GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Google Chrome: browserul care se bate de la egal la egal cu Firefox

Autor: Echipa GiZ

Până anul trecut majoritatea utilizatorilor de internet auziseră măcar de unul din următoarele browsere: Internet Explorer, Mozilla Firefox, Opera sau Apple Safari. Nimeni nu auzise însă de Chrome, un browser open source produs de Google şi lansat în luna septembrie 2008. Google Chrome în limba română se poate descărca gratuit de la acestă adresa.

Recunosc că sunt fan Firefox şi folosesc de câţiva ani acest browser fără probleme majore, dar când am citit prima dată de Chrome m-am întrebat:

  • de ce s-a apucat Google să facă un browser web?
  • ce aduce nou faţă de celelalte aplicaţii de acest gen?

Se pare că motivul principal care a dus la crearea lui Chrome a fost legat de o îmbunătăţire a securităţii, vitezei şi stabilităţii faţă de browserele web existente. Despre Google Chrome beta nu cred că se putea spune ca era stabil, sigur sau că oferea o viteză de navigare excepţională. Aceste lucruri sunt obişnuite pentru o aplicaţie aflată în stadiul beta. Totuşi acea versiune beta nu era atât de ”rea” încât să mă determine să renunţ complet la ideea de a instala pe viitor noul browser. Aşa se face că azi am în calculator pe lângă Firefox/Internet Explorer şi Google Chrome (versiunea 3.0.195.33) pe care îl folosesc atunci când mă plictisesc de Firefox.

Tab nou in Google Chrome

Tab nou in Google Chrome

Răspunsul la a doua întrebare nu cred că este cel mai complet cu putinţă însă voi menţiona caracteristicile care mi-au atras mie atenţia. În primul rând ar fi interfaţa minimalista utilizată de Chrome. Cei de la Google au ales să afişeze în browser doar cele mai utilizate butoane cum ar fi: Homepage, Bookmark page, Reload page, Back, Forward, Settings. Deşi eu prefer programele care nu sunt încărcate cu tot felul de prostii inutile, s-ar putea ca interfaţa lui Google Chrome să nu fie chiar pe gustul tututor.

Al doilea aspect pe care l-am observat este acela că odată cu deschiderea unei pagini web într-un nou tab apare în fereastra Task Manager un proces separat. Asta înseamnă că fiecare tab poate fi controlat separat aşa încât atunci când un site  web nu mai răspunde la comenzi se poate închide doar tab-ul respectiv. La capitolul resurse Google Chrome nu “mănâncă” prea multă memorie situându-se în limite rezonabile.

Pentru cei care doresc o schimbare vizuală, există o mulţime de teme disponibile la următoarea adresă.

Pe lângă temele obişnuite realizate de Google mai sunt teme foarte interesante create de diferiţi “artişti” care au conceput teme după nume celebre cum ar fi: Porsche, Dolce &Gabbana, Mariah Carey, Tiesto, etc. Dacă nu-ţi place nici o temă nu este o problemă deoacere se poate reveni oricând la tema iniţială.

Temele schimba mult aspectul lui Google Chrome

Temele schimba mult aspectul lui Google Chrome

Ultima noutate a celor de la Google în ceea ce priveşte aplicaţia Chrome este referitoare la suportul pentru extensii. Acest lucru este posibil dacă instalezi versiunea 4 aflată momentan în stadiu beta. Cele peste 700 de extensii sunt disponibile la adresa aceasta. Printre cele mai descărcate extensii regăsim: Google Mail Checker, Google Translate, AdBlock, Chromed Bird, Google Calendar Checker, Send from Gmail, FlashBlock, IE Tab, Chrome Gestures şi multe multe altele.

Spre deosebire de Firefox, Google Chrome nu trebuie repornit în momentul în care instalezi sau dezinstalezi vreo extensie. Managerul de extensii este foarte bine gândit şi înclin să cred că este mai bun decât cel folosit de Firefox. Acestea fiind zise rămâne de văzut ce spor de viteză va aduce Chrome 4 şi cu ce alte funcţii noi ne vor încânta specialiştii Google.

PS: Sfatul meu este să instalezi Google Chrome (asta dacă nu ai făcut-o până acum) şi să vezi dacă îţi place sau nu. Până la urmă nu ai nimic de pierdut.

3 comentarii

  1. Ionut Cristian

    4 iulie 2010 la 04:00

    Este super tare, Google Chrome . Vreau sa zic , il folosesc din faza beta , este simplu si concis . Merge de minune.

  2. Sorin Lebada

    29 iulie 2011 la 10:36

    Buna, prieteni! Mulțumesc pentru Chrome. Mă ajută în special la programele de traducere dar îl folosesc și din motive de securitate. Îl folosesc permanent, este foarte util. Mulțumesc!

  3. fjxjdhghfhd

    10 iulie 2014 la 19:29

    Am calculator si nam nici un browser instalat am nevoie de ajutor cum instalez Chrome daca nam nici un motor de cautare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri