40 de ani de apeluri mobile – spre ce ne îndreptăm?
3 aprilie 1973. Inginerul Martin Cooper de la Motorola efectuează la New York primul apel de pe un telefon mobil, iar destinatarii au fost chiar rivalii de pe piaţa de la AT&T.
Legenda spune că primele cuvinte rostite de Cooper în cadrul apelului istoric au fost “am sunat să văd dacă mă auziţi bine la celălalt capăt al liniei”.
În cei 40 de ani care au trecut de la acest prim apel de pe un telefon mobil, industria telecomunicaţiilor s-a schimbat dramatic. Sigur, cu excepţia faptului că, uneori, tot mai trebuie să-i întrebăm pe partenerii de discuţie dacă ne aud bine.
Schimbarea despre care vorbim s-a produs însă extrem de lent. Telefonul la care a vorbit Cooper pentru prima oară în 1973 cântărea un kilogram (de aproape nouă ori mai mult decât un iPhone 5), avea o lungime de 25 de centimetri (aproape dublu decât Samsung Galaxy S4) şi o autonomie de 35 de minute de convorbiri.
Utilizatorii au aşteptat 10 ani (!) pentru ca Motorola să lanseze pe piaţă în 6 martie 1983 primul telefon mobil comercial din lume: Motorola DynaTAC. Puţini s-au îmbulzit însă să-l cumpere, şi nu pentru că nu erau interesaţi de tehnologie, ci pentru că preţul era unul exorbitant: 3.995 USD.
Au trecut alţi nouă ani până când Neil Papworth a trimis în 3 decembrie 1992 ceea ce avea să devină primul SMS din lume: “Crăciun Fericit!”. Se întâmpla în Marea Britanie prin intermediul reţelei Vodafone.
Unde suntem?
Telefonia mobila a schimbat radical modul în care comunicăm cu cei din jurul nostru, indiferent că vorbim de apeluri mobile sau SMS-uri. Şi nimic nu părea să schimbe această mentalitate până în deceniul trecut, când mai întâi Skype în 2003 şi apoi iPhone-ul în 2007 au generat apariţia unor metode alternative de comunicare printr-o banală conexiune de internet.
Sunt sigur că ştii la ce mă refer: am început să folosim din ce în ce mai mult Skype şi iMessage pentru convorbiri video, iar Viber şi WhatsApp au devenit soluţii eficiente pentru a trimite mesaje instant pe telefonul mobil.
Un studiu realizat la sfârşitul lunii aprilie a arătat că anul trecut oamenii au trimis 17.6 miliarde de SMS-uri pe zi la nivel global, în timp ce numărul de mesaje trimise prin cele mai populare şase aplicaţii (WhatsApp, BlackBerry Messenger, Viber, Nimbuzz, iMessage şi KakaoTalk) a ajuns la 19 miliarde pe zi.
Chiar dacă, la fel ca şi în cazul pirateriei, nu putem afirma că cele 19 miliarde de mesaje ar fi fost trimise ca SMS-uri în absenţa aplicaţiilor, trendul este elocvent: oamenii tind să folosească mai mult aplicaţiile decât SMS-urile şi apelurile mobile tradiţionale.
Încotro ne îndreptăm?
Aceasta reorientare a utilizatorilor duce inevitabil la erodarea modelului de afaceri tradiţional al operatorilor de telefonie, fiind şi unul dintre motivele pentru care cei mai mulţi operatori oferă acum minute şi SMS-uri practic nelimitate, în special în propria reţea, în schimbul unei taxe lunare semnificativ mai mici decât în urmă cu 5-10 ani.
În acelaşi timp, operatorii pun accentul pe conexiunile de date. După ce am scăpat de lentele conexiuni GPRS sau EDGE, 3G a devenit acum o tehnologie banală care va fi înlocuită treptat de 4G şi, într-un viitor mai îndepărtat, 5G. Este adevărat, tehnologia 4G este încă în stadiu relativ incipient de dezvoltare şi este destul de scumpă, dar nu uita că totul a plecat de la un telefon mobil care costă aproape 4.000 USD.
3G, 4G şi 5G nu reprezintă însă soluţii de salvare pe termen lung pentru operatori. Motivul: reţelele Wi-Fi încep să fie din ce în ce mai multe la număr şi mai performante, iar giganţi precum Google intenţionează să construiască propriile reţele Wi-Fi care să acopere suprafaţa unor oraşe întregi. Cu alte cuvinte, Google va deveni şi furnizor de internet, intrând în competiţie directă cu operatorii tradiţionali.
Teoretic, dacă aceste tendinţe se vor menţine, modul în care vom comunica peste 10 ani va fi fundamental diferit. Probabil că în 2023 ne vom gândi cu nostalgie la zilele în care ne întrebam dacă mai avem minute să ne sunăm prietenii care sunt în altă reţea, ceea ce nu va fi deloc un lucru rău.
Stefan - GeekBlog
21 mai 2013 la 18:12
Interesanta istoria convorbirilor telefonice. Te face sa te intrebi … chiar au trecut asa de repede 40 de ani?
Sunt de acord cu tine ca in 10 ani vom comunica total diferit. Poate chiar mai repede decat atat, la cat de rapid evolueaza tehnologia.
Poate printr-un iWatch sau echivalentul de la concurenta :))
Rootkit
24 mai 2013 la 10:40
peste 10 ani nu stiu cum va fii, dar peste 5 probabil prin iGlass :))