GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Samsung Galaxy Tab 7.7 – o tabletă compactă care promite

Autor: Andrei Girbea

V-am tot povestit zilele acestea despre tablete, gadget-urile cele mai apreciate în ultimul timp. Astăzi vom vorbi despre noul Galaxy Tab 7.7 , o tabletă compactă ce împrumută elemente ale modelului Tab 10.1, însă oferă şi o serie de inovaţii care o propagă spre vârful segmentului tabletelor portabile.

Noul model vine sa înlocuiască popularul Galaxy Tab 7 lansat anul trecut, care s-a bucurat de succes chiar şi la noi. Diferenţa dintre ele este însă foarte mare, în favoarea modelului nou.

Elementele caracteristice ale noii tablete GalaxyTab 7.7

La o primă vedere veţi observa corpul subţire (doar 8 mm) şi uşor (circa 330 grame), precum şi construcţia impecabilă, ce utilizează sticla, plasticul şi metalul, amintindu-ne foarte mult de modelul de 10 inch lansat nu de mult în România.

Pe faţa frontală găsim ecranul cu o dimensiune oarecum atipică (7.7 inch) şi rezoluţie de 1280 x 800 px. Avem în faţă primul display Super AMOLED Plus introdus pe o tabletă, capabil de culori senzaţionale, contrast şi luminozitate, dar şi unghiuri de vizibilitate pe măsură. Dacă aţi văzut în acţiune ultimele telefoane de top Samsung, ar trebui să ştiţi că aceştia nu se joacă atunci când vine vorba de calitatea ecranelor.

Sistemul de operare utilizat este Android 3.2 HoneyComb, cu skin-ul customizat de Samsung, TouchWiz, şi aplicaţiile lor caracteristice.

Întregul ansamblu este propulsat de un procesor nou, mai puternic, dezvoltat chiar de către cei de la Samsung: un dual-core la 1.4 GHz, capabil să ruleze fără probleme conţinut video Full HD, conform producătorilor. Acesta va fi completat cu siguranţă de 1 GB RAM şi 16-64 GB spaţiu de stocare, ce poate fi extins uşor cu încă 32 GB prin intermediul unui card micro SD.

Samsung galaxz Tab 7.7 - performanţe şi un aspect de invidiat

Samsung Galaxy Tab 7.7 – performanţe şi un aspect de invidiat

Desigur, noul Tab 7.7 oferă şi funcţii de telefonie mobilă, având integrat şi un modul HSPA+ ce va permite viteze de download de până la 21 Mbps. Wireless N, Bluetooth 3.0 sau GPS-ul nu lipsesc nici ele, însă tableta nu oferă slot-uri USB sau HDMI de orice fel.

Mie unul noua tabletă mi-a captat cu siguranţă anteţia. Iar faptul că vine cu o baterie de 5200 mAh, capabilă sa ofere o autonomie de 10 ore de vizionare video continuă (aşadar 10+ în utilizarea zilnică medie) nu mă face decât să o doresc şi mai mult.

Samsung Galaxy Tab 7.7 – Preţuri şi disponibilitate

Momentan însă Tab-ul cel nou este încă la început. Va trebui să aşteptăm primele teste şi review-uri pentru concluzii. Cei de la Samsung nu au anunţat încă detalii legate de preţuri sau despre disponibilitatea tabletei în magazine, însă speră să o poată livra până la sfârşitul acestui an (aşadar probabil abia in 2012 va ajunge şi pe la noi).

Ecran Super AMOLED+ şi carcasă metalică

Ecran Super AMOLED+ şi carcasă metalică

Până atunci, staţi aproape, vom reveni cu noi detalii legate de tableta celor de la Samsung imediat ce acestea vor apărea.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri