HP Officejet 150 Mobile All-in-One – Multifuncţional portabil
HP a lansat la Shanghai multifuncţionalul HP Officejet 150 Mobile All-in-One, în cadrul evenimentului HP Global Influencer Summit la care GiZ a avut un reprezentant.
Parte a unei noi game de imprimante şi multifuncţionale, HP Officejet 150 Mobile All-in-One este un multifuncţional portabil capabil să îndeplinească funcţiile de imprimantă, scanner şi copiator prin intermediul unei conexiuni bluetooth şi a unui acumulator Li-Ion.
Principalele avantaje sunt posibilitatea de a te conecta la smartphone-uri Windows Phone şi Blackberry (ar fi utile şi conexiunile cu Android şi iPhone), însă multifuncţionalul îţi permite şi să printezi via e-mail şi să scanezi ceva pentru computer, plus posibilitatea de a scana în format PDF şi JPG.
Fiind un gadget portabil, poţi conecta la el şi un stick USB sau un card de memorie SD sau MMC pentru a printa direct de pe aceste dispozitive de stocare. Evident, posesorii de laptopuri HP beneficiază de posibilităţi de conectare facilă la noul multifuncţional portabil.
Toate opţiunile de printare, scanare şi copiere sunt disponibile pe ecranul touchscreen cu diagonala de 2.36”.
HP Officejet 150 Mobile All-in-One este alimentat prin intermediul unui acumulator Li-Ion care are o autonomie de 500 de pagini alb-negru sau color şi care are nevoie de trei ore pentru a se reîncărca.

HP ofera acum un multifunctional portabil prin HP Officejet 150 Mobile All-in-One
Viteza de printare este de 22 pagini alb-negru pe minut sau 18 pagini color pe minut, în timp ce scanarea se realizează la o rezoluţie de 600×600 dpi.
Volumul recomandat de printare este de 100 până la cel mult 500 de pagini pe lună, astfel că aparatul nu este dedicat celor care printează mult şi des.
În schimb, întrucât are dimensiuni de 76.2×215.9×355.6 mm şi o greutate totală de 3 kg, multifuncţionalul este suficient de uşor pentru a fi transportat ocazional dintr-un loc în altul.
HP Officejet 150 Mobile All-in-One va fi disponibil în magazinele din Statele Unite începând din luna iunie pentru un preţ recomandat de 399 USD, astfel că în România ne putem aştepta la preţuri de aproximativ 1.600 – 1.800 lei.