HTC Titan şi HTC Radar – Smartphone-uri de top cu aromă de Mango
HTC a stat departe de “gălăgia” produsă la evenimentul IFA 2011 de la Berlin şi a preferat liniştea Londrei pentru a prezenta ultimele sale noutăţi în materie de telefoane, însă taiwanezii nu s-au lăsat (aproape) deloc mai prejos decât rivalii lor de la Samsung.
HTC Titan şi HTC Radar sunt noii veniţi în gama de smartphone-uri a companiei şi au două caracteristici principale: sunt orientate spre pasionaţii de fotografie şi sunt primele HTC-uri care vor utiliza sistemul de operare Windows Phone 7 Mango.
HTC Titan – Display titanic
HTC Titan îşi merită cu siguranţă numele, fie şi numai datorită display-ului S-LCD touchscreen capacitiv uriaş cu diagonala de 4.7” (sigur, nişte coreeni ne pot trage oricând de urechi pentru aceste afirmaţii cu al lor Samsung Note), însă acesta mizează pe o rezoluţie relativ scăzută pentru o asemenea mărime, de 480×800 pixeli. Cel mai probabil, aceasta limitare a fost impusă de Microsoft, care furnizează sistemul de operare Mango disponibil pe telefon.
Un astfel de display necesită o putere pe măsură, iar Titan utilizează în acest sens un procesor Qualcomm Snapdragon single-core de 1.5 GHz şi o grafică integrată Adreno 205, alături de 512 MB RAM şi 16 GB memorie internă. Conectivitatea este asigurată, aşa cum te aştepţi, de 3G cu viteze de până la 14.4 Mbps, Wi-Fi 802.11 b/g/n, DLNA, bluetooth 2.1, microUSB, microHDMI şi nelipsitul GPS.
O altă atracţie va fi camera foto de 8 MP cu lentile de 28 mm, dual-LED Flash, senzor de iluminare şi înregistrare video în format HD 720p, la care se adaugă camera foto frontală de 1.3 MP pentru apeluri video şi un microfon pentru atenuarea zgomotului ambiental.
Utilitatea unui telefon cu un display atât de mare este, evident, discutabilă: cele 160 grame atârnă destul de greu în buzunar, însă HTC a reuşit să limiteze lungimea la 13 cm, Titan fiind cu doar 1.5 cm mai lung decât iPhone 4. Probabil însă că modul în care se vor vinde telefoane precum HTC Titan şi Samsung Note va decide viitorul acestui mini-segment de piaţă.
HTC Radar – Un smartphone mai apropiat de realitate
Ţi se pare că ai mai văzut undeva acest telefon? Ei bine, HTC Radar este numele oficial sub care va fi comercializat modelul cunoscut anterior sub numele de cod Omega, despre care GiZ ţi-a prezentat deja specificaţii şi poze.
Acum avem însă oportunitatea să-l studiem sub radar şi îţi putem confirma că avem de-a face cu un display S-LCD touchscreen capacitiv de 3.8” cu aceeaşi rezoluţie de 480×800 pixeli şi protecţie GorillaGlass. Procesorul ales este de tip single-core şi are frecvenţa de 1 GHz, fiind ajutat de grafica integrată Adreno 205 şi 512 MB RAM. Memoria internă este de 8 GB, în condiţiile în care nu există slot pentru carduri microSD din cauza limitărilor impuse de Microsoft.
La capitolul conectivitate remarcăm prezenţa tehnologiilor 3G cu viteze de până la 14.4 Mbps, Wi-Fi 802.11 b/g/n, DLNA, bluetooth 2.1, microUSB şi GPS, singura absenţa comparativ cu Titan fiind portul microHDMI.
Camera foto are 5 MP, însă beneficiază de aproximativ set de funcţii ca şi “fratele” mai mare: lentile de 28 mm, LED Flash, senzor de iluminare şi înregistrare video în format HD 720p.
Nu în ultimul rând, merită menţionat că acumulatorul telefonului nu poate fi schimbat manual din cauza construcţiei pentru care a optat HTC.
Preţ şi disponibilitate
HTC Titan şi HTC Radar sunt două smartphone-uri de top, chiar dacă aparent al doilea are dotări tehnice mediocre comparativ cu primul. De altfel, nu este exclus ca Radar să fie mai bine primit de public decât Titan tocmai pentru că are un display mai uşor de “înghiţit” de buzunarul pantalonului.
Ambele telefoane îşi vor face apariţia în magazine în cursul lunii octombrie, însă acestea pot fi deja comandate online, cel puţin în Germania. HTC Titan costă 609 EUR, astfel că în Romania va ajunge undeva în intervalul 2.600 – 2.700 lei, în timp ce HTC Radar poate fi comandat pentru 400 EUR, urmând să coste între 1.700 şi 1.800 lei în ţara noastră.