Allview P5 Quad – un telefon accesibil și performant
Primul smartphone cu procesor Quad-Core al companiei românești, Allview P5 Quad, a fost prezentat în premieră la MWC 2013 drept începutul unei noi game. Totodată, P5 Quad este și primul model Allview care vine cu Android Jelly Bean 4.1 preinstalat.
Împreună, platforma Quad și sistemul de operare, ar trebui să asigure performanțe mai bune, rularea fluentă a jocurilor și aplicațiilor, noi funcții și optimizări.
Față de P5 Alldro, un Dual-SIM ieftin cu performanțe bune, P5 Quad oferă o serie de îmbunătățiri, păstrând prețul accesibil. Fiind tot un model Dual-SIM, P5 Quad se adreseză, în primul rând, celor care utilizează frecvent două cartele. Funcția Dual Stand-by permite ca ambele SIM-uri să fie active în regim de așteptare. În același timp, smartphone-ul are destule de oferit și pentru cei care doresc un telefon accesibil cu performanțe decente în utilizarea de zi cu zi.
Deși operatorii de telefonie nu prea au interes să promoveze un model Dual-SIM, P5 Quad este comercializat de mai multe magazine și prețul a început să scadă față de valoarea anunțată la lansare, oferindu-i un avantaj față de alte modele existente pe piață.
Allview P5 Quad specificații
Primul model din gama Allview Quad vine echipat cu:
- procesor Quad-Core tactat la 1,2GHz;
- ecran IPS-LCD de 4,5 inch;
- 1GB memorie RAM și 4GB stocare internă;
- cameră principală de 8 MP și secundară de 1MP;
- acumulator de 2100 mAh;
- sistemul de operare Android Jelly Bean 4.1.
Funcții importante
Allview a ales să motorizeze P5 Quad cu chipset-ul MediaTek MT6589, ce reunește un procesor Quad-Core Cortex-A7, tactat la 1,2GHz, și un GPU PowerVR SGX 544. Deși nu la fel de performantă ca generațiile următoare, platforma Cortex A7 ar trebui să asigure un consum mai redus de energie și, implicit, o autonomie mai mare. Primele teste cu P5 Quad indică performanțe apropiate de Nexus 4, modelul produs de LG având însă performanțe grafice ceva mai bune.
Luând în considerare memoria RAM de 1GB și optimizările de performanță aduse de Android Jelly Bean, smartphone-ul ar trebui să se descurce destul de bine în rularea celor mai multe aplicații, inclusiv în multitasking.
Spațiul de stocare intern poate fi considerat destul de limitat, din cei 4GB doar 2GB fiind efectiv la dispoziția utilizatorului. Totuși, se poate adăuga un card MicroSD de până la 32GB.
P5 Quad este echipat cu ecran de 4,5 inch la rezoluție 960 x 540 pixeli (aproximativ 244 ppi). Tehnologia IPS-LCD ar trebui să asigure culori naturale, un ecran luminos și unghiuri de vizualizare bune, cel puțin la nivelul lui P5 Alldro. Ecranul este de tip capacitiv multitouch și este protejat de sticlă Dragontrail, rezistentă la impact și zgârieturi.
Telefonul este echipat cu cameră principală de 8 MP cu senzor OV8830, folosit și la alte modele Allview, și cameră secundară de 1MP pentru apeluri video.
Camera principală poate realiza clipuri video Full HD, oferă funcția HDR pentru fotografii și permite realizarea continuă de poze printr-un buton dedicat. Printre alte funcții se regăsesc detectarea facială, geotagging și focalizarea la atingere. Pentru a facilita folosirea în condiții de iluminare scăzută, camera este dotată și cu flash LED.
P5 Quad are conectivitate Wi-Fi 802.11n (cu funcție Wi-Fi Direct și de Hotspot), Bluetooth 4.0, senzori de proximitate, lumină ambientală, giroscop, busolă și radio FM cu RDS. Pentru un sunet de calitate, Allview a dotat smartphone-ul cu amplificator audio Yamaha.
P5 Quad este un model Dual-SIM Dual Stand-by (ambele cartele sunt active simultan) și are conectivitate HSDPA+ cu viteze de descărcare pe până la 21,4 Mbps. Funcția „apel în așteptare” este disponibilă numai pentru SIM-ul activ în convorbire.
Acumulatorul de 2100 mAh ar trebui să asigure, conform Allview, până la 230 ore în stand-by și până la 300 minute în 3G sau 400 minute în 2G.
Interfața Android Jelly Bean a fost personalizată prin adăugarea unor funcții suplimentare și a unor widget-uri proprii. De exemplu, telefonul oferă posibilitatea asocierii unui contact cu una dintre cartele pentru a asigura apelarea din aceeași rețea. Alături de programele preinstalate Bitdefender, Office Suite Viewer sau ES Task Manager, utilizatorii pot să descarce gratuit unul dintre jocurile Gameloft Men in Black 3 sau Asphalt 6: Adrenaline.
De la lansare, Allview a oferit și un prim update la Android 4.1.2 care include aplicații actualizate, noi teme, îmbunătățirea compatibilității cu anumite tipuri de cartele SIM și performanțe mai bune pentru cameră.
P5 Quad are dimensiunile 136,5 x 67x 9,8 mm, o greutate de 140,7 grame și este disponibil cu carcasă neagră sau albă.
Îl cumpărăm sau nu?
Comparat cu modelele lansate în 2013 de marii producătorii de terminale Android, P5 Quad poate fi considerat un smartphone cu performanțe de clasă medie. Platforma Quad-Core, chiar dacă este Cortex A7, și sistemul Jelly Bean ar trebui să asigure o utilizare fluentă în majoritatea sarcinilor uzuale. De asemenea, ecranul IPS de 4,5 inch îl face un model potrivit pentru vizualizarea în bune condiții a conținutului multimedia, mai ales că P5 Quad poate înregistra video Full HD. Problema spațiului de stocare poate fi rezolvată prin adăugarea unui card MicroSD. P5 Quad este o opțiune bună pentru cei care doresc un telefon Dual-SIM cu performanțe bune și preț accesibil.
Mai multe detalii cu privire la performanțele efective ale platformei Quad-Core vor fi disponibile dacă modelul va ajunge în review la GiZ.ro.
Allview P5 Quad vs. concurența (Allview P5 Alldro și Samsung Galaxy Grand Duos)
Comparat cu generația anterioară Allview P5, noul model aduce un ecran mai mare (4,3 inch la Alldro), platforma Quad față de cea Dual-Core, memorie RAM dublă, un acumulator mai mare (1800 mAh vs. 2100 mAh) și Android Jelly Bean. Prețul P5 Quad este apropiat de cel pe care îl avea P5 Alldro la lansare, ultimul fiind comercializat în prezent la aproximativ 800 lei.
Galaxy Grand Duos este un model lansat la începutul acestui an, motorizat de un procesor Dual-Core Cortex A9, 1GB RAM și Android Jelly Bean. Deși are un ecran de 5 inch, Galaxy Grand are o rezoluție mai mică decât P5 Quad (480 x 800 pixeli, aproximativ 187 ppi) și folosește un ecran de tip TFT. În plus, P5 Quad are avantajul de a fi mai ieftin, Galaxy Grand Duos fiind comercializat în prezent la aproximativ 1350 lei.
Preț Allview P5 Quad
Dacă la lansare P5 Quad a avut prețul recomandat de 1099 lei, în prezent se comercializează la aproximativ 1000 lei pe negru sau cu carcasă albă.
Concluzii
Allview P5 Quad reprezintă un upgrade semnificativ față de P5 Alldro, totodată reușind să păstreze același preț accesibil. Noua platformă Quad-Core aleasă de Allview nu este de ultimă generație, dar ar trebui să ofere performanțe bune și, alături de sistemul Android Jelly Bean, o experiență plăcută de utilizare. Funcția Dual-SIM îi va atrage cu siguranță pe cei care doresc să folosească două cartele, eventual un SIM dedicat pentru Internet prin 3G la viteze foarte bune. De asemenea, ecranul IPS destul de mare ar putea fi un alt punct în plus care să justifice achiziționare lui P5 Quad.
În secțiunea de comentarii, așteptăm întrebările și opiniile voastre cu privire la Allview P5 Quad.
cosmin
27 februarie 2013 la 18:00
Probabil ca la un abonament de cca 15 euro pe luna(pe doi ani),ar mai fi de dat cam 200 de lei sau sa zicem 50 de euro,in total vine cam,180 euro pe an=360 plus 50 de euro=410 euro.Mi se pare acceptabil !