GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Samsung Wave 3, Wave M, Wave Y – Primele telefoane cu Bada 2.0

Autor: Echipa Giz.ro

După ce a saturat piaţa cu diverse modele din gama Galaxy, Samsung a lansat în această săptămână o ofensivă puternică în gama Wave, reprezentată de trei noi telefoane ce utilizează sistemul de operare Bada OS 2.0.

Acestea sunt de altfel şi primele telefoane cu noua versiune a OS-ului proprietar Samsung, care vin să acopere trei plaje diferite de dotări tehnice şi preţ: high-end, medium şi basic.

Samsung Wave 3 – Smartphone de top

Samsung Wave 3 - Smartphone de top

Cel mai puternic dintre cele trei telefoane este modelul Wave 3, care beneficiază de un display Super AMOLED cu diagonala de 4” şi rezoluţie 480 x 800 pixeli. Puterea mare de procesare necesară este rezolvată cu ajutorul unui CPU single-core cu frecvenţa de 1.4 GHz, iar memoria internă este de 3 GB, expandabilă prin carduri microSD de până la 32 GB.

Aşa cum te-ai aştepta de la un smartphone de top, Wave 3 are o conectivitate de top, printre tehnologiile disponibile regăsindu-se 3G (HSDPA, 14.4 Mbps; HSUPA, 5.76 Mbps), Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, Wi-Fi Direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 3.0 şi microUSB 2.0.

Camera foto este aparent modestă la cei numai 5 MP, însă aceasta permite înregistrarea clipurilor în format HD 720p. În plus, în partea frontală există şi o cameră foto pentru apeluri video.

Un alt avantaj al telefonului este construcţia carcasei din aluminiu, cunoscut fiind faptul că tot mai mulţi producători mizează pe plastic inclusiv la modele de top pentru a reduce costurile.

Samsung Wave M – Pentru clasa medie

Samsung Wave M - pentru clasa medie

Trecem mai departe la următorul “concurent”, Wave M. Acesta păstrează carcasa metalică prezentă pe Wave 3, însă sub aceasta regăsim dotări tehnice specifice clasei medii. Display-ul TFT touchscreen capacitiv are o diagonală de 3.65” şi rezoluţie 320 x 480 pixeli, fiind acompaniat de un procesor cu frecvenţa de 832 MHz şi doar 150 MB memorie internă. Nu trebuie însă să-ţi faci griji, slotul de carduri microSD este prezent la datorie.

Conectivitatea este asigurată de tehnologiile 3G (HSDPA, 7.2 Mbps), Wi-Fi 802.11 b/g/n, Wi-Fi Direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 3.0 şi microUSB 2.0, în timp ce camera foto are 5 MP şi funcţii suplimentare precum autofocus şi LED Flash.

Samsung Wave Y – Smartphone fara pretentii

Samsung Wave Y - Smartphone fara pretentii

Am ajuns şi la Wave Y, un telefon cu funcţii de bază care are însă dotări apropiate de cele întâlnite la Wave M. Display-ul TFT touchscreen capacitiv are o diagonală de 3.2”, însă păstrează rezoluţie de 320 x 480 pixeli. Şi procesorul a rămas identic, cu cei 832 MHz ai săi, la fel ca şi memoria internă de 150 MB. Pachetul va include însă şi un card microSD cu capacitatea de 2 GB.

Conectivitatea este de asemenea de top cu toate tehnologiile moderne incluse (3G, Wi-Fi, bluetooth, microUSB), însă camera foto are numai 2 MP şi este pretabilă doar în cazuri de extremă necesitate. Carcasa metalică rămâne o regulă şi în cazul acestui model, în ciuda faptului că vorbim despre un smartphone ceva mai ieftin.

Samsung ChatON

Toate cele trei telefoane vor avea inclusă aplicaţia Samsung ChatON. Aşa cum sugerează şi numele, vorbim despre o aplicaţie de mesagerie instantanee care va fi disponibilă atât pe Bada OS 2.0, cât şi pentru sistemele de operare rivale Google Android şi Apple iOS. Nu în ultimul rând, vor exista versiuni pentru desktop şi o platformă accesibilă direct în browser. Lansarea este programată pentru luna octombrie.

Disponibilitate şi preţ

Toate cele trei telefoane vor fi disponibile în magazine începând din ultimul trimestru al anului. Preţurile nu au fost încă anunţate, însă cel mai probabil vom avea amănunte în acest sens cu ocazia evenimentului IFA de la Berlin ce are loc la finalul acestei săptămâni.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri