GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Samsung MV 800 – cameră ieftină pentru fotografii amatori

Autor: Echipa GiZ

Samsung a prezentat în cursul acestei săptămâni o nouă cameră foto. Este vorba despre noul model MV800. În ultima vreme, cei de la Samsung au lansat pe piaţă mai multe camere foto care s-au remarcat faţă de dispozitivele altor companii, prin diferite inovaţii. Este de aşteptat prin urmare, ca nici MV800 să nu rămână mai prejos. Ce aduce, deci, noul model de la Samsung pentru a covinge fotografii, amatori sau nu, să cumpere acest dispozitiv?

În primă instanţă Samsung MV 800 se remarcă prin aspect, având un design original. De asemenea, ceea ce va convinge utilizatorii este LCD-ul cu care este dotată camera. Astfel, MV 800 este echipată cu un ecran cu o dimensiune de 3 inch, de tip touchscreen capacitiv. Mai mult decât atât, ceea ce va atrage atentia este faptul că LCD-ul este mobil şi poate fi ridicat până la un unghi de 180 de grade.

Samsung MV 800 - LCD mobil

Samsung MV 800 - LCD mobil

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte calitatea imaginii, MV 800 nu impresionează, situandu-se in media dispozitivelor de acest gen. MV 800 poate realiza fotografii la 16,2 megapixeli, insa ecranul camerei foto nu are o rezoluţie prea bună (WQVGA). Cu toate acestea, faptul că ecranul este de tip touchscreen capacitiv şi mai mult decât atât, este mobil s-a dovedit a fi o alegere foarte practică.

Un dezavantaj însă, îl reprezintă timpul de răspuns al display-ului. Sigur că, având în vedere preţul acestui model, era ce aşteptat că acest tip de probleme să apară.

Samsung MV800 - 16,2 megapixeli

Samsung MV800 - 16,2 megapixeli

MV 800 vine cu un zoom optic de 5x, suficient de performant pentru segmentul de piaţă la care se adresează. Pentru a ajuta fotograful să obţină imagini cât mai bune, MV 800 este dotată cu o funcţie care ajută camera să focalizeze la o lumină scăzută.

MV 800 impresionează prin design şi mai ales prin touchscreen-ul capacitiv şi mobil. Ne puteam astepta însă la ceva mai mult la capitolul calitatea imaginii, care de altfel, este cel mai important aspect de luat în considerare atunci când vă interesează achiziţionarea unei camere foto. Dispozitivul va fi lansat cândva în această toamnă. Surprinzător sau nu, Samsung MV800 va fi disponibil spre achiziţionare un preţ de aproximativ 1200 RON.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri