GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Acer Aspire VX15 VX5-591G review – laptop multimedia cu un bun raport preț/dotări

Testat pe data de 23 februarie 2017
Pe scurt: Acer Aspire VX15 este un laptop multimedia cu ecran mat de 15-inch (și panel IPS în majoritatea cazurilor), hardware modern și performanțe bune în utilizarea de zi cu zi și în jocuri. Laptopul are de partea sa și un preț atractiv, chit că activează într=un segment extrem de competitiv, și are ca principale neajunsuri construcția masivă, greutatea și anumite decizii de design discutabile.
Produs testat: Acer Aspire VX15 VX5-591G   Testat de: Echipa Giz.ro    Nota: 4/5    Pret: 4000 Lei

Începutul anului 2017 aduce un laptop complet nou în oferta celor de la Acer, modelul Aspire VX15 VX5-591G despre care vom discuta în cadrul acestui review.

VX 15-le este un laptop multimedia cu valențe de gaming, cu un design agresiv, hardware performant și un preț ce pornește de la circa 3600-3800 de lei. Platforma tehnică pe care este construit este una de ultimă oră, ce constă în procesoare quad-core Intel Kaby Lake, memorie RAM DDR4, stocare hibridă SSD + HDD și cipuri grafice din familia Nvidia GTX 1050, urmașe ale mainstreamului anilor precedenți, cipul GTX 960M.

Un astfel de notebook trebuie să se comporte ireproșabil în utilizarea de zi cu zi, să facă față conținutului video de orice tip, dar și aplicațiilor mai solicitante și într-o oarecare măsură, jocurilor moderne. Cum îndeplinește modelul de față aceste cerințe veți afla din rândurile de mai jos, precum și care sunt elementele sale forte și punctele unde scârțâie.

Specificaţii tehnice

Iată principalele caracteristici tehnice ale lui Acer Aspire VX15 VX5-591G:

Acer Aspire VX15 VX5-591G
Ecran15.6 inch, 1920×1080 pixeli, ecran TN
ProcesorIntel Kaby Lake Core i7-7700HQ
Placa vide0Intel HD 630 + Nvidia GT 1050 Ti 4GB
Memorie16 GB DDR4
StocareSSD 512 GB (M.2 SATA) + HDD 1 TB 5400 rpm (2.5″)
ConectivitateGigabit LAN, Wireless AC , Bluetooth 4.1
Porturi1xUSB 3.1, 2xUSB 3.0, 1xUSB 2.0, HDMI, LAN, SD card reader
Baterie52 Wh
OSWindows 10
Dimensiuni390 x 265 x 32 mm
Greutate2.58 kg
Extratastatura iluminata, webcam

Ce ne-a plăcut

Pentru VX15, Acer a decis să adopte un design nou, care împrumută unele elementele de la seriile Predator şi Nitro, dar și adaugă unele linii noi. Un design pe care eu unul îl consider puțin prea încărcat, cu multiple unghiuri ascuțite și elemente roșii lucioase (benzile de pe capac, elementele din lateralul balamalelor și din jurul gurilor de aerisirire de pe muchia din spate), însă un design pe care și alți producători l-au adoptat pe liniile lor multimedia (Asus ROG Strix, Lenovo Legion, Dell Inspiron Gaming, HP Omen), așadar probabil unul apreciat de majoritatea consumatorilor.

Carcasa laptopului este realizată integral din plastic, însă nu unul cauciucat și moale la atingere ca în cazul laptopurilor din gamele mai sus menţionate. Producătorul taiwanez a optat pentru trei tipuri de texturi pentru carcasă, element care poate fi considerat atrăgător sau, din contră, mai puţin inspirat, în funcţie de gusturi. Astfel, capacul are o textură de metal şlefuit, interiorul este fin la atingere, în timp ce spatele are o textură mai aspră. Tot pe spate sunt poziţionate şi patru picioruşe cauciucate care oferă o aderenţă bună laptopului.

 

Acer Aspire VX15 este un laptop multimedia

Balamaua are componente interioare metalice și solide, iar pe carcasa sa din plastic argintiu este gravat numele Aspire V. Ea se achită bine de sarcini: ecranul stă în poziţie fixă, dar în acelaşi timp poate fi ajustat cu o singură mână.

Partea frontală a laptopului este foarte înaltă, parţial şi ca urmare a faptului că aici sunt amplasate difuzoarele, pe lângă cele trei LED-uri de stare, care într-un mediu întunecat pot deveni destul de deranjante din punct de vedere vizual.

Conectorii sunt amplasaţi doar pe părţile laterale, iar cei mai mulţi dintre ei sunt pe dreapta: două porturi USB 3.0, un port USB 3.1 cu viteze de până la 10 Gbps, portul HDMI şi conectorul LAN. Celelalte porturi au fost amplasate în stânga: un port USB 3.0, sistemul Kensington, un card-reader şi portul PSU pentru încărcarea bateriei.

Tastatura beneficiază de taste de dimensiuni potrivite (15 x 15 mm) și bine spaţiate între ele , însă unele alegeri de design nu sunt tocmai fericite: tasta Shift de pe partea dreaptă se intersectează cu săgeata sus, astfel că uneori s-ar putea să le apeşi greşit. Butonul de Power face ;i el parte din tastatură, iar NumPad-ul este foarte îngust şi relativ dificil de utilizat.

Partea bună este însă că tastele au o formă uşor concavă şi un finisaj fin, astfel că sunt plăcute la atingere. Feedback-ul oferit este rezonabil, iar cursa este una suficient de lungă, însă înregistrarea comenzilor nu este foarte fermă, astfel că la început te poţi confrunta cu erori de tastare. În plus, tastatura este silenţioasă, cu excepţia tastei Space, şi beneficiază de iluminare cu LED-uri roşii cu o singură intensitate disponibilă. Dacă descrierea îţi pare cunoscută, ai intuit corect: tastatura este foarte asemănătoare cu cele implementate recent de rivalii de la Asus.

Trackpadul este confec’ionat din plastic și poziţionat central sub Spacebar, înconjurat de un contur roşu. Chiar dacă suprafaţa acestuia este Elan, el funcţionează în mod corespunzător, iar click-urile fizice sunt de asemenea potrivite şi nu fac zgomot excesiv.

Trackpadul se achita bine de sarcini

Din punct de vedere hardware, Aspire VX15 VX5-591G este echipat cu un procesor Intel Core i7-7700HQ din noua generaţie Kaby Lake, 16 GB RAM DDR4 cu frecvenţa de 2.400 MHz, un SSD SATA cu capacitatea de 512 GB şi un HDD de 1 TB. Laptopul vine cu grafică integrată Intel HD 630, la care se adaugă o placă video Nvidia GTX 1050 Ti cu 4 GB RAM. Vorbim despre una dintre cele mai puternice configuraţii cu care va fi disponibil acest laptop, astfel că nu trebuie să-ţi faci griji în privinţa performanţelor.

Astfel, îl vei putea folosi pentru orice fel de activitate, de la simpla navigare pe internet până la programe de grafică, aşa cum sugerează şi rezultatele testelor de benchmark:

  • 3DMark 11: P8736;
  • 3DMark 13: Cloud gate – 5927, Sky Driver – 18185, Fire Strike – 6562, Time Spy – 2433;
  • PCMark 08: Home Convenţional – 3315;
  • Geekbench 3 32-bit: Single-Core: 3493, Multi-core: 13062;
  • Geekbench 4 64-bit: Single-Core: 4312, Multi-core: 11965, Computer score: 18016;
  • CineBench 11.5: OpenGL 62.41 fps, CPU 7.68 pct, CPU Single Core 1.82 pct;
  • CineBench R15: OpenGL 87.64.70 fps, CPU 704 cb, CPU Single Core 159 cb;
  • x264 HD Benchmark 4.0 32-bit: Pass 1 – 162.75 fps, Pass 2 – 45.38 fps;
  • x264 HD Benchmark 5.1 64-bit: Pass 1 – 73.09 fps, Pass 2 – 15.66 fps.

Întrucât laptopul este echipat şi cu placă video dedicată, l-am pus la încercare şi în cadrul unor jocuri, iar rezultatele sunt bune. Evident, o placă video Nvidia GTX 1060 este mai rapidă cu 15-20%, însă și cea disponibilă pe această configuraţie obţine performanţe cu până la 50% mai bune decât plăcile video de nivel mediu de anul trecut (GTX 960M).

Iată şi câteva rezultate elocvente în acest sens:

GTX 965M FHD UltraGTX 1050 Ti FHD UltraGTX 1060 – FHD Ultra
Shadow of Mordor38 fps57 fps91 fps
Grid Autosport61 fps81 fps95 fps
Tomb Raider62 fps85 fps94 fps
Bioshock Infinite46 fps62 fps83 fps
Total War: Attila23 fps34 fps

De menționat că în cazul în care optezi pentru o configurație de bază a acestui laptop din motive legate de cost, vei putea ulterior adăuga memorie RAM şi upgrada cele două unităţi de stocare. VX15-le nu oferă o modalitate rapidă de a accesa aceste componente însă, astfel că va trebui să desfaci întreg capacul spate pentru a ajunge la ele, ținut în loc de circa 15 şuruburi Philips standard.

Laptopul ofera acces la memoria RAM si unitatile de stocare

Aspire VX15 este echipat cu două ventilatoare care acţionează individual. Cel dedicat procesorului se activează rapid, inclusiv la pornirea browserului sau la rularea unui film, însă este aproape insesizabil din punct de vedere auditiv. În schimb, atunci când placa video intră în acţiune, ambele ventilatoare vor rula la o turaţie suficient de ridicată pentru a fi auzite, însă nivelul rămâne cel mult mediu ca intensitate, inclusiv în jocuri (circa 42 dB la nivelul capului).

Având în vedere dimensiunile laptopului, ale ventilatoarelor şi ale fantelor de aerisire, temperaturile sunt ţinute sub control, mai ales că nici placă video nu este una de top.

Conectivitatea este asigurată de module LAN Gigabit şi Bluetooth 4.1, iar conexiunea Wi-Fi AC oferă viteze bune de conectarea la internet atât în apropierea routerului, cât şi la o distanţă de circa 10-15 metri cu doi pereţi despărţitori.

Sistemul audio este acceptabil, întrucât cele două boxe amplasate pe partea frontală a laptopului fac o treabă suficient de bună pentru acest segment, inclusiv în privinţa basului, la un nivel maxim la volumului de circa 78 dB.

În plus, pentru sesiunile de chat video, webcamul amplasat deasupra ecranului îşi face și el treaba, chiar dacă oferă o imagine relativ spălăcită în mediile în care iluminarea nu este tocmai potrivită.

Webcamul ofera o calitate decenta a imaginilor

Aspire VX15 mizează pe un acumulator cu o capacitate de 52 Wh, una destul de mică dacă luăm în calcul dimensiunile generale ale laptopului. Chiar şi aşa, autonomia este una decentă, iar în utilizarea de zi cu zi vei obţine o autonomie de 3-4 ore. În jocuri, poţi sta departe de priză circa o oră, o performanţă obişnuită pentru astfel de laptopuri multimedia.

Iată la ce trebuie să te aştepţi în funcţie de modul în care vei folosi laptopul:

  • 4 ore şi 35 de minute – browsing foarte uşor şi editare de texte în Google Drive, Balanced Mode, ecran la 40%, Wi-Fi ON;
  • 5 ore – video 1080p fullscreen pe Youtube în Internet Explorer, Balanced Mode, ecran la 40%, Wi-Fi ON;
  • 4 ore şi 25 de minute – video MKV 1080p fullscreen în aplicaţia Movie, Balanced Mode, ecran la 40%, Wi-Fi ON;
  • 4 ore şi 20 de minute – video MKV 4K fullscreen în aplicaţia Movie, Balanced Mode, ecran la 40%, Wi-Fi ON;
  • 2 ore şi 50 minute – browsing agresiv în Edge, Balanced Mode, ecran la 40%, Wi-Fi ON
  • 1 oră şi 10 minute – jocuri la rezoluţie Full HD, Balanced Mode, ecran la 40%, Wi-Fi ON.

Încărcarea completă a bateriei durează puin peste 2 ore cu încărcătorul de 135 W inclus în pachet.

Acer VX15 are o autonomie suficient de buna

Ce scârţâie

Despre design am vorbit mai sus, nu voi reitera aspectele care personal nu mă atrag. Dincolo de punctul de vedere estetic însă, interiorul şi capacul lui VX15 sunt un magnet pentru amprente, astfel ca va fi dificil să păstrezi laptopul acesta curat.

De asemenea, V15-le nu este menit celor ce caută un produs portabil. Dimensiunile sale sunt generoase, iar greutatea de 2.58 kg îl face destul de dificil de transportat. În plus, laptopul are un profil destul de ascuţit și o margine frontală înaltă, iar acest lucru poate deveni deranjant atunci când tastezi pe un birou de mici dimensiuni.

Acer VX15 are dimensiuni mari si este greu pentru aceasta clasa

Chiar dacă în general nivelul temperaturilor este unul scăzut chiar şi în jocuri, partea dreaptă a palm-restului se încălzeşte destul de puternic din cauza căldurii generate de HDD, iar interiorul şi tastatura ating temperaturi mai înalte decât burta laptopului, un aspect care nu mă încântă deloc.

Totuși, cel mai deranjant în cazul modelului testat de noi este este ecranul, cu un panou TN. Prin prisma utilizării acestei tehnologii mediocre, valorile pentru luminozitate, contrast şi culori şi unghiurile de vizualizare sunt departe de cele la care te aştepţi de la un laptop din acest segment de preţ. Vestea bună este că, din câte cunoaștem la acest moment, acest ecran TN va fi disponibil pe piaţă doar în versiunile cu placă video GTX 1050 cu 2 GB RAM. În schimb, echipările cu plăci video GTX 1050 şi GTX 1050 Ti cu 4 GB RAM vor primi un ecran IPS, superioar la toate capitolele.

 

Preţ şi disponibilitate

Acer Aspire VX15 va fi disponibil pe piaţa din România în mai multe configuraţii, cu un preț recomandat de pornire de circa 3600-3800 de lei pentru o configurație cu procesor Intel Core i5-7300HQ, 8 GB RAM, 256 GB SSD și cip grafic Nvidia GTX 1050 4 GB VRAM.

Pentru procesorul Core i7 veți plăti circa 400 de lei în plus, iar configurațiile de top ce includ procesorul Intel Core i7-7700HQ, stocare hibridă, 16 GB de RAM și cipul grafic Nvidia 1050 Ti testat în cazul acestui review au un preț recomandat de circa 4500-4700 lei.

Mai multe detalii despre configuraţiile şi preţurile lui Aspire VX15 vor fi disponibile în viitorul apropiat urmând acest link.

Acer VX15 are un pret accptabil, daca alegi versiunea cu ecran IPS

Concluzii

Trăgând linie, Aspire-ul VX15 este un produs corect, însă în același timp un produs ce nu se evidențiază prin nici unul din aspectele sale. Arată interesant, însă nu excelează în privința calității materialelor sau a construcției, oferă o tastatură OK, dar cu unele lipsuri, performează conform așteptărilor, dar se încălzește destul de tare pentru un notebook atât de masiv, și oferă autonomie bunicică, dar în același timp în interiorul său ar fi fost loc pentru o baterie mai mare.

Totuși, majoritatea acestor rabaturi au fost făcute pentru a menține prețul computerului scăzut, astfel că VX15-le are de partea sa prețul în raport cu competitorii direcți, ce sunt cu cel puțin câteva sute de lei mai piperați: Asus ROG Strix GL553 pleacă de la circa 4200 lei (cu procesor Core i7, 8 GB de RAM și HDD), MSI Leopad GP62 de la circa 4400 de lei (cu procesor Core i5, 8 GB de RAM și HDD), iar Lenovo Legion 520 sau Dell Inspiron Gaming nu sunt încă de găsit în magazinele românești la momentul acestui articol.

În concluzie, dacă dorești un laptop multimedia multivalent și ai la dispoziție un buget limitat, Acer-ul VX15 VX5-591G este în opinia noastră un model pe care ar trebui să îl iei în considerare. Mai mult, considerăm că nu este necesar să mergeți spre o configurație cu procesor Core i7, însă dacă veți dori să beneficiați de boost-ul de performanțe în jocuri oferit de cipul Nvidia GTX 1050 Ti, veți fi obligat să optați pentru el, modelele cu procesor Core i5 fiind oferite doar împreună cu cipul GTX 1050.

Acer VX15 este un laptop multimedia rezonabil

Pro

  • construcţie interesantă
  • performanţe bune și sistem de răcire capabil
  • autonomie bunicică

Contra

  • dimensiuni şi greutate mari
  • plasticul utilizat pentru carcasă nu e cel mai calitativ
  • ecran TN modest în versiunea de test, însă majoritate aversiunilor finale vor veni echipate cu panel-uri IPS

9 comentarii

  1. Saga

    26 februarie 2017 la 18:41

    Salut!Foarte bun articolul,m-ati convins sa cumpar versiunea cu i5!Totusi,exista pe piata versiuni cu HDD?Intreb pentru ca ce am gasit eu au doar ssd si nu vin cu piesele necesare montarii unui HDD (Bracketul si cablul) sau stiti de unde se pot cumpara aceste piese?

    • Andrei Girbea

      27 februarie 2017 la 10:46

      Sigur? De unde aveti aceasta informatie, ca nu exista cele necesare montarii unui HDD in interior? DIn ce vad, configuratiile existente sunt doar cu SSD-uri la momentul acesta.

      • Saga

        27 februarie 2017 la 15:16

        Nu sunt 100% sigur.Am citit pe forumul acer un thread in care cineva se plangea de versiunea cu ssd de 256 din cauza faptului ca nu are piesele necesare montarii HDD.In orice caz,eu am dat comanda pentru varianta cu i5 si o sa revin sa va spun adevarul :)) .

        • Andrei Girbea

          27 februarie 2017 la 15:38

          Ar fi urat din partea lor sa fie astfel, sa nu includa conectorul. Am mai auzit, dar nu pe produse de acest nivel, ci pe ultraportabile entry level. Astept cu interes sa aflu cum sta treaba :P

        • Saga

          4 martie 2017 la 10:53

          Salut!Am primit laptopul si este adevarat ca nu contine piesele.Pentru 200 de lei in plus gasiti noul lenovo cu 1050ti si ecran ips care vine cu hdd de 5400rpm si slot m2.Totusi,racirea pare ca lasa de dorit.O zi faina!

  2. Valera

    3 martie 2017 la 12:05

    Din aceasta gama de pret pot gasi un laptop mai performant?

    • Saga

      5 martie 2017 la 01:58

      Pana in 4000 de lei gasesti Lenovo cu 1050ti care este echivalentul 970m,o placa video destul de puternica!Totusi,performanta arhitecturii pascal (adica placile 10xx) este puternic influentata de racire.Teoretic intre 1050 si 1050ti ar fi diferente de 20-30%,in functie de joc,aceste procente putand scadea in cazul in care varianta ti nu este racita cum trebuie.Pe lenovo gasim aceiasi racire ca pe modelul anterior y700 (daca nu ma insel).Personal nu am fost incantat de pozitionarea ventilatoarelor si de acel filtru de praf care face probleme si care anuleaza garantia in caz ca il elimini.Cel mai bine cauti pe internet cate un review pentru fiecare model nou de laptop din aceasta gama si il alegi pe cel care iti place (Dell 7567,acer vx15,lenovo y520).Asus nu recomand decat modelele de la 5000-5500 in sus.

  3. Dodo

    21 septembrie 2017 la 16:28

    nota 4 pentru acest laptop si nota 3.8 pentru Asus Strix GL553VE, sunt curios cum ati ajuns la aceste numere. Daca l-as raporta la Asus, ar primi maxim 3 stele

    • Andrei Girbea

      21 septembrie 2017 la 20:58

      La momentul la care am testat noi GL553VE-ul, pretul sau era foarte mare, si coroborat cu sistemul de racire zgomotos si problemele de car ene-am lovit cu WI-Fi-ul au dus la acea nota. Intre timp pretul a scazut, insa nu prea avem cum sa luam in calcul acest aspect in momentul in care scriem articolul si nici cum sa updatama toate articolele in timp.

      Pana la urma scorul nu e atat de important, important este cumulul de puncte forte si negative. Pe Ultrabookreview.com intram ceva mai amanunt decat in cadrul articolelor de aici de pe Giz, insa si aici ne straduim sa explicam cat mai atent ce si cum.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri