Staţia Spaţială Internaţională – concept şi utilitate
Staţia Spaţială Internaţională este unul dintre puţinele proiecte globale în cadrul cărora americanii şi ruşii au colaborat cu adevărat alături de alte agenţii spaţiale.
După paşii mai mult sau mai puţin timizi realizaţi în mod independent prin intermediul Salyut, Skylab şi Mir, cele mai puternice naţiuni au ajuns la concluzia că o cooperare în domeniul spaţial aduce numeroase beneficii.
Pe lângă împărţirea oarecum echitabilă a costurilor de dezvoltare şi întreţinere, o staţie spaţială comună asigură şi beneficii precum accesul la rezultatele cercetărilor realizate de fiecare naţiune.
Staţia Spaţială Internaţională (International Space Station sau ISS) este rodul colaborării începute în 1998 între NASA (Statele Unite), Roskosmos (Rusia), JAXA (Agenţia spaţială japoneză), ESA (agenţia spaţială europeană) şi CSA (agenţia spaţială canadiană).
Alcătuirea Staţiei Spaţiale Internaţionale
Staţia Spaţială Internaţională este o staţie spaţială construită din numeroase module indepedente care pot fi cuplate şi, respectiv, decuplate în orice moment fără a afecta funcţionalitatea ansamblului.
Construcţia ISS a început în 1998 prin lansarea primului modul, numit Zarya, cu ajutorul unei rachete Proton-K a ruşilor, şi ar fi trebuit finalizat în 2004 sau 2005. Tragicul accident al navei americane Columbia din februarie 2003, în cadrul căruia şi-au pierdut viaţa toţi cei şapte astronauţi aflaţi la bord, a determinat NASA să amâne celelalte zboruri spaţiale, astfel că ISS avea să fie finalizată abia în 2011.
ISS beneficiază atât de module presurizate, acolo unde astronauţii pot locui fără costume spaţiale, cât şi din module nepresurizate, unde utilizarea costumelor este obligatorie. În prezent, staţia spaţială beneficiază de 15 module presurizate, dintre care şapte aparţin Statelor Unite, cinci Rusiei, două Japoniei şi unul agenţiei spaţiale europene.
Pe lângă modulele presurizate şi nepresurizate, ISS include şi panouri solare pentru alimentarea cu energie, iar o navetă spaţială Soyuz este ataşată în permanenţă la staţie pentru a asigura evacuarea astronauţilor de la bord în cazul producerii unui accident.
În prezent, Staţia Spaţială Internaţională este asemănată frecvent cu un teren de fotbal prin prisma dimensiunilor sale: lungime de 108.5 metri, lăţime de 72.8 metri şi înălţime de aproximativ 20 de metri. Suprafaţa totală a modulelor presurizate este de 837 de metri pătraţi, în timp ce masa staţiei atinge valoarea impresionantă de 450 de tone.
Staţia orbitează Pământul de 15.51 ori pe zi la o altitudine care variază între 330 şi 435 de kilometri şi care este modificată prin intermediul motoarelor modulului rusesc Zvezda.
Staţia Internaţională include numeroase sisteme care asigură viaţa la bord. Pe lângă sistemele care asigura o atmosferă similară cu cea întâlnită pe Pământ, există un sistem pentru furnizarea apei, facilităţi pentru furnizarea de alimente, dar şi echipamente sanitare şi pentru igienă.
Scopurile Staţiei Spaţiale Internaţionale
La realizarea proiectului ISS, toate părţile implicate au semnat un tratat prin care au stabilit obiectivele principale ale constructorii staţiei. Astfel, ISS este considerată un laborator, un punct de observare dar, în acelaşi timp, şi o fabrică în spaţiu.
Domeniile în care pot fi efectuate cercetări ştiinţifice pe ISS sunt variate, însă probabil că cel mai interesant aspect este posibilitatea de a efectua diverse experimente în condiţii de microgravitate.
La altutudinea la care se află ISS, forţa de atracţie gravitaţională este apropiată de cea înregistrată pe Pământ, însă obiectele sunt practic în cădere continuă, astfel că impresia generată este că acestea nu au masă deloc şi că plutesc în jur.
Acest lucru a permis statelor implicate în proiect să analizeze efectele acestei stări asupra evoluţiei şi dezvoltării plantelor şi animalelor. În acest fel poate fi studiat şi efectul microgravitaţii asupra oamenilor, un element esenţial pentru a identifica posibilele probleme de sănătate ce pot apărea în cadrul unor expediţii de lungă durată spre Marte.
Tot microgravitatea permite cercetătorilor să identifice noi medicamente şi soluţii. Astfel, pe ISS fluidele pot fi combinate în orice fel, întrucât acestea au o masă similară, spre deosebire de Pământ, unde, de exemplu, uleiul nu se poate amesteca în apă.
Nu lipsesc nici studiile legate de superconductivitate, un fenomen care presupune o rezistenţă electrică egală cu zero atunci când un material atinge o anumită temperatură.
Totuşi, pe lângă experimentele realizate în jurul microgravitaţii, ISS permite realizarea unor cercetări inedite şi în alte ştiinţe. De exemplu, există cercetări în astrobiologie pentru a identifica cum pot trăi plantele în spaţiul cosmic, iar medicina este de asemenea un alt domeniu important pentru evaluarea unor noi tipuri de medicamente.
Nu în ultimul rând, vremea din spaţiu poate fi analizată mult mai bine de pe ISS, datorită lipsei atmosferei, situaţie similară şi pentru ştiinţa materialelor. Nu în ultimul rând, oamenii pot analiza mai bine schimbările de clima de pe Pământ, întrucât au o privire de ansamblu asupra planetei şi pot iniţia anumite experimente specifice.
Unul dintre cele mai interesante experimente este Alpha Magnetic Spectrometer (AMS). Vorbim despre un modul aplasat pe ISS cu scopul de a măsura antimateria în razele cosmice şi de a identifica materia neagră. În 2003, cercetării au anunţat că au descoperit primele indicii ale existenţei materiei negre, însă au nevoie de mai multe analize pentru a duce experimentul la bun sfârşit.
Viitorul Staţiei Spaţiale Internaţionale
Ca orice altă construcţie umană, ISS are o durată limitată de viaţă din cauza degradării fizice a componentelor sale. Chiar dacă fiecare modul în parte poate fi eliminat şi oricând pot fi adăugate altele, costurile uriaşe ale proiectului şi situaţia economică mondială precară fac ca bugetul alocat pentru ISS să aibă de suferit. Din 1998 până în 2010, costurile totale ale proiectului au fost estimate la 150 de miliarde de dolari, iar planurile actuale vizează operarea staţiei până în 2020 sau cel mult 2024.
Situaţia politică din Ucraina a generat inevitabil tensiuni între principalele fondatoare ale proiectului, iar Rusia a anunţat deja că nu va mai transporta astronauţi americani pe ISS după 2020.
Teoretic, după scoaterea din uz, ISS ar trebui deorbitată şi lăsată să se prăbuşească într-un ocean de pe Pământ, însă există o serie de alte proiecte discutate de ţările participante. Unele module, în special cele realizate de ruşi, vor fi decuplate de la ISS şi vor rămâne în stare de funcţionare pe orbită. Pentru restul staţiei există mai multe scenarii, cel mai interesant dintre ele fiind mutarea acesteia pe orbita lui Marte, pentru a servi drept avanpost spaţial pentru o viitoare colonizare a planetei.
Concluzii
Staţia Spaţială Internaţională este cel mai ambiţios proiect realizat în cooperare de mai multe naţiuni şi a contribuit la o serie de descoperiri şi experienţe ştiinţifice care în mod obişnuit nu ar putea avea loc pe Pământ, în special cele legate de acţiunea microgravitaţii.
Din păcate, tensiunile politice dintre Rusia şi Statele Unite par să grăbească în prezent sfârşitul ISS, însă până atunci nu este exclus ca staţia spaţială să ne aducă noi veşti din lumea ştiinţei.
Din păcate, în prezent nu există un alt proiect spaţial comun, astfel că retragerea din uz a Staţiei Spaţiale ar însemna că pe orbita Pământului vor rămâne doar câteva module ruseşti şi staţia spaţială chineză aflată în prezent în plină construcţie şi despre care vom vorbi într-un articol viitor.