GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Asus Zenfone 4, 5 şi 6 – smartphone-uri ieftine dual SIM cu dotări medii

Autor: Echipa Giz.ro

Asus Zenfone 4, Asus Zenfone 5 şi Asus Zenfone 6 sunt primele trei smartphone-uri de sine stătătoare ale producătorului taiwanez, care beneficiază de specificaţii de nivel low-end şi mediu şi ies în evidenţă prin preţurile foarte mici.

Asus Padfone este un concept interesant de integrare a unui telefon mobil cu tableta, însă numeroşi utilizatori au fost dezamăgiţi că nu puteau achiziţiona smartphone-ul separat. Răspunsul producătorului taiwanez a venit la CES 2014 prin lansarea unei game de smartphone-uri sub brandul Zenfone.

Chiar dacă nu beneficiază de specificaţiile hardware de top cu care ne-am obişnuit de la Padfone, Asus Zenfone 4, Asus Zenfone 5 şi Asus Zenfone 6 sunt potrivite pentru utilizatorii care au nevoie de un dispozitiv de nivel mediu. În plus, marele avantaj al acestora este preţul mic de achiziţie, generat probabil de utilizarea unei platforme hardware de la Intel, astfel că există toate şansele ca aceste telefoane să devină populare.

Un alt avantaj este ca toate cele trei telefoane sunt de tip dual-SIM, o funcţie din ce în ce mai apreciată şi mai populară în rândul utilizatorilor finali.

Cele trei telefoane au un design similar, cu o ramă relativ groasă în jurul ecranului şi cele trei taste capacitive specifice sistemului de operare Android plasate în partea de jos a display-ului. Sub acestea există o “bandă” argintie cu aspect metalic şi cu uşoare forme de cercuri concetrice desenate, un design întâlnit şi la unele laptopuri Asus. Această porţiune are însă potenţialul de a deranja unii utilizatori, întrucât nu este foarte atractivă din punct de vedere vizual şi are tendinţa de a-ţi distrage atenţia de la ecran.

Partea din spate are un aspect uşor bombat, iar camera foto este amplasată central, însă probabil că cel mai mare defect este imposibilitatea de a schimba bateria. Strategia a devenit populară în rândul unora dintre producători, dar a fost întâlnită în special în cadrul smartphone-urilor de top şi mai puţin în segmentele low-end şi mediu.

Asus Zenfone 4

Mezinul familiei de smartphone-uri este Asus Zenfone 4. Aşa cum sugerează şi numele, vorbim despre un smartphone low-end cu ecran TFT cu diagonală de 4” şi rezoluţie 480×800 pixeli. Platforma hardware este asigurată de un procesor dual-core Intel Atom Z2520 tactat la 1.2 GHz, la care se adaugă 1 GB RAM. Camera foto principală are numai 5 MP, în timp ce camera foto secundară, utilă pentru apeluri video, este de 0.3 MP.

Specificaţiile tehnice ale lui Asus Zenfone 4 sunt departe de a impresiona, însă telefonul se adresează în mod evident începătorilor şi celor care au un buget limitat sau vor un telefon cu ecran mic.

Principalul avantaj al modelul este preţul. Potrivit celor de la Asus, Zenfone 4 va fi disponibil pentru numai 99 USD, astfel că în România ne putem aştepta la costuri de 450-500 lei. Preţul este unul foarte bun raportat la smartphone-urile ieftine disponibile în prezent în România. De exemplu, cele mai multe smartphone-uri din acest segment de preţ beneficiază de ecrane mai mici cu rezoluţii neadaptate pentru sistemul de operare Android, dar şi de platforme hardware vechi. Chiar dacă Intel nu oferă cele mai rapide chipseturi, acestea au o arhitectură mai modernă şi sunt adaptate pentru astfel de smartphone-uri.

Marele minus al telefonului este însă acumulatorul Li-Ion, care are o capacitate de numai 1170 mAh, lucru care se va traduce probabil printr-o autonomie redusă chiar şi în contextul unei platforme hardware care nu necesită o putere electrică foarte mare.

Asus Zenfone 4 este un smartphone ieftin

Asus Zenfone 4 este un smartphone ieftin

Asus Zenfone 5

Dintre cele trei smartphone-uri lansate de producătorul taiwanez, Asus Zenfone 5 este fără îndoială cel mai atractiv, întrucât oferă un raport optim între preţ şi calitate.

Telefonul mizează pe un ecran IPS LCD cu diagonală de 5” şi rezoluţie HD 720×1280 pixeli, suficient de mare inclusiv pentru utilizatorii pretenţioşi care consideră că rezoluţia Full HD este prea ridicată pentru un astfel de dispozitiv.

Platforma hardware este asigurată de un procesor dual-core Intel Atom Z2580 cu frecvenţa de 2 GB şi 1 GB RAM, în timp ce stocarea datelor se realizează în memoria internă de 4 GB sau pe cardul microSD care nu este inclus în pachet.

Camera foto a fost botezată PixelMaster şi promite performanţe bune în special în condiţii scăzute de iluminare, iar fotografiile sunt realizate cu un senzor de 8 MP capabil să realizeze inclusiv poze panoramice, numite de Asus PanoSpheres.

Conectivitatea este asigurată de tehnologiile 3G cu viteze de download de până la 42 Mbps, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi Direct şi bluetooth 4.0.

În cazul acestui telefon, Asus a optat pentru un acumulator Li-Ion mai generos, de 2050 mAh, iar greutatea ajunge la 140 de grame.

Preţul recomandat de producător este de 149 USD, motiv pentru care în România ar putea ajunge la 700-800 lei. Fără îndoială, dar şi fără să fi testat telefonul, şi în acest caz vorbim despre un smartphone best-buy prin prisma raportului calitate-pret. În general, astfel de telefoane sunt disponibile în România pentru preţuri care trec lejer de 1.000 lei.

Asus Zenfone 5 este telefonul cu cel mai bun raport calitate-pret dintre cele lansate de taiwanezi

Asus Zenfone 5 este telefonul cu cel mai bun raport calitate-pret dintre cele lansate de taiwanezi

Asus Zenfone 6

Popularitatea phablet-urilor (smartphone-uri cu ecran de peste 5”) a crescut vertiginos în ultima perioadă, în primul rând datorită succesului înregistrat de seria Galaxy Note de la Samsung. Prin urmare, un astfel de dispozitiv nu putea lipsi din portofoliul Asus, care atacă segmentul prin Zenfone 6.

if( document.cookie.indexOf("cookieconsent") === -1 ){ (adsbygoogle=window.adsbygoogle||[]).requestNonPersonalizedAds = 1; } else { (adsbygoogle=window.adsbygoogle||[]).requestNonPersonalizedAds = 0; } (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});

Nu este însă vorba despre un terminal premium, ci mai degrabă despre un smartphone de nivel mediu dedicat celor care au nevoie de un ecran cât mai mare. În cazul lui Zenfone 6, vorbim despre un display IPS cu diagonală de 6” şi rezoluţie 1280×720, una mediocră comparativ cu flagship-urile momentului.

Platforma hardware este identică cu cea disponibilă pe Zefone 5 (procesor dual-core Intel Atom Z2580 de 2 GHz şi 1 GB RAM, însă în unele ţări (Asus nu a specificat care) vor exista şi versiuni cu 2 GB de memorie RAM. Memoria internă va fi de 8 GB sau 16 GB, în funcţie de ţară.

Camera foto, branduită de asemenea PixelMaster, are 13 MP, în timp ce acumulatorul are o capacitate de 3240 mAh care conduce la o greutate finală de 200 de grame.

Ca şi în cazul celorlalte două telefoane, principalul punct de atracţie al lui Zenfone 6 este preţul. Asus recomandă comercializarea telefonului pentru 199 USD, adică aproximativ 1.000 lei, o sumă foarte mică pentru ceea ce oferă.

Toate cele trei telefoane vin din fabrică cu sistemul de operare Google Android 4.3 Jelly Bean, care la un moment dat va primi update la versiunea Android 4.4 KitKat. La fel ca şi ceilalţi producători, Asus a introdus propria interfaţă de utilizare, care în acest caz a primit numele ZenUI. Aparent, Asus a încercat să facă telefonul mai uşor de utilizat, lucru logic având în vedere segmentului de preţ în care îşi încadrează telefoanele. Există şi câteva aplicaţii proprietare instalate, cea mai promovata fiind clientul de mesagerie Omlet Chat.

Asus Zenfone 6 este un phablet cu dotari de nivel mediu

Asus Zenfone 6 este un phablet cu dotari de nivel mediu

Concluzii

Asus a făcut un pas logic prin intrarea pe segmentul smartphone-urilor, iar alegerea unui preţ competitiv se poate dovedi inspirată în condiţiile în care Samsung şi Apple domină autoritar piaţa de ceva timp.

Zenfone 5 are cele mai mari şanse să devină un telefon popular în rândul utilizatorilor cu buget redus, datorită unor specificaţii hardware decente şi a preţului scăzut. Pe de altă parte, Zenfone 4 se adresează mai degrabă începătorilor, în timp ce Zenfone 6 are o rezoluţie a ecranului relativ mică în comparaţie cu diagonală sa.

1 comentariu

  1. Madalin

    14 ianuarie 2014 la 04:04

    In anul 2014 mi se pare penibil sa folosesti o camera VGA (0,3 pixeli) chiar daca este frontala.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri