Empire Total War – mai frumos, dar mai rece şi mai puţin original

Ultimul apărut din seria Total War, Empire Total War întruneşte toate aşteptările, de altfel uriaşe, şi în unele privinţe le şi depăşeşte, dar, bineînţeles, cu un preţ. Iar preţul acesta este, pe de o parte, preluarea unor idei bune din alte jocuri (cu dezavantajul că uneori te simţi de parcă ai juca altceva) şi, pe de altă parte, cu preţul de a fi mai puţin echilibrat.

Puţină istorie

Bănuiesc că deja oricine a avut un PC în ultimii ani nu are cum să nu ştie ce este seria Total War (de la Shogun TW, Medieval TW, Rome TW, Medieval TW II şi acum ETW): un joc ce combină nivelul strategic(TBS), jucat pe ture, cu nivelul tactic (RTS), al luptelor propriu-zise. O idee excelentă a celor de la Creative Assembly, care a asigurat astfel integrarea jucătorilor die-hard de TBS (ca mine) în noua lume a gaming-ului, dominată în domeniul de strategie de mai superficialul, dar mai vigurosul gen RTS. Şi au pus în practică această idee la un nivel calitativ excepţional, de care nu s-au dezis în niciunul dintre cele 5 jocuri ale seriei şi numeroasele lor expansion-uri.

Ce şi cum

În ETW, seria istorică a ajuns la următorul pas logic, secolul XVIII (anii 1700), perioada consolidării imperiilor coloniale şi a dominaţiei europene asupra lumii, dar şi a unei continue ostilităţi între statele occidentale şi a rivalităţii dintre protestanţi şi catolici. Tu preiei conducerea unuia dintre aceste state (sau, dacă preferi, a unora în decădere, ca Imperiul Otoman sau hinduşii din India) şi, într-o campanie de 50 (campania scurtă, zic ei, dar numai scurtă nu e) sau de 100 de ani ai de îndeplinit nişte scopuri pentru a câştiga (de fapt să ocupi şi să păstrezi anumite teritorii cheie, căci din păcate au dispărut quest-urile aleatoare din MTW II).

În campanie, ca şi în jocurile anterioare din serie, construieşti, produci/muţi trupe şi faci diplomaţie în faza strategică şi dai luptele în stil RTS. Deci ideea e aceeaşi, doar brizbrizurile s-au mai schimbat, deşi semnificativ.

Ce e nou…

Schimbările majore sunt în faza strategică, şi unele sar în ochi de la prima imagine pe care o vezi: provinciile arată altfel. În primul rând, în afară de munţi şi păduri, o să vezi ferme, universităţi, fabrici, biserici sau parcuri, toate cu scopul lor foarte clar.

Astfel, prima schimbare este faptul că acum produci în capitala provinciei doar câteva clădiri cheie (cele administrative şi militare), iar restul clădirilor (economice, ştiinţifice sau de „moral” şi religie) sunt construite în oraşele din provincie. O schimbare interesantă, care adaugă multă profunzime jocului, întrucât te poţi specializa în funcţie de scop: vrei mai mulţi bani, faci fabrici, vrei ştiinţă, faci şcoli, ai probleme cu rebeliuni, faci biserici şi bordele. Şi toate aceste clădiri pot fi upgradate, odată ce ai banii necesari şi, mai ales, ştiinţa necesară.

…şi ce e … Civ!

Şi aici ajungem la o altă schimbare majoră care m-a încântat: ei, bine, da, în Total War avem Tech-tree! Şi care nu e chiar simplist, ci specializat pe domeniile social, militar, naval, industrial şi agricol, astfel încât tot timpul ai de făcut alegerea dificilă între a te dezvolta într-un sens sau altul (vrei arme mai bune, populaţie mai mare sau industrie mai productivă? etc).

Acest factor adaugă un plus uriaş de rejucabilitate, dar mă şi aduce la afirmaţia mea de la început că ETW pierde din originalitate: păi uitaţi-vă puţin la harta unde pe lângă oraş aţi făcut ferme sau ateliere. Şi apoi aveţi de ales ce tehnologie urmează sau faceţi diplomaţie…nu este extrem de familiar? Sid Meier să trăiască, că acum dacă joc ETW uit uneori că nu e …Civilization IV!

Şi că tot ziceam de diplomaţie, nu se mai face cu diplomaţi ca înainte, ci exact ca în Civ: deschizi panelul de diplomaţie şi propui schimburi de tech, bani, teritorii etc. Diferenţa e că în ETW diplomaţia e practic inutilă, că în general nu acceptă nici o propunere, nici măcar pe cele exagerat de avantajoase (gen îţi dau 6 ştiinţe bune pe una minoră). Iar despre pace nu prea poate fi vorba, de obicei odată început un război trebuie să îi extermini, că nu cedează nici când sunt la limita dispariţiei.

Toate-s vechi şi nouă-s toate…

Agenţii (specifici seriei TW) nu au dispărut, există în continare spioni/asasini (dar chiar mai inutili ca înainte, fiind parcă şi mai incompetenţi în rele) şi misionari, au dispărut negustorii (resursele nu mai sunt pe hartă, ci se exploatează cu clădiri specializate, gen plantaţie/mină, exact ca în Civ IV) şi au apărut savanţi care, în universităţi, îmbunătăţesc viteza de cercetare. Diferenţa majoră e că nu îi mai produci, ci apar aleator (spawn), din nou, exact ca cei din Civ.

O altă noutate care adaugă complexitate este că acum banii provin doar parţial din taxe (iar sistemul de taxare a fost simplificat, spre nefericirea mea, nu îl mai poţi modifica în fiecare provincie, ci per ansamblu, da, ştiu, exact ca în Civ). O bună parte din bani vin acum din comerţul cu alte state şi, mai ales, din „mirodeniile” din colonii. Ceea ce e o adevărată bătaie de cap, căci acestea vin pe rute maritime, vulnerabile la atacul piraţilor (au băgat şi piraţi, în loc de barbari) sau la flotele rivalilor.

Şi aici ajungem la partea cea mai lăudată înainte de lansare de producătorii jocului: factorul naval. Flotele au acum un rol major, cercetarea e în bună parte dedicată dezvoltării şi bătăliile de pe mare nu mai sunt automate, ci RTS. Iar de arătat arată chiar spectaculos, însă cu un mare defect, care strică tot: flotele sunt extrem de greu de controlat, la limita imposibilului, astfel încât marea noutate se dovedeşte un fâs fustrant, care te va face să dai aceste lupte tot automat, old-style.

Luptele

Şi că tot vorbim de lupte, să trecem la ceea ce pentru majoritatea jucătorilor este partea principală: faza tactică – RTS.

Mai grele

Ei bine, aici pot spune că diferenţele sunt majore, în sens defavorabil jucătorului, dar conform cu realitatea. Adică luptele sunt real mult mai grele şi te trezeşti înfrânt în bătălii pe care în Medieval TW le-ai fi caştigat în timp ce îţi bei cafeaua. În primul rând, AI-ul chiar e foarte bun: infanteria inamică ce se simte nesigură se retrage în pădure sau oraş, unde îţi e mai greu să îţi foloseşti supremaţia numerică; când tragi în ei cu tunurile, pur şi simplu ies din raza artileriei tale; cavaleria calculatorului te ocoleşte şi te atacă în flanc prin surprindere, iar infanteria face efectiv manevre astfel încât să nu poţi trage în plin sau să te trezeşti cu ei la baionetă peste tine înainte să apuci să tragi.

Mai complexe

Apoi, trebuie să ţinem cont că în mod real bătăliile cu muschete erau mult mai greu de coordonat decât cele medievale, fiind lupte de manevră şi nu de impact. Ideea, şi în istorie, şi în joc, nu mai e(ra) să te năpusteşti asupra inamicului şi să îl copleşeşti prin şoc sau curaj, ci să manevrezi astfel încât să ajungi în raza de foc, să tragi şi apoi să eviţi riposta, ţinând cont că muschetele se încărcau într-un interval de obicei mai lung decât viaţa ta după ce ai tras….Aşa că luptele acum sunt dificile prin manevră, vei folosi pauza foarte mult şi va trebui să ţii cont de teren şi de calităţile/defectele armelor, ba chiar şi de calitatea trupelor (cu sabia erau cam toţi la fel, cu puşca sunt mari diferenţe între diversele tipuri de trupe).

Mai spectaculoase

Luptele sunt mult mai intense şi gălăgioase, acum se aud focuri de tun sau rafale de muschete, oameni ţipând, cai nechezând, fumul de la muschete te împiedică să vezi bine câmpul de luptă, ai o foarte realistă senzaţie de haos şi de moarte.

Singura nemulţumire, dacă pot spune aşa, este că luptele sunt atât de realiste şi intense încât nu mai apuci să le admiri ca la cinema şi să te uiţi de aproape la ce se întâmplă (iar grafica e foarte bine realizată, soldaţii au toţi feţe şi amănunte pe uniformă şi nu acţionează „în oglindă”, fiecare face altceva, unul trage, altul încarcă, altul îşi scutură arma care s-a blocat sau se întoarce să fugă), adică pierzi în plăcere ceea ce trebuie să investeşti în atenţie.

Războiul

Acum, că tot ziceam că luptele sunt mai grele şi mai intense, trebuie să spun că războiul strategic a fost simplificat exagerat. Producătorii au avut ideea să facă provincii mult mai mari (adică Franţa acum e o singură provincie, nu vreo 10 ca în Medieval) şi luptele să se dea şi pentru orăşele şi fortăreţe.

Dar au uitat un amănunt care strică tot: odată ce iei capitala, iei şi provincia, aşa că te trezeşti că ai ocupat America sau Europa şi nu ştii când. Ar fi fost o idee mai bună ca şi după ce cade capitala, rezistenţa să continue în oraşe, pentru că acum simţi efectiv dezamăgire când realizezi că ai cucerit lumea în câteva mişcări.

Asta au mai echilibrat-o prin faptul că lumea e mai mare, adică există trei teatre de luptă: Europa, India şi America, fiecare cu specificul ei. O idee bună, care îţi dă într-adevăr senzaţia de imperiu colonial şi adaugă complexitate jocului (de exemplu dacă eşti Anglia şi lupţi cu Spania, poţi în loc să îi ataci direct, ei fiind prea puternici, să îi ataci una câte una coloniile şi aşa să îi sărăceşti, sau să îi ataci rutele de comerţ, şi totul cu delay-ul de rigoare de când trimiţi trupe din Europa până ajung în Caraibe).

Defectele

Şi alte lucruri mi s-au părut insuficient dezvoltate: ai guvern, dar nu poţi să alegi miniştri, dacă dai unul afară e înlocuit automat; taxele nu sunt individualizate, ci per continent; religia nu mai e importantă (teoretic în diplomaţie depinde dacă eşti catolic sau protestant, practic nu prea contează că oricum toţi au ceva cu tine); personajele nobiliare/generalii, care în Medieval aveau numeroase caracteristici individualizate, deseori amuzante (gen beţivan notoriu, prostănac sau combinat cu un „doamnă”) acum au doar 1-2 şi nu mai par indivizi, ci doar unităţi fără suflet.

Nici naţiunile nu mi se par suficient de individualizate ca unităţi specifice, acestea fiind generice (gen „Line Infantry” la toată lumea) şi nici ca atitudini, toţi se poartă la fel (ar fi fost interesant să aibă specific naţional şi în atitudine şi diplomaţie, nu te poţi aştepta să negociezi cu un neamţ exact la fel ca şi cu un arab sau ca ruşii să stea cuminţi în timp ce ocupi Polonia).

În schimb, naţiunile sunt dezechilibrate în campanie: am jucat cu Anglia şi am strivit tot, fără probleme; cu ruşii m-am cam chinuit, în timp ce cu turcii efectiv am renunţat, erau prea slabi (apropo, cu românii stăm prost, Moldova e turcească, Valahia nu există, pe hartă fiind inclusă în Bulgaria, iar Ardealul are doar oraşe cu nume germane sau maghiare).

Concluzii

În concluzie, Empire Total War este un vârf al unei serii şi aşa glorioase, dar un joc inegal şi cam dezechilibrat. Este frumos, cu grafică şi efecte spectaculoase, dar de care nu te poţi bucura fiind copleşit de manevre. Este mult mai complex în economie şi ştiinţă, dar în mod neoriginal, cu idei preluate din Civ, iar diplomaţia, preluată tot din Civ, este inutilă.

Este un joc captivant, care te ţine ore şi zile în faţa monitorului, dar te lasă cu un sentiment nedefinit de incomplet şi se simte mai…”inuman” (e mai puţin imersiv, nu te mai simţi rege şi cap de clan nobiliar, ca în Medieval, unde chiar urmăream evoluţia familiei virtuale, ci acum te simţi, în cel mai bun caz, un dictator eficient, în cel mai rău caz…jucător pe calculator).

Şi, evident, nu e deloc modest în cerinţe de sistem, aspect ce se simte concret mai ales în fazele finale, când ai un imperiu mare şi jocul are momente când „stă pe gânduri” pe un PC mediu, sau în luptele cu foarte multe unităţi, când pe o placă grafică medie unele unităţi „dispăreau” vizual.