Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri

GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Alienware m15 review și benchmarks (i7-8750H, GTX 1070 Max-Q, ecran UHD)

Alienware m15 review și benchmarks (i7-8750H, GTX 1070 Max-Q, ecran UHD)
Testat pe data de 18 January 2019
Echipa GiZ.ro Pe scurt: Construit pe moștenirea faimoasei serii Alienware 15, noul și mai compactul Alienware m15 este unul dintre cele mai atrăgătoare laptopuri de jocuri ale momentului. Acesta oferă o carcasă solidă, un ecran FHD de bună calitate, conectivitate bogată, o configurație performantă și o baterie opțională masivă, fără a fi însă lipsit de unele probleme și alegeri mai puțin inspirate. Prețul său de achiziție este însă nejustificat de ridicat la momentul acestui articol, și sperăm că el se va modifica semnificativ în lunile viitoare.
Produs testat: Alienware m15     Nota: 4/5     Pret: începând de la 11.000 Lei

În acest articol vom discuta în detaliu despre unul dintre cele mai interesante laptopuri de jocuri cu format portabil ale momentului, Alienware-ul m15.

Astfel de produse sunt rar disponibile în România, o bună parte dintre modelele cele mai competente pe piețele internaționale lipsind de la noi, fapt ce face Alienware-ul m15 poate chiar mai interesant pentru potențialii clienți locali.

Opțiunea celor de la Dell are de partea sa construcția excelentă, conectivitatea, ecranul (opțiunea FHD 144 Hz, nu cea testată de noi), performanțele bune în task-uri complexe și tastatura rapidă și comfortabilă. Pe de altă parte este însă ceva mai mare și mai greu decât alternative precum MSI GS65 Stealth, dar mai ales mult mai piperat la preț decât rivali cu construcție similară și dotări de nivel superior, precum acelați MSI GS65 Stealth sau Asus-ul ROG Zephryus GM501.

Despre toate aceste aspecte, precum și celelalte detalii pe care ar fi recomandat să le cunoașteți când cumpărați un laptop de peste 10000 de lei, discutăm pe larg în articolul de mai jos.

Specificații Alienware m15

Ecran15,6″, 3840 x 2160 pixeli, IPS, 60 Hz, mat, non-tactil
ProcesorIntel Coffee Lake-H Core i7-8750H
VideoIntel HD 630 + Nvidia GTX 1070 Max-Q 8 GB
Memorie16 GB DDR4 2666 MHz (2x DIMM-uri)
Stocare256 GB SSD ( Intel 760p) – 2 sloturi M.2 NVMe 80 mm + HDD 1 TB 2.5″
ConectivitateWireless AC (Killer AC 1550), Bluetooth 5.0, Gigabit LAN (Killer E2500)
Porturi3x USB-A 3.1, 1x USB-C Thunderbolt 3, HDMI 2.0, miniDP 1.3, Alienware Graphics Amplifier Port, LAN, mic/earphone, Noble Lock
Baterie60 Wh, încărcător 180 W
OSWindows 10
Dimensiuni363 mm x 275 mm x 21 mm
Greutate2,32 kg + 0,68 kg încărcător
Alteletastatură iluminare, webcam FHD, sistem audio stereo, Nebula Red sau Epic Silver

Ce ne-a plăcut

Alineware m15 este mai ușor, mai subțire și mai compact decât faimosul său predecesor Alineware 15 R4, însă rămâne în continuare un laptop mai masiv decât rivalii săi precum MSI GS65 Thin, Razer Blade 15, Gigabyte Aero 15x sau Asus ROG Zephyrus S. La o primă vedere, de vină ar fi rama cam groasă a ecranului, forma hexagonală și proeminența de pe spate.

alienware-m15

Laptopurile Alienware au fost în schimb clădite ca un tanc, iar modelul m15 nu este o excepție. Carcasa acestuia este solidă, remarcându-se ușoara tendință de torsionare a capacului și tastaturii, însă dincolo de acest aspect, m15 este unul dintre cele mai bine închegate laptopuri din clasa sa.

Din păcate însă, unele dintre materialele de construcție nu se ridică la înălțimea construcției. Aliajele de magneziu sunt folosite pentru capac și șasiu, această alegere fiind cea care a permis rigidizarea bună a carcasei, însă restul zonelor sunt acoperite cu plastic. Zona palm-rest-ului și zona din jurul tastaturii este acoperită cu un plastic cu finisaj cauciucat și aspect atractiv, însă rama ecranului și zona dintre tastatură și capac sunt acoperite cu un plastic lucios care arată ieftin, se zgârie repede și reflectă lumina din plin. Ambele materiale sunt în plus și sensibile la amprente și mizerie.

Alienware m15 este oferit în două variante de culoare. Pe lângă modelul argintiu testat de noi, mai există și o variantă roșie care arată mult mai bine, însă rămâne la latitudinea cumpărătorului dacă își dorește un produs cu o culoare stridentă sau nu.

Designul lui m15 este clădit în mod vizibil pe moștenirea lăsată de predecesori, aceasta regăsindu-se în formă și detalii. Ca și până acum, sigla Alienware este plasată pe capac și pe butonul Power, ambele elemente având iluminare RGB și putând fi particularizate din aplicația Alienware Command Center, însă doar primul putând fi și dezactivat cu totul. Touchpad-ul nu mai are însă iluminarea văzută la generația anterioară, producătorul schimbând complet atât acest periferic cât și tastatura.

Ergonomia lui Alienware m15 este foarte bună, laptopul fiind un partener de nădejde atât pentru cei care vor să-l folosească la birou cât și pentru cei care intenționează să-l ia cu ei în rucsac din când în când. Carcasa este solidă și rigidă, după cum am menționat deja, balamalele cu deschidere de 170 de grade sunt ferme, picioarele de sprijin asigură o priză bună iar conectorii sunt amplasați departe de zonele în care ar putea deranja.

Probleme ar fi doar suprafețele din material plastic care se murdăresc ușor, dificultatea puțin cam mare la deschiderea ecranului și muchiile cam ascuțite din zona frontală, acestea putând deranja dacă utilizați produsul într-un spațiu mai înghesuit unde poziția mâinilor nu este prea grozavă. Privind însă în ansamblu, Dell a făcut o treabă bună și oferă un laptop atractiv, însă am minți dacă nu am spune că aș fi preferat să aleagă materiale plastice mai bune și să facă ceva cu muchiile frontale cam ascuțite.

Cu excepția un cititor de carduri, Alienware m15 oferă tot ce și-ar putea dori un utilizator: trei porturi USB, port Ethernet, port USB-C cu compatibilitate Thunderbolt 3 și conector pentru modulul extern Graphics Amplifier, la care se adaugă ieșiri video HDMI și MiniDP. Cu excepția portului LAN, care este amplasat în stânga și ar putea deranja în anumite ocazii, toți conectorii sunt amplasați pe spate departe de zona în care utilizatorul are treabă în timpul utilizării.

Dacă noul m15 preia multe dintre elementele cunoscute de la generațiile anterioare, acesta abandonează însă tastatura clasică a gamei și touchpad-ul luminat cu butoane fizice, Dell optând acum pentru o tastatură chiclet obișnuită și un touchpad cu butoane integrate.

Aranjarea tastaturii este una standard, aceasta oferind butoane mari cu spațiere generoasă, taste direcționale ușor de găsit și un bloc numeric ceva mai compact. Nu există butoane pentru funcțiile Page Up și Page Down, însă deasupra blocului numeric sunt poziționate patru butoane care pot fi particularizate după dorință.

Mecanismul tastaturii este și el schimbat, acesta apropiindu-se de implementările cunoscute de la alte laptopuri moderne deoarece are o cursă cam scurtă de 1,4 milimetri și o activare dură. Utilizatorii vechilor laptopuri Alienware vor trebui să se adapteze cu noul mod de funcționare, însă ceilalți utilizatori, obișnuiți probabil cu tastaturile subțiri contemporane, o vor considera familiară. Tastatura este de asemenea și destul de tăcută, însă pare cam lentă deoarece nu am reușit să tastez mai mult de 75 de cuvinte pe minut cu ea.

Sistemul de iluminare puternic nu oferă LED-uri ascunse în fiecare tastă, ci doar patru zone RGB care pot fi controlate din software. În plus, nu există nici scurtături care să schimbe între modurile de lucru sau să ajusteze intensitatea luminii, singura opțiune rapidă de control fiind stingerea totală cu Fn – F12.

Touchpadul are o suprafață din material plastic cu o fricțiune redusă, comparabilă cu cea de la modelele Alienware anterioare. Suprafața este însă cam mică și orientată către stânga, iar butoanele ascunse sub ea sunt cam dure și cam zgomotoase, touchpad-ul fiind deci doar acceptabil și nefiind recomandat pentru utilizarea în jocuri.

Laptopul nu oferă senzor pentru amprente sau cameră IR, autentificarea prin introducerea parolei părând cam desuetă pentru un laptop modern din gama superioară.

Configurația hardware testată de noi este una din gama mijlocie, aceasta oferind un procesor Intel Core i7-8750H, 16 GB de memorie DDR4, o placă video Nvidia GTX 1070 Max-Q și două unități de stocare, un SSD de 256 GB Intel 760p și un HDD de 1TB. Opțiunea eGPU de pe procesorul Intel este activată, ceea ce permite utilizarea NVIDIA Optimus și reducerea utilizării bateriei atunci când nu este nevoie de putere grafică sporită.

Laptopul este oferit fie cu o baterie de 60Wh și o cușcă de 2,5” pentru HDD, fie cu o baterie de 90 Wh. Noi recomandăm cea de-a doua opțiune deoarece oricum există două locașuri M.2 pentru unități de stocare iar sporul de 33% al autonomie este mai mult decât bine venit.

Cele mai multe dintre componente sunt ușor de înlocuit. După îndepărtarea capacului metalic inferior, fixat de o mulțime de șuruburi Philips, veți avea acces la memorie, unitățile de stocare, placa de rețea wireless, baterie, difuzoare și sistemul de răcire. Îndepărtarea sistemului de răcire nu este prea dificilă, însă tot necesită ceva atenție, un lucru bine venit deoarece înlocuirea pastei termo-conductoare este recomandată dacă vreți să obțineți maximum de performanță.

După cum este de așteptat, laptopul puternic poate aborda fără nici o problemă toate activitățile uzuale, însă trebuie menționat că ventilatoarele sistemului de răcire se rotesc în permanentă. Aplicația de control Alienware Command Center permite ajustarea profilurilor de utilizare, însă chiar dacă am redus turația la 0, ventilatoarele au continuat să se învârtă undeva la jumătate din turația maximă. Nivelul lor de zgomot nu este ridicat, însă asta înseamnă totodată că nu veți avea niciodată un laptop cu adevărat tăcut.

Pentru măsurarea performanțelor în aplicații intensive și jocuri, am setat opțiunea software Power pe Max Performance iar opțiunea Thermal pe Performance, însă laptopul devine astfel foarte zgomotos. De aceea recomandăm utilizarea opțiunii Balanced pentru uzul curent, însă am vrut să vedem tot ce poate da Alienware m15.

După testarea cu zece cicluri ale benchmark-ului CineBench R15, procesorul i7-8750H s-a stabilizat la un TDP de 55W și frecvențe de 3,5 – 3,6 GHz. Astfel, nota de 1120 de puncte a fost mai mare decât cea obținută la setările implicite de alte laptopuri bazate pe același procesor, însă prețul plătit este temperatura mare de 96 – 97 de grade.

perf-temps-cinebench-1-960x647

  • 3DMark 11: P17290 (Graphics: 12000, Physics: 20510);
  • 3DMark 13 – Fire Strike: 13139 (Graphics – 15120, Physics – 13628);
  • 3DMark 13 – Time Spy: 5146 (Graphics – 5082, CPU – 5543);
  • PCMark 08: Home Conventional – 3460;
  • PCMark 10: 5168;
  • PassMark: Rating: 5165, CPU mark: 14280, 3D Graphics Mark: 11029;
  • GeekBench 3.4.2 32-bit: Single-Core: 4097, Multi-core: 22242;
  • GeekBench 4.1.1 64-bit: Single-Core: 4995, Multi-core: 21763;
  • CineBench R15 (best run): OpenGL 102.30 fps, CPU 1156 cb, CPU Single Core 176 cb;
  • x264 HD Benchmark 4.0 32-bit: Pass 1 – 208.72 fps, Pass 2 – 72.23 fps.

După scăderea tensiunii de alimentare a procesorului cu 150 mV, Alienware M15 s-a comportat impecabil. Procesorul s-a oprit la un TDP de 52W, temperaturi de 94 – 95 de grade și frecvența maxim posibilă de 3,9 GHz, performanțele în CineBench urcând la 1180 de puncte.

perf-temps-cinebench-under150-960x650

  • DMark 13 – Fire Strike: 13337 (Graphics – 15104, Physics – 15181);
  • GeekBench 4 64-bit: Single-Core: 5012, Multi-core: 22100;
  • CineBench R15 (best run): OpenGL 104.56 fps, CPU 1197 cb, CPU Single Core 175 cb;
  • x264 HD Benchmark 4.0 32-bit: Pass 1 – 209.61 fps, Pass 2 – 76.87 fps.

În concluzie, Alienware m15 oferă performanțe impecabile atunci când procesorul este subalimentat, acestea venind însă la pachet cu zgomot și temperaturi mari. Este posibil ca unitățile retail să aibă un comportament termic mai bun, însă impresiile cumpărătorilor și ale celorlalți jurnaliști care au testat acest model ne fac să credem că laptopul este pur și simplu cald și zgomotos.

Atunci când vine vorba de jocuri, laptopul s-a achitat bine de sarcini, însă există câteva detalii care trebuie notate. Atât procesorul cât și placa video se încălzesc puternic, de aceea cipul NVIDIA a funcționat la frecvențe de 1,2 GHz, deci aproape de frecvența standard. Procesorul în schimb a mers la 3,9 GHz, fără probleme după subalimentare.

FHD UltraUHD Medium
Bioshock Infinite136 fpsn/a fps
FarCry 582 fps34 fps
Shadow of Mordor130 fps63 fps
Shadow of Tomb Raider52 fps38 fps

Utilizarea jocurilor pe baterie limiteazăfrecvențele maxime ale plăcii video și procesorului, după cum se vede mai jos, deci este recomandată alimentarea de la priză dacă vreți o experiență cât mai bună. Conform unor alte teste, modelele retail merg ceva mai bine decât modelul de test folosit de noi, deci puteți să vă așteptați și la performanțe superioare.

Ce nu ne-a plăcut

Dell oferă Alienware m15 cu două tipuri de ecran, un panou Full HD cu rată de împrospătare de 144 Hz și un panou UHD cu rată de împrospătare de 60 Hz. Noi am testat modelul UHD, însă dacă veți cumpăra acest laptop pentru jocuri, recomandăm călduros versiunea Full HD. Nu doar că aceasta oferă o rezoluție care se împacă mai bine cu configurația hardware și o rată de împrospătare superioară, dar nici calitatea panoului UHD nu este prea grozavă.

Fabricat de către AU Optronics, panoul UHD este același pe care-l știm de la modelul mai ieftin Dell Inspiron 7577. Dell spune că panoul AU Optronics B156ZAN oferă o luminozitate maximă de 400 nits, însă în testele noastre abia am atins valoarea de 220 nits. Laptopurile Dell am mai avut ocazional probleme cu luminozitatea ecranelor, însă soluțiile găsite pe internet nu au fost eficiente în a ne scăpa de această problemă.

screen-brightness-coverage-alienware-m15-uhd

  • Panel HardwareID: AU Optronics AUO34EB (B156ZAN);
  • Coverage: 100% sRGB, 78% NTSC, 81% AdobeRGB;
  • Measured gamma: 2.5;
  • Max brightness in the middle of the screen: 222 cd/m2 on power;
  • Contrast at max brightness: 890:1
  • White point: 7600 K;
  • Black on max brightness: 0.25 cd/m2.

Trebuie menționat că modelul testat de noi este o unitate de test de pre-producție, deci este posibil ca modelele vândute retail să fie scutite de această problemă, însă nu este o idee rea să testați luminozitatea maximă iemdiat după achiziție, pentru a evita surprizele.

Calibrarea implicită a panoului este și ea slabă, cumpărătorii fiind nevoiți să regleze singuri sau să descarce un profil gata făcut pentru a scăpa de probleme de temperatură și nivel gamma. După calibrare, ecranul oferă o acoperire de 100% pentru spectrul sRGB și 81% pentru AdobeRGB, ceea ce nu este rău pentru un laptop care nu este gândit pentru editare foto/video.

Interiorul lui Alienware m15 este complet refăcut, aici intrând și noul sistem de răcire. După cum se observă din imaginea de mai jos, acesta folosește un sistem destul de complex cu patru conducte de transfer termic, două radiatoare și două ventilatoare de 45 de milimetri.

alienware-m15-cooling1

Acest sistem de răcire este tăcut în lucrul normal, însă ventilatoarele nu se pot opri pentru a oferi tăcere deplină. Nu am remarcat zgomot generat de componentele electrice și electronice, însă prezența lor ocazională nu trebuie exclusă în cazul altor exemplare, deoarece alți utilizatori nu au fost la fel de norocoși ca noi.

alienware-m15-cooling2

Cele două ventilatoare se ambalează sesizabil în sarcină, zgomotul generat ajungând spre 50 dB și fiind astfel mai mare decât în cazul altor implementări NVIDIA GTX 1070 Max-Q. În ciuda dimensiunilor mari ale sistemului de răcire și ale turațiilor ridicate ale ventilatoarelor, carcasa laptopului se încălzește puternic și atinge 57 de grade în anumite zone.

Platforma hardware este completată de un adaptor de rețea Ethernet și unul Wi-Fi. Dacă despre primul nu este prea mult de zis, cel de-al doilea este un modul Killer 1550 cu suport 802.11ac și Bluetooth 5.0. O implementare Rivet Networks bazată pe un cip Intel, adaptorul wireless este rapid, însă este tras în jos de componenta software. O problemă mai veche la Dell, adaptorul funcționează perfect doar după închiderea forțată a procesului Killer, sau reinstalarea pe curat a driverilor .

Sistemul audio este ascuns în spatele unor fante laterale și are o putere mare de 80 dB, însă calitatea redării nu este cine știe, deoarece joasele sunt aproape absente iar mediile sunt neconvingătoare. Inspectarea lor din interior ne-a arătat că dimensiunile incintelor sunt mici, ceea ce explică și prestația modestă. Camera Web este însă de bună calitate, senzorul Full HD oferind imagini net superioare implementărilor HD de pe alte laptopuri.

alienware-m15-speakers

După cum spuneam deja, Alienware m15 este oferit în două versiuni, cu baterie de 60 Wh și cu baterie de 90 Wh. Noi am testat prima soluție, iar capacitatea redusă, combinată cu ecranul UHD, a generat autonomii nu tocmai impresionante. Ținând cont că exemplarul de test era un model de pre-producție, este posibil ca exemplare retail să ofere timpi ceva mai buni.

  • 2h:45m – editare text Google Docs, Better Battery Mode, ecran la 70%, Wi-Fi pornit;
  • 2h:40m – redare YouTube Full HD, Better Battery Mode, ecran la 70%, Wi-Fi pornit;
  • 3h:20m – redare Netflix Full HD, Better Battery Mode, ecran la 70%, Wi-Fi pornit;
  • 3h:25m – redare MKV 4K, Better Battery Mode, ecran la 70%, Wi-Fi pornit;
  • 2h – navigare intensivă, Better Performance Mode, ecran la 70%, Wi-Fi pornit;
  • 50m – jocuri (Shadow of Mordor), Maximum Performance Mode, ecran la 70%, Wi-Fi pornit.

Testele făcute de alți utilizatori arată că modelul cu ecran FHD și baterie de 90 Wh oferă autonomie mult mai bună, ce urcă spre 7 – 8 ore de redare video și 5 – 6 ore de lucru, ceea ce nu este rău pentru un astfel de laptop. Alienware m15 în configurația cu baterie de 90 Wh este astfel depășit la acest capitol doar de Gigabyte Aero 15X.

Laptopul este alimentat de un încărcător de 180W, care readuce bateria de la 0 la 100 procente în circa o oră și jumătate. Acest adaptor este cam butucănos, însă ceva mai mic decât încărcătoarele clasice ale laptopurilor de gaming. Puterea acestuia este suficientă la limită, iar bateria nu se descarcă în timp jocurilor sau testelor.

Preț și disponibilitate

Laptopul Alienware m15 se găsește deja în ofertele locale în câteva configurații. Prețurile încep de la 11.000 lei pentru modelul cu placă video GTX 1060 Max-Q, 8 GB RAM și ecran Full HD și urcă până la 17.000 lei pentru modelul cu placă video GTX 1070 Max-Q, 32 GB RAM și ecran UHD.

Pentru prețuri și stocuri actualizate puteți intra aici sau aici. Conform datelor oferite de producător, configurațiile vor fi oferite și cu plăci video RTX 2070 Max-Q și RTX 2080 Max-Q începând cu Q1 2019, deci puteți aștepta și vedea dacă actualizarea merită în cazul în care doriți maximum posibil de putere.

Concluzii

Trăgând linie, Alienware-ul m15 este în mare parte un produs reușit în gama sa de portabile cu performanțe de top. Printre atuu-urile sale se numără construcția solidă, tastatura de bună calitate, conectivitatea completă, performanțele excelente în task-uri complexe și autonomia de lungă durată, în cazul configurației cu baterie de 90 Wh, în vreme ce pe lista neajunsurilor se înscriu sistemul de răcire zgomotos și încapabil să mențină hardware-ul la temperaturi scăzute, sistemul audio slab calitativ și diverse probleme de natură software, ce afectează comportamentul wireless sau luminozitatea ecranului, printre altele.

Personal nu mă deranjează deloc faptul că Alienware-ul m15 este ceva mai mare și mai greu decât alte opțiuni disponibile pe piață, mai ales că acest aspect este coroborat cu o construcție solidă și materiale de calitate, exceptând desigur ordinarul plastic lucios folosit în jurul ecranului, mai potrivit unui produs din gama de preț sub-2000 de lei, și nicidecum unuia de peste 10000.

De altfel, prețul de achiziție reprezintă principalul impediment pentru un potențial client, versiunile cu procesor Core i7, GTX 1060, baterie de 60 Wh și ecran de FHD de doar 60 Hz plecând de la peste 11000 lei la momentul acestui articol, în vreme ce competitorii MSI GS65 Stealth sau Asus ROG Zephyrus GM501 pleacă de la 8000-9000 de lei în configurații similare sau mai performante, cu ecrane FHD de 144 Hz. E drept, Alienware-ul vine cu garanție de 3 ani și Windows 10 Pro incluse, dar chiar și așa prețul de achiziție rămâne nejustificat de mare.

În concluzie, Alienware-ul m15 nu este deloc un produs rău, dar noi vă recomandăm doar configurația cu ecran FHD 144 Hz și baterie de 90 Wh, și doar în conditiile în care prețul acesteia scade spre 9000-10000 de lei în viitor. În caz contrar, piața pur și simplu oferă alternative cu un mult mai bun raport preț/dotări.

Pro:

  • carcasă solidă, rigidă și ceva mai mică decât Alienware anterioare
  • conectivitate bună
  • ecran mat de 144 Hz, evitați varianta UHD
  • tastatură bună cu NumPad
  • performanțe excelente
  • baterie de 90 Wh pentru autonomie bună
  • configurabil și ușor de reparat

Contra:

  • carcasă din materiale cam ieftine
  • mai mare și mai greu decât competiția
  • ecran UHD întunecat și prost calibrat
  • cald și zgomotos în sarcină
  • sistem audio slab
  • alte deficiențe (coil noise, latență DPC, drivere wireless)

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.