GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Cum să parolezi datele de pe un stick USB

Autor: Echipa Giz.ro

Porţi mereu la tine un stick USB cu date personale şi ţi-e teamă că acesta ar putea ajunge accidental în posesia altei persoane? GiZ îţi explică în acest ghid cum îţi poţi parola stick-ul USB.

Stick-urile USB au devenit cel mai eficient suport pentru transportul datelor, întrucât are o capacitate de stocare ce poate ajunge cu uşurinţă la 16 GB fără ca preţul să fie unul foarte mare, iar formatul mic şi compact este ideal pentru a-l avea tot timpul la tine.

De cele mai multe ori, stick-urile USB pe care le utilizăm zi de zi conţin fotografii, filme şi alte materiale multimedia, însă nu de puţine ori transportăm date cu caracter personal.

Indiferent despre ce fel de date personale este vorba, mai mult ca sigur că nu doreşti ca alte persoane să intre în posesia lor, însă uneori se poate întâmpla să-ţi uiţi stick-ul USB la vedere şi să atragi astfel priviri nedorite.

De aceea, noi îţi propunem două soluţii prin care datele tale personale vor fi în siguranţă chiar dacă uiţi stick-ul USB prin locuri nedorite sau, şi mai rău, dacă îl pierzi.

Prima metodă este şi cea mai drastică şi implică criptarea completă a stick-ului USB printr-un software gratuit numit TrueCrypt, în timp ce a doua metodă este mult mai simplă şi aproape la fel de eficientă: arhivarea documentelor şi parolarea arhivei.

Cum să-ţi criptezi stick-ul USB cu TrueCrypt

Înainte de a începe, îţi recomandăm să ai niciun fel de date pe stick-ul USB pe care îl criptezi, întrucât procesul de realizare a criptării va fi mult mai scurt.

TrueCrypt este un software gratuit open-source care funcţionează pe Windows XP/Vista/7, Linux şi Mac OS şi care îţi permite să criptezi un stick USB care să poate fi accesat doar prin intermediul unei parole aleasă de tine.

TrueCrypt este un program complex capabil să realizeze numeroase operaţiuni de criptare, însă în acest articol vom aborda strict funcţia de criptare a unui stick USB.

Primul pas este descărcarea programului de pe site-ul oficial (versiunea curentă este 7.1a) şi instalarea acestuia. Procesul de instalare este foarte simplu, motiv pentru care voi insista asupra unui singur aspect: ai posibilitatea să instalezi TrueCrypt sub forma unui program portabil, fără niciun fişier în directorul de system al Windows-ului. Pentru asta, selectează opţiunea Extract atunci când instalezi programul, aşa cum vezi în imaginea de mai jos:

Optiunea Extract iti permite sa instalezi TrueCrypt in mod portabil

După instalare trebuie doar să porneşti programul prin intermediul fişierului executabil. Te vei afla în faţa unei interfeţe în care gestionezi toate HDD-urile şi stick-urile criptate. Întrucât vrem să criptăm un stick USB, alegem opţiunea Create Volume.

In fereastra principala trebuie sa alegi Create Volume

Întrucât vorbim despre un stick USB, în meniul de realizare a criptării alegem opţiunea Encrypt a non-system partion/drive.

Pentru un stick USB, a doua optiune este cea mai buna

Pentru ca totul să decurgă uşor, în pasul următor alegem Standard TrueCrypt Volume.

Alege modul Standard de criptare

Acum trebuie să alegem stick-ul USB pe care vrem să-l criptăm. În lista de mai jos se regăsesc toate HDD-urile şi stick-urile USB instalate pe PC, iar noi vom alege stick-ul USB de 4 GB (cu spaţiu real 3.7 GB).

Aici trebuie sa selectezi stick-ul USB pe care vrei sa-l criptezi

La pasul următorul alegem Create encrypted volume and format it, întrucât (sperăm că) ai respectat recomandarea de a utiliza un stick gol.

Alege prima optiune, dar numai daca stick-ul este gol

Urmează alegerea algoritmilor de criptare, iar aici poţi alege practic orice combinaţie doreşti, întrucât toate sunt suficient de puternice pentru scopul acestui ghid.

Fereastra in care alegi algoritmul de criptare

Suntem aproape gata, însă acest pas este şi cel mai important: alegerea unei parole cu ajutorul căreia vom putea accesa datele de pe stick-ul USB. Pentru a alege o parolă inteligentă îţi recomandăm să citeşti articolul scris special pe acest subiect (dacă nu ai făcut-o încă), cu menţiunea că TrueCrypt consideră că orice parolă mai scurtă de 20 de caractere este slabă.

Paul cel mai importat este alegerea parolei

În fine, trebuie să alegi sistemul de fişiere, să bifezi Quick format şi… să apeşi Format.

Aici alegi sistemul de fisiere

Dacă totul este în regulă, vei primi mesajul de confirmare de mai jos:

Felicitari, stick-ul USB a fost criptat cu succes!

De reţinut: Stick-ul USB criptat nu va putea fi accesat prin aceeaşi literă ca şi până acum. În cazul nostru, stick-ul USB a folosit litera E, însă pentru decriptarea acestuia TrueCrypt va folosi o altă literă, pe care o vei alege singur, aşa cum vei afla în continuare.

Cum accesezi datele de pe un stick USB criptat

Principalul dezavantaj al criptării stick-ului USB este că vei avea nevoie de programul TrueCrypt pe computerul de pe care vrei să accesezi datele.

Paşii pe care trebuie să-i urmezi sunt foarte simpli: porneşti TrueCrypt, alegi litera pe care vrei să o aloci pentru stick din lista celor disponibile şi selectezi Select Device, iar în fereastra care apare selectezi stick-ul USB.

Pentru a utiliza stick-ul USB criptat, trebuie mai intai sa-l selectezi in TrueCrypt

Acum apeşi pe Mount, iar în următoarea fereastră vei fi invitat să introduci parola cu care ai criptat stick-ul.

Acum introduci parola pe care ai ales-o la criptare

După confirmarea parolei, vei putea accesa stick-ul USB prin intermediul oricărui file-manager la litera pe care ai ales-o în TrueCrypt.

În momentul în care vrei să scoţi stick-ul USB, revii în TrueCrypt şi selectezi Dismount.

Cu functia Dismount „descarci” stick-ul din TrueCrypt

Dezavantajele criptării stick-ului cu TrueCrypt

Aşa cum spuneam mai sus, principalul dezavantaj al acestei metode este că pentru accesarea datelor de pe stick este nevoie ca TrueCrypt să fie instalat pe computer. Teoretic, poţi accesa kit-ul TrueCrypt de pe un alt stick sau de pe un serviciul de stocare in cloud, însă dacă nu ai drepturi de administrator pe calculatorul respectiv nu vei putea să-l instalezi.

Chiar dacă trueCrypt îţi permite să instalezi programul şi în mod portabil, software-ul trebuie să instaleze anumite drivere în sistem, iar acest lucru nu poate fi realizat în absenţa drepturilor de administrare.

În plus, dacă o persoană străină are acces la stick-ul tău şi îl formatează, vei pierde practic toate datele de pe el, cu tot cu criptarea. De altfel, formatarea stick-ului este şi cea mai simplă metodă de a îndepărta criptarea TrueCrypt atunci când nu mai ai nevoie de ea.

Cum să-ţi parolezi datele de pe stick cu WinRAR

În cazul în care utilizarea TrueCrypt ţi se pare prea complicată sau nu ai posibilitatea să rulezi acest program şi pe alte computere, poţi apela la o soluţie mult mai simplă: să-ţi parolezi fişierele prin arhivarea acestora cu WinRAR.

Pentru asta, deschide WinRAR, navighează în directorul pe care vrei să-l arhivezi şi apasă pe Add.

Selecteaza fisierele pe care vrei sa le parolezi cu WinRAR

Pentru a alege o parolă pentru această arhivă intră în tabul Advanced şi da click pe butonul Set password.

Apasa pe Set password…

În fereastra care apare, introdu de două ori parola şi, dacă vrei ca nimeni să nu poată vedea nici măcar numele fişierelor din arhivă, bifează Encrypt file names. După ce ai apăsat pe OK începe procesul de arhivare, iar la final vei avea o arhivă securizată.

… si introdu parola dorita

În momentul în care accesezi arhiva, WinRAR te invită să specifici parola pe care ai ales-o, iar în caz contrar nu vei avea acces la fişiere.

Accesarea arhivei se va putea face numai prin parola aleasa de tine

Dezavantajele parolării datelor prin WinRAR

Şi această soluţie presupune ca WinRAR să fie instalat pe computerul de pe care vrei să accesezi datele. Totuşi, aproape orice PC sau laptop are instalat un astfel de software, iar în cele mai multe cazuri este vorba chiar despre WinRAR.

Bineînţeles, oricine poate şterge fişierele de pe stick chiar dacă sunt parolate, însă cel puţin vei fi sigur că nu a avut acces la datele tale.

Concluzii

Dacă transporţi date importante pe stick-ul USB pe care nu ar trebui să le vadă nimeni altcineva, utilizarea unei metode de criptare te poate scuti de numeroase bătăi de cap.

Criptarea stick-ului prin TrueCrypt şi parolarea fişierelor într-o arhivă WinRAR sunt două metode care te pot ajuta în acest sens, chiar dacă ambele presupun unele dezavantaje.

Cert este că, dacă vei folosi una dintre aceste metode, datele tale vor fi în siguranţă şi nimeni nu va avea acces la micile (sau marile) tale secrete.

2 comentarii

  1. Bogdan

    24 februarie 2014 la 22:57

    Pentru descriptare exista vreo solutie?
    Am un stick USB de 8 GB de la Team Group Inc.
    Color Turn…l-am parolat si-am uitat parola
    am incercat de foarte multe ori sa introduc parola
    insa fara succes , din pacate dupa parolare am sters
    si acel fisier cu datele criptate , nici macar pe acesta
    nu-l pot recupera pentru ca nu stiu sub ce fisier se ascunde
    Am incercat sa-l recuperez cu iCare Data Recovery Software 4.5.3
    nu stiu sub ce fisier se ascund aceste date criptate care mi-ar folosi
    pentru deschiderea stick-ului!
    Ma puteti ajuta va rog cu o solutie?

  2. marcel

    15 septembrie 2017 la 10:40

    Buna ziua.
    am un stick pe care este instalat un program de nutritie Brill si am uitat userul si parola. am vreo sansa sa le mai recuperez de undeva sau alta modalitate de accesare a programului mai exista?
    multumesc.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri