Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă exprimați acordul.  Accept

GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Kisai Seven – ceas LED în stil TRON

Ultima modificare: 12 Sep 2017

TRON a fost un film cu real succes la public în anii ’80, iar continuarea TRON Legacy din 2010 a adus noi fani interesați de jocuri, costume și orice ar putea aduce un pic din atmosfera science fiction a francizei.

Conceptul a fost preluat și de producătorul de ceasuri TokioFlash Japan, specializat în modele atipice, cu design deosebit și orientate spre un public pasionat de tehnologie.

ANUNTURI

Kisai Seven a fost inspirat de TRON, designul fiind propus de un fan pe blog-ul TokioFlash și votat drept unul dintre cele mai populare. Compania a decis să transforme conceptul într-un produs real, preluând în cea mai mare parte ideea inițială și aspectul.

Ceasul se remarcă prin două inele de lumină care pulsează, create prin mini display-uri LED, și două benzi luminoase laterale în formă de L. Atât. Fără limbi, secundar, cifre sau orice alte elemente grafice comune unui ceas obișnuit.

Efectul optic obținut face ca ceasul să semene cu un disc TRON, o marcă a seriei transformată în logo sau diverse jucării. Ceasul se comercializează în două versiuni, cu iluminare LED albă și albastră, ultima fiind, desigur, mai aproape de conceptul inițial și de culorile folosite de obicei în reprezentările TRON.

Kisai Seven este realizat din plastic moale cu margini și închizătoare metalică, culoarea neagră asigurând un contrast adecvat cu elementele luminoase.

Kisai Seven cu LED alb

Kisai Seven cu LED alb

Cureaua se poate ajusta și producătorul recomandă să aveți grijă la dimensiunea la care o tăiați pentru a nu fi, ulterior, prea mică. Modul în care a fost proiectată cureaua nu permite mularea perfectă pe mai multe dimensiuni, fiind posibil ca ceasul să fie prea larg sau prea strâmt pentru unii utilizatori.

TokioFlash a ales o modalitate neobișnuită de ascunde conectorul pentru reîncărcare acoperindu-l cu un șurubel. Pentru a reîncărca bateria inclusă care alimentează ecranele LED, trebuie să folosiți micuța surubelniță livrată împreună cu ceasul.

Încărcarea se poate face printr-un cablu USB, inclus în pachet, conectat la calculator sau la un încărcător compatibil, dar probabil nu ar trebui să aibă mai mult de 1000 mAh. Oricum, în funcție de modul de utilizare, bateria ar trebui să țină cam o lună, deci nu o să repetați operația prea des.

ANUNTURI

Producătorul consideră că e ușor să citești ora exactă, dar, la prima vedere, e un pic neclar. Inelul luminos central indică orele, inelul exterior minutele din 5 în cinci, iar banda în formă de L de jos arată minutele de la 1 la 4. Simplu, nu? Probabil imaginea de mai jos este mai clară decât descrierea oferind două exemple de ore.

detaliu și exemple de afișare a orei

detaliu și exemple de afișare a orei

Ceasul are patru modalități de iluminare: continuă – ecranele pulsează constant pentru a indica ora, la fiecare 30 de secunde sau la 5 minute – ceasul devine luminos și se stinge la intervalele menționate, sau stins permanent. Desigur, pentru ultimele trei moduri, există posibilitatea de a apăsa unul dintre cele două butoane, ecranul devenind luminos pentru 10 secunde.

Mai multe detalii privind afișarea, reglajele și diferitele moduri de funcționare sunt detaliate în manualul inclus, disponibil în format PDF pe pagina oficială.

TokioFlash vinde ceasul direct pe site la prețul de 139 dolari, taxe de transport zero și cu posibilitatea de a livra în România.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.