GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Sisteme GPS pentru telefoane: ce înseamnă GPS, A-GPS, Glonnas sau Beidou

Autor: Echipa Giz.ro

Telefoanele mobile de tip iPhone şi cele cu sistem de operare Android includ un receptor GPS, însă numeroase modele încep să aibă inclusiv receptori Glonass sau Beidou, mai puţin cunoscuţi publicului larg.

Posibilitatea de a localiza mai mult sau mai puţin precis un telefon mobil este o facilitate criticată de mulţi utilizatori, însă pe de altă parte este foarte utilă în cadrul unor aplicaţii.

De exemplu, Google Maps te ajută să ajungi la destinaţia dorită, Waze îţi permite să eviţi traficul aglomerat al oraşului, Runkeeper îţi arată traseul pe care ai alergat dimineaţă, iar WhatsApp îţi permite să dezvălui localizarea prietenilor pentru a vă întâlni mai uşor în oraş. În plus, o astfel de tehnologie te poate ajuta să îţi recuperezi telefonul atunci când îţi este furat sau îl pierzi.

Iar acestea sunt doar câteva exemple. Localizarea poate fi realizată doar pe baza informaţiilor furnizate de conexiunea de date sau de hotspoturile Wi-Fi, însă pentru o localizare precisă este bine să foloseşti receptorul GPS, care poate fi activat cu uşurinţă din meniul telefonului tău.

Probabil ai observat însă în specificaţiile telefonului tău că informaţiile despre GPS nu mai sunt atât de simple. De exemplu, în cazul unui Samsung Galaxy S7 vei observa menţiunile GPS cu A-GPS, Glonass şi BDS. Poţi citi aici detalii despre modul în care funcţionează sistemul GPS, iar în acest articol ne vom concentra atenţia asupra diverselor tehnologii care au ajuns în telefoanele noastre.

Un satelit GPS

Un satelit GPS

Ce este GPS cu A-GPS?

La aproape orice smartphone vei vedea că sistemul GPS vine la pachet cu funcţia A-GPS. Acronimul provine de la Assisted GPS şi reprezintă faptul că localizarea telefonului este determinată atât cu receptorul GPS, cât şi prin utilizarea localizării mai puţin precise a unei conexiuni la internet (Wi-Fi sau de date). Prin combinarea acestor funcţii, localizarea este mult mai rapidă decât în cazul ar fi utilizat doar receptorul GPS.

În plus, în unele situaţii, localizarea poate fi dificilă doar prin GPS, în special în cazul în care eşti în interiorul unei clădiri sau condiţiile meteo sunt nefavorabile. Funcţia A-GPS se activează foarte uşor din meniul Location: dacă alegi GPS only, telefonul va estima localizarea doar prin GPS. În schimb, dacă alegi opţiunea GPS, Wi-Fi and mobile networks activezi practic funcţia A-GPS.

Selectarea acestei functii activeaza A-GPS

Selectarea acestei functii activeaza A-GPS

Ce este Glonass?

Sistemul GPS este realizat de Statele Unite ale Americii, iar armata are posibilitatea de a întrerupe utilizarea civilă a acestuia în orice moment. Din acest motiv, alte ţări au început să dezvolte tehnologii similare, iar prima care a reuşit a fost Rusia.

Această ţară a dezvoltat un sistem asemănător cu GPS pe care l-a botezat Glonass, un acronim pentru GLObal NAvigation Satellite System. Sistemul este operaţional din 2011 şi este alcătuit din 28 de sateliţi, cu 4 mai puţini decât GPS, dar peste numărul minim de 24 necesari pentru o bună funcţionare. Practic, Glonass are aceleaşi funcţii ca şi sistemul GPS, doar că este operat de o altă ţară.

Din păcate (sau din fericire, depinde cum priveşti tu situaţia), dacă telefonul tău are receptor Glonass nu ai posibilitatea să îl dezactivezi. Practic, în momentul în care activezi funcţia GPS din meniul telefonului activezi implicit şi sistemul Glonass.

În principiu, asta nu reprezintă o problemă: telefonul tău va stabili localizarea pe baza unui număr de aproape două ori mai mare de sateliţi, ceea ce, teoretic, înseamnă o localizare mai precisă şi, eventual, mai rapidă. Dacă eşti curios să vezi exact la ce sateliţi se conectează telefonul tău poţi apela la diverse aplicaţii disponibile pentru Android şi iPhone, cum ar fi Satellite Check.

În prezent, aproape toate telefoanele iPhone, Samsung, Sony şi LG beneficiază de sistemul Glonass în completarea GPS-ului clasic.

Unul dintre satelitii Glonnas de pe orbita

Unul dintre satelitii Glonnas de pe orbita

Ce este BDS sau Beidou?

Şi mai recent, telefoanele de ultima generaţie includ, pe lângă GPS cu A-GPS şi Gonass, şi sistemul de poziţionare BDS, cunoscut şi drept Beidou. În acest caz vorbim despre o prescurtare pentru Beidou Navigation Satellite System, sistemul de navigaţie al Chinei.

Spre deosebire de GPS şi Glonass, BDS nu este încă un sistem de poziţionare prin satelit complet funcţional. În prezent, acest sistem acoperă doar regiunea Asia-Pacific, cu accent pe China, iar lansarea la nivel global este programată abia în 2020.

Prin urmare, chiar dacă telefonul tău are suport pentru BeiDou, acesta nu poate fi încă utilizat din România, Europa sau Statele Unite, întrucât nu există încă sateliţi geostaţionari care să acopere aceste regiuni geografice.

Alte sisteme de poziţionare

Pe lângă GPS, Glonass şi Beidou, există şi alte sisteme de poziţionare în curs de dezvoltare, însă niciunul dintre ele nu este încă funcţional. Cel care ne interesează cel mai mult pe noi este Galileo, sistem de poziţionare dezvoltat de Uniunea Europeană care până în prezent are 8 sateliţi geostaţionari din cei minim 24 necesari. Se estimează că Galileo va deveni operaţional în 2020.

Un alt sistem este NAVIC, acronim pentru NAVigation with Indian Constellation, care este dezvoltat de India. Acesta nu va fi însă un sistem global, ci unul care va acoperi doar India şi regiuni cuprinse la cel mult 1.500 de kilometri de această ţară.

Nu în ultimul rând, Japonia dezvoltă sistemul QZSS (Quasi-Zenith Satellite System) care va avea doar 4 sateliţi şi care va putea fi utilizat doar pentru teritoriul acestei ţări începând din 2018.

Concluzii

Smartphone-urile actuale au devenit atât de performante încât pot utiliza simultan mai multe sisteme de poziţionare globală prin satelit.

Pentru moment este vorba despre GSP şi Glonass, însă în viitor vom avea acces la mai multe sisteme, în special în cazul unor călătorii în Asia. Nu este exclus ca, la un moment dat, producătorii de telefoane să introducă opţiunea de a selecta sistemul de poziţionare preferat, însă până atunci nu trebuie să-ţi baţi capul prea mult: activează GPS-ul şi foloseşte cu încredere localizarea. Obama şi Putin te veghează de la distanţă.

5 comentarii

  1. marian

    19 decembrie 2016 la 01:03

    imi pot gasi telefonul furat cu ajutorul acestor tipuri de gps ?

    • Echipa Giz.ro

      20 decembrie 2016 la 13:48

      GPS-ul telefonului te ajuta sa-l localizezi in cadrul unor aplicatii dedicate, cum este Android Device Manager.

  2. Eduard Hazu

    24 ianuarie 2018 la 21:37

    Foarte interesant!
    Dar oare cu ce pot ajunge ieftin la precizii de localizare centimetrica similar tehnologiei gpsrtk pentru masuratori topo. Aud ca s-ar putea cumva cu o extindere a antenei sau ceva gen. Multumesc mult pentru ajutor, sunt topograf si caut variante mai ieftine decat ditamai hardughia de RTK sau Static, aparate la care costa mai mult brandul…
    Cele bune!
    E.H.

    • niloas gicu

      27 aprilie 2018 la 17:12

      aliexpress . exista statii radio cu telefon incorporat si sistem tip militar . deci ai gps glonass inclusiv agps acuratete mare fiabile putere mare precizie ridicata . comunica simultan si in transmisii de date prin gprs te scuteste de statie radio suplimentara transmit radio si/sau retea , cu un simplu program de conversie a datelorpe orice tableta ai grade min sec / x/y/h . ai si binoclu cu telemetru laser distanta mare 3/5 km . prin legarea datelorde pe st rd tel ai coordonatele corectezi cu telemetrul laser suprapui in program earth si ai deja harta cu terenul ai program pt mas curbelor de nivel etc . una varianta . varianta 2 ia program si licenta canal satelit . precizia de cm ai la televizor pt civili nu este disponibila decit sub forma de minciuna . varianta ideala 2 dar cost si monitorizare permanente si o sa ai telefonul cu ecouri daca nu si girofar + mascati nu incerca decit cu licenta . pt suficienta precizie la metru var 1 . recomand legatura cu topograf militar specialist trs [transmisiuni radio militar } sint care folosesc varianta 1 cu precizie maxima la costuri mici de investitie . nerecomandabil pareri smecheri de la vinzari aparatura k mint de rup precizia pe care o ceri exista cu aparatura mil canal satelit receptor panoramic frecvente alocate militar . orientativ o scula de nivel mil costa cca 52000 ++- eu pina la sute statii independente legate in sistem etc Sanse 0 . magazinele din tara si eu aduc sculele enumerate la pret de 300/400% mai mare la o cautare atenta cu cele 2 persoane enumerate : top/ trs vei gasi o solutie convenabila . succes

  3. Popescu Dan

    8 martie 2020 la 07:55

    Care tel.este recomandat cu GPS cel mai bun?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri