FIFA 12 – noutati in jocul de fotbal, marca EA Sports
De ani buni de zile, ştii sigur că a venit toamna nu în funcţie de vremea de afară, ci de momentul în care EA Sports lansează pe piaţă o nouă ediţie din cadrul popularei serii FIFA.
Toamna acestui an nu putea face excepţie, motiv pentru care FIFA 12 a ajuns pe rafturile magazinelor şi promite suficient de multe noutăţi pentru a merita upgrade-ul. După ce le vei citi pe toate, îţi vei da seama că EA Sports s-a străduit să creeze un joc mai aproape de realitate. Oare a reuşit?
- Aceeaşi experienţă indiferent de platformă
Pentru prima oară, versiunea de PC a unui joc FIFA se bazează pe motorul grafic disponibil pe consolele din noua generaţie. Probabil aceasta a fost una dintre cele mai solicitate îmbunătăţiri din partea fanilor, care acum vor putea avea aceeaşi experienţă indiferent că utilizează un PC sau o consolă precum PlayStation 3.
- Player Impact Engine
După cum sugerează şi numele, Player Impact Engine este un motor grafic care sporeşte gradul de realism al ciocnirilor între fotbalişti, cu scopul de a puncta cât mai bine la impresia artistică. Nu te aştepta însă la o schimbare radicală faţă de ceea ce ai văzut până acum.
- Tactical Defending
FIFA 12 beneficiază de un sistem complet nou de apărare, care în acelaşi timp este mult mai complex decât până acum. Marcajul la un adversar este mai dificil de realizat, iar deposedarea acestuia se face prin apăsarea unor combinaţii de taste. Chiar dacă contribuie la un grad sporit de realism, noul sistem nu va fi pe placul tuturor, motiv pentru care există şi opţiunea de a reveni la sistemul folosit până la FIFA 11, care acum se numeşte Legacy Defending. Oricum, cu Tactical Defending va fi mai greu să te aperi şi, poate tocmai de aceea, EA Sports a ales să introducă şi…
- Un nou sistem de driblinguri
Pe cât de greu este să te aperi, pe atât de uşor va fi să driblezi, întrucât noul sistem introdus de FIFA 12 vine să simplifice radical acest procedeu, în special în cazul în care ai în echipa jucători tehnici de valoare. Probabil EA Sports vrea să te bucuri de mai mult spectacol.
- Un nou sistem de pase
Partea interesantă este că nu trebuie să te bazezi exclusiv pe driblinguri pentru a crea spectacol, ci şi pe pasele cu coechipierii tăi. Asta pentru că sistemul de pase din FIFA 12 a fost îmbunătăţit pentru a permite un joc mai cursiv decât până acum, eventual în stilul celui implementat cu atât succes de Barcelona.
- Multiplayer – EA Sports Football Club
Modulul multiplayer a suferit de asemenea modificări radicale şi poate fi regăsit sub numele EA Sports Football Club, un fel de reţea socială a jucătorilor de FIFA 12.
Interesant este că fiecare jucător din multiplayer primeşte puncte care se acumulează ca experienţă pe baza unui set de acţiuni din timpul unui joc, inclusiv numărul de ocazii sau posesia mingii. Din păcate, sistemul de punctare nu este explicat prea clar, motiv pentru care atribuirea punctelor pare (şi probabil chiar este) haotică.
În plus, pentru a căpăta puncte de experienţă eşti obligat să utilizezi greoiul Tactical Defending, întrucât în sistem Legacy Defending poţi juca doar în turneele unranked (cele în care nu cunoşti valorea adversarului).
Concluzii
În ansamblu, FIFA 12 reprezintă o îmbunătăţire importantă pentru clasica porţie de fotbal anuală de la EA Sports, prin care se încearcă creşterea gradului de realism. Inevitabil, aceasta tranziţie nu este lipsită de bătăi de cap, însă noi credem că merită să-i acorzi o şansă jocului.