GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Cum alegi cel mai bun parfum

Autor: Echipa Giz.ro

Alegerea unui parfum nu este o sarcină prea ușoară sau rapidă, ofertele producătorilor având o diversitate incredibilă care pune în dificultate un cumpărător, mai ales atunci când ajutorul altora și experiența lipsesc. Acest mic ghid de cumpărături vă va prezenta criteriile și detaliile pe care trebuie să le aveți în vedere pentru a face alegerea mai simplă.

Parfumeria este un meșteșug cu o vechime mult mai mare decât am crede. Cel mai vechi chimist și parfumier provine din Mesopotamia, unde o femeie pe nume Tapputi a fost menționată pe o plăcuță cu scriere cuneiformă cu 1200 de ani înaintea Erei Noastre, însă arheologii au descoperit în Cipru niște recipiente cu parfum care au o vechime de 4000 de ani.

Bazate pe extracte naturale, parfumurile s-au răspândit practic în toată lumea antică, oamenii încercând încă de pe atunci să schimbe sau să ascundă mirosul natural al corpului uman. În Europa, parfumurile au fost cunoscute încă din secolul X, iar țări precum Italia și Franța au devenit rapid cele mai mari furnizoare de materii prime și producătoare de parfumuri, poziție pe care și-au păstrat-o până în ziua de astăzi.

Parfumeria modernă a început însă în secolul al XIX-lea, când chimia modernă a permit extragerea unor esențe dificile sau replicarea lor artificială, industria explodând în secolul XX și devenind una la fel de importantă precum cea a modei.

cum-sa-alegi-cel-mai-bun-parfum

Cum să alegi un parfum în funcție de preț 

Parfumurile sunt disponibile într-o gamă extrem de largă de prețuri, începând de la produsele populare oferite contra unor sume de circa 100 de lei și urcând până la produsele exclusiviste care costă mii de lei. În ciuda aparențelor și a posibilelor „indicații” pe care le-ați putut auzi, un parfum scump nu este în mod clar mai bun doar analizându-l prin prisma prețului. 

Este adevărat, un parfum scump poate avea caracteristici mai bune, însă nu trebuie să uitați că în prețul unui parfum din gama superioară intră adesea și prețul pe care producătorul îl plătește pentru propria imagine și, de la un anumit prag, acel parfum devine un bun de tip Veblen – care este dorit doar pentru că este scump și este un simbol al statutului, deci un produs care este scump doar pentru că trebuie să fie scump. bottles-perfume-cologne

Ar trebui să alegeți atunci un parfum mai ieftin? Răspunsul logic ar fi „da”, însă veți constata că producătorii de parfumuri nu sunt chiar atât de naivi încât să-și saboteze propriile produse mai scumpe. În general, parfumurile din gamele inferioare sunt mai „dulci”, fiind destinate tinerilor care nu au o putere de cumpărare atât de mare, deci s-ar putea să nu găsiți atât de ușor un produs pe plac în acest segment de preț. Uneori există și diferențe mai importante, însă pe acestea le vom explica ceva mai jos. 

Ca regulă generală, trebuie să țineți minte că nimeni nu-și poate da seama că un parfum este scump sau ieftin atât timp cât nu recunoaște producătorul și modelul, deci știe astfel și prețul.  

Atenție însă la produsele contrafăcute deoarece piața produselor de parfumerie este extrem de vulnerabilă la acest capitol. Atunci când faceți achiziții, nu strică să verificați prețurile pe magazinele online oficiale, să le comparați cu cele locale și să evitați în mod categoric sursele neoficiale atât timp cât nu aveți deplină încredere în ele. 

Vremea în care parfumurile false aveau mirosuri diferite și ambalaje proaste a trecut de mult, iar falsurile moderne sunt atât de bune încât au păcălit uneori și comercianții autorizați. 

Cum să alegi un parfum în funcție de concentrație 

Producătorul folosește esența sau esențele unui tip anume de parfum pentru a fabrica mai multe feluri de produse care au concentrații diferite, fiecare dintre acestea având destinații diferite și, evident, prețuri diferite. Jargonul poate că nu este atât de clar, însă împărțirea pe categorii este de fapt destul de simplă. 

Apa de Colonie (Eau de Cologne, EDC) – este cel mai diluat parfum și are concentrații între 3 și 8%, dar cel mai adesea în jur de 5%. Acest produs are o persistență de 2-3 ore. 

Apa de toaletă (Eau de toilette, EDT) – are o concentrație între 5 și 15%, cel mai adesea 10%, și are o persistență care poate dura între 3 și 5 ore. 

Apa de parfum (Eau de parfum, EDP) – are o concentrație între 10 și 20%, cel mai adesea 15%, și poate persista pe perioade de timp între 4 și 7 ore.  

Parfum (uneori numit Extract) – oferă cea mai mare concentrație, între 15 și 30 de procente, cel mai adesea 20%, și poate persista până la 14 ore, uneori și mai mult, acoperind astfel întreaga zi. 

edc-edt-edp-parfum

Pe lângă aceste denumiri consacrate, se mai poate întâlnit rar Esprit de Parfum, care este undeva între apa de parfum și parfum, și Eau Fraiche, care are o concentrație mai mică decât apa de colonie. Pe piață pot fi găsite ocazional și denumiri nestandardizate precum Splashes, Mists sau Veils, care sunt folosite după cum îl taie capul pe producător și care ascund produse cu concentrație mică de 1-2%. 

Când să o alegeți însă pe una și când pe alta. Ca regulă de bază, parfumurile cu concentrație mică pot fi pulverizate pe piele sau haine în cantitate mai mare fără nici o problemă, oferind astfel un miros plăcut și rapid, în timp ce parfumurile cu concentrație mare sunt gândite să fie pulverizate doar pe piele și să se disipe discret de-a lungul unor perioade mai mari de timp de până la o zi. Dacă ieșiți la o plimbare scurtă în parc, o apă de colonie este suficientă, însă dacă mergeți la un eveniment care durează mai mult și se desfășoară în spații închise, un parfum persistent dar totodată difuz este cea mai bună soluție. 

Gamele de produse ale producătorilor de parfumuri includ uneori mărci care sunt oferite în două, trei sau toate cele patru concentrații pentru a oferi mai multă flexibilitate în alegere. Atenție însă, acestea nu miros întotdeauna la fel chiar dacă poartă același nume, diferențele între o apă de colonie și un parfum putând fie uneori atât de mari încât nu par înrudite deloc. 

Cum să alegi un parfum în funcție de tonuri

Aceasta este cea mai dificilă problemă deoarece nu doar gusturile diferă foarte mult de la persoană la persoană, însă și felul în care un parfum miroase după câteva ore este afectat de chimia epidermei acelei persoane. Ceea ce este ideal pentru o persoană s-ar putea să fie mediocru pentru o altă persoană, iar acest aspect face ca alegerea unui parfum să dea uneori rateuri. 

Un parfum poate fi fabricat din amestecul a până la trei straturi cu note și proprietăți diferite, acestea fiind numite adesea accent, inimă și bază. Accentul este cel care poate fi simțit imediat după aplicare, acesta fiind de altfel și cel mai volatil. Atunci când există de sine-stătătoare, pentru că poate fi combinată cu baza, inima este cheia de boltă a parfumului se face simțită după circa o oră. În final, baza este folosită pentru a modifica nota accentului și inimii și este cea care va rămâne pe haine sau piele după ce elementele mai volatile s-au disipat. 

perfume-production-pipette-glass-container-dripping-procedure

Producătorii de parfumuri ieftine folosesc adesea doar un accent, pentru că este puternic și miroase bine, însă acesta se va evapora repede și nu va lăsa nici un miros în urmă după o perioadă mai mare de timp. Atenție însă, un parfum compus dintr-un singur strat nu este neapărat ieftin: de exemplu, Chanel No 5, unul dintre cele mai faimoase și longevive parfumuri, este un parfum cu o singură notă. 

parfumuri-note-si-nuante

Notele parfumurilor pot fi încadrate în patru categorii mari, acestea fiind adesea amestecate pentru a obține un produs final cu un anumit ton. 

Florale sau dulci: această categorie include arome de trandafir, lavandă, flori de portocal, liliac, gardenia, tuberoză și altele similare care sunt folosite pentru a obține note feminine delicate. 

Citrice: grape-fruit, lămâie, portocală, piersici sau portocale sunt folosite pentru a obține note proaspete și strălucitoare. 

Orientale sau picante: mosc, vanilie, scorțișoară sau anason, care sunt folosite tonuri complexe și exotice. 

Lemnoase: cedru, pin, bergamotă, paciuli, mușchi vegetal, tutun, miere sau piele, acestea fiind folosite pentru a obține note mai sobre și dure 

Producătorii optează pentru amestecuri de note pentru a obține parfumul dorit și le diluează proporțional pentru fiecare tip de produs de parfumerie în parte. Restul compoziției unui produs de parfumerie constituie din apă și alcool, acestea având rolul de a dilua uleiul de bază, de a fixa compoziția pe piele sau haine și pentru a facilita vaporizarea. Opțional, se pot folosi și uleiuri de jojoba sau cocos, dar acestea sunt și ele neutre din punct de vedere al mirosului. 

Pe lângă mirosul propriu-zis, notele parfumurilor influențează și puterea acestora. De exemplu, tonurile citrice sau florale delicate se pot simți la distanță mai mare, în timp ce tonurile de lemn sau piele vor fi mai discrete. Astfel se explică și diferența dintre puterea unor parfumuri de aceeași calitate dar cu tonuri diferite, iar dacă aveți impresia că un parfum de bună calitate nu este așa de puternic cum ați fi crezut, explicația posibilă este că producătorul a dorit să-l facă mai discret. 

Cum alegi un parfum care să-ți placă 

Toată teoria despre prețuri, concentrații și note nu valorează însă prea multe parale dacă un parfum nu vă este pe plac. Producătorii oferă o cantitate abisală de game și varietăți, iar descoperirea unuia sau mai multor parfumuri care să vă placă este o sarcină dificilă. Nu este de mirare că sunt destule persoane care au găsit ceva pe plac și au folosit acel sau acele produse toată viața: nu doar că au considerat că acele parfumuri li se potrivesc perfect, dar nici nu au avut de gând să treacă iar prin efortul descoperirii unui alt produs potrivit. 

perfume-shop

Cea mai bună opțiune pentru alegerea unui parfum este vizita unui magazin specializat mare. Nu doar că veți avea la dispoziție o gamă foarte largă de produse pe care să le testați, dar veți găsi și persoane care vă vor îndruma către anumite produse în funcție de criteriile personale. Este ideal să mergeți la magazin fără a vă parfuma înainte, pentru a putea adulmeca produsele fără să fiți încurcat de mirosul propriului parfum, și, pe cât posibil, în cursul dimineții, când nasul nu a devenit desensibilizat de toate substanțele din aer. 

Primul test trebuie să fie cel făcut direct din capacul mostrei, aceasta oferindu-vă senzația pură a produsului. Dacă vă place, pulverizați puțin pe o bucată de hârtie de test (sau sugativă) și lăsați să se evaporeze excesul de accent preț de zece secunde pentru a vă face o idee mai bună despre mirosul real. Dacă tot sunteți mulțumiți, pulverizați puțin pe încheietură și așteptați tot zece secunde, acum putându-vă face o idee despre mirosul parfumului în combinație cu propria piele. 

testing-perfume

În general, este recomandat să nu testați mai mult de 4-5 parfumuri în cursul unei vizite deoarece nasul se obișnuiește ușor cu tonurile și le amestecă. Între teste, este recomandat să mirosiți ceva neutru (de exemplu propriile haine) sau să ieșiți la aer curat preț de câteva minute. Este bine să memorați ce parfum ați folosit pe fiecare încheietură sau pe fiecare bucată de sugativă pentru a le putea mirosi ulterior în cursul zilei, atunci când accentul se duce și ies la iveală inima, baza sau ambele. 

Recomandări parfumuri 

Recomandarea unor produse este extrem de dificilă atât din cauza numărului foarte mare de produse, cât și din cauza subiectivismului extrem de pronunțat al fiecăruia dintre noi. De aceea, am preferat să vă oferim ca punct de plecare doar parfumurile pe care noi le considerăm cele mai populare la data închiderii articolului.

Parfumuri pentru bărbați

Burberry Mr. Burberry – începând de la 115 lei: disponibil sub formă de apă de toaletă, apă de parfum și parfum.

Chanel Blue de Chanel – începând de la 425 lei: disponibil sub formă de apă de toaletă și apă de parfum.

Dior Sauvage – începând de la 180 de lei: disponibil sub formă de apă de colonie și apă de toaletă.

Givenchy Gentleman Only – începând de la 150 lei: disponibil ca apă de toaletă și apă de parfum.

Giorgio Armani Acqua di Gio – începând de la 150 de lei: disponibil ca apă de toaletă și apă de parfum.

Parfumuri pentru femei

Lancome La Vie Est Belle – începând de la 200 de lei: disponibil ca apă de toaletă, apă de parfum și parfum.

Yves Saint Laurent Black Opium – începând de la 225 lei: disponibil ca apă de toaletă și apă de parfum.

Issey Miyake’s L’Eau d’Issey – începând de la 140 lei: disponibil ca apă de toaletă și apă de parfum.

Christian Dior J’adore – începând de la 250 lei: disponibil ca apă de toaletă, apă de parfum și parfum.

Thierry Mugler’s Angel – începând de la 125 lei: disponibil ca apă de colonie, apă de toaletă și apă de parfum.

Concluzii 

Alegerea unui parfum poate fi o sarcină destul de dificilă dacă doriți ceva anume deoarece ofertele sunt extrem de diversificate. Puteți să vă simplificați însă alegerea dacă nu vă veți uita doar la preț, care este adesea destul de puțin relevant, dacă veți căuta sfatul vânzătorilor sau prietenilor și dacă veți alege concentrațiile și tonurile dorite fără să vă grăbiți pentru a le putea aprecia în termenii dumneavoastră. Magazinele oferă o varietate impresionantă de parfumuri de damă sau bărbătești, și sperăm că acest mic ghid de cumpărături a înlăturat o parte dintre nelămuriri. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri