GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Cele mai bune aplicaţii meteo pentru smartphone – află cum va fi vremea

Autor: Echipa Giz.ro

O aplicaţie meteo este foarte utilă pentru a afla imediat cum este vremea, mai ales în călătorii. GiZ îţi prezintă cele mai interesante soluţii pentru smartphone-uri.

Printre cele mai populare aplicaţii disponibile în Google Play pentru Android, App Store pentru iPhone şi Marketplace pentru Windows Phone se numără cele despre vreme.

Nu este nimic surprinzător în asta, întrucât este important să ştii cum va fi vremea pe parcursul zilei sau a următoarelor zile, chiar dacă prognozele nu se confirmă întotdeauna.

Însă tocmai această popularitate a generat o inflaţie de aplicaţii meteo pentru sistemele de operare mobile, motiv pentru care găsirea uneia care să aibă opţiuni interesante şi să beneficieze şi de o interfaţă curată şi uşor de utilizat este destul de dificilă.

Ca de obicei, GiZ îţi vine şi de această dată în ajutor şi îţi prezintă o selecţie a celor mai interesante aplicaţii meteo pentru smartphone-uri.

The Weather Channel

Aplicaţia dezvoltată de postul TV cu acelaşi nume oferă o metodă uşoară, dar nu tocmai elegantă, de a afla prognoza meteo pentru localitatea ta pe ore, pentru 36 de ore sau pentru 10 zile.

Aplicaţia include şi un sistem de alerte pentru vreme extremă, care apare în bara de notificări alături de temperatura curentă. În plus, ai posibilitatea de a vizualiza hărţi radar prin intermediul Google Maps. The Weather Channel este o aplicaţie gratuită, însă include bannere publicitare animate destul de deranjante.

Disponibilă pentru Android, iPhone şi Windows Phone

The Weather Channel

1Weather

Una dintre cele mai bogate aplicaţii meteo este 1Weather, care oferă informaţii nu numai despre temperaturi din ziua curentă şi prognoza pe următoarele 10-15 zile, ci şi date despre şansele de precipitaţii şi viteza vântului. Aceste mici detalii pot face diferenţa, mai ales că sunt completate şi cu avertizările de vreme extremă care sunt evidenţiate în meniul de notificări.

Chiar dacă există numeroase informaţii, dezvoltatorii au reuşit să creeze o aplicaţie cu o interfaţă destul de curată, care totuşi nu este foarte fluentă pe smartphone-urile cu dotări tehnice de bază.

Disponibilă pentru Android

1Weather

WeatherBug

În ciuda numelui pe care îl poartă, WeatherBug nu are bug-uri, ci doar informaţii interesante despre vreme, împachetate într-o interfaţă mai puţin spectaculoasă decât, de exemplu, 1Weather. Totuşi, există prognoza meteo pentru următoarele şapte zile, inclusiv date despre şansele de ploaie şi viteza vântului, la care se adăugă hărţile interactive şi radar.

Partea mai puţin plăcută este că aplicaţia are nevoie de o cantitate mare de memorie, motiv pentru care nu este recomandată pentru smartphone-urile de bază.

Disponibilă pentru Android, iPhone şi Windows Phone

WeatherBug

AccuWeather

AccuWeather este unul dintre serviciile populare de gen, datele sale fiind utilizate inclusiv de site-uri româneşti. Aplicaţia pentru smartphone-uri oferă informaţii relevante despre temperatură, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, viteza şi direcţia vântului, dar şi hărţi interactive integrate cu Google Maps.

Nu există multe de reproşat aplicaţiei, întrucât şi interfaţa este una destul de atractivă şi curată, în ciuda cantităţii mari de informaţii oferite. Singura neplăcere ar putea fi provocată de bannerul din partea superioară.

Disponibilă pentru Android, iPhone şi Windows Phone

WeatherPro

Aplicaţia WaetherPro este dezvoltată de compania privată MeteoGroup care oferă servicii meteorologice în întreaga lume, motiv pentru care acurateţea informaţiilor este foarte bună.

Pe lângă prognozele pe şapte zile la intervale de numai trei ore şi temepraturile clasice, aplicaţia afişează şi temperatura resimţită de corp datorită factorilor externi, dar şi viteza şi direcţia vântului, şansele de ploaie, presiunea aerului şi umiditatea relativă.

În plus, există inclusiv date despre răsăritul şi apusul soarelui, informaţii destul de rar prezente în acest tip de aplicaţii.

Disponibilă pentru Android (11 lei), iPhone (4 USD) şi Windows Phone (3 USD)

WeatherPro

Weather+

Dacă vrei să ai o aplicaţie cât mai personalizată, Weather+ este alegerea potrivită pentru tine. Asta pentru că aplicaţia oferă un grad sporit de personalizare, pe lângă numeroasele animaţii HD adaptate pentru ecranul Retina Display care evidenţiază starea vremii din momentul respectiv.

Există totuşi şi două mici minusuri: prognoza meteo este pentru numai cinci zile şi lipseşte temperatura ambientală resimţită de corp. În rest, ai parte de toate facilităţile necesare: viteza şi direcţia vântului, precipitaţii, umiditate şi prognoza meteo din oră în oră, toate informaţiile fiind afişate pe un singur ecran.

Disponibilă pentru iPhone (1 USD) şi Android

Weather+

Weather HD

O altă aplicaţie care mizează pe grafică impresionantă este Weather HD, care include animaţii HD bazate pe prognoza vremii şi perioada zilei.

Prognoza meteo se întinde pe numai trei zile, însă cel puţin este foarte detaliată (din oră în oră) şi cuprinde informaţii despre temperatură, umiditate, ploaie sau vânt.

Nu lipseşte nici posibilitatea de particularizare a aplicaţiei prin afişarea sau ascunderea orei, cantitatea de informaţii afişată sau modul nocturn.

Disponibilă pentru iPhone (1 USD)

Weather HD

Shine – Weather at a Glance

Chiar dacă ai iPhone, este foarte posibil să fii totuşi interesat strict de vreme, nu şi de animaţii HD. Într-o astfel de situaţie, Shine – Weather at a Glance este aplicaţia ideală pentru tine, pentru că îţi oferă doar informaţii esenţiale.

Prognoza meteo se întinde pe şapte zile, iar cea pentru trei zile are paşi din trei în trei ore, pentru a-ţi oferi informaţii cât mai precise.

Disponibilă pentru iPhone (1 USD)

Shine - Weather at a Glance

Vodafone Meteo

Dacă vrei să te bazezi pe datele furnizate de ANM, Vodafone Meteo este alegerea potrivită pentru tine. Aplicaţia are o interfaţă elegantă cu informaţii despre vânt, precipitaţii şi presiunea atmosferică, însă oferă prognoza doar pentru trei zile.

În plus, chiar dacă este o aplicaţie românească, numărul de oraşe suportat este relativ redus (sunt prezente în special oraşele cu peste 50.000 de locuitori), iar aplicaţia este destul de lentă pe telefoanele mai slabe.

Disponibilă pentru Android şi iPhone

Vodafone Meteo

Concluzii

Indiferent că utilizezi un smartphone cu sistem de operare Android, iOS sau Windows Phone, vei găsi cu siguranţă cel puţin o aplicaţie meteo care să ţi se potrivească.

Unele se limitează la prognoza meteo, numeroase altele îţi oferă şi hărţi radar, iar câteva, în special cele pentru iPhone, beneficiază şi de animaţii HD interesante.

Rămâne ca tu să evaluezi aplicaţiile şi să o alegi pe cea care se potriveşte cel mai bine nevoilor tale.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri