GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

ASUS ROG Zephyrus G14 GA402RK review și teste – versiunea 2022, la puterea AMD

Testat pe data de 7 martie 2022
Pe scurt: Dacă sunteți în căutarea unui laptop multi-funcțional relativ compact și portabil, noul ROG Zephyrus G14 din 2022 este una dintre opțiunile care trebuie luată în calcul. O evoluție vizibilă a cunoscutului model G14 de anul trecut, noua serie ASUS oferă design și ergonomie îmbunătățite, conectivitate mai bogată, ecrane superioare, o cameră Web și, nu în ultimul rând, hardware mai performant și răcire mai complexă. Temperaturile interne rămân însă ridicate în taskurile solicitante sau în jocuri, aspect deloc surprinzător pentru un hardware atât de puternic înghesuit într-o carcasă compactă.
Produs testat: ASUS ROG Zephyrus G14 GA402   Testat de: Echipa Giz.ro    Nota: 4,5/5    Pret: de la 8000 Lei

În acest articol veți găsi impresiile noastre detaliate despre versiunea 2022 a popularei serii Asus ROG Zephryus SG14, în versiunea GA402RK construită pe o platformă hardware integral AMD, cu procesor Ryzen 9 6900HS și grafică Radeon RX 6800S.

Dincolo de specificațiile hardware actualizate, Zephyrus G14 2022 aduce o serie amplă de modificări versiunilor precedente.

Printre cele mai importante se numără trecerea la un ecran cu format 16:10 și un excelent panel QHD+, adăugarea unul clickpad mai spațios și mai practic, implementarea unei soluții de răcire superioare cu vapor chamber și elemente conductoare liquid-metal, precum și o serie de alte schimbări și modificări la capitolul porturilor, speakerelor, ergonomiei și aspectului estetic.

Pe de altă parte, toate acestea vin și cu o creștere semnificativă a prețului seriei G14 2022 față de modelele precedente, precum și cu temperaturi ridicate în jocuri sau task-uri complexe, de așteptat de altfel în cadrul unui laptop performant atât de compact.

Pe larg, în review-ul de mai jos acoperim toate detaliile pe care ar fi bine să le cunoașteți despre ROG-ul Zephryus G14 2022 în eventualitatea unei achiziții.

asus rog zephyrus g14 main

Specificații ASUS ROG Zephyrus G14 GA402RK

Ecran14″, 16:10, non-tactil, mat:
QHD+, 120Hz, 3ms, 500-nits, 100% DCI-P3, Pantone validated
FHD+, 144Hz, 3ms, 400-nits, 100% sRGB, Pantone validated
ProcesorAMD Rembrandt, max Ryzen 9 6900HS, 8C/16T
VideoRadeon 680M + AMD Radeon RX 6800S 8 GB (105W cu Smartshift), cu MUX și Adaptive Sync – GA402RK
Radeon 680M + AMD Radeon RX 6700S 8 GB (100W cu Smartshift), cu MUX și Adaptive Sync – GA402RJ
Memorie32 GB DDR5-4800 (16 GB onboard, 1x DIMM, up to 48 GB) – 402RK
16 GB DDR5-4800 (8 GB onboard, 1x DIMM, up to 40 GB) – 402RJ
Stocare1 TB SSD (Micron 2450 – 1x M.2 PCIe 4.0 slot)
ConectivitateWiFi 6E (Mediatek MT7922) 2×2 with Bluetooth 5.2
Porturistânga: DC-in, HDMI 2.0b, 1x USB-C gen 2 with data, DP and charging, audio jack, Lock
dreapta 2x USB-A 3.2, 1x USB-C gen2 with data&DP, UHS-II micro SD card reader
Baterie76 Wh, încărcător 240 W, încărcare USB-C 100W
Dimensiuni312 mm x 227 mm x 8,5-19,5 mm
Greutate1,7 kg cu Anime Matrix display, 1,65 kg fără Anime Matrix display, încărcător 0,73 kg
Extrastastatură cu iluminare albă sau RGB, webcam HD cu IR, sistem audio quad, Anime Matrix Display opțional, culori: alb sau gri-închis

Construcție și design

Noul ASUS Zephyrus G14 folosește cam același design ca generația anterioară, remarcându-se prin carcasa pătrățoasă, balamaua Ergolift și cele două opțiuni coloristice, una albă, aici de față, și una gri-închis. La o privire mai atentă, se observă însă că multe aspecte s-au schimbat în bine de la ceea ce am văzut acum un an.

Din punct de vedere estetic, se observă acum că laptopul folosește culoarea de bază pentru aproape toate suprafețele, adică șasiu, capac și tastatură, doar partea inferioară având câteva elemente argintii. Poate că schimbarea nu pare prea importantă, însă G14 din 2022 este mai rafinat și mai atractiv, în timp ce tastatura oferă o lizibilitate mai bună cu iluminarea activată decât cea argintie de pe modelul din 2021. În plus, această culoare este imună la urme de degete sau mizerie, însă varianta gri-închis probabil că nu se va comporta chiar la fel de bine.

asus rog zephyrus g14 exterior2

Balamaua Ergolift, care folosește partea inferioară a capacului ca pe un picior de sprijin pentru a ridica tastatura într-un unghi mai bun pentru lucru, a rămas cam la fel. Astfel, aerul cerut de sistemul de răcire este tras prin fantele inferioare și prin tastatură, după care este evacuat pe laterale și în special prin spate. În trecut, rama inferioară lată a ecranului absorbea o parte din această căldură, însă deoarece noua generație are o ramă mai îngustă, și ecranul atinge temperaturi mai ridicate în cursul activităților intense. Vom discuta despre acest aspect ceva mai jos.

Capacul ecranului este decorat cu o versiune actualizată a panoului Anime Matrix, acesta având o rezoluție mai bună și animații cu fluiditate superioară. Această dotare cu utilitate discutabilă rămâne opțională, un aspect binevenit pentru utilizatorii care preferă sobrietatea și nu sunt încântați de costul, greutatea și grosimea totală mai mari, dar posibilitatea de alegere dispare atunci când alegeți configurațiile de top pentru că ASUS nu mai oferă opțiunea capacului simplu în aceste cazuri.

Balamalele ecranului sunt ferme, dar totodată suficient de moi pentru a putea fi acționate cu o singură mână, un aspect important și pentru că laptopul se sprijină pe marginea inferioară a capacului în cursul utilizării normale iar o ajustare ușoară a poziției de lucru este binevenită. Mai mult, balamaua are acum o deschidere de 180 de grade, o schimbare foarte bună pentru cei care lucrează și în poziții mai relaxate, cum ar fi în pat.

Zephyrus G14 folosește acum un ecran cu raport de aspect 16:10, fiind deci mai lat dar și mai scund decât predecesorii săi. Rama ecranului este acum mai îngustă decât cea remarcată anul trecut, și, în plus, este îmbucurător că ASUS a reușit să găsească loc pe ea pentru o cameră Web secondată de una IR și microfoane, o premieră pentru G14. Din păcate, odată cu apariția camerei IR si a autentificării biometrice faciale, ASUS a eliminat senzorul de amprente, deși prezența ambelor sisteme ar fi fost mai bună. Mai jos se pot vedea diferențele față de versiunea anterioară din 2021.

asus rog zephyrus g14 g14 2022 2021 screens

Zona tastaturii a fost reproiectată, remarcându-se muchia frontală teșită, care completează colțurile si alte muchii deja netezite în mod plăcut. Difuzoarele frontale au fost mutate în colțurile superioare, fiind deci imposibil de obturat în timpul utilizării, iar tastatura a fost puțin micșorată, lăsând loc pentru un rest-pat mai amplu și un touchpad mult mai spațios.

LED-urile pentru semnalizare au fost și ele regândite, însă nu toate schimbările sunt bune. Anterior, acestea erau amplasate sub ecran și erau mereu vizibile, însă acum sunt poziționate precum la seria M16, ascunde undeva în zona balamalei. Acestea sunt deci ascunse privirii directe, ceea ce este bine, însă deoarece sunt mai mari și mai puternice, strălucirea acestora este vizibilă pe rama inferioară a ecranului sau, în anumite unghiuri, chiar pe ecran, ceea ce este foarte enervant, în special în lumina scăzută.

Partea inferioară a fost și ea îmbunătățită. Piciorul cauciucat masiv oferă nu doar o aderență foarte bună, dar este și ceva mai înalt, îmbunătățind deci ventilația. Difuzoarele suplimentare din această zonă beneficiază acum, pe lângă grilajele standard, și de unele lateral, reușind astfel să redea mai bine sunetele emise.

Conectorii sunt amplasate pe laterale și au primit și ei niște actualizări utile. Mai întâi de toate, se remarcă dispariția conectorului Lock, înlocuit acum de un card reader MicroSD. Partea din stânga oferă conectorul pentru încărcare, un port HDMI 2.0 conectat direct la placa video dedicată, un jack audio și un port USB-C 3.2 care oferă date, încărcare și ieșire video pentru interfața integrată, acesta fiind de asemenea compatibil cu viitoarele actualizări la USB 4. Ieșirea video USB-C este deci utilă celor care lucrează dar nu vor să folosească placa video dedicată pentru a economisi baterie sau pentru a reduce zgomotul și căldura în utilizarea normală

Partea dreaptă oferă un alt port USB-C 3.2 cu date și ieșire video, dar acesta este direct conectat la placa video dedicată, deci recomandat pentru cei care se joacă pe un monitor extern. În această zonă se mai găsesc două porturi USB-A si cititorul de carduri MicroSD menționat anterior.

Privind în ansamblu, Zephyrus G14 2022 reprezintă o îmbunătățire semnificativă a designului anterior, aducând un design mai atractiv, tastatura și touchpad mai bune, conectivitate mai bogată, un ecran mai mare cu deschidere de 180 de grade și o cameră Web. Pe de altă parte, evacuarea aerului cald rămâne o problemă pentru ecran, care este acum chiar mai vulnerabil, iar dispariția Lock și a senzorului de amprente este regretabilă.

Tastatură și touchpad

La acest capitol, noul Zephyrus G14 oferă doar noutăți. Tastatura este ceva mai mică, remarcându-se tasta Space și tastele direcționale mai compacte, însă, dincolo de acest aspect, nu avem alte critici. Tastatura nu mai include un buton Print Screen și nici coloana de taste funcționale din dreapta, dar oferă măcar patru butoane media în partea din stânga-sus.

Spre deosebire de butoanele argintii cu lizibilitate proastă de pe generația anterioară, noua tastatură oferă butoane albe perfect lizibile cu iluminarea stinsă și mult mai vizibile decât implementarea anterioară cu iluminarea aprinsă. În plus, iluminarea folosește un sistem RGB, deci puteți particulariza culoarea după bunul plac pentru o lizibilitate cât mai bună. Atenție însă, există și versiuni de G14 2022 care oferă doar iluminare albă, deci trebuie să fiți atenți ce cumpărați pentru a nu avea surprize.

asus rog zephyrus g14 keyboard clickpad

Generația anterioară G14 a oferit una dintre cele mai bune tastaturi din segmentul ultrabook, iar cea prezentă nu este mai prejos. Butoanele generației actuale par ceva mai aspre la pipăit în timp ce cursa lor este ceva mai fermă, însă mecanismul este mai silențios, compensând astfel două caracteristici care s-ar putea să nu fie chiar pe placul tuturor utilizatorilor obișnuiți să tasteze foarte repede. Per ansamblu, tastatura este cam la fel de bună, dar mai tăcută.

Am apreciat că există un indicator luminos Caps Lock și că iluminarea poate fi activată printr-o simplă atingere de touchpad.

Touchpad-ul este vizibil mai mare decât cel de anul trecut, ASUS profitând de suprafața mai mare a palm-rest-ului și lăsând totodată un spațiu mai mic între touchpad și tastatură, respectiv buza inferioară a părții frontale. Fabricat din sticlă, touchpad-ul oferă o suprafață sensibilă cu fricțiune redusă care este bine ranforsată, iar butoanele sunt și ele precise și destul de tăcute.

Ecran

Pentru Zephyrus G14 2022, ASUS a ales un ecran cu raport de aspect 16:10, ceea ce înseamnă că veti avea la dispoziție o suprafață de lucru mai mare, dar vă veți împiedica și niște bare negre neplăcute la redarea conținutului video 16:9. În plus, ecranul are acum o ramă mai îngustă, incluzând aici și buza inferioară mai mare.

Cele două opțiuni oferite de ASUS sunt:

  • QHD+, 120Hz 3ms, 500-nits, 100% DCI-P3, Pantone validated;
  • FHD+, 144Hz 3ms, 400-nits, 100% sRGB, Pantone validated.

Ambele ecrane sunt mai strălucitoare și mai rapide decât opțiunile de pe cele două generații anterioare, amatorii de jocuri beneficiind deci de o imagine fără ghosting gratie Overdrive și timpului de răspuns de 3 ms al acestui mod. Adaptive Sync este prezent la datori pentru a preveni tearing-ul, însă G-Sync nu este disponibil pentru ecranul intern dacă ați setat placa video dedicată în modul exclusiv de lucru cu ajutorul MUX.

Între panoul entry-level FHD 144Hz care oferă doar acoperire de 100% pentru spectrul sRGB și opțiunea superioară QHD 120Hz cu acoperire de 100% pentru spectrul DCI-P3 și Dolby Vision HDR există evidente diferențe de calitate, însă dacă nu doriți să faceți editare foto/video sau alte activități unde acuratețea coloristică este imperativă, opțiunea FHD+ rămâne suficient de bună și chiar oferă contrast și nivel de negru mai bune.

Noi am testat ecranul QHD+ si ne-am lovit de o problemă, confirmată și de ASUS, care nu permitea creșterea luminozității peste 250 nits. Această problemă va fi reparată cu o actualizare software în curând, Din fericire, am făcut niște măsurători acum câteva săptămâni pe un G14 2022 de test care nu era afectat de acest bug, așa că putem oferi niște măsurători corecte pentru prestația ecranului.

  • Panel HardwareID: BOE BOE0A1D (NE140QDM-NX1);
  • Coverage: 99.8% sRGB, 86.3% AdobeRGB, 98.5% DCI-P3;
  • Type: 8-bit SDR, HDR Dolby Vision support;
  • Measured gamma: 2.15;
  • Max brightness in the middle of the screen: 480.46 cd/m2 on power;
  • Min brightness in the middle of the screen: 23.80 cd/m2 on power;
  • Contrast at max brightness: 1041:1;
  • White point: 6600 K;
  • Black on max brightness: 0.46 cd/m2;
  • PWM: No.

Hardware și performanțe

Exemplarul testat de noi oferă o configurație de vârf pentru gama Asus ROG Zephyrus G14 2022, modelul GA402RK oferind un procesor AMD Ryzen 9 6900HS, 32 GB de memorie DDR5-4800 în dual channel, o unitate de stocare SSD cu capacitate de 1 TB și adaptor video dual: AMD Radeon RX 6800S cu 8 GB și RDNA2 Vega 680M din procesorul AMD. Unitatea este una de test trimisă de AMD și a fost testată cu software-ul disponibil la jumătatea lunii februarie 2022, adică BIOS 306, Armoury Crate 5.0.23.0 și AMD 10.21.40021.0.

După cum se observă, noul Zephyrus G14 este clădit pe cea mai nouă platformă AMD disponibilă în acest moment. La fel ca predecesorul său din familia Ryzen 5000 care a fost implementat pe G14 2021, noul Ryzen 9 6900H oferă 8 nuclee și 16 fire de execuție, însă beneficiază de multiple îmbunătățiri. Mai mult, este ajutat și de designul mai bun al sistemului de răcire proiectat de ASUS, procesorul reușind acum să urce la un consum susținut de 85W, față de numai 65W în cazul modelului de anul trecut.

Placa video Radeon RX 6800S este oferită într-o implementare cu consum nominal de 80W și maxim de 105W cu ajutorul PowerShift, echivalentul AMD pentru NVIDIA Dynamic Boost 2.0. Cei care nu au nevoie de atâta putere grafică pot opta pentru variantele mai accesibile cu Radeon RX 6700S.

Memoria RAM de tip DDR5-4800 este parțial lipită, oferind un DIMM de 8 GB sau 16 GB nedetașabil și un slot liber pentru un maxim de 16, respectiv 32 GB în dual-channel. Platforma Ryzen 6000 oferă compatibilitate cu unitățile SSD PCIe 4.0, însă unitatea Micron 2450 oferită de ASUS este una din gama accesibilă, cu performanțe doar la nivelul unităților PCIe 3.0 de vârf. Acesta va fi probabil suficient de rapid pentru cei mai multi dintre utilizatori, însă cei care doresc maximum de performanță îl vor putea înlocui cu un model PCIe 4.0 rapid.

asus rog zephyrus g14 internals

Accesul la componentele interne este destul de simplu, necesitând doar înlăturarea unor suruburi. Unele sunt ascunse sub piciorușele de cauciuc, însă, dincolo de acest aspect, operațiunea nu este complicată.

ASUS oferă patru profiluri energetice, acestea fiind accesibile din aplicația Armoury Crate. Cele patru profiluri sunt:

  • Silent – nivel de zgomot sub 35 dB, putere limitată pentru CPU și GPU;
  • Performance – nivel de zgomot de 40 dB, profiluri echilibrate pentru CPU si GPU;
  • Turbo – nivel de zgomot de 48 dB, putere suplimentară alocată pentru CPU și overclocking pentru placa video (+50 MHz nucleu/+100 MHz memorie, 105W).
  • Manual – la fel ca Turbo, dar cu opțiuni pentru setarea manuală a limitelor de putere pentru CPU, a frecvențelor pentru GPU si a profilurilor ventilatoarelor.

Profilurile Turbo și Manual sunt disponibile doar când laptopul este alimentat de la încărcătorul oferit de ASUS, utilizarea pe baterie sau cu un încărcător USB-C oferind doar profilurile Silent și Performance. Silent este un profil util pentru lucrul zilnic, acesta oferind și un regim 0dB atât timp cât temperatura internă nu trece de 60 de grade, iar Performance este un profil bun la toate.

Cam așa arată prestația lui ROG Zephyrus G14 2022 în activitățile uzuale.

Pentru testele de performanță, am început cu CineBench R15 folosit preț de 15 cicluri cu 2-3 secunde pauză între ele. Cu profilul Turbo activat, procesorul Ryzen 9 s-a stabilizat la o putere de 75 – 80W, frecvențe de 4,3 GHz, temperaturi de 95 – 97 grade și un nivel sonor de 48 dB, scorul obținut fiind de 2350 puncte. Procesorul a atins chiar un nivel mai ridicat pentru scurt timp, după care intră în acțiunile limitările de putere și temperatură, în timp ce testele mai dure și mai lungi precum CineBench R23 sau Blender duc la o scădere ușoară la 70 – 75W după o perioadă mai îndelungată în momentul în care căldura internă începe să se acumuleze.

Cu profilul Manual, care are aceleași limite ca Turbo, dar care ne-a permis să setăm turația maximă pentru ventilatoare, limitele de putere atinse de Ryzen 9 6900HS într-un regim constant au fost mai mari, de 85W, respectiv 80W, în CineBench R15, respectiv CineBench R23.

Trecând la profilul Performance, am remarcat că procesorul s-a stabilizat la circa 50W în condițiile unui nivel de zgomot mai scăzut de 40 dB și a unor temperaturi interne de cel mult 85 de grade. Spre deosebire de alte laptopuri ROG, profilul Silent este chiar generos deoarece îi permite procesorului să se desfășoare până la 45 – 50W, iar temperaturile sunt doar ceva mai mari decât cele măsurate cu profilul Performance în condițiile în care nivelul sonor este acum de numai 35 dB. Cu un scor de 2000 de puncte, Ryzen 9 6900HS obține deci circa 80% din puterea măsurată cu profilul Turbo, un rezultate excelent care este aproape la fel de bun ca cel obținut cu modelul precedent G14 2021 în modul Turbo.

Pe baterie, procesorul este limitat la 50W, o setare generoasă care-i permite procesorului să obțină un scor de peste 2000 de puncte.

cinebench1 zephyrusg14

Pentru a pune lucrurile într-o perspectivă mai bună, am pus această implementare Ryzen 9 6900HS într-un tabel comparativ cu alte soluții similare. Procesorul se dovedește cu 5-10 procente mai rapid decât predecesorul Ryzen 9 5900 și întrece fără probleme unele implementări Core i9-12900H. Dacă sunteți interesat de performanța per watt, Ryzen 9 6900HS este mai rapid decât i9-12900H la 50W cu 5-6 procente, dar este depășit de acesta cu circa 1-2 procente la o limitare de 70W+.

cinebench2 zephyrusg14 cinebench3 zephyrusg14

Am trecut apoi la 3DMark CPU Test, unde am testat cu toate cele trei profiluri. Cu profilul Turbo, Ryzen 9 6900HS este cu 10% mai rapid decât predecesorul Ryzen 9 5900HS.

Am trecut apoi la mai pretențioasele teste CineBench R23 și Blender, unde am remarcat comportamentul menționat mai sus: o stabilizare la un regim de 70 – 75W cu Turbo și 45 – 50W cu Performance sau Silent.

În final, în testul combinate de CPU si GPU oferit de 3DMark Stress Test, laptopul a eșuat la mustață, semn că performanțele se degradează pe măsură ce căldura se acumulează în interior, însă nu cu un impact chiar așa de mare.

Am trecut apoi la suita de teste sintetice, care au fost făcute la rezoluție FullHD, profil Turbo activ și plăcile video setate în modul Hybrid.

  • 3DMark 13 – Fire Strike: 23935 (Graphics – 27416, Physics – 25270, Combined – 11783);
  • 3DMark 13 – Port Royal: 4167;
  • 3DMark 13 – Time Spy: 9221 (Graphics – 9057, CPU – 10279);
  • Uniengine Superposition – 1080p Extreme: 5122;
  • Uniengine Superposition – 1080p Medium: 16735;
  • Handbrake 1.3.3 (4K to 1080p encode): 50.07 average fps;
  • PassMark 10: Rating: 6322 (CPU mark: 26533, 3D Graphics Mark: -, Disk Mark: 15606);
  • PCMark 10: 7496 (Essentials – 10729, Productivity – 9595, Digital Content Creation – 11102);
  • GeekBench 5.4.3 64-bit: Single-Core: 1632, Multi-core: 10425;
  • CineBench R15 (best run): CPU 2404 cb, CPU Single Core 255 cb;
  • CineBench R20 (best run): CPU 5649 cb, CPU Single Core 615 cb;
  • CineBench R23: CPU 14720 cb (best single run), CPU 14187 cb (10 min run), CPU Single Core 1576 cb;
  • x265 HD Benchmark 64-bit: 26.35 s.

Comparativ cu precedentul Zephyrus G14, noul laptop este mai rapid la toate capitolele. Se remarcă sporuri de 2 – 10 procente în testele de CPU, fie ele single sau multi-core, în timp ce avantajul în testele GPU sunt mai mari: 20 de procente în Superposition sau chiar 50% în 3Dmark.

Pentru cei interesați de aplicațiile profesionale, am folosit și suita noastră tradițională.

  • Blender 2.93 – BMW Car scene- CPU Compute: 2m 56s (Turbo);
  • Blender 2.93 – BMW Car scene- GPU Compute: N/A;
  • Blender 2.93 – Classroom scene – CPU Compute: 7m 39s (Turbo);
  • Blender 2.93 – Classroom scene – GPU Compute: N/A;
  • Blender 3.01 – Classroom scene – CPU Compute: 6m 25s (Turbo);
  • Blender 3.01 – Classroom scene – GPU Compute: N/A (HIP);
  • Pugetbench – DaVinvi Resolve: 870 points;
  • Pugetbench – Adobe Afert Effects: 796;
  • Pugetbench – Adobe Photoshop: 1073;
  • Pugetbench – Adobe Premiere: 545;
  • SPECviewperf 2020 – 3DSMax: 76.35 (Turbo);
  • SPECviewperf 2020 – Catia: 50.73 (Turbo);
  • SPECviewperf 2020 – Creo: 79.37 (Turbo);
  • SPECviewperf 2020 – Energy: 27.79 (Turbo);
  • SPECviewperf 2020 – Maya: 299.15 (Turbo);
  • SPECviewperf 2020 – Medical: 37.21 (Turbo);
  • SPECviewperf 2020 – SNX: 77.64 (Turbo);
  • SPECviewperf 2020 – SW: 135.81 (Turbo).
  • V-Ray Benchmark: CPU – 10118 vsamples, GPU CUDA – 238 vpaths, GPU RTX – N/A vpaths;

Din nou, se remarcă același spor de până la 10% în testele de CPU atunci când comparăm cu generația anterioară G14 2021, în timp ce rezultatele GPU variază mai mult, de la un avans categoric până la un nivel în care predecesorul era la fel de bun sau chiar mai bun, aceste cazuri fiind cele precum Premiere, DaVinci Resolve sau Solidworks.

Am trecut apoi la jocuri pentru că avem de-a face cu un laptop din gama ROG. Rezultatele obținute cu placa video dedicată în modul exclusiv și profilul Turbo la rezoluție FHD și QHD arată un spor de 12-25 de procente față de generația anterioară, care a folosit un Ryzen 9 5900 și RTX 3060.

AMD Ryzen 9 6900HS
+ Radeon RX 6800S 80-105W
QHD+ TurboQHD+ ManualQHD+ PerformanceFHD+ TurboFHD+ PerformanceFHD+ Silent
Battlefield V
(DX 12, Ultra Preset, RTX OFF)
87 fps (28 fps – 1% low)87 fps (24 fps – 1% low)71 fps (23 fps – 1% low)115 fps (25 fps – 1% low)88 fps (24 fps – 1% low)63 fps (22 fps – 1% low)
Cyberpunk 2077
(DX 12, Ultra Preset, RTX OFF)
32 fps (23 fps – 1% low)55 fps (39 fps – 1% low)
Doom Eternal
(Vulkan, Ultra Preset)
125 fps (99 fps – 1% low)104 fps (81 fps – 1% low)198 fps (95 fps – 1% low)
Far Cry 6
(DX 12, Ultra Preset, TAA)
66 fps (57 fps – 1% low)67 fps (56 fps – 1% low)63 fps (52 fps – 1% low)83 fps (64 fps – 1% low)
Far Cry 5
(DX 11, Ultra Preset, SMAA)
88 fps (67 fps – 1% low)89 fps (66 fps – 1% low)74 fps (63 fps – 1% low)101 fps (76 fps – 1% low)97 fps (70 fps – 1% low)91 fps (69 fps – 1% low)
Metro Exodus
(DX 12, Ultra Preset, RTX OFF)
52 fps (34 fps – 1% low)62 fps (42 fps – 1% low)
Red Dead Redemption 2
(DX 12, Ultra Optimized, TAA)
67 fps (46 fps – 1% low)97 fps (66 fps – 1% low)
Shadow of Tomb Raider
(DX 12, Highest Preset, TAA)
70 fps (53 fps – 1% low)71 fps (52 fps – 1% low)55 fps (42 fps – 1% low)105 fps (78 fps – 1% low)85 fps (68 fps – 1% low)50 fps (36 fps – 1% low)
The Witcher 3: Wild Hunt
(DX 11, Ultra Preset, Hairworks On 4)
73 fps (58 fps – 1% low)75 fps (56 fps – 1% low)58 fps (46 fps – 1% low)104 fps (75 fps – 1% low)84 fps (57 fps – 1% low)62 fps (46 fps – 1% low)

Cum acestea sunt doar teste de rasterizare, am făcut separat și teste de raytracing. În acest caz, AMD Radeon RX 6800S se situează în urma soluției NVIDIA RTX 3060 folosit de G14 2021, un aspect al cărei greutate rămâne la latitudinea fiecărui utilizator.

AMD Ryzen 9 6900HS
+ Radeon RX 6800S 80-105W
QHD+ TurboFHD+ Turbo
Battlefield V
(DX 12, Ultra Preset, RTX ON, no DLSS)
25 fps (12 fps – 1% low)55 fps (37 fps – 1% low)
Cyberpunk 2077
(DX 12, Ultra Preset + RTX, no DLSS)
6 fps (3 fps – 1% low)16 fps (12 fps – 1% low)
Cyberpunk 2077
(DX 12, Ultra Preset + RTX, FSR Balanced)
28 fps (23 fps – 1% low)44 fps (35 fps – 1% low)
Far Cry 6
(DX 12, Ultra Preset + DXR reflections / shadows)
52 fps (44 fps – 1% low)65 fps (55 fps – 1% low)
Far Cry 6
(DX 12, Ultra Preset + DXR reflections / shadows,
FidelityFX CAS and Shading)
52 fps (44 fps – 1% low)65 fps (54 fps – 1% low)
Doom Eternal
(DX 12, Ultra Preset, RTX ON, no DLSS)
92 fps (51 fps – 1% low)131 fps (69 fps – 1% low)
Shadow of Tomb Raider
(DX 12, Highest Preset, TAA, RTX Ultra)
29 fps (14 fps – 1% low)45 fps (26 fps – 1% low)

Pentru mai multe detalii despre comportamentul laptopului în jocuri, impactul MUX și altele, citiți întreg review-ul pe Ultrabookreview.com.

Răcire, conectivitate și audio

ASUS a îmbunătățit substanțial sistemul de răcire comparativ cu generația anterioară G14 din 2021. Astfel, tradiționalele conducte de transfer termic au fost înlocuite cu un vapor chamber masiv, la care se adaugă ventilatoare cu flux mai mare de aer și pastă termică cu metal lichid. Toate acestea, împreună cu etajul de alimentare și regulatoarele de tensiune de capacitate sporită, erau necesare pentru a face față implementării hardware mai puternice din acest laptop.

asus rog zephyrus g14 cooling2

Alte schimbări vizibile sunt piciorușele de sprijin și balamaua Ergolift mai înalte, cei câțiva milimetri suplimentari nepărând prea importanți, dar contribuind la o admisie mai bună.

Fluxul de aer cald evacuat nu mai este împărțit în două, cum era la generația anterioară, ci este aruncat direct în sus prin zona superioară a balamalei de sub ecran. Este greu de apreciat diferența față de implementarea anterioară deoarece cele două laptopuri diferă mult, dar cert este că noul G14 din 2022 este mai cald în zonele prin care este evacuat aerul, incluzând aici și buza inferioară a ecranului. În final, fantele de admisie de pe capacul inferior beneficiază de filtre pentru praf, care promit să țină sistemul de răcire mai curat și mai eficient.

În secțiunea anterioară am văzut temperaturile interne, procesorul și placa video atingând temperaturi între 90 și 95 de grade cu profilul Turbo activat, dar puteți reduce aceste valori fie prin optarea pentru profilul Manual, dar cu un nivel de zgomot mai ridicat, sau cu profilul Performance, dar cu o mică pierdere de performanțe.

La exterior, partea superioară a șasiului atinge circa 45 de grade în zona centrală, cam unde sunt tastele H, N și B, și puțin peste 40 de grade în zona tastelor WASD. Pe capacul inferior am măsurat cel mult 55 de grade, însă zona radiatorului a ajuns și la 60 de grade, în timp ce partea inferioară a ecranului a depășit ocazional 50 de grade. ASUS afirmă că a testat ecranul în aceste condiții și că nu vor apărea probleme, însă cum știm că panourile LCD și căldura nu sunt buni prieteni, aș fi preferat să văd temperaturi ceva mai mici, de maximum 45 de grade, cum a fost cazul generației anterioare din 2021.

Dacă optați pentru modul Performance, temperaturile vor fi mai scăzute decât în cazul Turbo, iar Silent le va coborî și mai mult, însă zona radiatoarelor tot va atinge 55 – 60 de grade.

temps zephyrusg14 gaming perf temps zephyrusg14 gaming silent temps zephyrusg14 gaming turbo

Am testat temperaturile externe și cu profilul Manual activat și ventilatoarele turate la maximum, temperaturile scăzând ușor față de cele măsurate cu profilul Turbo, dar și nivelul de zgomot a ajuns la un neplăcut nivel de 50 – 52 dB.

temps zephyrusg14 gaming manual

Utilizarea în activitățile uzuale cu profilul Silent activat este extrem de plăcută deoarece ventilatoarele se opresc complet atât timp cât temperatura pe procesor este de sub 60 de grade, ceea ce înseamnă de fapt cam tot timpul.

temps zephyrusg14 daily

Conectivitatea este asigurată de o soluție MediaTek, care oferă Wi-Fi6 și Bluetooth 5.2. Aceasta s-a achitat bine de sarcini, însă nu a atins ratele de transfer cunoscute de la soluțiile Intel, însă este greu de apreciat ce veți găsi în modelele retail în condițiile problemelor de pe piața circuitelor integrate. Camera Web, pentru prima oară prezentă pe G14, oferă un senzor HD banal care nu oferă o imagine prea grozavă, dar măcar aveți ceva la dispoziție pentru video-apeluri ocazionale.

Prestația sistemului audio este foarte bună pentru un laptop, acesta folosind două difuzoare principale pe capacul inferior, care dispun acum și de grilaje laterale pentru o redare nereflectată de pe suprafața mesei, și de două difuzoare frontale pentru medii și înalte. Sunetul are un nivel sonor ridicat de circa 80 dB, distorsiuni neglijabile și o calitate a redării bună, mai ales dacă folosiți și procesarea Enhanced Audio din Windows 11. Nivelul vibrațiilor din arm-rest este însă ceva mai mare decât cel cunoscut de la generația anterioară.

Baterie și autonomie

Bateria din Zephyrus G14 2022 are o capacitate de 76 Wh, la fel ca în cazul generației anterioare. Pentru a conserva bateria, laptopul trece ecranul în modul 60 Hz atunci când este deconectat de la priză, iar dacă vreți să măriți si mai mult autonomia, trebuie să folosiți modul de lucru Hybrid pentru plăcile video.

  • 7h – editare text Google Docs, Silent Mode, ecran la 50%, Wi-Fi pornit;
  • 9-10h – redare video YouTube FullHD, Silent Mode, ecran la 50%, Wi-Fi pornit;
  • 10h – redare video Netflix, Silent Mode, ecran la 50%, Wi-Fi pornit;
  • 5-6h – navigare Web intensivă, Silent Mode, ecran la 50%, Wi-Fi pornit;
  • TBA h – jocuri (Witcher 3), Performance Mode, ecran la 50%, Wi-Fi pornit.

AMD nu a glumit când a afirmat că noua generație de procesoare Ryzen va oferi o eficiență energetică superioară, noul G14 obținând una sau două ore suplimentare de autonomie în toate testele în comparație cu predecesorul din 2021.

Laptopul este însoțit de un încărcător masiv de 730 de grame care are o putere de 240W, acesta încărcând complet o baterie în circa 2 ore, pentru prima jumătate de oră fiind activată și încărcarea rapidă. Dacă preferați un încărcător USB-C mai compact, puterea maximă suportată fiind de 100W, nu veți putea accesa însă modurile Turbo și Manual, ci doar Performance.

asus rog zephyrus g14 charger 1

Preț și disponibilitate

ASUS ROG Zephyrus G14 2022 nu este încă disponibil în România, acesta urmând să fie disponibil începând cu finele lunii martie sau începutul lui aprilie.

Modelul Zephyrus G14 GA402RK testat de noi, care oferă Ryzen 9, RX 6800S, 32 GB RAM, Anime, SSD de 1 TB și ecran QHD+ va avea un preț de circa 10000 lei. Versiunea GA402RK fara Anime și cu 16 Gb de RAM va fi disponbilă la circa 8500 de lei.

Modelul GA402RJ, care folosește același procesor și ecran QHD+, dar care are doar 16 GB RAM, RX 6700S și nu are Anime Matrix pe capac va fi oferit la circa 8000 lei preți de lansare, în timp ce prețul modelelor cu ecran FHD nu este cunoscut încă.

Pentru mai mult detalii despre configurații, stocuri și prețuri puteți intra aici sau aici.

Concluzii

Două-trei aspecte vor contribui decisiv în analiza potențialei achiziționări a unui astfel de Zephyrus G14 2022.

Pe de o parte, laptopul este acum mai rafinat și mai bine adaptat exigențelor actuale. Asus au îmbunătățit aspectul și ergonomia, au adăugat un ecran cu format 16:10 și un panel excelent (atât în utilizarea zilnică, cât și în jocuri și task-uri ce necesită acuratețe coloristică de top), și au implementat o soluție hardware semnificativ mai performantă decât cele oferite pe seriile precedente de ROG G14. În plus, platforma AMD se dovedește eficientă și prietenoasă în utilizarea de zi cu zi a acestui laptop, oferind autonomie îndelungată, temperaturi plăcute și nivel de zgomot aproape inexistent al ventilatoarelor.

Pe de cealaltă parte, sporul de performanțe vine și cu o creștere a puterii cerute de platforma hardware, care se straduce în temperaturile interioare foarte ridicate. În plus, datorită modului în care este gândit sistemul de răcire, și partea de jos a ecranului atinge temperaturi de peste 50 grade Celsius în load-uri îndelungate. În teorie, componentele sunt în limitele termice de funcționare ale platformei implementate – în pratică însă, temperaturi atât de ridicate nu sunt ideale pentru componentele eletronice pe termen lung.

Un alt aspect important de menționat aici este și cel al prețului noii serii G14, pentru că toate configurațiile disponibile sunt acum mai scumpe decât în trecut. Acest lucru este cu atât mai evident în cazul configurațiilor entry-level, acolo unde ROG-ul G14 2022 ridică mult stacheta față de versiunilor de bază din 2021 și 2019, dar și nivelul de preț mult peste cel de 4000-5000 de lei la care acele modele pot fi încă găsite în magazine.  Astfel, rămâne de văzut cum va afecta acest aspect popularitatea noii versiuni în lunile ce vor veni.

Una peste alta, Zephyrusul G14 2022 este un compact multi-valent pe care trebuia să îl aveți în vedere în segmentul său, și mă aștept ca versiunea GA402RJ cu procesor Ryzen 9 si RX 6700S să ofere cel mai bun echilibru preț/performanțe.

În același timp, dacă un format compact nu este un must-have pentru voi, luați în considerare și seriile cu ecran de 15/16-inch, atât cele ROG Zephyrus oferite de Asus, cât și cele oferite de competiție. Acestea oferă ecrane mai ample, temperaturi mai echilibrate, performanțe superioare în unele cazuri, și chiar și prețuri mai bune în anumite configurații.

zephyrus g14 giz recomandat

Pro:

  • design mai refinat și ergonomie îmbunătățită
  • conectivitate și periferice mai bune, plus o cameră Web
  • ecran QHD 16:10 excelent, cu deschidere 180 grade
  • platformă hardware puternică pentru gama lui
  • baterie de 76Wh și eficiență energetică bună
  • sistem audio quad bun

Contra:

  • temperaturi interne foarte mari în sarcini ridicate
  • temperaturi mari pe ecran în zona evacuării
  • performanțe RayTracing limitate
  • unitate SSD cam lentă
  • prețuri crescute față de generațiile precedente

1 comentariu

  1. Ianis Grecu

    11 martie 2022 la 15:00

    Foarte frumos G14 modelul nou si de data asta chiar imi place si varianta pe alb, desi este probabil mai greu de intretinut, dar asta m-ar face sa am mai multa grija de el. am vazut ca sunt laudate placile astea video RX 6800S de la AMD cu care este echipat. Sunt curios sa pun mana pe unul..

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri