GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Prince of Persia: The Forgotten Sands – printul persan se intoarce

Autor: Echipa Giz.ro

În această lună, Prinţul Persiei revine în actualitate atât în faţa computerelor, cât şi pe marile ecrane ale cinematografelor. În parelel cu lansarea blockbusterului Prince of Persia: The Sands of Time, primul film bazat pe celebra serie de jocuri omonimă, Ubisoft a decis să lanseze o nouă aventură: The Forgotten Sands este cel mai nou joc al seriei, iar eroul principal va lupta din nou pentru binele omenirii, acesta fiind de altfel şi unicul punct comun cu filmul lansat în cinema.

Primele detalii despre Prince of Persia: The Forgotten Sands au apărut la finalul anului trecut, însă chiar şi în acest condiţii merită să aruncăm o privire sumară asupra intrigii pe baza căreia se va desfăşura acţiunea. Din punct de vedere cronologic, acţiunea se desfăşoară undeva între Prince of Persia: The Sands of Time şi Prince of Persia Worrior Within.

Ultimul titlu din seria Prince of Persia este acum disponibil pe toate platformele

La finalul aventurii din Azad, Prinţul decide să îi facă o vizită fratelui său şi regatului condus de acesta. Bineînţeles, lucrurile nu decurg conform planurilor, iar Prinţul descoperă că palatul regal este atacat de o armată numeroasă, ce are drept obiectiv principal distrugerea regatului.

Evident, singura şansă de salvare a regatului este ca Prinţul să se folosească de vechea putere a nisipului şi de controlul naturii. Astfel, acţiunea îl va purta pe jucător într-un univers în care trebuie să dea dovadă de reale calităţi de conducător, chiar dacă acest lucru are şi costuri pe plan personal.

Din punct de vedere al gameplay-ului, Prince of Persia: The Forgotten Sands promite o acţiune superioară titlurilor precedente. Mediul înconjurător este acum mai vast, iar jucătorul are posibilitatea de a lupta simultan cu mai mulţi adversari prin noi procedee acrobatice.

La acest lucru se adăugă, bineînţeles, abilitatea de a controla timpul şi natura. Pe de altă parte, controlarea naturii vine cu dezavantaje în ceea ce priveşte controlul timpului, fapt ce îl va obliga pe jucător să analizeze cu atenţie cea mai bună strategie.

Din punct de vedere vizual, vor exista mai multe scene “rupte” din producţiile cinematografice, ce includ prabusinerea spectaculoasă a turnurilor castelelor sau culcarea la pământ a unei întregi păduri. Aceste efecte speciale se datorează în bună măsură şi noului motor Anvil utilizat la dezvoltarea jocului. Pentru cei mai puţin familiarizaţi, motorul Anvil a fost utilizat şi la jocul Assassin’s Creed 2, unul dintre cele mai bune de pe nişa sa.

În final, vă invităm să vizualizaţi câteva fotografii din noul Prince of Persia: The Forgotten Sands şi să urmăriţi un trailer pentru cel mai nou episod din celebra serie realizată de Ubisoft.

Prince of Persia: The Forgotten Sands este disponibil pe toate platformele de jocuri disponibile pe piaţa: PC, XBOX 360, PlayStation 3, Nintendo Wii, PlayStation Portable (PSP), Nintento DSi şi Nintendo DS. Datorită formatului, ultimele trei console vor beneficia de o experienţă de joc diferită comparativ cu titlul pentru celelalte platforme.

1 comentariu

  1. ionutwweng

    4 iunie 2010 la 21:08

    cand apare prince of persia the forgotten sands pe pc in ce data in iunie? zicetimi va rog frumos

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri