GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Wolfeinstein: experimentele naziste oculte se intorc sa ne bantuie

Autor: Echipa GiZ

Toţi ştim ce a însemnat Wolfenstein 3D (apărut în anul 1992) pentru genul first person shooter. Noul joc al seriei, lansat în luna august a acestui an şi intitulat simplu Wolfenstein, este realizat de Raven Software (campania single player) şi Endrant Studios (multiplayer).

Wolfenstein este bazat pe motorului grafic id Tech4 al celor de la id Software (folosit şi în cazul jocurilor Doom3, Quake 4, etc.) şi motorul fizic Havok. Chiar dacă motorul grafic este destul de “prăfuit” pentru anul 2009, cei de la Raven au reuşit să-l îmbunătăţească suficient de mult încât să ofere o grafică acceptabilă. Şi dacă tot a venit vorba de grafică să vedem care sunt cerinţele minime de sistem:

  • Procesor – Pentium 4 3.2GHz sau Athlon 64 3400+;
  • Memorie –1GB RAM;
  • Placă video – GeForce 6800 GT sau Radeon X800 – 256MB;
  • HDD – 8 GB liberi şi 800MB pentru fişiere SWAP;
  • DVD-ROM;
  • Placă sunet – compatibilă DirectX 9.0;
  • Internet – conexiune Broadband pentru multiplayer.

După cum se poate vedea cerinţele sunt rezonabile, orice gamer adevărat având acasă o configuraţie mai bună decât cea de sus. Wolfenstein se poate juca de asemenea pe consolele Xbox 360 şi PlayStation 3.

Coperta noului Wolfenstein

Coperta noului Wolfenstein

Nu vreau să vă stric plăcerea de a descoperi Wolfenstein aşa că voi încerca să fiu cât mai scurt în prezentarea noului joc. În primul rând avem “onoarea” de a juca încă odată rolul agentului B.J. Blazkowicz care trebuie să străbată străzile oraşului fictiv Isenstadt pentru a îndeplini diferite misiuni. Dacă la început în Isenstadt este linişte şi pace odată ce povestea avansează veţi observa că pe străzi se dă o luptă crâncenă între rezistenţă şi forţele naziste. Nu vă aşteptaţi la cine ştie ce capodoperă narativă pentru că până la urmă Wolfenstein este un shooter SF, iar ca să împuşti tot felul de creaturi ciudate sau monştrii nu îţi trebuie cine ştie ce intrigă.

În primele secvenţe cinematice cu care începe jocul aflăm că B.J. intră în posesia unui medalion cu puteri supranaturale. Medalionul îl obţineţi abia după 2-3 misiuni odată cu primul cristal. Cu ajutorul acestuia personajul nostru are acces într-o lume paralelă denumită Veil. (secvenţele din Veil par o combinaţie de imagini din filmele Constatine şi Matrix)

În total sunt patru cristale, iar fiecare oferă o serie de puteri diferite. Dacă primul face posibilă trecerea către lumea Veil (tasta 1), al doilea îi permite lui B.J. să încetinească timpul (Veil Power Mire – tasta 4), al treilea oferă un scut împotriva gloanţelor (Veil Power Shield – tasta 3) sau a altor obiecte mai puţin “prietenoase” în timp ce ultimul creşte puterea ofensivă a armelor din dotare (Veil Power Empower – tasta 2).

Am întâlnit momente în care nu aveam la dispoziţie vreo uşă sau altă cale de acces pentru a înainta. În asemenea situaţii este bine să căutaţi un perete care are pe el o imagine sub formă de Soare Negru si odată activat Veil-ul veţi putea trece mai departe printr-o “uşă” secretă. Un element foarte important din joc îl constituie aurul. Acesta se găseşte sub diverse forme şi cu el puteţi să îmbunătăţiti armele din dotare (prin intermediul punctelor Black Market prezente pe hartă) sau puterile medalionului. Din experienţă vă recomand să nu vă bazaţi doar pe upgrade-urile armelor ci să încercaţi pe cât posibil să aduceţi modificări şi cristalelor din medalion. (Îşi vor dovedi utilitatea în anumite momente) Armele pe care le are la dispoziţie B.J pornesc de la clasicul pistol mitraliera MP40 şi ajung până la impresionantele Particle Cannon, Tesla Gun sau Leichenfaust 44.

Ar mai fi destule de scris însă am încercat pe cât posibil să vă trezesc interesul pentru acest joc şi să vă ofer posibilitatea de a-i descoperi singuri secretele. După părerea mea Wolfenstein este un shooter bun care reuşeşte să se diferenţieze într-o oarecare măsură de concurenţi, oferind câteva ore captivante de omorât nazişti.

Galerie foto Wolfenstein

1 comentariu

  1. Ursaru marius

    1 decembrie 2016 la 17:11

    Cel mai tare joc!,imi place camd ajung la zombie! #joc super

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri