GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

BlackBerry Z30‏ – un Z10 amplificat cu ecran de 5 inch

Autor: Echipa GiZ

Chiar așa sună prezentarea oficială, BlackBerry Z30‏ este un Z10 cu ecran de 5 inch. Z10 și sistemul de operare OS10 au primit o serie de aprecieri pozitive, dar compania canadiană se confruntă în continuare cu probleme financiare și caută soluții de salvare.

Z30 poate fi considerat o ultimă încercare de redresare, noul smartphone fiind prezentat drept „mai mare, mai rapid și cel mai avansat” față de modelele BlackBerry de până acum.

Z30 vine cu ecran SuperAMOLED de 5 inch, dar rezoluția nu a fost precizată oficial și ar putea fi de 720p conform zvonurilor. Față de Z10, noul model este echipat cu un procesor ceva mai puternic, un Snapdragon S4 Pro tactat la 1,7 GHz și GPU Quad-Core, păstrând memoria RAM de 2GB și stocarea internă de 16GB.

Un upgrade semnificativ a primit bateria, Z30 fiind dotat cu un acumulator de 2880 mAh, față de 1800 mAh la Z10. BlackBerry susține că Z30 oferă până la 25 de ore autonomie în condiții de utilizare mixtă, smartphone-ul având și o nouă tehnologie pentru antenă care promite să îmbunătățească recepția și să scadă consumul de energie.

Z30 introduce și o nouă versiune a sistemului de operare BlackBerry OS 10.2 cu îmbunătățiri pentru interfață, aplicațiile BBM Voice și Video, precum și suport pentru aplicațiile compatibile cu Android Jelly Bean 4.2.2. OS 10.2 va fi disponibil și pentru Z10, Q10 și Q5 începând cu jumătatea lunii octombrie.

BlackBerry nu a oferit detalii despre camerele foto, dar Z30 pare să păstreze specificațiile Z10 cu camera principală de 8MP și secundară de 2MP. Z30 are conectivitate 4G LTE, Wi-Fi 802.11n, Bluetooth 4.0 și NFC, iar dimensiunile sunt 140,7 x 72 x 9,4 mm.

BlackBerry a anunțat că Z30 va fi disponibil începând de săptămâna viitoare în Anglia și Orientul Mijlociu, iar în celelalte regiuni va fi lansat în apropierea sărbătorilor de iarnă. Prețul urmează să fie anunțat pentru fiecare piață, dar este de așteptat să fie ceva mai mare decât pentru Z10 care a ajuns acum la aproximativ 2300 lei. Vom reveni cu detalii privind prețul și disponibilitatea în România pentru BlackBerry Z30.

1 comentariu

  1. alex

    3 octombrie 2013 la 21:56

    frumos :D

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri