Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri

GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

MSI GE73 Raider 8RF review și teste (Core i7-8750H, GTX 1070, ecran FHD 120 Hz)

MSI GE73 Raider 8RF review și teste (Core i7-8750H, GTX 1070, ecran FHD 120 Hz)
Testat pe data de 15 January 2019
Pe scurt: Un laptop de gaming lansat în prima parte a lui 2018, MSI GE73 Raider nu este atât de subțire, elegant sau ușor precum modelele din 2019, însă oferă performanțe excelente, un sistem de răcire eficient, un sistem audio foarte bun și un ecran TN rapid și adecvat jocurilor, fiind astfel o opțiune interesantă pentru cei care vor un notebook performant cu ecran de 17-inch, într-un pachet relativ compact și cu un preț competitiv.
Produs testat: MSI GE73 Raider 8RF   Testat de: Echipa Giz.ro    Nota: 4,25/5    Pret: începând de la 7300 Lei

În acest articol discutăm despre unul dintre cele mai populare laptop-uri de gaming (la nivel mondial) cu ecran de 17-inch lansate în 2018, MSI-ul GE73 Raider 8RF RGB.

Încet încet cei de la MSI încep să își facă simțită prezența și pe piața din România, iar acest lucru nu poate decât să bucure potențialii clienți de astfel de produse.

Modelul testat de noi, lansat undeva în primăvara lui 2018, își arată pe alocuri vârsta în comparație cu alternativele apărute mai recent (GE75 Raider, Asus ROG GL704GS sau HP Omen 17), însă rămâne o opțiune ce trebuie luată în calcul de cei ce doresc un notebook performant și bine răcit, relativ compact, cu o tastatură excelentă, ecran rapid de 17-inch și un sistem audio cum rar veți mai găsi pe un alt notebook.

Pe de altă parte, GE73-ul Raider pierde puncte la capitolul estetică, autonomie și ecran într-o oarecare măsură, fiind echipat cu un panel TN de bună calitate, dar totuși cu limitările aferente în privința unghiurilor de vizibilitate.

Despre toate acestea discutăm pe larg în review-ul detaliat de mai jos.

msi-ge73-raider-main

Specificații MSI GE73 Raider 8RF

Ecran17,3″, 1920 x 1080 pixeli, TN, 120 Hz, mat, non-tactil
ProcesorIntel Coffee Lake-H Core i7-8750H
VideoIntel HD 630 + Nvidia GTX 1070 8 GB
Memorie16 GB DDR4 2400 MHz (2x DIMMs)
Stocare256 GB SSD ( Toshiba HG6 THNSNJ256GBNY – 2x M.2 NVMe 80 mm slots) + 1 TB 2.5″ SSHD
ConectivitateWireless AC (Intel AC 9560), Bluetooth 5.0, Gigabit LAN (Killer E2500)
Porturi2x USB-A 3.1, 2x USB-C Thunderbolt 3, HDMI, SD card, mic/earphone, network extension port, Kensington Lock, SmartCard reader opțional
Baterie51 Wh, încărcător 230 W
Dimensiuni419 mm x 287 mm x 30 mm
Greutate2,95 kg + încărcător 780 g
Alteletastatură SteelSeries cu iluminare pe taste, webcam HD, sistem audio 2.2

Ce ne-a plăcut

Un laptop lansat în 2018, MSI GE73 Raider nu este atât de compact sau frumos precum alte laptopuri de gaming cu ecran de 17” lansate către finalul anului și începutul lui 2019, de aceea nici nu ne vom apleca foarte mult asupra aspectului estetic.

Laptopul are o greutate de trei kilograme, fiind astfel destul de ușor pentru gama din care face parte. Pentru a obține o greutate mai scăzută, MSI a optat însă pentru plastic și foi subțiri de metal, de aceea și carcasa este departe de aspectul superior dorit de către unii cumpărători și are vizibile tendințe de torsionare în zonele capacului și tastaturii.

msi-ge73-raider-msi-ge73-fin

Din punct de vedere vizual, GE73 Raider folosește destul de multe detalii colorate menite să-i pună în evidență destinația de gaming, cele mai vizibile fiind dungile luminoase RGB si sigla luminoasă de pe capac. Blazonul MSI nu poate fi stins sub nici o formă deoarece este alimentat de către ecran, însă dungile RGB pot fi oprite din aplicația SteelSeries Engine și pot astfel mai calma din stridență în cazul în care acest aspect este indezirabil din diferite motive.

Zona interioară este întunecată și simplă, singurele decorațiuni fiind un LED de Power cu luminozitate scăzută și indicatoare LED de stare plasate în afara razei vizuale pe buza frontală. Astfel, cei care apreciază un laptop discret nu au prea multe motive să se plângă, asta după ce înlătură, evident, toate abțibildurile lipite pe palm-rest.

După cum ziceam anterior, calitatea construcției putea fi mai bună deoarece carcasa cam scârțâie atunci când este apucată iar balamalele capacului necesită utilizarea ambelor mâini pentru deschidere, însă nu există alte plângeri majore. Astfel, balamalele cu deschidere de 160 de grade sunt ferme și mențin capacul în poziția dorită fără nici o problemă, porturile sunt amplasate doar în partea stângă departe de zona în care ar putea deranja, buza frontală a bazei este boantă și joasă, nederanjând astfel încheieturile, iar picioarele de sprijin au o aderență foarte bună în ciuda dimensiunilor cam mici.

Capacul inferior folosește, pe lângă aceste piciorușe cauciucate, și suporți din material plastic dur, o decizie cam anapoda deoarece acestea au tendința să zgârie suprafața biroului. În această zonă sunt amplasate și fantele mari ale sistemului de răcire, dar și fantele sistemului audio cu două tweetere și două subwoofere. O altă problemă este calitatea balamalelor, laptopurile MSI având deja o faimă nedorită la acest capitol, deci este recomandată grija în manevrare dacă doriți să evitați problemele pe termen lung.

Din punct de vedere al conectivității, GE73 Raider oferă aproape tot ce și-ar dori un utilizator: trei porturi USB-A, un port USB-C, ieșire video HDMI, ieșire video MiniDP, conector LAN și un cititor de carduri. Din păcate, portul USB-C nu oferă și compatibilitate Thunderbolt 3, iar card readerul este cam lent.

Privind în ansamblu la capitolul construcție și dotări, MSI GE73 Raider își arată vârsta deoarece calitatea construcției, designul și conectivitatea nu sunt la nivelul pretențiilor din 2019. Acesta rămâne însă un laptop puternic de gaming cu ecran de 17” suficient de compact și ușor, iar prețurile deja în scădere l-au putea face suficient de atractiv pentru cei care nu au un buget consistent pentru achiziție.

GE73 Raider folosește aceeași tastatură oferită de Steelseries pe care MSI a implementat-o până acum pe toate laptopurile sale de gaming, o veste bună ținând cont că este una dintre cele mai bune opțiuni de pe piață.

Aranjarea tastaturii chiclet Steelserie este în general bună, aceasta oferind taste de dimensiuni standard și taste direcționale la fel de mari, doar blocul numeric având dimensiuni mai reduse. Utilizatorii vor trebui să se obișnuiască însă cu amplasarea total anapoda a tastei Windows, iar dacă nu reușiți să vă obișnuiți așa după o perioadă, puteți alege din BIOS inversarea ei cu tasta Fn. Tasta Delete are și ea o poziționare ciudată deasupra blocului numeric.

msi-ge73-raider-keyboard-layout

Odată ce v-ați obișnuit cu micile ciudățenii, veți descoperi o tastatură foarte bună care oferă un mecanism cu cursă moale, răspuns plăcut și activare sesizabilă fără să cadă în păcatul apăsărilor prea dure sau a cursei prea mici. În mod normal nu sunt atras de tastaturile cu o cursă lungă a tastelor precum cea de 1,9 mm aici de față, însă tastatura nu mi-a provocat o încetinire sesizabilă a vitezei de scriere. Mecanismul este totodată și unul dintre cele mai tăcute testate în ultima perioadă, cu excepția tastei Space, care este puțin mai zgomotoasă.

MSI a fost unul dintre primii producători de laptopuri care a implementat iluminare RGB pentru fiecare tastă. Sistemul de iluminare puternic de pe GE73 Raider evidențiază foarte bine atât caracterul de bază cât și funcția secundară a fiecărui buton, fiind astfel una dintre cele mai bune implementări la ora actuală. Sistemul de iluminare poate fi controlat din aplicația Steelseries Engine, care permite crearea unor șabloane și efecte, aducând în plus și un mic truc interesant care face ca apăsarea tastei Fn să lase iluminate doar butoanele care au o funcție asociată cu aceasta.

Touchpad-ul ales de MSI este unul din material plastic fără butoane ascunse sub suprafața de contact și fără drivere Precision, însă modelul Synaptics are o fricțiune redusă și nu are probleme cu gesturile complexe. Se remarcă însă un zgomot cavernos neplăcut la apăsările puternice, iar butoanele separate, deși practice, sunt cam dure și cam zgomotoase. De aceea, probabil că este mai înțeleaptă alegerea opțiunii unui mouse extern, iar cum vorbim de un laptop pentru jocuri, probabil că această cale era oricum deja de la sine înțeleasă.

Configurația testată de noi este una de vârf, aceasta oferind un procesor Intel Core i7-8750H, 16 GB de memorie DDR4 2400 MHz, placă video Nvidia GTX 1070 8 GB și stocare duală cu un SSD de 256 GB M.2 și un HDD de 1TB de 2,5”. Laptopul vine cu un SSD cu interfață SATA, însă îl puteți înlocui cu un mai rapid model NVMe dacă nu vă este teamă să desfaceți întregul panou inferior, operațiune care este mai grea decât pare, și dacă alegeți un model compatibil.

În interior veți avea acces la cele două locașuri M.2 pentru unitățile de stocare SSD, la unitatea de stocare HDD, la bancurile pentru memorie și la interfața de rețea.

Laptopul poate ataca fără probleme toate activitățile uzuale, însă trebuie să remarcăm că rata de transfer mai mică a unităti SSD cu interfață SATA este vizibilă în anumite momente. Cum însă nimeni nu cumpără un astfel de laptop pentru navigare Web și filme, mai important este comportamentul în sarcină maximă.

După utilizarea tradiționalului test CineBench R15 timp de zece cicluri, procesorul s-a stabilizat la un TDP de 45W, frecvențe de 3,3 GHz și temperaturi de 75-80 de grade, scorul final obținut fiind de 1050 de puncte. După cum se vede, MSI a ales un TDP standard, ținând astfel temperaturile sub control, dar oferind în schimb performanțe ușor mai scăzute decât cele ale rivalilor mai puțin îngrădiți.

perf-temps-cinebench-r15-960x639

  • 3DMark 11: P18439 (Graphics: 23131, Physics: 11714);
  • 3DMark 13 – Fire Strike: 15133 (Graphics –17199, Physics – 16193);
  • 3DMark 13 – Time Spy: 5740 (Graphics – 5673, CPU – 6156);
  • PCMark 08: Home Conventional – 3952;
  • PCMark 10: 5262;
  • PassMark: Rating: 5262, CPU mark: 13894, 3D Graphics Mark: 11532;
  • GeekBench 3.4.2 32-bit: Single-Core: 3991, Multi-core: 22557;
  • GeekBench 4.1.1 64-bit: Single-Core: 4909, Multi-core: 21623;
  • CineBench R15 (best run): OpenGL 91.06 fps, CPU 1149 cb, CPU Single Core 171 cb;
  • x264 HD Benchmark 4.0 32-bit: Pass 1 – 205.50 fps, Pass 2 – 70.37 fps.

Am reușit să îmbunătățim acest comportament după ce am scăzut tensiunea de alimentare a procesorului cu 150 mV. În acest scenariu, procesorul a atins din nou limita de 45W a puterii disipate, însă frecvențele au urcat la 3,7 – 3,8 GHz în timp ce temperaturile au ajuns și ele la 82 – 84 de grade. Scorul CineBench a crescut astfel de la 1050 la 1180 puncte și, chiar dacă ar mai exista teoretic ceva putere nefolosită deoarece frecvența maximă setată de Intel este de 3,9 GHz, aceasta nu a putut fi atinsă deoarece laptopul a devenit instabil dacă a fost subalimentat dincolo de limita de –150 mV iar Intel Extreme Tuner nu poate debloca limita de TDP.

perf-temps-cinebench-r15-undervolted150-960x636

  • 3DMark 11: P18461 (Graphics: 23246, Physics: 11623);
  • DMark 13 – Fire Strike: 15056 (Graphics – 17125, Physics – 16068);
  • GeekBench 4 64-bit: Single-Core: 4941, Multi-core: 21899;
  • CineBench R15 (best run): OpenGL 92.50 fps, CPU 1231 cb, CPU Single Core 178 cb;
  • x264 HD Benchmark 4.0 32-bit: Pass 1 – 208.18 fps, Pass 2 – 76.54 fps.

Procesorul s-a comportat surprinzător de bine și pe baterie, după cum se vede, însă am folosit profilul subalimentat pentru a obține acest rezultat.

perf-temps-cinebench-r15-undervolted150-battery-960x636

Privind în ansamblu, MSI GE73 oferă performanțe CPU excelent odată setat la –150 mV, acesta fiind mai rece decât alte laptopuri de jocuri subțiri. Dar fiind vorba de un laptop pentru jocuri, să trecem la cel mai important aspect al laptopului.

MSI GE73 folosește o placă video Nvidia GTX 1070 în configurația standard cu frecvențe nominale de 1480 MHz și frecvențe Turbo de 1695 Mhz și, întru mulțumirea noastră, laptopul a oferit performanțe de vârf chiar după mai multe ore de utilizare continuă. În plus, aplicația MSI Dragon Center oferă o interfață simplă care permite ajustarea parametrilor de funcționare, a comportamentului sistemului de răcire și a frecvențelor de lucru pentru nucleu și pe memoria video, oferind un plus de control asupra comportamentului în jocuri.

dragon-center-turbo-960x537

Mai jos sunt câteva teste făcute atât pe configurația standard Ultra cât și pe cea Ultra Turbo cu procesor subalimentat, precum și câteva rezultate culese din benchmark-uri.

FHD Ultra DefaultFHD Ultra Turbo -150 mV
FarCry 585 fps– fps
Shadow of Mordor153 fps177 fps
Shadow of Tomb Raider77 fps80 fps
  • 3DMark 11: P19307 (Graphics: 25080, Physics: 11598);
  • DMark 13 – Fire Strike: 16355 (Graphics – 18754, Physics – 16409);

Trebuie însă menționat faptul că designul laptopului împinge deja stabilitatea sistemului la limită și nu trebuie să vă hazardați să ridicați toate frecvențele la maximum și să vă așteptați la minuni. De exemplu, Far Cry 5 nu a rulat la frecvențele Ultra Turbo, dar alte jocuri mai vechi nu au avut această problemă și au beneficiat de un spor de performanță de 5 – 15 procente.

După cum se observă mai jos, performanța configurației implicite este susținută de frecvențe aproape constante pe CPU și GPU, însă temperaturile ajung la 95 de grade pe CPU și 80 de grade pe GPU.

După subalimentarea procesorului cu 150 mV, temperaturile pe procesor au scăzut la 85 de grade iar cele pe GPU au scăzut la 76 – 77 de grade, în timp ce ventilatoarele sistemului de răcire au atins o turație ceva mai mică. După cum am spus mai sus, această schimbare poate oferi o marjă de overclocking de 5 – 15 procente în cazul jocurilor mai vechi, însă ea devine mai mică sau nulă pentru jocurile contemporane care solicită configurația la maximum.

Performanța pe baterie este însă mai mică, frecvențele plăcii video fiind limitate la 780 Mhz, o setare normală pentru o astfel de configurație.

perf-temps-gaming-mordor-battery-960x638

Laptopul oferă o interfață wireless Intel 9560 care s-a comportat foarte bine atât la apropiere cât și prin câțiva pereți, aceasta fiind secondată de un port Gigabit Ethernet. Camera Web inclusă este însă mediocră, iar aceasta nu este însoțită de vreun modul IR pentru autentificare.

MSI GE73 strălucește atunci când vine vorba de redare audio, producătorul optând pentru un sistem mare și de bună calitate. Ocupând aproape tot spațiul de sub restpad, sistemul audio oferă două difuzoare pentru medii și înalte și două difuzoare pentru joase, ultimele având niște incinte de mari dimensiuni. Rezultatul este sesizabil, laptopul oferind un volum sonor foarte ridicat de 92 dB și o redare fără distorsiuni deranjante cu răspuns bun în frecvență, bine înțeles, în limitele a ce putem așteptat de la un sistem audio pentru laptopuri.

speakers-1

Ce nu ne-a plăcut

MSI oferă două tipuri de ecrane pentru GE73 Raider, un panou TN cu rezoluție Full HD și rată de împrospătare de 120 Hz și un IPS cu rezoluție UHD și rată de împrospătare de 60 Hz. Nici una dintre aceste opțiuni nu oferă G-Sync și ambele sunt inferioare opțiunilor oferite de laptopurile mai noi.

Modelul testat de noi folosește panoul TN, acesta oferind la acea dată o uniformitate superioară și rate de refresh mai bune decât opțiunile standard IPS, însă acesta nu mai poate rivaliza, în mod evident, cu modelele IPS 144 Hz de pe laptopuri precum MSI GE75 Raider, Asus ROG GL704, Lenovo Legion Y740 sau Alienware m17.

Acestea fiind zise, ecranul nu este deloc rău dacă puteți trece peste inerentele probleme ale tehnologiei TN, adică unghiurile de vizualizare slabe și inversia de culoare. Trebuie menționat că panoul nu este unul dintre acele modele TN de slabă calitate văzute pe laptopurile ieftine, ecranul fabricat de Chi Mei având o acuratețe coloristică superioară care-i permite să acopere 100% din spectrul sRGB și 89% din cel AdobeRGB, precum și contrast bunicel.

screen-brightness-coverage-msi-ge73

  • Panel HardwareID: Chi Mei CMN1747 (N173HHE-G32);
  • Coverage: 100% sRGB, 85% NTSC, 89% AdobeRGB;
  • Measured gamma: 2.0;
  • Max brightness in the middle of the screen: 265 cd/m2 on power;
  • Contrast at max brightness: 870:1
  • White point: 7200 K;
  • Black on max brightness: 0.30 cd/m2;
  • PWM: 25000 HZ <15% brightness.
  • Response time: 3 ms advertised, 13.5 ms BTW measured.

Dacă ecranul stă bine la capitolul contrast, reproducere coloristică și timp de răspuns, acesta este însă cam prea întunecat, nivelul maxim de luminozitate măsurat fiind de 269 nits, necesită o calibrare deoarece nivelurile gama și temperatura de culoare sunt cam anapoda și, bine înțeles, este tras în jos de probleme inerente tehnologiei TN.

Deoarece GE73 este un laptop puternic, înghesuit într-o carcasă compactă, acesta necesită un sistem de răcire performant. După cum se vede, MSI a optat pentru un sistem complex cu șapte conducte de transfer termic și două ventilatoare cu turație mare.

internals-1-960x543

Sistemul de răcire reușește să mențină temperaturile la un nivel mai mic decât cel remarcat pe alte laptopuri similare, chiar dacă temperaturile rămân destul de mari. Prețul plătit este însă zgomotul, acesta ajungând la 55 – 56dB cu profilul implicit și 53 – 54 dB după subalimentarea procesorului.

În regim standard, laptopul este mult mai tăcut, deoarece ventilatorul plăcii video este oprit iar cel al procesorului se învârte la o turație care-l face abia sesizabil. Aplicația Dragon Center permite ajustarea parametrilor de funcționare, însă profilul Auto este suficient de bun dacă nu vreți să vă bateți capul cu setări suplimentare.

Temperaturile carcasei sunt și ele bune, acestea ajungând la un maxim de 45,5 grade în sarcină cu profilul implicit și 43,9 grade în sarcină după sub-alimentarea procesorului.

Atunci când a optat pentru sistemul audio performant, MSI a sacrificat însă o bună parte din spațiul interior al carcasei în detrimentul bateriei. De aceea, GE73 folosește o baterie cilindrică de numai 51 Wh, care este în plus amplasată în zona balamalelor capacului și este neplăcut de apropiată de cele mai fierbinți zone ale carcasei. Astfel, nu trebuie să vă așteptați la autonomii prea mari și să luați în calcul și o posibilă degradare mai rapidă a capacității bateriei.

  • 3h – editare text în Google Docs, Better Battery Mode, ecran la 40%, Wi-Fi pornit;
  • 3h – redare video YouTube Full HD, Better Battery Mode, ecran la 40%, Wi-Fi pornit;
  • 3h:15m – redare video Netflix Full HD, Better Battery Mode, ecran la 40%, Wi-Fi pornit;
  • 3h:30m – redare video MKV 4K, Better Battery Mode, ecran la 40%, Wi-Fi pornit;
  • 2h – navigare Web intensivă, Better Performance Mode, ecran la 40%, Wi-Fi pornit;
  • 1h – jocuri (Shadow of Mordor), Maximum Performance Mode, ecran la 40%, Wi-Fi pornit.

Laptopul vine însoțit de un încărcător cu o putere de 230W care reușește să facă față la limită consumului. Modelul nostru nu a consumat din baterie în timpul testelor, dar alți utilizatori afirmă că au măsurat consumuri maxime de peste 230W, însă se pare că alimentatorul are suficiente rezerve pentru a putea compensa acest lucru pe perioade scurte de timp.

Preț și disponibilitate

MSI GE73 Raider se găsește deja de ceva timp în ofertele locale și este oferit în mai multe configurații. Prețurile încep de la 7300 lei pentru modelul cu placă video GeForce GTX 1060, 16 GB RAM, SSD de 128 GB secondat de HDD de 1 TB și urcă până la 10.600 lei pentru versiunea cu SSD de 512 GB și placă video GTX 1070.

Pentru prețuri și stocuri actualizate puteți verifica aici sau aici.

Concluzii

Chiar dacă MSI-ul GE73 Raider deja și-a primit succesorul în mai compactul și bine echipatul GE75 Raider, mă aștept să rămână o opțiune interesantă și în 2019, prin prisma atuu-urilor sale și a prețului competitiv, în condițiile în care noua generație de notebook-uri de 17-inch cu grafică Nvidia RTX au prețuri de lansare piperate bine de tot.

Astfel, dacă sunteți în cautarea unui laptop cu ecran de 17-inch pe care să îl utilizați primordial pentru gaming, GE73-ul Raider este în continuare una dintre cele mai deștepte opțiuni ale momentului, alături de produse precum Asus ROG Strix GL703 sau HP Omen 17.

De partea sa sunt performanțele excelente în jocuri și task-uri ce pun la lucru componentele interne, alături de sistemul de răcire competent, precum și poate cea mai bună tastatură și cel mai capabil sistem audio din segment. Pe de altă parte, MSI-ul Ge73 Raider este zgomotos în jocuri, pierde puncte la capitolele conectică, design și autonomie, dar mai ales la capitolul ecran, panelul TN, deși unul de bună calitate pentru clasa sa, fiind destul de deranjant în utilizarea normală pentru un utilizator obișnuit cu permisivitatea ecranelor IPS.

În concluzie, MSI-ul GE73 Raider este la momentul acestui articol un produs de compromis, cu atuu-uri incontestatbile, dar și cu destule aspecte pe care modelele mai noi le fac mai bine, astfel că prețul configurației dorite la momentul la care citiți articolul va reprezenta factorul decisiv. Desigur, în cazul în care bugetul nu reprezintă un impediment, notebook-urile anului 2019 bazate pe grafică RTX repară multe dintre inconvenientele acestui produs, iar căutarea ar trebui să pornească de la modele precum MSI GE75 Raider, Lenovo Legion Y740 sau seria Asus ROG Strix GL704.

Pro:

  • destul de compact și ușor pentru un laptop de gaming de 17″
  • ecran TN destul de bun
  • tastatură excelentă cu o aranjare ușor atipică
  • performanțe excelente
  • temperaturi mici în sarcină
  • sistem audio excelent
  • ușor de reparat sau îmbunătățit
  • preț competitiv

Contra:

  • nu atât de bine închegat sau compact ca modelele mai noi
  • lipsă Thunderbolt 3 și SD Card Reader lent
  • ecran cu panou TN întunecat
  • zgomotos în sarcină
  • baterie mică și autonomie limitată

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.