariile voastre si eventualele intrebari.







[...] face orice pentru a vinde. Noi vrem sa va ajutam sa faceti alegerea corecta, iar dupa ce v-am explicat in mare ce e cu standardele HDTV 720p, 1080i si 1080p, astazi vom vorbi despre doua notiuni controversate: HD ready si Full [...]
cei de la GiZ.ro faceti un lucru bun explicand toate aceste lucruri si va multumim