GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Asus PU551JA review – laptop performant de business

Testat pe data de 26 noiembrie 2014
Pe scurt: Asus PU551JA este un laptop de 15.6” adresat utilizatorilor de business care au nevoie de funcţii specifice, tastatură de calitate şi performanţe bune în utilizarea de zi cu zi, însă ecranul modest ar putea influenţa decizia finală de achiziţie.
Produs testat: Asus PU551JA   Testat de: Echipa Giz.ro    Nota: 3.5/5    Pret: N/A Lei

Asus este unul dintre cei mai populari producători prezenţi în ofertele magazinelor pe segmentul dispozitivelor portabile, însă puţini ştiu că taiwanezii oferă utilizatorilor şi laptopuri de business.

Lansate sub brandul Asus Pro, produsele respectă o bună parte din cerinţele acestui segment de piaţă, cum ar fi carcasele solide de culoare închisă, marginile ferme sau lipsa unor stickere sau a altor decoraţiuni.

Printre ultimele laptopuri de business se numără şi Asus PU551JA, care îşi propune să ofere un pachet competitiv cu specificaţii de bază la un preţ cât mai bun, prin care să atragă clienţii business care nu îşi permit laptopuri scumpe.

În plus, pe lângă performanţele mulţumitoare şi bateria mare necesară pentru o autonomie adecvată, PU551JA oferă şi dotări specifice gamei business, cum ar fi cititorul de amprente sau ecranul mat. În acest review vom afla însă împreună dacă aceste caracteristici, care în teorie sună bine, fac din PU551JA un produs demn de cumpărat sau nu.

Asus PU551JA este un laptop de business bine construit

Asus PU551JA este un laptop de business bine construit

Ce este Asus PU551JA?

Asus PU551JA este un laptop de business adresat preponderent utilizatorilor care doresc un notebook cu un aspect estetic clasic, au nevoie de o autonomie adecvată şi caută un raport performanţe/preţ cât mai bun.

Specificaţii tehnice Asus PU551JA

Iată principalele caracteristici tehnice ale noului laptop de business de la Asus:

 Asus PU551JA
Ecran15.6″, 1366×768 pixeli, TN
ProcesorIntel Haswell Core i3-4000M
ChipsetIntel HM86
Placa videoIntel 4600 HD
Memorie4 GB DDR3
Hard-diskHDD 500 GB
ConectivitateWireless N, Gigabit Lan, Bluetooth 4.0
Porturi4xUSB, HDMI, VGA, LAN, card-reader, webcam
Baterie56 Wh
OSWindows 8.1
Dimensiuni380 x 256 x 28 mm
Greutate2.5 kg

Ce ne-a plăcut

Asus a adoptat un design spartan, lucru deloc surprinzător dacă luăm în calcul că avem de-a face cu un laptop de business. Produsul lasă senzaţia de robusteţe prin prisma marginilor drepte şi a carcasei negre, iar în utilizarea de zi cu zi laptopul este solid.

Carcasa este realizată din plastic mat cu finisaj texturat, iar acelaşi material este folosit şi pentru interior şi partea din spate.

Prin prisma construcţiei sale, PU551JA are loc suficient pentru numeroase porturi, astfel că ai la dispoziţie 4 porturi USB, conexiuni HDMI şi VGA, un adaptor LAN, un card-reader şi o unitate optică, plus un cititor de amprente în partea dreaptă a palm-restului. Toate aceste porturi sunt obişnuite pentru un laptop adresat utilizatorilor de business, care ocazional au nevoie de o conexiune la internet prin cablu sau de o securitate sporită la accesarea sistemului de operare.

Asus PU551JA este bine dotat la capitolul porturi

Asus PU551JA este bine dotat la capitolul porturi

La interior am remarcat un palm-rest spaţios cu logo-ul Asus Pro într-un colţ, dar şi tastatura şi trackpadul de mari dimensiuni. Butonul de Power este disponibil în partea stângă-sus, iar rama din jurul ecranului este realizată dintr-un plastic mat. Şi la interior, designul este unul simplu, fără elemente decorative surprinzătoare, iar acest lucru s-ar putea să nu încânte pe toată lumea. Chestie de gust.

De asemenea, balamalele de susţinere a ecranului de restul laptopului sunt ferme şi bine realizate, astfel că display-ul rămâne fixat în poziţia în care îl pui.

Balamalele de prindere sunt solide

Balamalele de prindere sunt solide

Designul a permis celor de la Asus să implementeze o tastatură de mari dimensiuni, astfel că vorbim despre taste la dimensiuni normale, chiar dacă NumPad-ul are dimensiuni ceva mai mici. Partea bună este că tastele direcţionale sunt suficient de mari şi bine spaţiate, iar ultimul rând de taste este mai mare decât celelalte, astfel că Spacebar-ul, CTRL-ul şi tastele Windows sunt mai înalte, element important în condiţiile în care sunt utilizate frecvent. Pe de altă parte, primul rând de taste, cel dedicat tastelor funcţionale, este mai îngust.

Experienţa de lucru este una plăcută, întrucât tastele au o cursă lungă şi fermă şi asigură o redactare uşoară a textelor, astfel că probabil vei trece cu vederea aspectul plasticos al acestora.

Trackpadul este amplasat sub Spacebar şi beneficiază de o suprafaţă suficient de mare care suportă tap-uri şi gesturi, dar nu şi click-uri fizice. Are o acurateţe bună, însă merită menţionat că ocazional este destul de lent în preluarea comenzilor.

Noi am avut la test versiunea de bază a lui Asus PU551JA, care este dotată cu un procesor Intel Core i3-4000M din generaţia Haswell, placă video integrată Intel 4600, 4 GB RAM şi HDD de 500 GB.

Seria M de procesoare pentru laptopuri este cea full-voltage, iar modelul testat de noi este cel mai lent i3 disponibil. Chiar şi aşa, performanţele obţinute în utilizarea de zi cu zi sunt bune, întrucât laptopul poate gestiona editarea de documente, navigarea pe internet, vizionarea unor filme FullHD pe Youtube sau a fişierelor MKV în format FullHD.

Ideea este să nu încerci să faci prea multe lucruri în acelaşi timp, întrucât atunci vei observa o mişcare mai lentă a sistemului. Timpii de încărcare nu sunt prea mari, însă acest lucru este explicabil prin prisma HDD-ul lent.

Iată şi rezultatele obţinute în unele programe de tip benchmark:

  • 3DMark 11: P848;
  • 3DMark 13: Ice Storm – 39147, Cloud Gate –4206, Sky Driver – 2476, Fire Strike – 514;
  • PCMark 08: Home Convenţional – 2198;
  • CineBench 11.5: OpenGL 15.79 fps, CPU 2.59 pts;
  • CineBench R15: OpenGL 21.73 fps, CPU 239 cb.

Chiar dacă laptopul nu beneficiază de placă video dedicată, l-am pus la treabă şi în câteva jocuri mai vechi. Evident, placa video integrată Intel 4600 nu este tocmai una potrivită pentru astfel de activităţi, dar rezultatele sunt decente la rularea pe nivel scăzut de detalii la rezoluţie 1366×768 pixeli.

1366×768, Low details
Dirt 338 fps
Grid 234 fps
Tomb Raider
31 fps
Bioshock Infinite18 fps
Metro Last Light13 fps

Conexiunea Wi-Fi a funcţionat în mod corespunzător în testele noastre şi oferă o viteză bună, chiar dacă nu suportă standardul 802.11 ac. Acest lucru este valabil atât în imediata apropiere a routerului, cât şi la o distanţă rezonabilă de acesta. Pe lângă Wi-Fi, la capitolul conectivitate am remarcat şi Bluetooth şi Gigabit LAN.

Difuzoarele sunt amplasate pe spatele laptopului şi au avantajul că oferă un sunet puternic fără distorsiuni, însă pe de altă parte calitatea sunetului este medie, în special din cauza bass-ului. Desigur, există şi o cameră web care se poate dovedi utilă în timpul sesiunilor de chat pe Skype.

În cea mai mare parte a timpului, PU551JA rulează fără să facă zgomot şi fără să se încălzească. Există un ventilator în interior, iar aerul este aspirat prin grilele de pe partea din spate şi eliminat prin partea dreaptă. Practic, configuraţia hardware relativ modestă face ca încălzirea carcasei să fie aproape inexistentă, însă lucrurile ar putea sta diferit pe versiunile mai puternice din punct de vedere hardware.

Notebook-ul propus de Asus oferă un acces facil la componentele interne, întrucât trebuie doar să scoţi câteva şuruburi. Laptopul suportă până la 16 GB RAM, iar plăcuţele de memorie sunt uşor de scos. În schimb, există un conector care trece peste HDD şi care ar putea face un pic mai dificilă înlocuirea unităţii de stocare.

De asemenea, merită să menţionăm că unitatea optică poate fi înlocuită cu o baterie suplimentară care să ofere o autonomie de lucru sporită.

Asus PU551JA utilizează un acumulator cu şase celule cu capacitatea de 56 Wh, care în funcţie de modul de utilizare oferă o autonomie decentă cuprinsă între 4-6 ore. Concret, iată la ce te poţi aştepta:

  • 4 ore şi jumătate: clip FullHD pe Youtube în Chrome, Balanced Mode, ecranul la 70%, Wi-Fi ON.
  • 5 ore: browsing în Internet Explorer, Balanced Mode, ecranul la 70%, Wi-Fi ON.
  • 5 ore şi jumătate: video MKV FullHD în VLC Player, Balanced Mode, ecranul la 70%, Wi-Fi ON.
  • 6 ore: clip FullHD pe Youtube în Internet Explorer, Balanced Mode, ecranul la 70%, Wi-Fi ON.
  • 9 ore: utilizare rară a browsingului şi a serviciului de editare de documente Google Drive, cu HDD inactiv, Balanced Mode, ecranul la 70%, Wi-Fi ON.
  • 10 ore şi jumătate: idle, Power Saving Mode, ecran la 0%, Wi-Fi OFF;

Aşa cum spuneam, Asus oferă posibilitatea de a înlocui unitatea optică cu o baterie suplimentară. Vorbim despre o baterie de 31 Wh care, cel puţin teoretic, ar trebui să sporească autonomia cu aproape 50%. Unele versiuni ale laptopului vor include şi cea de-a doua baterie în pachet.

Dezavantajul celei de-a două baterii va fi că greutatea totală a dispozitivului va fi cu câteva sute de grame mai mare, ceea ce va afecta şi mai mult portabilitatea.

Autonomia lui Asus PU551JA este buna

Autonomia lui Asus PU551JA este buna

Ce scârţâie

Nouă ne-a plăcut designul adoptat de Asus, însă adevărul este că nu oricine va aprecia abordarea sobră a lui PU551JA, chiar şi printre utilizatorii de tip business. În plus, plasticul negru adoptat pentru exterior atrage foarte uşor amprentele.

Laptopul cântăreşte aproximativ 2.5 kg, motiv pentru care portabilitatea are de suferit, element pe care îl vei observa în special dacă obişnuieşti să călătoreşti frecvent. Nici dimensiunile fizice nu ajută la acest capitol, întrucât grosimea este de 28 mm.

Totuşi, de departe, cea mai mare problemă a noului Asus PU551JA este ecranul, în special din cauza faptului că producătorul taiwanez a optat pentru un display TN. Cu o diagonală de 15.6” şi rezoluţie 1366×768 pixeli, ecranul oferă un contrast modest şi o luminozitate scăzută, care explică şi menţinerea acesteia la 70% (120 nits) în utilizarea de zi cu zi.

Prin prisma tehnologiei utilizate, unghiurile de vizualizare sunt mici, iar culorile nu sunt bine reprezentate, însă pot fi ajustate cu un colorimetru.

Ecranul lui Asus PU551JA este modest

Ecranul lui Asus PU551JA este modest

Toate aceste impresii sunt întărite şi de datele sintetice obţinute:

  • acoperire: 66% SRGB, 47% NTSC, 50% AdobeRGB;
  • gamma: 2.1;
  • luminozitate maximă în mijlocul ecranului: 174 cd/m2 la alimentarea de la priză;
  • contrast la luminozitate maximă: 90:1;
  • punct de alb: 6700 K;
  • negru la luminozitate maximă: 1.90 cd/m2;
  • DeltaE mediu: 8.71 necalibrat, 2.10 calibrat.
Luminozitatea ecranului

Luminozitatea ecranului

Preţ Asus PU551JA şi disponibilitate

Asus PU551JA va fi disponibil în magazinele din România până la sfârşitul anului, însă până în prezent preţurile nu au fost confirmate.

Laptopul va fi disponibil în mai multe versiuni, iar unele dintre ele vor ajunge şi în magazinele din ţara noastră. Astfel, vor exista versiuni cu procesor Intel Core i3-4000M (similar cu cel avut de noi în test), Intel Core i5-4210M sau Intel Core i7-4712HQ, în timp ce memoria RAM va varia între 4-16 GB, iar HDD-ul va avea capacităţi cuprinse între 500 GB şi 1 TB. De asemenea, vor exista şi versiuni cu ecran FullHD, însă în prezent nu ştim dacă acestor vor avea display IPS sau tot TN.

Nu în ultimul rând, în magazine vor fi disponibile alte două modele cu denumiri foarte asemănătoare, Asus PU551LA şi Asus PU551LD, care vor utiliza platforma hardware Intel Core U. Chiar dacă designul va fi practic acelaşi, avantajul acestora este ecranul IPS FullHD. Principala diferenţă între modelele LA şi LD va fi placa video: Asus PU551LA va avea placa video integrată, în timp ce PU551LD va miza pe placa video Nvidia GeForce 820M.

Asus PU551JA poate fi o solutie interesanta

Asus PU551JA poate fi o solutie interesanta

Concluzii

Asus PU551JA este un laptop de business interesant, care va atrage o anumită gamă de utilizatori prin designul clasic şi spartan, tastatura de bună calitate şi performanţele hardware oferite inclusiv de versiunea de bază.

Totuşi, ecranul de slabă calitate poate reprezenta un factor decisiv în procesul de achiziţie, iar notebook-ul nu se adresează celor care caută portabilitate, întrucât este greu şi are o grosime considerabilă.

Prin urmare, PU551JA poate fi o soluţie atractivă pentru tine dacă ai nevoie de un laptop cu design simplu şi performanţe bune şi pe care îl vei utiliza preponderent într-un loc prestabilit. Caută totuşi o versiune superioară care ar putea beneficia de ecran IPS.

Asus PU551JA, un laptop de business atractiv

Asus PU551JA, un laptop de business atractiv

Pro

  • design simplu
  • tastatura excelentă
  • performanţe bune

Contra

  • ecran modest
  • greutate ridicată
  • grosime mare

1 comentariu

  1. ADRIAN

    12 ianuarie 2015 la 16:01

    Ca mai toate produsele ASUS, nu cred ca exista probleme dpdv al fiabilitati sau al performantelor si robustetii (acesta fiind, cred, un plus al ASUS fata de alte brand-uri)… In schimb, ca utilizator/posesor al unui laptop ASUS, cu configuratie relativ similara, nu pot sa nu observ faptul ca, in cazul unei utilizari indelungate pe parcursul aceleeasi zile, apare un fenomen de „coacere” a manii dominante pe care o folosesc in dreptul touchpad-ului, hdd-ului… Sa fie din cauza sistemului de racire ICECOOL?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri