GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Nook Simple Touch Reader – Simplitatea cititului

Autor: Echipa Giz.ro

De obicei, lansarea unui nou produs dintr-o gamă echivalează cu un progres din punct de vedere al dotărilor tehnice, care să reflecte tendinţele actuale din domeniul respectiv. Totuşi, cei de la Barnes & Noble au adoptat o strategie uşor diferită pentru gama de e-book readere aflate în portofiliu şi au decis că mulţi utilizatori de rând au nevoie de un e-book reader şi atât, fără funcţii suplimentare care pe lângă faptul că duc la creşterea preţului final nu sunt folosite la întregul potenţial.

Astfel a luat naştere Nook Simple Touch Reader, un e-book reader ale cărui caracteristici esenţiale ies în evidenţă chiar din titlu, foarte inspirat ales: un dispozitiv simplu cu display touchscreen pentru citirea cărţilor electronice.

Construcţie şi design

Nook Simple Touch Reader duce simplitatea cititului la rang de arta

Nook Simple Touch Reader are un format aproape pătrat datorită dimensiunilor laturilor de 5” şi, respectiv, 6.5”. Rama este una foarte generoasă, însă chiar şi aşa display-ul e-ink touchscreen are o diagonală de 6.5” care permite o rezoluţie de 800×600 pixeli.

Se remarcă existenţa unui singur buton pe toată suprafaţa dispozitivului, întrucât e-book reader-ul se adresează tocmai tinerilor care “s-au săturat de butoane fizice”, potrivit producătorilor. Practic, aproape toate comenzile se efectuează prin apăsarea touchscreen-ului.

De asemenea, pe una dintre laterale există un port microUSB care permite conectarea dispozitivului atât la PC, cât şi la Mac.

Dotări tehnice

Un ebook reader cu un design simplu, asa cum sugereaza si numele

Noul produs de la Barnes & Noble foloseşte puterea unui procesor TI OMAP3 cu frecvenţa de 800 MHz şi beneficiază de un spaţiu de stocare de 2 GB, care poate fi îmbogăţit cu până la 32 GB prin intermediul unui card microSD. Formatele de cărţi electronice suportate sunt epub şi PDF, iar gadgetul poate afişa şi fotografii în format JPG, GIF, PNG şi BMP.

Sistemul de operare ales de producător este Google Android 2.1 Eclair.

Funcţionalitate

Fontul cartii poate fi ajustat in sapte trepte

Întrucât gadgetul are un singur buton, utilizatorul va răsfoi paginile unei cărţi prin simpla apăsare a touchscreen-ului. Chiar dacă în mod obişnuit display-urile e-ink răspund relativ greu la astfel de comenzi, producătorul susţine că aceste probleme, cunoscute în limbaj de specialitate drept ‘flashing’, au fost reduse cu 80%. De asemenea, căutarea se va realiza acum prin intermediul unei tastaturi virtuale.

Nook Simple Touch Reader oferă nu mai puţin de şapte dimensiuni pentru fonturi, astfel încât fiecare utilizator va putea să selecteze o variantă pe placul său, indiferent dacă are sau nu probleme de vedere.

Producătorul nu a uitat să integreze şi Nook Friends, o reţea socială bazată pe Facebook şi Twitter care permite partajarea cărţilor şi efectuarea unor însemnări între prieteni.

Autonomie

Potrivit datelor oficiale, acumulatorul permite o autonomie de aproximativ două luni cu o singură încărcare, însă probabil că aceasta este mai scăzută dacă Wi-Fi-ul şi Nook Friends sunt utilizate intensiv.

Disponibilitate şi preţ

Nook Simple Touch Reader are un preţ recomandat de producător de 139 de dolari, exact preţul cu care este comercializat cel mai ieftin e-book reader Amazon Kindle. De altfel, noul produs se anunţă un concurent redutabil pentru Kindle, întrucât oferă în principiu aceleaşi dotări tehnice la un preţ identic.

7 comentarii

  1. Sorin

    6 iunie 2011 la 09:12

    Diagonala de numai 6,5″ este foarte mica, fiind utila doar pentru texte relativ scurte, o care „normala” fiind greu de citit.

  2. dunedenisip

    6 iunie 2011 la 09:30

    Nook pare superior Kindle 3 din punct de vedere hardware dar Barnes & Noble nu livreaza in Romania pe cand Amazon.com iti iti aduce Kindle-ul acasa in maxim 5 zile de la comanda.
    @sorin – am citit zeci de carti normale pe Kindle, ecranul de 6,5 inch e suficient, daca vrei unul mai mare poti cumpara varianta DX

    • daniel

      15 decembrie 2011 la 02:01

      Eu as dori un ebook reader pe care sa pot citi cursurile de la facultate (maj in pdf sau ppt-pe astea le-as transforma). nu pot citi mult pe monitoare LCD,imi obosesc ochii. am auzit ca cei cu e-ink redau hartie reala foarte bine. as vrea sa pot stoca aceste cursuri pe el.
      poate nook simple touch sa-mi dea acesta lucruri?

  3. liviu

    6 iunie 2011 la 14:31

    am citit pe Kindle peste 20 de carti si in fiecare zi presa. ecranul este suficient de mare.

  4. Cosmin

    7 iunie 2011 la 20:28

    Am o intrebare: Ok, sa spunem ca imi cumpar un Kindle sau un Nook. Exista insa carti in Romana disponibile? Eventual, imi puteti indica un site cu cartile care sunt disponibile?

    Am vazut ca in ultima vreme exista un reader comercializat de Humanitas. Stiti ceva de el? Cat e de competitiv?

    • George

      12 iunie 2011 la 13:52

      eReaderul de la Humanitas (Evolio EvoBook) nu prea se poate compara cu Kindle. L-am avut in teste pentru o vreme, fiind primul ereader pe care l-am tinut in mana n-am putut sa-l critic prea mult, neavand un termen de comparatie. Intre timp am pus mana si pe Kindle si pot sa spun ca ereaderul celor de la Amazon este in alta liga.

      Referitor la carti in limba romana, cu parere de rau, trebuie sa spun ca am reusit sa gasesc ceea ce am cautat numai pe torrente sau forumuri… mai putin legale.

  5. Daniel Popescu

    7 iunie 2011 la 20:39

    Cosmin, oferta de carti electronice in limba romana este foarte limitata. Editura Nemira a inceput sa vanda carti electronice in romana, dar deocamdata au mai mult titluri de duzina din motive de copyright. https://nemira.ro/produse/e-books

    In rest, exista http://www.cartiaz.ro/ , un site foarte bogat in carti electronice, dar… nu stiu cum stau la capitolul copyright :)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri