GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Asus VivoBook Pro 14X OLED review – portabil și echilibrat

Testat pe data de 25 octombrie 2021
Pe scurt: Oferind un procesor Ryzen 7 5800H și o placă video RTX 3050Ti, VivoBook Pro 14X este un ultra-portabil multivalent care poate ataca fără probleme sarcinile uzuale, aplicațiile pretențioase și, într-o măsură, chiar și jocurile. Dincolo de specificații, excelentul ecran OLED 2.8K 16:10 de 14 inchi este principalul său atuu în fața competiției, însă trebuie să analizați dacă aveți neapărat nevoie de acest tip de panel într-un produs atât de compact, în dauna alternativelor cu ecran IPS de 14 inchi, construcții ceva mai grele, dar hardware mai puternic și prețuri similare.
Produs testat: Asus Vivobook Pro 14X OLED   Testat de: Echipa Giz.ro    Nota: 4,25/5    Pret: de la 6500 Lei

După mulți ani de abandon, Asus au readus la viață una dintre seriile lor populare ale trecutului, VivoBook Pro.

Ca și în trecut, modelele VivoBook Pro 2021 sunt produse multivalente și echilibrate, un mix interesant de portabilitate, performanțe și ecrane OLED, în pachete cu prețuri competitive.

Vom acoperi întreaga familie VivoBook Pro pe parcursul unor articole viitoare, iar aici vom discuta despre poate cel mai interesant model al acestei serii, VivoBook Pro 14X M7400QE.

Acesta este contruit pe o platformă AMD full-power, ce urcă până la configurații cu Ryzen 9 5900HX, alături de soluții grafice mid-range Nvidia RTX și un ecran OLED 2.8K 90Hz de 14-inch, cu 100% acoperire DCI-P3.

Asus marketează acest VivoBook Pro 14X ca unul destinat utilizării de zi cu zi și creatorilor de conținut, prin prisma hardware-ului performant, ecranului cu panel de bună calitate, și a construcției relativ compacte și portabile, disponibile la un preț ce pleacă de la circa 6500 de lei la lansare în cazul configurației testat de noi.

asus vivobook pro oled main

Specificații Asus Vivobook Pro 14X OLED

Ecran14″, 2880 x 1800 px, 16:10, 90Hz, OLED, lucios, non-tactil
ProcesorAMD Ryzen 7 5800H
VideoRadeon Vega and NVIDIA GeForce RTX 3050Ti (35-50W cu Dynamic Boost 2.0)
Memorie16 GB DDR4-3200 (lipiți)
Stocare1 TB SSD (un singur slot PCIe x4 M.2)
ConectivitateWireless 6 (Intel AX200), Bluetooth 5.0, Ethernet cu adaptor
Porturi1x USB-A 3.2 gen1, 2x USB-A 2.0, 1x USB-C 3.2 gen1, HDMI 1.4b, microSD card reader, 3.5 mm jack
Baterie63 Wh, încărcător 120W
Dimensiuni317 mm x 228 mm x 17,9 mm
Greutate1,47 kg, încărcător 0,45 kg
Alteletastatură iluminare albă, webcam HD, senzor amprentă

Construcție și design

VivoBook Pro 14X are dimensiuni rezonabile pentru un laptop cu ecran de 14 inchi și o configurație hardware de acest fel.

În comparație, Razer Blade 14 este ceva mai scund și mai scurt, dar mai lat și mult mai greu, în timp ce Zephyrus G14 este mai mare, mai gros și mai greu. Este adevărat că aceste laptopuri sunt și mai performante, în special pe partea de grafică, dar VivoBook Pro 14X rămâne un sistem portabil echilibrat care împacă bine puterea și dimensiunile.

asus vivobook pro oled 1

Carcasa este confecționată integral din metal, aceasta oferind deci o senzație plăcută de fermitate și o rezistență bună la apăsări sau torsiune . În plus, nici nu este subminată de zgomote neplăcute atunci când este apăsată sau ridicată de margini.

Designul nu este atât de atrăgător sau exclusivist ca în cazul laptopurilor mai scumpe, însă, dincolo de textura rugoasă neatractivă a ramei ecranului, nu prea avem ce să-i reproșăm. Cel mai mult mi-a plăcut capacul redesenat și decorat cu o siglă în relief, chiar dacă aș fi putut trăi fericit și fără hașhtag-urile și mesajele inspiratoare care o însoțesc.

VivoBook Pro 14X este oferit atât în varianta alb/argintie aici de față, cât și într-o variantă gri închis. În mod normal, aș fi fost atras de varianta mai închisă la culoare, însă noul laptop ASUS nu este afectat de problema remarcată la precedentele modele albe ale companiei deoarece folosește o tastatură de culoare gri. Astfel este evitată problema enervantă a lizibilității reduse a tastelor albe din cauza contrastului foarte redus în momentul utilizării sistemului de iluminare, VivoBook Pro 14X fiind mult mai puțin deranjant din acest punct de vedere.

O altă schimbare bună este renunțarea la vechiul buton Power cu indicator LED încorporat, care era deranjant pe întuneric, în favoarea unuia cu senzor de amprentă. Mai mult, și restul indicatoarelor luminoase au fost mutate pe laterale, o veste bună pentru cei care vor să folosească laptopul pe întuneric pentru redarea video sau lucru.

Laptopul este practic deoarece piciorușele cauciucate asigură o priză fermă pe birou, muchiile sau colțurile sunt teșite și nu amenință încheieturile, iar ecranul poate fi deschis ușor cu o singură mână. Balamaua ecranului este suficient de moale pentru a putea fi operată ușor și suficient de tare pentru a ține ecranul deschis în orice poziție, doar deschiderea maximă de 150 de grade fiind cam mică pentru un ultra-portabil.

Există două aspecte mai puțin plăcute atunci când vorbim de design. Mai întâi de toate, porturile sunt înghesuite în partea dreaptă, promițând să facă zile grele celor care obișnuiesc să folosească un mouse deoarece cablurile vor aglomera zona necesară pentru lucru. În plus, este oferit un singur port USB-A 3.2 Gen 1 iar portul USB-C poate fi folosit doar pentru date, nu și pentru încărcare sau ieșire video, o penalizare specifică platformei AMD deoarece varianta Intel a lui VivoBook 14X oferă și Thunderbolt 4 cu video și încărcare.

În al doilea rând, sistemul de răcire evacuează o parte din aerul cald direct în partea inferioară a ecranului, o alegere pe care ASUS a mai făcut-o în trecut. Este drept, doar o parte din aerul cald ajunge pe ecran, nu tot, așa cum am văzut înainte, iar temperaturile măsurate nu au fost atât de mari ca în alte cazuri, ceea ce promite să nu afecteze fiabilitatea pe termen lung, însă tot nu sunt fericit cu această alegere.

asus vivobook pro 14x oled cooling

Privind deci în ansamblul, ASUS VivoBook Pro 14X este un laptop din gama intermediară care oferă o portabilitate suficient de bună, o platformă hardware puternică pentru clasa lui și un ecran excelent, toate la un preț mai accesibil decât al unui model de vârf, ceea ce implică, în mod evident, și unele compromisuri.

Tastatură și touchpad

Tastatura și touchpad-ul alese de ASUS pentru acest nou membru al gamei VivoBook Pro sunt o versiune parțial actualizată a celor deja cunoscute de la modelele anterioare VivoBook.

Aranjarea tastelor este un standard pentru laptopurile ASUS de 14”, remarcându-se doar înlocuirea butonului Power cu LED cu unul dotat cu senzor pentru amprentă. Din păcate, coloana de taste funcționale din dreapta a fost eliminată, butoanele PgUp/PgDn/Home/End fiind acum doar funcții secundare ale tastelor direcționale, schimbarea fiind destul de nefericită pentru un laptop gândit pentru lucru.

asus vivobook pro 14x oled keyboard clickpad2

Experiența în utilizare este mai bună decât la precedentele VivoBook deoarece răspunsul este mai ferm iar acuratețea este mai ridicată, având de-a face cu o implementare mai bună chiar decât recentul ZenBook 14X.

Sistemul de iluminare este alb, oferă trei trepte de intensitate și un indicator pentru Caps Lock. După cum am zis deja mai sus, ASUS a ales acum taste de culoare gri cu două nuanțe diferite, care oferă un contrast, și implicit o lizibilitate, mai bună decât în cazul vechilor taste albe. Evident, dacă alegeți un VivoBook Pro 14X în varianta gri închis, această problemă nu va exista deloc deoarece aceasta oferă taste negre sau gri închis cu contrast ridicat.

Touchpad-ul este amplasat central și oferă o suprafață generoasă acoperită cu sticlă. Acesta nu are nici o problemă cu gesturile rapide sau complexe, însă ranforsarea lui nu este tot atât de bună ca în cazul laptopurilor din gama ZenBook.

Touchpad-ul nu include un bloc numeric virtual, acesta fiind înlocuit de ASUS DialPad. Activat cu o mișcare făcută în colțul din dreapta, DialPad oferă acces rapid la reglajele pentru luminozitatea ecranului și nivelul audio, dar poate fi particularizat din cadrul aplicației ProArt Creator și se integrează chiar și cu aplicațiile consacrate Adobe precum Photoshop, Premiere sau After Effects.

După cum ziceam, laptopul oferă un senzor biometric pentru amprentă încorporat în cadrul butonului Power, dar nu și o cameră IR pentru Windows Hello.

Ecran

VivoBook Pro 14X este oferit cu două tipuri de ecrane. Ambele au diagonală de 14”, panoul OLED, raport de aspect 16:10 și suprafață de protecție lucioasă non-tactilă, diferențele fiind că unul oferă rezoluție 2,8K și rată de împrospătare de 90 Hz, în timp ce al doilea oferă rezoluție 4K și rată de împrospătare de 60 Hz.

Noi am testat versiunea 2.8K, pe care o considerăm și mai potrivită pentru aceste dimensiuni și platformă hardware. Panoul este unul excelent, acesta oferind culori bune cu acoperire integrală a spectrului DCI-P3, nivel de negru profund și contrast excelent. Acesta este chiar mai luminos și mai bine calibrat decât panoul identic văzut pe versiunea cu ecran tactil a lui ZenBook 14X, lipsa stratului tactil îmbunătățind și lizibilitatea deoarece a dispărut granularitatea remarcată la acesta din urmă.

  • Panel HardwareID: Samsung SDC4154 (ATNA40YK04-0);
  • Coverage: 100% sRGB, 95.7% Adobe RGB, 100% DCI-P3;
  • Measured gamma: 2.19;
  • Max brightness in the middle of the screen: 379.07.50 cd/m2 on power;
  • Min brightness in the middle of the screen: 5.35 cd/m2 on power;
  • Contrast at max brightness: 1:1;
  • White point: 6400 K;
  • Black on max brightness: 0 cd/m2;
  • Response time: <1 ms;

Ecranul este calibrat Pantone din fabrică și nu a necesitat ajustări suplimentare. Nu am remarcat nici variații de culoare sau luminozitate între diferitele zone ale suprafeței ecranului, acesta fiind deci un produs excelent care va satisface nu doar utilizatorii obișnuiți, ci și profesioniștii.

Cei interesați de acest laptop ar trebui însă să se informeze mai bine în prealabil despre particularitățile ecranelor OLED, mai rar întâlnite pe laptopuri, și să decidă dacă avantajele precum nivelul de negru, contrastul, culorile sau emisia scăzută de lumină albastră și dezavantajele precum pâlpâirea, banding-ul nuanțelor de gri, pierderea detaliilor în zonele foarte întunecate sau chiar burn-in-ul sunt dezirabile sau, respectiv, acceptabile.

Hardware și performanțe

Exemplarul testat de noi a fost un model de vârf al gamei VivoBook Pro 14X, M7400 oferind un procesor AMD Ryzen 7 5800H cu 8 nuclee, 16 fire de execuție și interfață grafică Radeon Vega 8, placă video dedicată NVIDIA RTX 3050Ti cu TDP de 35-50W, 16 GB de memorie DDR4-3200 și o unitate de stocare SSD cu capacitate de 1 TB. Acesta este un produs Media Review oferit de ASUS, identic cu cel care va fi găsit pe rafturile magazinelor, și a fost testat cu software-ul disponibil la jumătatea lunii septembrie 2021, adică (BIOS 305, MyAsus 3.0.19.0 app, Nvidia Studio Driver 471.68.

Laptopul este construit în jurul platformei mobile AMD Ryzen într-o implementare full-power, procesorul mainstream 5800H fiind setat sa utilizeze un maximum de 55W, sub nivelul laptopurilor mai puternice cu sisteme de răcire mai bune, dar foarte generos pentru un laptop portabil de 14”.

Placa video este NVIDIA RTX 3050Ti cu un consum maxim de 35W și posibilitatea urcării până la 50W în cazul în care Dynamic Boost poate fi folosit, aceasta fiind și cea mai puternică interfață disponibilă pe această gamă de laptopuri. Cei care doresc să economisească niște bani vor putea opta pentru RTX 3050, care sunt ceva mai ieftine.

VivoBook Pro 14X este oferit cu 8, 16 sau 32 GB de memorie, însă aceasta este lipită pe placa de bază și nu este însoțită de un slot pentru expansiune, deci va trebui să vă gândiți de la bun început ce doriți deoarece nu veți putea mări ulterior capacitatea RAM. În plus, nu este oferit decât un singur locaș M.2 2280 pentru unitatea de stocare, acesta fiind deja populat, deci nici mărirea capacității de stocare nu va fi simplă deoarece va trebui să renunțați la unitatea SSD oferită de ASUS.

Accesul la componentele interne este facil, necesitând doar desfacerea unor șuruburi care nu sunt ascunse sau sigilate, însă unitatea de stocare SSD și interfața wireless sunt singurele componente care pot fi schimbate.

Din punct de vedere software, laptopul oferă mai vechiul MyAsus, dar și noul ProArt Creator Dashboard, acestea fiind sincronizate între ele astfel încât schimbările efectuate vor fi văzute în ambele. Pe viitor, probabil că ASUS va unifica serviciile în noua aplicație, așa cum se vede la gamele TUF sau ROG. Pentru acest test, am folosit profilul Standard din My Asus, echivalent cu Normal în ProArt Creator, pentru uzul normal și Performance din My Asus, echivalent cu Rendering în ProArt pentru testele de performanță.

Profilul Standard/Normal ține ventilatoarele oprite în sarcină mică și le pornește la turații scăzute, deci silențioase, în sarcinile mai pretențioase atunci când laptopul este conectat la priză. În acest mod de lucru, performanța este excelentă și nederanjantă auditiv. Există și un mod Whisper, însă acesta afectează sesizabil performanțele și nu este prea plăcut de utilizat.

Pentru testele de performanță, am început cu CineBench R15 folosit preț de 15 cicluri cu 2-3 secunde pauză între ele. Cu profilul Rendering/Perfomance activat, procesorul Ryzen 7 5800H pleacă în forță la 60W, dar se stabilizează apoi la 55W, frecvențe de 3,6 GHz și temperaturi de 95 de grade. Factorul limitator este cel termic, chiar dacă ventilatoarele urcă la un nivel sonor deranjant de 46 – 47 dB, însă cum implementarea atinge 85 – 90% din potențialul maxim, putem spune că stăm bine pentru un laptop mid-range subțire precum VivoBook Pro 14X.

Activând profilul Standard/Normal, ventilatoarele ating un nivel sonor maxim mult mai plăcut, de numai 39 – 40 dB, însă și procesorul se stabilizează la un TDP de 35W și temperaturi de sub 80 de grade. Penalizarea de performanțe în acest mod urcă până la 20%, însă dacă nu aveți nevoie de toată puterea de calcul și doriți un regim sonor mai plăcut, acest profil este o alegere bună deoarece oferă un bun echilibru între putere de calcul, regim sonor și temperaturi.

Modul Whisper limitează procesorul la numai 15W, penalizarea de performanță fiind prea mare pentru a putea fi o soluție pentru activitățile intensive. Pe baterie, procesorul este limitat la 30W cu profilul Performance activat, toate aceste comportamente putând fi văzute mai jos.

cinebench1 vivobook pro 14x amd

Pentru a pune rezultatele într-o perspectivă mai bună, am pus VivoBook Pro 14X în același grafic cu alte laptopuri din gama de 14”.

cinebench2 vivobook pro 14x amd

3DMark CPU Profile Test, această implementare a lui Ryzen 7 5800H s-a situat, din nou, la 10-15% în urma implementărilor mai puternice cu răcire mai bună și TDP mai generos.

3dmark cpu

Am trecut apoi la testele mai dure de CineBench R23 și Prime95 cu profilul Rendering activat.

Pentru testele combinate de CPU și GPU am apelat la testul de stres din 3DMark. Laptopul a trecut de acest test cu profilul Rendering/Performance activat, semn că energia termică acumulată în interior este ținută bine sub control iar performanțele nu se degradează vizibil în timpul sesiunilor lungi și intense de lucru.

Am trecut apoi la tradiționala suită de teste sintetice, testele fiind făcute cu profilul Rendering/Performance activat. Testele au fost făcute la rezoluție Full HD, pentru a putea fi comparate cu alte sisteme similare.

  • 3DMark 13 – Fire Strike: 11565 (Graphics – 12774, Physics – 23205, Combined – 4805);
  • 3DMark 13 – Port Royal: 551;
  • 3DMark 13 – Time Spy: 5332 (Graphics – 4992, CPU – 8690);
  • Unigine Superposition – 1080p Medium: 8875;
  • Unigine Superposition – 1080p Extreme: 2913;
  • Handbrake 1.3.3 (4K to 1080p encode): 21.75 average fps;
  • PassMark10: Rating: 4888 (CPU mark: 20914, 3D Graphics Mark: 9314, Disk Mark: 24506);
  • PCMark 10: 6034 (Essentials – 9717 , Productivity – 8519 , Digital Content Creation – 7205);
  • GeekBench 5.0.1 64-bit: Single-Core: 1426, Multi-core: 7136;
  • CineBench R15 (best run): CPU 1917 cb, CPU Single Core 226 cb;
  • CineBench R20 (best run): CPU 4109 cb, CPU Single Core 540 cb;
  • CineBench R23 (best run): CPU 11005 cb, CPU Single Core 1382 cb;
  • x265 HD Benchmark 64-bit: 41.84 s.

Am rulat și testele de workstation pentru cei interesați să folosească acest laptop pentru activități de productivitate gurmande.

  • Blender 2.90 – BMW Car scene- CPU Compute: 3m 52s (Performance);
  • Blender 2.90 – BMW Car scene- GPU Compute: 1m 23s (CUDA), 40s (Optix);
  • Blender 2.90 – Classroom scene – CPU Compute: 9m 40s (Performance);
  • Blender 2.90 – Classroom scene – GPU Compute: 5m 33s (CUDA), 2m 19s (Optix);
  • SPECviewerf 2020 – 3DSMax: 52.98 (Turbo);
  • SPECviewerf 2020 – Catia: 32.79 (Turbo);
  • SPECviewerf 2020 – Creo: 62.19 (Turbo);
  • SPECviewerf 2020 – Energy: 11.49 (Turbo);
  • SPECviewerf 2020 – Maya: 164.29 (Turbo);
  • SPECviewerf 2020 – Medical: 16.99 (Turbo);
  • SPECviewerf 2020 – SNX: 11.51 (Turbo);
  • SPECviewerf 2020 – SW: 101.06 (Turbo).

Din nou, scorurile obținute sunt bune, Ryzen 7 5800H din VivoBook Pro 14X plasându-se la 5-15% în urma lui Ryzen 7 5800HS din ROG Zephyrus G14 și la 5-25% în urma lui Ryzen 7 5800H din masivul TUF Gaming A15. Pe de altă parte, placa video se plasează la 10-15% în spatele puternicei implementări 3050Ti de 60+W din Zephyrus G14 și la peste 25% în urma implementării RTX 3060 60+W din același G14, acest lucru nefiind însă surprinzător dacă ne uităm la alocarea de putere setată pe VivoBook Pro 14X.

Deoarece profilul Rendering/Performance este zgomotos, să vedem și comportamentul cu profilul Standard/Normal activat. Nivelul de zgomot scade de la 46 – 47 Db la numai 39 – 40 dB, însă și scăderile de performanțe sunt de 10 – 20 de procente, în special în sarcinile îndelungate unde procesorul se stabilizează în final la 35W. În plus, nici Dynamic Boost nu este disponibil în acest mod, iar placa video atinge un maximum de 35W, ceea ce înseamnă o pierdere de performanță de circa 10 procente.

  • 3DMark 13 – Fire Strike: 10636 (Graphics – 11611, Physics – 222715, Combined – 4382);
  • 3DMark 13 – Time Spy: 4688 (Graphics – 4489, CPU – 6270);
  • CineBench R15 (best run): CPU 1768 cb, CPU Single Core 221 cb;
  • CineBench R23 (best run): CPU 9885 cb, CPU Single Core 1356 cb;

În concluzie, VivoBook Pro 14X este un laptop competitiv în segmentul lui, acesta nefiind atât de performant precum Zephyrus G14 sau Blade 14, dar fiind totodată mai portabil și mai ieftin.

Am trecut apoi la jocuri, pentru care am folosit titluri DirectX 11, DirectX 12 și Vulkan, acestea fiind testate cu profilurile Rendering/Performance la rezoluții FHD si 2.8K.

Ultra settings, Performance profileVivoBook Pro 14X –
Ryzen 7 + 3050Ti 35+W
FHD resolution
Zephyrus G14 –
Ryzen 7 + 3050Ti 60+W
FHD resolution
VivoBook Pro 14X –
Ryzen 7 + 3050Ti 35+W
2.8K resolution
Far Cry 5
(DX 11, Ultra Preset, SMAA)
68 fps (42 fps – 1% low)84 fps (72 fps – 1% low)37 fps (32 fps – 1% low)
Middle Earth: Shadow of Mordor
(DX 11, Ultra Preset)
88 fps (63 fps – 1% low)113 fps (82 fps – 1% low)54 fps (44 fps – 1% low)
Red Dead Redemption 2
(DX 12, Ultra Optimized, TAA)
40 fps (29 fps – 1% low)44 fps (32 fps – 1% low)
Shadow of Tomb Raider
(DX 12, Highest Preset, TAA)
56 fps (45 fps – 1% low)69 fps (52 fps – 1% low)28 fps (22 fps – 1% low)
Shadow of Tomb Raider
(DX 12, Highest Preset, TAA, RTX Ultra)
24 fps (11 fps – 1% low)26 fps (14 fps – 1% low)
The Witcher 3: Wild Hunt
(DX 11, Ultra Preset, Hairworks On 4)
63 fps (47 fps – 1% low)70 fps (54 fps – 1% low)36 fps (31 fps – 1% low)

La fel ca în testele sintetice, VivoBook Pro 14X este cu circa 10 – 20 de procente în urma puternicului RTX 3050Ti din G14, dar rămâne capabil să ofere o bună experiență în jocuri. Pentru a beneficia de un număr bun de cadre pe secundă, recomand însă alegerea detaliilor medii și alegerea unei rezoluții FHD+ (pentru ecranul 16:10), rezultatele fiind văzute mai jos.

Medium settingsVivoBook Pro 14X –
Ryzen 7 + 3050Ti 35+W
FHD+ resolution
VivoBook Pro 14X –
Ryzen 7 + 3050Ti 35+W
2.8K resolution
Far Cry 5
(DX 11, Normal Preset, TAA)
76 fps (44 fps – 1% low)42 fps (34 fps – 1% low)
Middle Earth: Shadow of Mordor
(DX 11, Medium Preset)
111 fps (82 fps – 1% low)71 fps (56 fps – 1% low)
Red Dead Redemption 2
(DX 12, Balanced – first option)
51 fps (39 fps – 1% low)35 fps (28 fps – 1% low)
Shadow of Tomb Raider
(DX 12, Medium Preset)
66 fps (52 fps – 1% low)39 fps (33 fps – 1% low)
The Witcher 3: Wild Hunt
(DX 11, Medium Preset, Hairworks Low)
98 fps (73 fps – 1% low)56 fps (44 fps – 1% low)

După cum se vede, jocurile pretențioase precum Red Dead Redemption 2 merg bine la nivelul mediu de detalii si rezoluție Full HD, în timp ce pentru jocurile mai vechi sau mai puțin gurmande se poate merge pe combinația dintre nivelul mediu de detalii și rezoluția nativa 2.8K. Aceste rezultate sunt obținute cu zgomotosul profil Performance/Rendering, deci probabil că vă vor trebui niște căști pentru a vă putea bucura de jocuri în liniște.

Performanța este constantă și în sesiunile îndelungate de joacă, temperatura pe CPU atingând 80 de grade iar cea pe GPU atingând 70 de grade. Rezultatele la rezoluție Full HD se pot vedea mai jos.

Trecerea la 2.8K pune un accent mai mare pe GPU, acesta funcționând cu un consum alocat mai mare prin Dynamic Boost.

Ridicarea laptopului de pe masa duce la scăderea temperaturilor cu câteva grade, însă nu este necesară deoarece regimul termic intern este oricum bun.

Dacă doriți liniște, rularea jocurilor la rezoluție FHD+ cu profilul mult mai tăcut Normal/Standard poate fi văzută mai jos.

Placa video poate atinge acum doar un maxim de 35W, în timp ce procesorul este și el mai limitat, numărul de cadre pe secundă scăzând cu 5 – 15 procente. Temperaturile sunt în continuare foarte bune, 75 de grade pe CPU și 70 de grade pe GPU, în timp ce regimul sonor este mult mai plăcut deoarece atinge un maximum de 40 dB.

Răcire, conectivitate și audio

Sistemul de răcire folosește două ventilatoare și două conducte de transfer termic, fiind deci mai complex decât cele văzute pe modelele VivoBook cu consum scăzut, dar mai simplu decât cel folosit pentru gama ZenBook.

Aerul proaspăt este tras prin fantele mari de pe capacul inferior, acoperind deci tot sistemul de răcire, și este evacuat prin fantele ascunse sub balama. Evacuarea folosește un ajutaj din plastic, o parte din aerul cald fiind împins spre spate departe de utilizator, însă o parte este împinsă în sus către ecran, după cum se vede în măsurătorile termice de mai jos.

asus vivobook pro 14x oled cooling2

Sistemul de răcire este cam zgomotos la nivelul maxim, profilul Rendering/Performance atingând un nivel sonor ridicat pentru un astfel de laptop: 46 – 47 dB. Profilul Normal este mult mai tăcut, având un nivel sonor de 39 – 40 dB, iar cei care vor dori să lucreze în liniște probabil că vor accepta și pierderea de performanță de 5 – 20 de procente.

În regim uzual, VivoBook Pro 14X este complet silențios deoarece ventilatoarele sunt oprite, remarcându-se pornirea acestora doar în cazul utilizării mai multor aplicații în paralel. Nu am remarcat zgomote de natură electrică sau electronică, însă cum acest aspect este deseori o loterie, nu strică să verificați.

Temperaturile externe sunt bune, chiar și atunci când laptopul este răcit pasiv. În jocuri, o parte din căldură este împinsă către ecran, însă aceasta energie este parțial preluată de ajutajul din plastic și rama ecranului, iar temperaturile de sub 40 de grade nu ar trebui să fie o problemă pe termen lung.

asus vivookpro 14x daily asus vivookpro 14x gaming

Conectivitatea este asigurată de o interfață Intel AX200, care oferă Wi-Fi 6 și Bluetooth 5. Nu am remarcat probleme de stabilitate sau semnal în nici un scenariu. Camera Web este amplasată deasupra ecranului și are o calitate ceva mai bună decât implementările uzuale, cel puțin în lumina diurnă suficientă.

Sistemul audio oferă două incinte amplasate pe capacul inferior, orientarea lor la 45 de grade permițând sunetului să se reflecte de masă fără distorsiuni suplimentare și împiedicând obturarea accidentală. Calitatea sunetului este doar satisfăcătoare, specific acestei clase de preț, remarcându-se nivelul sonor mediu și lipsa frecvențelor joase.

asus vivobook pro 14x oled speakers

Baterie și autonomie

Bateria are o capacitate de 63Wh, ASUS nezgârcindu-se la acest capitol, iar platforma eficientă AMD a reușit să compenseze și consumul mai mare al ecranului 2.8K pentru a ne putea bucura de niște autonomii bune.

  • 6h – editare text Google Docs, Optimal + Better Battery Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit;
  • 9h – redare video YouTube FullHD, Optimal + Better Battery Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit;
  • 10h – redare video Netflix, Optimal + Better Battery Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit;
  • 5-6h – navigare Web intensivă, Optimal + Better Performance Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit;

M-am așteptat ca ecranul OLED 2.8K să aibă un impact mai mare, în special în testele care afișează mult alb, dar mă bucur că m-am înșelat.

Laptopul este însoțit de un încărcător de 120 W cu dimensiuni rezonabile care se conectează cu ajutorul unei mufe standard de încărcare. Din păcate, încărcarea prin intermediul portului USB-C nu este posibilă.

asus vivobook pro 14x oled charger

Preț și disponibilitate

VivoBook Pro 14X încă nu este disponibil în oferte, dar este așteptat în curând. Modelul VivoBook Pro M7400QE testat de noi, care oferă Ryzen 7 5800H, NVIDIA 3050Ti, ecran 2.8K OLED, 16 GB de memorie și SSD cu capacitate de 512 GB va avea un preț de circa 6500 lei, în timp ce versiunea Vivobook Pro 14X M7400QP cu 3050Ti va fi ceva mai ieftină.

Asus oferă și alterantive ale acestui laptop bazate pe o platformă Intel Core H35 cu grafică RTX 3050, și prețuri mai competitive, sub denumirea Asus VivoBook Pro 14X OLED N7400.

Pentru mai multe detalii despre configurații, stocuri și prețuri puteți intra aici sau aici.

Concluzii

Dacă sunteți în căutarea unui laptop compact și portabil, dar unul capabil să ofere performanțe mult peste alte ultraportabile similare ca dimensiune și greutate, în special în task-uri solicitante, atunci această seria VivoBook Pro 14X M7400 trebuie să fie pe lista voastră de potențiale achiziții.

Ecranul cu format 16:10 si panel OLED 90Hz cu 100% acoperire DCI-P3 este principala atracție a acestei serii, alături de specificațiile hardware neîntâlnite în mod normal pe un produs compact. Pe de altă parte, acest VivoBook Pro 14X  nu este la fel de performant ca un Zepyrus G14, Predator Triton 300 SE sau un Blade 14, în special pe partea de video, însă este mai compact, mai ușor, și în general mai acesibil. De altfel, rivalii săi direcți sunt modele precum Acer Swift X 14 sau MSI Modern 14, în fața cărora această serie VivoBook Pro 14X câștigă prin prisma platformei AMD Ryzen H implementate și o unei soluții de răcire mult mai capabile. Plus ecranul OLED.

Recomand însă un studiu amănunțit al punctelor forte și eventualelor neajunsuri ale unor astfel de ecrane OLED pe un laptop, pentru a înțelege cum diferă de ecranele IPS oferite de majoritatea laptopurilor momentului, și cum trebuie să folosiți un OLED pentru a nu avea probleme pe viitor.

asus vivobook oled

Pro:

  • compact, ușor și bine făcut pentru clasa lui
  • tastatură și touchpad bune
  • ecran OLED 2.8K 16:10 excelent
  • performanțe bune inclusiv în sarcini pretențioase
  • profil energetic Normal bine echilibrat
  • baterie de 63Wh si autonomie mare

Contra:

  • conectori amplasați în dreapta, fără încărcare și video pe USB-C
  • nu la fel de puternic ca alte implementări mid-range de 14″
  • profil energetic Rendering cam zgomotos
  • trebuie să vă informați dacă ecranul OLED esteadecvat cerințelor personale

1 comentariu

  1. Zanfir Cristian

    24 decembrie 2021 la 13:33

    Arata intr-un mare fel! DialPad-ul chiar este un mare plus pe parte de creatie, de mare ajutor si displayul OLED 2.8K.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri