GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Laptopul de gaming în 2018 – cum și ce să alegi

Laptopul de gaming în 2018 – cum și ce să alegi

Despre laptopurile adresate gamerilor am mai discutat pe Giz.ro în anii precedenți, însă acest segment s-a schimbat mult în ultima vreme, astfel că e cazul să discutăm despre ce reprezintă laptopul de gaming în 2018 și cât de viabilă este achiziția unui astfel de produs în prezent.

ANUNTURI

Din capul locului, interesați fiind de un notebook de gaming, trebuie să plecăm de la premisa necesității unui produs mai mult sau mai puțin mobil, ce poate fi ușor transportat de colo.

În caz contrar, clasicul PC desktop rămâne în continuare alegerea mai adecvată din punct de vedere al raportului preț/performanțe, precum și a unei eventuale posibilități de upgrade în viitor.

Spre deosebire însă de laptopurile de gaming disponibile acum 2-3 ani însă, cele din prezent oferă performanțe superioare (în multe cazuri apropiate de cele ale unui desktop), dotări suplimentare, și sunt disponibile într-o mult mai variată gamă de opțiuni, acestea fiind câteva dintre aspectele pe care le vom analiza în acest articol.

Astfel, dacă un laptop capabil să ruleze fluent titlurile AAA era în trecut de cele mai multe ori un monstru masiv și greoi, astăzi există și opțiuni mai portabile, precum și o mulțime de opțiuni adresate gamerilor ocazionali.

Performanțe

Un notebook este mult mai mult decât o listă de specificații tehnice, însă chiar și așa dotările hardware sunt un element primordial în alegerea produsului adecvat, astfel că le vom analiza în această primă secțiune.

O primă întrebare pe care trebuie să v-o puneți este legată de genurile de jocuri pe care le jucați. Dacă sunt cele mai noi și cele mai avide de resurse, va trebui să vă orientați spre o configurație cu un cip grafic cât mai puternic, iar dacă sunteți interesați de jocuri mai simple și nu vă deranjează să reduceți detaliile, puteți merge și pe opțiunile mid-range, cu prețuri semnificativ mai accesibile. În ambele cazuri însă, la nivelul anului 2018, singurele opțiuni demne de luat în seamă sunt cele echipate cu cipuri grafice Nvidia Pascal.

ANUNTURI

Astfel, cipurile GTX 1050 și în special GTX 1050 Ti fac față cu brio gaming-ului la rezoluții FHD și detalii bune, dar nu neapărat maxime în cele mai noi titluri. Pentru detalii maxime și frame-rate-uri peste 60 fps ar trebui să vă orientați spre configurații echipate cu cipuri Nvidia GTX 1060. Dacă doriți un laptop de gaming cu rezoluție mai mare de FHD sau plănuiți să conectați un monitor extern, va trebui să vă orientați spre gamele de top, cele cu cipuri GTX 1070 sau chiar GTX 1080.

Ca alegerea să devină și mai dificilă pentru utilizatorul obișnuit, începând cu mijlocul lui 2017, Nvidia a lansat o serie aparte a cipurilor Pascal, denumită Nvidia Max-Q. Acestea sunt în general optimizate pentru laptop-uri ultraportabile, având cerințe energetice mai scăzute și putând fi practic implementate în șasiuri ce nu ar fi putut încorpora un cip standard. Practic, un cip Nvidia GTX 1060 Max-Q de exemplu va oferi performanțe puțin sub cele ale unui cip GTX 1060 standard, dar se va încălzi mai puțin, astfel că va fi implementat în notebook-uri mai subțiri. În plus, soluțiile de răcire vor fi capabile să le mențină în parametri optimi cu un nivel de zgomot mai scăzut, acest lucru fiind optimizat și prin intermediul tehnologiei Nvidia Whisper-Mode.

Pe lângă aspectul cipului grafic, în alegerea hardware-ului unui laptop de gaming trebuie ținut cont și de alte trei aspecte: procesor, memoria RAM și stocarea.

În ceea ce privește procesorul, opțiunile de top la nivelul anului 2018 sunt noile platforme Intel Coffee Lake cu procesoare Core i7 hexa-core (i7-8750H). Acestea sunt net superioare generației precedente (KabyLake – i7-7700HQ) în procesarea multi-core, având cu 50% mai multe unități de procesare, dar diferența dintre generații în jocuri nu este majoră. Astfel, dacă laptop-ul vostru este folosit și pentru programe software ce beneficiază de sporul de performanțe ale unui hexa-core, vă recomand să mergeți pe configurații cu i7-8750H. În caz contrar însă, aș merge fie pe o configurație cu i7-7700HQ, mai ales în condițiile în care aceste modele ceva mai vechi au în 2018 prețuri competitive, fie pe o configurație cu procesor i5-8300H de nouă generație, un quad-core cu preț bun, ce se achită cu brio de îndatoririle în jocuri.

În ceea ce privește cantitatea de memorie RAM, un minim de 8 GB sunt recomandați în prezent, cu o cantitate optimă de 16 GB. Configurațiile entry și mid-level sunt deobicei disponibile cu 8 GB de RAM, aspect ce nu le face de lepădat, însă vă sfătuiesc să vă documentați dacă ele permit adaugărea unui extra stick de memorie ulterior, informație disponibilă în review-uri. Configurațiile cu procesoare Core i7 vin deobicei cu minim 16 GB de RAM.

ANUNTURI

Stocarea este la rândul său un element mai important decât pare, și nu prin prisma cantității, cât a tipului și a calității. Pe scurt, un laptop peformant trebuie să fie echipat cu un SSD ca unitate principală de stocare pentru Windows și programele uzuale, și eventual un HDD pentru conținutul multimedia și majoritatea jocurilor, chit că și experiența de gaming este îmbunătățită de instalarea pe SSD. SSD-ul este o soluție de stocare mai rapidă și mai responsivă decât clasicele HDD-uri, însă în același timp și mai scumpă, tocmai de aceea o stocare hibridă cu SSD și HDD oferă cel mai bun raport viteză/preț.

Foarte important de subliniat aici că implementarea acestor componente este crucială asupra modului în care un notebook va funcționa în jocuri și aplicații avide de resurse. Practic, un produs cu dotări de top, dar un sistem de răcire neadecvat sau subdimensionat, e posibil să funcționeze mai slab decât unul cu dotări ceva mai slabe, dar mai bine gândit. Acest aspect este cu atât mai important cu cât vă orientați spre notebook-uri mai compacte, în cazul lor posibilitatea de supraîncălzire și throttling la nivelul procesorului și cipului grafic fiind mai mare decât în cazul unui laptop full-size.

Tocmai de aceea vă recomandăm să vă documentați asupra opțiunilor existente, citind review-urile de pe Giz.ro sau alte site-uri specializate, câteva exemple fiind ultrabookreview.com, notebookcheck.net sau imidoresc.ro .

Implementarea solutiilor de răcire este crucială pe un laptop de gaming

Implementarea solutiilor de răcire este crucială pe un laptop de gaming

Alte aspecte

Trecând peste aspectul dotărilor hardware, un notebook modern trebuie să îndeplinească și alte criterii. Desigur, depinde de gusturile voastre, de necesități și de buget pe care le veți considera importante, însă noi vă recomandăm să aveți în vedere următoarele.

Design și construcție

Estetica este discutabilă, fiecare alege ce îi place. În general însă producătorii implementează tot felul de elemente agresive de branding și sisteme de iluminare pe notebook-urile de gaming, astfel că opțiunile simpliste, adecvate și utilizării în medii profesionale, sunt greu de găsit.

Calitatea construcției și a finisajelor pe de altă parte sunt elemente importante pe un produs menit utilizării intensive și uneori abuzului (cu toții știm ce se poate întâmpla când pierdem la Fifa în minutul 90). Modelele entry-level sunt realizate aproape integral din plastic, în vreme ce versiunile de top și în special cele ultraportabile și subțiri implementează materiale precum aluminiul sau magneziul în construcție. Încă o dată review-urile vă vor spune cât de bine realizat este un anumit model și care sunt eventualele sale hibe.

Nu în ultimul rând, va trebui să decideți cât de important e pentru voi ca laptopul ales să fie ușor și compact, aspect deloc de neglijat dacă plănuiți să îl transportați zilnic spre școală sau birou. Portabilitatea vine însă cu anumite rabaturi, și desigur, un preț pe măsură.

Laptopuri de gaming ultraportabile: Acer Triton și Asus Zephyrus

Laptopuri de gaming ultraportabile: Acer Triton și Asus Zephyrus

Calitatea ecranului

La nivelul anului 2018 există două mari opțiuni demne de luat în seamă în alegerea ecranului unui laptop de gaming.

Prima este implementată pe majoritatea produselor entry și mid-level, și o reprezintă panelurile IPS de calitate medie, cu rată de refresh de 60 Hz și în general finisaj mat.

A doua o reprezintă ecranele cu rată de refresh superioară, de la 75 pînă la 144 Hz pe modelele de top. Acestea la rândul lor se împart în opțiuni cu paneluri TN (timp excelent de răspuns, calitate medie, unghiuri de vizualizare limitate) sau IPS (calitate mai bună, mai scumpe și automat implementate pe laptopuri de top). Ecranelor cu rată de refresh mare le este de multe ori alăturată implementarea tehnologiei Nvidia GSync, ce oferă o experiență de gaming mult mai cursivă și fluentă. Mai multe despre GSync puteți afla din clipul de mai jos.

E important de luat în considerare și faptul ca implementarea GSync-ului are un impact masiv asupra autonomiei produsului, ea necesitând ca cipul dedicat Nvidia să fie activ tot timpul. Pe cealaltă parte, laptop-urile fără GSync echipate cu cipuri Nvidia folosesc tehnologia Optimus, care deactivează cipul dedicat în task-urile uzuale și îl activează doar în jocuri și alte programe ce necesită utilizarea opțiunii mai performante.

Experiența de tastare

Poate un element trecut cu vederea ușor de mulți potențiali cumpărători, tastatura este însă un element ce va influența crucial experiența cu produsul ales.

Majoritatea opțiunilor existente în prezent oferă tastaturi fără hibe majore, cu mici excepții în rândul ultraportabilelor. Layout-ul tastelor pe de altă parte poate fi un element care să vă facă să alegeți un model în dauna altuia, existând implementări cu sau fără secțiune de NumPad, cu taste direcționale bine spațiate sau înghesuite, etc. Ce diferentiază însă cu adevărat implementările mid-level de cele de top sunt funcții precum iluminarea RGB, switch-uri menite să reziste la mai multe apăsări sau menite să răspundă rapid la comenzi, activabile și în cazul apăsărilor parțiale.

Performanțele conexiunii wireless

Multe laptopuri de gaming oferă în continuare opțiunea unei conexiuni la Internet prin cablu, dar personal prefer la nivelul anului 2018 o conexiune wireless rapidă și fiabilă.

În general toate produsele se descurcă bine în apropierea routerului, însă capabilitățile diferă mult la distanțe de 10-15 m de router, mai ales decă există obstacole în cale. Astfel, în funcție de configurația accesului la Internet în casa/biroul vostru, ar trebui să luați în calcul acest aspect atunci când vă alegeți viitorul laptop.

Performanțele sistemului audio

Un alt aspect deseori neglijat este cel al sistemului audio implementat. În acest caz opțiunile pleacă de la un set standard de speakere mai mult sau mai puțin mediocre, calitatea acestora fiind un element de la care multe notebook-uri entry level în continuare fac rabat, și urcă spre sisteme de tip 2.1 sau 4.2 pe modelele de top. Desigur, un 2.1 cu speakere mici nu va putea satisface un audiofil, însă va face urmărirea unui film, ascultarea de muzică, și de ce nu și gamingul, o experiență mai placută.

Un alt aspect important de menționat aici este legat de ieșirea de 3.5 mm, ce pe anumite modele oferă suport pentru sunet 5.1 sau 7.1, precum și un DAC audio integrat, ambele îmbunătățind semnificativ experiența utilizării în coroborare cu o pereche de căști adecvate.

Temperaturile și nivelul de zgomot

Laptopurile de gaming se încing și devin zgomotoase în load-uri intensive, însă atât temperaturile cât și nivelul zgomotului diferă de la implementare la implementare. Există opțiuni care oferă un echilibru acceptabil, opțiuni care se încălzesc foarte tare și opțiuni atât de zgomotoase încât cu greu pot fi utilizate fără căști, iar situația e cu atât mai spinoasă în cazul implementărilor ultraportabile, în cazul cărora soluția de răcire va avea și impact asupra peformanțelor.

Soluții de răcire pe două dintre cele mai performante ultraportabile de gaming ale momentului

Soluții de răcire pe două dintre cele mai performante ultraportabile de gaming ale momentului

In practică va trebui să faceți rabat undeva atunci când vine vorba de temperaturi, mărime și zgomot, pentru că în continuare foarte puține notebook-uri de gaming reușesc să echilibreze aceste aspecte. Care sunt acestea aflați desigur din review-uri.

Autonomia

Un ultim aspect de menționat aici este cel al autonomiei. Un laptop de gaming este menit în special utilizării cât timp este legat la priză și marea lor majoritate nici nu funcționează la maximul capabilităților pe baterie. Însă chiar și așa vor exista sistuații când veți utiliza notebook-ul și pentru task-uri uzuale, mai ales dacă veți alege un astfel de laptop pe post de all-rounder, cum probabil fac cei mai mulți dintre cei care se orientează spre produsele mid-level.

La nivelul anului 2018 aș recomanda un laptop cu baterie de măcar circa 50Wh în cazul modelelor entry și mid, iar în cazul în care bugetul vă permite și autonomia chiar este sus pe lista de priorități, vă puteți orienta spre opțiunile din gamele superioare, cu baterii de 70-90 Wh, atât în cazul versiunilor full-size, cât și în cazul celor ultraportabile.

Opțiuni disponibile în România

Pe larg despre cele mai bune laptop-uri de gaming am discutat și în acest articol, dar voi adăuga câteva alte recomandări pe baza modelelor existente în magazinele din România la momentul Mai 2018 (cu update-uri ulterioare), împărțite în funcție de buget și cipul grafic integrat.

În segmentul sub 4000 de lei, veți găsi în general notebook-uri cu ecrane IPS de 15-inch, procesoare de generație Intel KabyLake și grafică Nvidia GTX 1050 Ti, precum Acer Nitro 5, Asus GL553 sau Lenovo Legion Y520. Primele au de partea lor raportul preț/dotări, în vreme ce modelul Asus oferă un ecran mai bun și un sistem de răcire mai performant.

Urcând bugetul spre 5000 de lei veți găsi laptop-uri cu grafică Nvidia GTX 1060, precum Lenovo Legion Y720 sau Acer Helios 300.

În gamele superioare de preț deja puteți avea pretenții la portabilitate sau dotări aparte. Segmentul ultraportabilelor premium este relativ slab reprezentat la noi, însă veți găsi în magazine Asus-ul Zenbook Pro, Dell-ul XPS 15 și probabil pe viitor și mai noul MSI GS65, însă lipsesc exponenți internaționali precum Razer Blade sau Gigabyte Aero 15x.

Laptopurile de gaming performante cu grafică Nvidia GTX 1070 urcă spre 8000-10000 de lei, majoritatea implementărilor fiind pe notebook-uri cu ecrane de 17-inch (MSI Raider, MSI GS73, Asus ROG SCAR Edition, Lenovo Legion Y920, Acer Predator 17).

Acest articol face parte dintr-o campanie sponsorizată de Nvidia. 

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.