GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Asus ROG Strix Scar 17 review- Gaming cu AMD Ryzen HX si RTX 4090

Testat pe data de 20 august 2023
Pe scurt: Generația 2023 a laptopului Asus ROG Strix Scar 17 este una dintre cele mai puternice pe care le puteți cumpăra în acest moment, combinația Ryzen 9 7945HX și RTX 4090 făcând-o în special extrem de competitivă pentru jocuri, mai ales că este oferită și la un preț mai mic decât al cel al modelelor bazate pe Intel. În același timp, există motive pentru a opta pentru designurile mai avansate oferite de Scar 16 sau Scar 18, chiar dacă acelea sunt ceva mai scumpe.
Produs testat: Asus ROG Strix Scar 17   Testat de: Echipa Giz.ro    Nota: 4.25/5    Pret: 16.500 Lei

Acesta este review-ul detaliat al seriei Asus ROG Strix Scar 17, unul din cele mai puternice laptop-uri Republic of Gamers bazat pe AMD disponibile în 2023.

Majoritatea modelelor ROG 2023 sunt bazate pe Intel în acest an, cu grafică Nvidia RTX, și doar două modele Strix sunt construite pe cea mai recentă platformă hardware AMD Dragon Range HX (de asemenea, asociată cu grafică Nvidia RTX). Există motive pentru care se întâmplă acest lucru, însă nu le vom detalia în acest articol.

Scar 17 G733PY este al doilea cel mai performant model AMD ROG din această generație, în configurația Ryzen 9 7945HX + RTX 4090 175W despre care discutăm în acest review. Primul loc este rezervat modelului Scar 17 G733PYV, singurul model cu noul procesor 7945HX3D cu 3D V-Cache, o implementare menită să aducă un surplus de performanță în jocuri.

AMD Dragon Range HX Ryzen 9 de la AMD este cam cea mai puternică platformă mobilă disponibilă la ora actuală atunci când vine vorba de performanțe multi-threaded, dar nu și în sarcini single-threaded. Puține aplicații din viața reală sunt capabile să gestioneze în mod corespunzător o platformă 16C/32T, astfel încât chiar și ușorul avantaj de performanță al lui Ryzen 9 în benchmark-urile sintetice se traduce doar într-o mână de sarcini din viața reală, așa cum veți vedea mai jos.

În plus, această serie ROG Scar 17 este o simplă derivată a modelului ROG Scar 17 Special Edition din 2022, cu ușoare modificări exterioare și un design intern și un modul de răcire similare. Asta înseamnă că această serie este disponibilă doar cu ecrane 16:9 și panouri din generația 2022 și nu se potrivește cu designul de putere al actualizărilor Scar 16/Scar 18 2023, care sunt modele mai noi cu modul de răcire cu trei ventilatoare tri-radiator.

Ținând cont de acest lucru, am adunat mai jos gândurile și impresiile mele despre această serie 2023 Asus ROG Strix Scar 17, cu o privire atentă asupra tuturor detaliilor pe care ar trebui să le cunoști dacă te interesează acest model.

asus rog scar17 main

Specificații Asus ROG Strix Scar 17 G733

Ecran17,3″, 16:9, non-tactil, mat, QHD+ 2560 x 1440 px, IPS, 240 Hz, 3ms, 350 nits, 100% DCI-P3
ProcesorAMD Dragon Range HX, Ryzen 9 7945HX, 16C/32T
VideoRadeon 610M + NVIDIA GeForce RTX 4090 Laptop 16GB (175W cu Dynamic Boost), overclock 2090MHz cu Turbo mode, MUX, Advanced Optimus, G-Sync
Memorie32 GB DDR5-4800 RAM – maximum 64 GB (2x DIMM)
Stocare2TB SSD (Samsung PM9A1), 2x M.2 PCI 4.0 x4
ConectivitateWiFi 6E (Mediatek MT7922) 2×2 cu Bluetooth 5.2, 2.5Gigabit LAN
PorturiSpate: power, 2.5G Lan, 2x USB-C gen2 (cu video, date, încărcare), HDMI 2.1 FRL ; Stânga: 2x USB-A 3.2 gen1, audio jack
Baterie90Wh, încărcător 330 W, încărcare USB-C 100W
Dimensiuni395 mm x 282 mm x 23,4 – 28,3 mm
Greutate2,94 kg, încărcător 1.12 kg
Alteletastatură iluminare RGB per tastă și NumPad, webcam HD, audio stereo, sistem răcire cu cameră de vaporizare

Construcție și design

ASUS ROG Strix Scar 17 2023 este o actualizare a modelului ROG Scar 17 SE 2023 sau Scar 17 2022, ceea ce înseamnă că avem de-a face cu un laptop mare de 17” care este poziționat între Scar 16 și Scar 18 din punct de vedere al dimensiunilor și greutății. Cu o masa de aproape 3 kilograme, la care se adaugă și încărcătorul de 1,12 kilograme, acesta nu este un design portabil sub nici o formă.

asus rog strix scar 17 interior2

De fapt, pentru o idee mai bună, am pus ROG Strix Scar 17 alături de Scar 16 și Strix G17 alături de Strix G18, din moment ce Strix G și Scar sunt modele identice care diferă doar prin colorit.

Se observă că avem de-a face cu un design ROG Scar standard, care oferă un capac metalic și un interior fabricat din material plastic plăcut la atingere, dar cam ușor de murdărit. Cam așa arată laptopul după o săptămână de utilizare.

asus rog strix scar 17 smuedges

Colțul dreapta-sus al interiorului nu mai este semi-transparent, acesta fiind fabricat din același material și având doar o dungă decorativă care taie suprafața în diagonală. Același element decorativ poate fi remarcat de altfel și pe capacul ecranului.

Din punct de vedere ergonomia, ROG Strix Scar 17 2023 lasă o impresie medie. Pe de o parte, piciorușele de sprijin sunt ferme, balamalele sunt ferme și ușor de acționat, iar colțurile și muchia frontală sunt teșite optim. În plus, și cei mai mulți dintre conectori sunt amplasați pe spate, ceea ce înseamnă că utilizatorul nu se va împiedica de cablurile conectate.

În același timp însă, ROG Strix Scar 17 2023 tot nu oferă un card reader, un sistem de lock sau senzori pentru autentificarea biometrică. Măcar acum există o cameră Web, dar aceasta are un senzor HD și nu prea impresionează. Ecranul de 17,3” are un raport de aspect de 16:9 și o ramă inferioară lată, care este în plus și decupată astfel încât cablurile conectate în spate sunt vizibile într-un mod pe care unii îl vor considera inestetic.

Ecranul are o deschidere de numai 130 de grade iar LED-urile de stare sunt amplasate sub ecran, fix în raza vizuală directă a utilizatorului. Mai mult, butonul Power are și el inclus un LED de stare, iar toate aceste lumini vor fi deranjante pentru cei care lucrează pe întuneric, mai ales în condițiile în care LED-urile sunt mai puternice decât cele văzute la Scar 16 și Scar 18.

În final, sistemul de iluminare RGB este și el discutabil. Bara frontală, care acoperă și colțurile, poate fi particularizată după bunul plac și nu este o problemă. Vechea siglă ROG fără iluminare de la generația 2022 a fost însă înlocuită cu o siglă cu iluminare RGB care este mereu aprins, ceea ce va face laptopul mai greu de acceptat în mediile business sau academice.

Tastatură și touchpad

Tastatura și touchpad-ul sunt identice cu cele cunoscute de la generația anterioară ROG Strix Scar 17 2022, având deci de-a face cu o implementare rubber-dome standard cu iluminare RGB care poate fi particularizată la nivel de tastă.

Aranjarea tastaturii este una standard, remarcându-se butoanele mari bine spațiate, blocul numeric ceva mai îngust și butoanele media ROG amplasate în stânga-sus. Tastele direcționale sunt mici, dar sunt ușor de găsit deoarece sunt separate de restul butoanelor, spre deosebire de colegii de generație Scar 16 și Scar 18, unde tastele direcționale sunt mari, dar înghesuite împreună cu celelalte.

asus rog strix scar 17 keyboard touchpad

Experiența în utilizare este bună, remarcându-se cursa cu răspuns plăcut și suprafața plăcut finisată a butoanelor.

Iluminarea RGB poate fi particularizată la nivelul fiecărei taste din Armoury Crate și Aura Creator, iar LED-urile sunt puternice, uniforme și nu lasă să se strecoare prea multă lumină pe sub taste. Din păcate, tastele funcționale F1 – F12 nu sunt iluminate nici acum, o problemă pe care speram să o văd rezolvată deoarece este enervantă pe întuneric.

Touchpad-ul are dimensiuni medii și este fabricat din sticlă, oferind deci o suprafață cu fricțiune redusă care nu are probleme cu acuratețea și viteza nici măcar în cazurilor gesturilor multi-touch complexe. Suprafața nu este însă perfect ranforsată, remarcând zgomot la apăsările dure, iar butoanele sunt cam dure și zgomotoase.

Ecran

Ecranul ales de ASUS pentru ROG Strix Scar 17 2023 are o diagonală de 17,3”, raport de aspect 16:9, rezoluție de 2560 x 1440 pixeli și un strat protector mat fără control tactil.

Ecranul este oferit într-o singură versiune cu panou IPS iar acesta se ridică la nivelul pretențiilor contemporane atât timp cât nu intenționați să lucrați în exterior sau nu doriți o experiență HDR de vârf.

Spun asta deoarece ecranul are o luminozitate maximă de 350 nits, neputând concura cu panoul Nebula IPS oferit pe cele mai multe laptopuri ROG Strix din generația 2023, și în nici un caz cu panoul LED Nebula HDR văzut pe Scar 16. Nivelul de negru și contrastul nu sunt nici ele impresionante, însă capabilitățile pentru jocuri sunt la înălțime deoarece se oferă o rată de împrospătare de 240 Hz, timpi de răspuns mici și G-Sync, iar cei care lucrează în aplicații de grafică vor aprecia acoperirea practic integrală a spectrului de culoare DCI-P3.

  • Panel HardwareID: BOE BOE0A69 (NE173QHM-NZ2);
  • Coverage: 99.9% sRGB, 85.0% AdobeRGB, 99.2% DCI-P3;
  • Measured gamma: 2.08;
  • Max brightness in the middle of the screen: 342.12 cd/m2 on power;
  • Min brightness in the middle of the screen: 18.16 cd/m2 on power;
  • Contrast at max brightness: 1046:1;
  • White point: 6400 K;
  • Black on max brightness: 0.32 cd/m2;
  • PWM: No

Ecranul a venit bine calibrat din fabrică și nu a avut nevoie decât de fine ajustări pentru temperatură și gamma. După calibrare, am remarcat o uniformitate de luminozitate și culoare bune, iar bleeding-ul la marginea ecranului a fost acceptabil. Aceste panouri pot avea însă variații mari de calitate, deci recomand verificarea problemei bleeding-ului înainte sau imediat după achiziție.

Hardware și performanțe

Exemplarul testat de noi este un model de vârf pentru gama ASUS ROG Strix Scar 17, modelul G733PY oferind un procesor AMD Ryzen 9 7945HX, 32 GB de memorie DDR5-4800 în dual channel, o unitate de stocare SSD rapidă cu capacitate de 2 TB și interfață grafică duală NVIDIA RTX 4090 16GB secondată de AMD Radeon 610M din procesorul Ryzen. Testele au fost făcute cu software-ul disponibil la începutul lui aprilie 2023, adică BIOS 311, Armoury Crate 5.4.10 și GeForce 531.41.

După cum se vede, laptopul este construit folosind cele mai noi platforme hardware de la AMD și NVIDIA. Procesorul Ryzen 9 7945HX este vârful de gamă al familiei de procesoare pentru laptopuri Ryzen 7000 Dragon Range, acesta folosind arhitectura Zen4 și oferind 16 nuclee și 32 de fire de execuție hardware. Dragon Range este platformă pentru laptopuri care oferă nuclee full-power, diferind deci de oferta hibridă Intel, și oferă deci maximum de putere în sarcină susținută, însă nu este la fel de eficient energetic atunci când este alimentat de la baterie ca precedentele oferte AMD.

Scar 17 2023 este oferit numai cu plăci video NVIDIA RTX 4000 de vârf. Exemplarul de față oferă un model de vârf RTX 4090 16 GB cu o putere maxima alocată de 175 W cu Dynamic Boost, existând și o opțiune RTX 4080 cu 12 GB memorie. Ofertele NVIDIA RTX 4000 mai accesibile, adică 4070, 4060 sau 4050 nu sunt disponibile pe Scar 17 2023, însă pot fi găsite pe Strix G17 2023. Sistemul grafic este completat de un comutator MUX cu Advanced Optimus și G-Sync pentru ecranul intern.

Laptopul oferă două locașuri pentru memorii DDR5 pentru un maximum de 64 GB, exemplarul de față venind echipat cu 32 GB. Pentru unitățile de stocare sunt oferite două locașuri M.2 2280, unul dintre ele fiind ocupat de un SSD rapid de la Samsung, un model PM9A1 cu capacitate de 2 TB.

asus rog strix scar 17 internals

Accesul la componentele interne este facil, necesitând doar desfacerea unor șuruburi și înlăturarea capacului inferior cu o pană. Atenție doar la panglica sistemului de iluminare RGB frontal, care poate fi smulsă ușor din conectorul ei. Utilizatorul va avea așa acces rapid la memoria RAM, unitățile de stocare, baterie, modul Wi-Fi și sistem audio.

Aplicația Armoury Crate oferă patru profiluri energetice deja cunoscute, Silent, Performance, Turbo, și Manual, fiecare cu propriile setări pentru limitele energetice și pentru nivelul de zgomot.

SilentBalancedExtreme PerformanceExtreme + Cooler Boost
CPU only, PL1/PL2 TDP65/65W90/90W100/125W 100/125W
GPU only, max TGP55W160W175W175W
Crossload
Max GPU TDP + GPU TGP
85W,  30 + 55W185W, 35 + 150W230W, 55 + 175W240W, 65 + 175W
Noise at head-level, tested~35 dBA~40 dBA~48 dBA~48 dBA, max fans

Pe lângă aceste profiluri, placa video beneficiază de patru moduri de lucru: Ultimate (doar placa video NVIDIA, necesită repornire după activare), Standard (activează Advanced Optimus), Optimized (activează Optimus standard) și Eco (activează Optimus standard dar dezactivează placa NVIDIA). Eu am folosit Standard pentru uzul cotidian și Ultimate pentru jocuri.

Cam acesta este comportamentul la care ar trebui să vă așteptați în uz curent cu profilul Silent activat. Nivelul de zgomot este redus, sub 25 dBA, însă modul complet silențios nu prea este sustenabil pe perioade lungi deoarece ventilatoarele pornesc imediat ce temperaturile pe procesor trec de 60 de grade, ceea ce se întâmplă destul de des.

Pentru testele de performanță, am început cu CineBench R15 folosit preț de 15 cicluri cu 2-3 secunde pauză între ele. După unul sau două cicluri în care atinge un consum de 125W, procesorul Ryzen 9 7945HX se stabilizează un pic mai jos la 115W, temperaturi de 95 – 98 grade și un nivel de zgomot de 47 – 48 dB, scorul obținut fiind de 5500 puncte. Ridicarea laptopului de pe masă permite stabilizarea la 120W în regim susținut, frecvențele de lucru fiind ușor mai mari dar temperaturile și scorurile fiind cam aceleași.

Dacă trecem de pe Turbo pe Manual, putem seta ventilatoarele la nivelul maxim. Nivelul de performanțe și cel de zgomot sunt însă cam aceleași.

Trecerea la profilul Performance duce la o stabilizare a procesorului la un consum de 90W, temperaturi de circa 95 de grade și un nivel de zgomot de circa 40 dB. Ridicarea laptopului de pe masa în această situație nu schimbă cu nimic comportamentul, însă temperaturile interne sunt ușor mai scăzute.

Cu profilul Silent activat, procesorul Ryzen 9 se stabilizează la un consum de circa 65W, temperaturi de circa 85 de grade și un nivel de zgomot redus al sistemului de răcire de circa 35 dB. Scorul obținut acum este de 4500 de puncte, cam 80% din performanța atinsă cu profilul Turbo.

Pe baterie, comportamentul este haotic deoarece consumul procesorului sare între 35 și 70W cu variații mari de performanță.

cinebench1 rog scar17

Privind în ansamblu, AMD Ryzen 9 7945HX din Scar 17 2023 este cea mai puternică platformă mobilă testată până acum. Rivalul direct Intel Core i9-13980HX a fost cu circa 10 – 15% mai lent în implementări similare si mai gurmand energetic, diferența reducându-se în cazul Scar 18 unde am putut reduce tensiunea de alimentare a procesorului Intel și oferindu-i astfel șanse sa se desfășoare mai bine.

Ryzen 9 7945HX este cu circa 2,1x mai rapid decât precedentul vârf de gamă AMD, adică Ryzen 9 6900HX. Trebuie menționat totuși că noul produs AMD oferă și un număr dublu de nuclee și fire de execuție hardware.

cinebench2 rog scar17

Am trecut apoi la testele mai dure de CineBench R23 și Blender, unde comportamentul a fost similar celui văzut mai sus: circa 115W cu Turbo, circa 92W cu Performance și circa 65W cu Silent.

Cam așa arată rezultatele în 3DMark CPU Test cu profilul Turbo.

Pentru testele combinate de CPU și GPU am apelat la testul de stres din 3DMark. Laptopul a ratat la mustața acest test atunci când a fost așezat pe masă, semn că și căldura care se acumulează în interior este prea mare, dar a trecut testul când a fost ridicat de pe masă.

Am trecut apoi la tradiționala suită de teste sintetice, acestea fiind făcute la rezoluție QHD cu profilul Turbo și sistemul video setat pe Standard (Advanced Optimus).

  • 3DMark 13 –CPU profile: max – 14283, 16 – 13710, 8 – 7800, 4 – 4217, 2 – 2163, 1 – 1048;
  • 3DMark 13 – Fire Strike (DX11): 42293 (Graphics – 51260, Physics – 39906, Combined – 19033);
  • 3DMark 13 – Port Royal (RTX): 14105;
  • 3DMark 13 – Time Spy (DX12): 19771 (Graphics – 22168, CPU – 12260);
  • 3DMark 13 – Speed Way (DX12 Ultimate): 5737;
  • Uniengine Superposition – 1080p Extreme: 12796;
  • Uniengine Superposition – 1080p Medium: 32847;
  • Handbrake 1.3.3 (4K to 1080p encode): 74.57 average fps;
  • Handbrake 1.6.1 (4K to 1080p encode): 100.20 average fps;
  • PassMark 10: Rating: 6077 (CPU: 59987, 3D Graphics: 27596, Memory: 2457, Disk Mark: 20980);
  • PCMark 10: 7757 (Essentials – 11426, Productivity – 10880, Digital Content Creation – 10188);
  • GeekBench 5.5.1 64-bit: Multi-core: 18790, Single-Core: 2109;
  • CineBench R15 (best run): CPU 5660 cb, CPU Single Core 296 cb;
  • CineBench R20 (best run): CPU 13607 cb, CPU Single Core 719 cb;
  • CineBench R23: CPU 34837 cb (best single run), CPU 33670 cb (10 min run), CPU Single Core 1934 cb;
  • x265 HD Benchmark 64-bit: 16.25 s.

Pentru cei interesați de partea de workstation, am apelat la suita noastră tradițională.

  • Blender 3.01 – BMW scene – CPU Compute: 1m 10s ;
  • Blender 3.01 – BMW scene – GPU Compute: 9.79s (CUDA), 5.93s (Optix);
  • Blender 3.01 – Classroom scene – CPU Compute: 2m 30s;
  • Blender 3.01 – Classroom scene – GPU Compute: 9.58s (CUDA), 5.29s (Optix);
  • Blender 3.41 – BMW scene – CPU Compute: 1m 09s;
  • Blender 3.41 – BMW scene – GPU Compute: 18.07s (CUDA), 8.71 (Optix);
  • Blender 3.41 – Classroom scene – CPU Compute: 2m 32s;
  • Blender 3.41 – Classroom scene – GPU Compute: 16.93s (CUDA), 9.59s (Optix);
  • PugetBench – DaVinci Resolve: 2107 points;
  • SPECviewperf 2020 – 3DSMax: 184.38;
  • SPECviewperf 2020 – Catia: 103.76;
  • SPECviewperf 2020 – Creo: 114.56;
  • SPECviewperf 2020 – Energy: 77.50;
  • SPECviewperf 2020 – Maya: 391.90;
  • SPECviewperf 2020 – Medical: 60.95;
  • SPECviewperf 2020 – SNX: 33.02;
  • SPECviewperf 2020 – SW: 434.34.
  • V-Ray Benchmark: 26257 – CPU, 2675 – CUDA, 3614 – RTX.

ASUS ROG Strix Scar 17 2023 este unul dintre cele mai rapide laptopuri pe care l-am testat până acum. În comparație cu platforma i9-13980HX + RTX 4090 175W din Scar 18 2023 și MSI titan GT77, Scar 17 2023 se dovedește mai rapid în anumite scenarii multi-threading și chiar în scenarii axate pe placa video, însă în acest ultim caz trebuie să menționez că modelele cu care am comparat au fost testate mai demult cu drivere mai imature și că, în realitate, rezultatele GPU ar trebui să fie cam la fel.

Rezultatele multi-core nu trebuie să surprindă, din moment ce avem de-a face cu o arhitectură cu 16 nuclee și 32 de fire execuție, însă în testele single-core, platforma Intel are un avantaj de 5-10 procente. În scenarii reale, Intel are un avantaj în Maya sau Solidworks, în timp ce AMD are un avantaj în Blender și alte aplicații optimizate pentru un număr mare de nuclee.

ROG Strix Scar 17 este un laptop și pentru jocuri, deci să vedem cum se comportă la acest capitol cea mai puternică combinație între platformele AMD și NVIDIA din gama ROG. Testele au fost făcute la rezoluții QHD și FHD cu MUX setat pe modul exclusiv Ultimate GPU. Trebuie menționat că modelul de față are un ecran 16:9, deci trebuie să se lupte cu circa 10% mai mulți pixeli decât rivalii cu ecrane 16:10.

Ryzen 9 7945HX +
RTX 4090 Laptop 150-175W
QHD Turbo,
dGPU, on desk
QHD Performance,
dGPU, on desk
FHD Turbo,
dGPU, on desk
FHD Silent,
dGPU, on desk
Cyberpunk 2077
(DX 12, Ultra Preset, RTX OFF)
108 fps (77 fps – 1% low)98 fps (71 fps – 1% low)143 fps (107 fps – 1% low)105 fps (67 fps – 1% low)
Doom Eternal
(Vulkan, Ultra Preset)
378 fps (68 fps – 1% low)365 fps (75 fps – 1% low)498 fps (52 fps – 1% low)122 fps (21 fps – 1% low)
Far Cry 6
(DX 12, Ultra Preset, TAA)
109 fps (82 fps – 1% low)106 fps (77 fps – 1% low)108 fps (81 fps – 1% low)102 fps (76 fps – 1% low)
Far Cry 5
(DX 11, Ultra Preset, SMAA)
138 fps (97 fps – 1% low)133 fps (92 fps – 1% low)142 fps (80 fps – 1% low)58 fps (42 fps – 1% low)
Metro Exodus
(DX 12, Ultra Preset, RTX OFF)
117 fps (68 fps – 1% low)134 fps (76 fps – 1% low)
Red Dead Redemption 2
(DX 12, Ultra Optimized, TAA)
136 fps (88 fps – 1% low)130 fps (84 fps – 1% low)150 fps (97 fps – 1% low)104 fps (67 fps – 1% low)
Shadow of Tomb Raider
(DX 12, Highest Preset, TAA)
162 fps (101 fps – 1% low)151 fps (91 fps – 1% low)166 fps (102 fps – 1% low)124 fps (88 fps – 1% low)
The Witcher 3: Wild Hunt (v4.01)
(DX 12, Ultra Preset, TAAU)
118 fps (66 fps – 1% low)113 fps (47 fps – 1% low)119 fps (68 fps – 1% low)68 fps (46 fps – 1% low)

Cum acestea sunt teste de rasterizare, am făcut și teste de ray tracing cu și fără DLSS.

Ryzen 9 7945HX + RTX 4090 Laptop 150-175WQHD Turbo, dGPU, on deskFHD Turbo, dGPU, on desk
Cyberpunk 2077
(DX 12, Ultra Preset + RTX, DLSS Off)
49 fps (37 fps – 1% low)76 fps (57 fps – 1% low)
Cyberpunk 2077
(DX 12, Ultra Preset + RTX, DLSS Balanced)
139 fps (113 fps – 1% low)188 fps (142 fps – 1% low)
Doom Eternal
(DX 12, Ultra Preset, RTX On, DLSS Off)
268 fps (50 fps – 1% low)355 fps (51 fps – 1% low)
Doom Eternal
(DX 12, Ultra Preset, RTX On, DLSS Quality)
314 fps (50 fps – 1% low)393 fps (48 fps – 1% low)
Far Cry 6
(DX 12, Ultra Preset + DXR reflections / shadows)
92 fps (68 fps – 1% low)94 fps (69 fps – 1% low)
Shadow of Tomb Raider
(DX 12, Highest Preset, TAA, RTX Ultra, DLSS Off)
114 fps (70 fps – 1% low)131 fps (82 fps – 1% low)
Shadow of Tomb Raider
(DX 12, Highest Preset, TAA, RTX Ultra, DLSS On)
124 fps (72 fps – 1% low)133 fps (84 fps – 1% low)
The Witcher 3: Wild Hunt (v4.02 update)
(DX 12, Ultra Preset, TAAU, RT Ultra, DLSS Off)
69 fps (32 fps – 1% low)74 fps (33 fps – 1% low)
The Witcher 3: Wild Hunt (v4.02 update)
(DX 12, Ultra Preset, TAAU, RT Ultra, DLSS On)
84 fps (35 fps – 1% low)118 fps (34 fps – 1% low)

Laptopul poate ataca deci fără probleme toate jocurile moderne la rezoluție QHD și detalii maxime, performanțele fiind similare celor văzute la modelele Core i9 și RTX 4090 din 2023. Chiar și setările maxime de ray-tracing sunt accesibile fără probleme, DLSS, în special DLSS 3, îmbunătățind situația atunci când este cazul.

Pentru mai multe detalii despre comportamentul în jocuri și platforma Dragon Range în general puteți citi în review-ul nostru mai amplu publicat pe Ultrabookreview.com.

Răcire, conectivitate și audio

Sistemul de răcire ales de ASUS folosește două ventilatoare, patru radiatoare, o cameră de vaporizare masivă care deservește placa video și procesorul, două conducte de transfer termic suplimentare cu acces direct la ventilatoare și pastă termo-conductoare Conductonaut Extreme cu metal lichid.

Sistemul de răcire este același din ROG Scar 17 SE și este o variantă ceva mai clasică decât cea văzută pe alte modele ROG 2023. Acest sistem este capabil să susțină configurația de față, dar ar fi putut sta un pic mai bine la capitolul răcirii procesorului, unde se remarcă o ușoară limitare de natură termică. Temperaturile în cursul rulării jocurilor sunt cam mari cu laptopul așezat pe masă, însă ridicarea lui pe un stativ elimină toate probleme indiferent de scenariu și de profilul de putere ales.

asus rog strix scar 17 cooling

Nivelurile de zgomot la care ar trebui sa vă așteptați în sarcină ridicată sunt de 48 dBA cu profilul Turbo, 40 dBA cu profilul Performance și mai puțin de 35 dBA cu profilul Silent.

Temperaturile din zona armrest-ului, tastelor WASD și tastelor direcționale arareori depășesc 30 de grade, deci laptopul nu va fi niciodată prea deranjant. Există zone, cum ar fi cea de deasupra tastaturii și pe capacul inferior, unde temperaturile ating 50 de grade, însă nu prea veți intra în contact direct cu acestea. Toate aceste temperaturi au fost măsurate cu laptopul pe masă, deci utilizarea unui stativ sau cooling pad va îmbunătăți situația.

temps rog scar17 gaming perf temps rog scar17 gaming silent temps rog scar17 gaming turbo

În regim banal de utilizare, laptopul este tăcut, dar este complet tăcut doar în puține cazuri. Ventilatoarele se opresc atât timp cât temperaturile interne sunt mai mici de 60 de grade, însă procesorul AMD stă arareori ori sub această temperatură iar sistemul activ de răcire pornește chiar și într-un multitasking banal. Nivelul de zgomot este însă foarte redus, circa 25 dBA.

temps rog scar17 daily

Am remarcat ceva zgomote de natură electrică, dar acestea se fac sesizate doar atunci când pornim o aplicație gurmandă iar ventilatoarele își cresc turația pentru a putea ține pasul cu temperaturile.

Conectivitatea este asigurată de o soluție Mediatek MT7922, care oferă Wi-Fi 6E și Bluetooth 5.2, secondată de un adaptor Ethernet 2.5Gbps. Nu am remarcat probleme cu stabilitatea semnalului în nici un scenariu. Camera Web oferă un senzor HD și două microfoane, calitatea imaginii neimpresionând la vreun capitol.

Sistemul audio este destul de bun pentru o implementare de laptop, chiar dacă acesta oferă acum doar două incinte amplasate pe capacul inferior și nu mai este completat de cele două tweetere de sub ecran văzute la generația anterioară. Nivelul sonor este ridicat, circa 80 dB, acoperirea gamelor de frecvență este suficient de bună pentru a oferi chiar și ceva bas, iar distorsiunile sunt neglijabile, remarcându-se negativ doar vibrațiile induse în armrest la un volum mai mare de 70%.

asus rog strix scar 17 speakers

Baterie și autonomie

Bateria din ROG Strix Scar 17 2023 are o capacitate de 90 Wh, la fel ca în cazul celorlalte modele ROG din acest an. Sistemul comută în mod automat ecranul la rata de împrospătare de 60 Hz atunci când alimentarea se face de la baterie, eveniment care se manifestă sub forma unei pâlpâiri de circa o secundă.

Cam acestea sunt autonomiile măsurate cu Standard GPU și luminozitatea setată la 120 nits.

  • 4h – idle, Silent Mode, ecran la 50%, Wi-Fi pornit;
  • 3-4h – editare text Google Docs, Silent Mode, ecran la 50%, Wi-Fi pornit;
  • 3-4h – redare video 4K YouTube, Silent Mode, ecran la 50%, Wi-Fi pornit;
  • 3-4h – redare video 4K Netflix, Silent Mode, ecran la 50%, Wi-Fi pornit;
  • 3h – navigare Web intensivă, Silent Mode, ecran la 50%, Wi-Fi pornit;
  • 1h – jocuri (Witcher 3), Performance Mode, ecran la 50%, Wi-Fi pornit, no fps limit.

Autonomiile nu sunt deloc grozave, și am crezut că este o problemă cu exemplarul testat până când am testat și Strix G17 și am obținut cam același lucru. După cum se vede, platforma AMD nu prea reduce consumul în activitățile banale, diferențele dintre variantele activități obișnuite fiind practic nule. ROG Scar 18 cu procesor Intel a obținut autonomii mult mai bune, cu circa 2 ore mai mult pentru cam toate scenariile în afară de jocuri.

ROG Strix Scar 17 2023 este însoțit de un încărcător de 330W, mai mare și mai greu decât cel de 280W cunoscut de la generația anterioară. O încărcare completă durează circa 2 ore, cu încărcarea rapidă activă pentru primele 30 de minute, iar încărcarea prin intermediul portului USB-C necesită un încărcător de 100W. Dacă alimentarea se face de la USB-C, modurile Turbo și Manual nu sunt disponibile, însă Performance oferă suficientă putere pentru orice.

asus rog strix scar 17 charger

Preț și disponibilitate

ASUS ROG Strix Scar 17 este disponibil deja în ofertele locale, chiar dacă nu toate configurațiile sunt disponibile în acest moment.

Modelul de vârf Scar 17 G733PY testat de mine, care oferă procesor AMD Ryzen 9 7945HX, NVIDIA RTX 4090 Laptop, 32 GB RAM și SSD de 1 TB are un preț de circa 16.500 lei, în timp ce versiunea Scar 17 G733PZ cu RTX 4080 are un preț de circa 14.000 lei. După cum se vede, Scar 17 este mai accesibil decât rudele Scar 16 și Scar 18, dar acest lucru nu trebuie să mire din moment de avem de-a face cu un laptop cu ecran standard 16:9 și șasiul refolosit al generației anterioare.

Pentru mai multe detalii despre configurații, stocuri și prețuri puteți intra aici sau aici.

Concluzii

După ce am petrecut ultima săptămână cu acest laptop, pot concluziona că este unul dintre cele mai competitive modele RTX 4090 disponibile pe piață.

Asta, pe de o parte, pentru că este printre cele mai accesibile notebook-uri 4090, dacă putem vorbi de accesibilitate la acest nivel de preț. Dar și pentru că este o implementare puternică, cu performanțe solide și termice foarte bune, chiar dacă prizele de aer sunt puțin sufocate cu laptopul așezat pe birou și veți dori să îl așezați pe un suport înălțat sau pe cooling pad în cazul unor sarcini mai solicitante sau sesiuni de gaming prelungite. Dacă faceți acest lucru, temperaturile interne și externe nu vor reprezenta o problemă în acest design deja învechit.

Este discutabil dacă această platformă Ryzen 9 7945HX este o alegere mai bună în comparație cu modelele concurente cu procesoare Intel core i9-13980HX. Pentru utilizare generală și jocuri, etc., aceste platforme sunt similare în ceea ce privește performanța. Cu toate acestea, platforma Intel funcționează mai rece la o utilizare ușoară, ceea ce înseamnă că ventilatoarele se mențin la turații mai reduse, mai des pe modelele Intel ROG Scar în comparație cu acest model AMD. În plus, platformele Intel HX au un avantaj în ceea ce privește eficiența bateriei și, astfel, rezistă cu câteva ore mai mult la o utilizare ușoară.

Nu trebuie să uităm de performanța în cazul sarcinilor susținute. Procesorul Ryzen 9 7945HX cu 16 nuclee fizice și 32 de fire de execuție paralelă este cea mai rapidă platformă mobilă în testele sintetice, depășind modelele Intel i9-13980HX cu 7-15% în sarcini multithreaded, dar aceste diferențe se diminuează atunci când vine vorba de majoritatea activităților din viața reală, unde multe aplicații favorizează performanța mai mare pe un singur nucleu a arhitecturii Intel sau pur și simplu nu sunt atât de bine optimizate pentru hardware-ul AMD 16C/32T. Desigur, unele, cum ar fi Blender, de exemplu, se adaptează bine pe platforma AMD, dar acestea reprezintă mai degrabă excepția, nu regula. Veți găsi mai multe detalii despre aceste aspecte în secțiunea de performanță și jocuri.

Experiența de gaming este însă excelentă pe acest model Scar 17, la egalitate cu modelele Intel + RTX 4090 pe care le-am testat. În plus, având în vedere că este vorba de un ecran 16:9 cu mai puțini pixeli decât panourile QHD+ 16:10 de pe opțiunile ROG Scar 2023 bazate pe Intel, chiar veți obține un framerate cu câteva procente mai mare în jocuri pe această implementare. Așadar, dacă gaming-ul este preocuparea ta principală și îți dorești o configurație de top, acest Scar 17 în varianta RTX 4090 este cu siguranță o opțiune recomandată în clasa sa. Acesta este și motivul pentru care GiZ.ro îi oferă recomandarea de performanță.

Dar, dacă ne uităm la toate aspectele care contează la un laptop de gaming și tragem linie, există motive pentru care unii dintre voi ar putea dori să plătească mai mult pentru modelele ROG Scar 16/Scar 18 2023. Ergonomia, experiența de utilizare zilnică mai silențioasă, durata de viață mai mare a bateriei și afișajele superioare cu panouri din generația 2023 (în special mini LED-ul de pe Scar 16) sunt principalele motive pentru care Scar 17 s-ar putea să nu fie pe placul tău.

Și, în timp ce modelul 4090 are de partea sa avantajul prețului care ar putea compensa unele dintre aceste aspecte, configurațiile 4080 pierd acest avantaj, în condițiile în care Scar 16 este cu doar 800 de lei mai scump decât Scar 17 la momentul realizării acestei recenzii.

Așadar, iată impresiile mele despre seria 2023 Asus ROG Strix Scar Scar 17. Sunt curios voi ce părere aveți, așa că vă aștept observațiile în întrebările în secțiunea de comentarii.

asus rog scar17 fin

Pro:

  • design simplu și construcție bună
  • conectivitate, tastatură și touchpad bune
  • ecran QHD bun, chiar dacă nu prea luminos
  • profiluri energetice bine concepute
  • sistem audio puternic
  • preț ceva mai mic decât în cazul versiunilor Intel

Contra:

  • interior ușor de murdărit, siglă luminoasa ROG, LED-uri enervante
  • disponibil doar cu ecran 16:9 cu max 350 nits
  • lipsa card reader și senzori biometrici
  • temperaturi CPU mari în sarcină
  • autonomie mică

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri