GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Noutăți în domeniul laptopurilor în 2020: 5G, ecrane pliabile, laptopuri cu două ecrane

Autor: Echipa Giz.ro

Marii producători de laptopuri au introdus o serie de noutăți interesante în gamele prezentate cu ocazia târgului de tehnologie Consumer Eletronics Show (CES) de la Las Vegas, inclusiv opțiuni 5G, ecrane pliabile sau chiar laptopuri cu două ecrane.

Laptopuri 5G

Tehnologia 5G ajunge inevitabil și pe laptopuri, iar producătorii anunță deja dispozitive compatibile cu acest tip de conexiune.

Dell Latitude 9510

Latitude 9510 este primul laptop 5G de la Dell, însă acesta iese în evidență prin numeroase alte avantaje: are 15 inch, dimensiuni tipice unui laptop de 14 inch datorită ramelor foarte înguste, iar greutatea este de 1.5 kilograme. În plus, Dell susține că Latitude 9510 este laptopul de business de 15 inch cu cea mai mare autonomie de pe piață: 30 de ore. Desigur, autonomia reală va fi destul de departe de această valoare. Platforma hardware este asigurată de Intel, iar versiunile de top au procesoare i7 din cea de-a 10-a generație.

Lenovo Yoga 5G

Între timp, Lenovo Yoga 5G este un laptop cu un design mai degrabă obișnuit, astfel că noutățile cu adevărat atractive sunt la interior: Yoga 5G este propulsat de un procesor Qualcomm Snapdragon 8cx și un modem 5G Qualcomm X55. Clienții pot utiliza conexiuni 5G fie prin eSIM (dacă operatorul de telecomunicații suportă acest standard) sau printr-o cartelă obisnuită nano SIM. Acesta este doar al doilea laptop cu procesor Snapdragon 8cx, astfel că întreaga platformă reprezintă o noutate. În rest, Lenovo a echipat noul model cu un ecran IPS de 14 inch cu rezoluție Full HD, 8 GB RAM și stocare pe SSD-uri de 256 GB sau 512 GB.

HP Elite Dragonfly G2

HP a lansat deja a doua generație a laptopului de business Elite Dragonfly, iar aceasta are printre noutăți inclusiv compatibilitatea cu tehnologia 5G datorită modemului Qualcomm X55. În rest, laptopul vine cu laptopuri Intel din a 10-a generație Comet Lake, în timp ce ecranul este disponibil cu o nouă versiune a tehnologiei Sure View Reflect, care asigură mai multă intimitate prin reducerea unghiurilor maxime de vizualizare a imaginilor.

Laptopuri cu ecrane pliabile

Utilitatea laptopurilor cu ecrane pliabile este discutabilă, însă o serie de producători încearcă să câștige noi clienți și să intuiască dacă acestea vor avea succes.

Lenovo ThinkPad X1 Fold

Cel mai popular exemplu de la CES a fost Lenovo ThinkPad X1 Fold, care se bazează pe un prototip prezentat anul trecut.

ThinkPad X1 Fold are un ecran OLED cu diagonala de 13.3 inch care oferă o rezoluție de 2048×1536 pieli (da, este exact rezoluția unui iPad de 9.7 inch). Principalul avantaj este legat de portabilitate, întrucât prin plierea ecranului dispozitivul este mult mai compact.

În practică, X1 Fold poate fi folosit în mod portrait sau landscape ca o tabletă uriașă de 13.3 inch, însă Lenovo susține că oferă inclusiv experiența utilizării unui laptop prin intermediul unei tastaturi virtuale care ocupă jumătatea inferioară a ecranului atunci când folosești dispozitivul în mod portrait. Evident, într-o astfel de situație, spațiul de lucru pe ecran scade dramatic, iar alternativa este utilizarea unei tastaturi externe.

În privința specificațiilor tehnice, Lenovo a menționat doar că X1 Fold folosește o platformă Intel “hibridă” și o versiune adaptată a sistemului de operare Windows 10 Pro.

Interesant este că noul laptop se adresează în special mediului business, iar prețul va fi unul pe măsură. În Statele Unite, prețul de pornire va fi de 2.500 de dolari la lansarea de la jumătatea anului.

Laptopuri cu două ecrane

O altă idee pentru dezvoltarea laptopurilor este integrarea a două ecrane. Aici vorbim despre un concept care a apărut de mai mult timp într-o varietate de forme.

Dell Concept Duet

La CES, noutatea principală în acest segment a fost Dell Concept Duet. La prima vedere, Dell Concept Duet seamănă izbitor cu versiunea 2-in-1 a lui Dell XPS 13, însă diferența majoră este că tastatura și touchpad-ul au fost înlocuite cu un ecran Full HD de 13.4 inch, similar cu cel principal.

Microsoft Surface Neo

La sfârșitul anului trecut, Microsoft și-a prezentat propria viziune în acest segment prin Surface Neo, însă în acest caz vorbim mai degrabă despre un concept cu puține șanse de a fi lansat în producție de serie. La fel ca în cazul lui Concept Duet, Surface Neo are rolul de a oferi un hibrid între laptop și tabletă. Miza reală a proiectului este însă dezvoltarea sistemului de operare Windows 10X, conceput să ruleze pe laptopuri pliabile și laptopuri cu două ecrane.

Asus Zenbook Duo

Fără să intre strict în categoria laptopurilor cu două ecrane în adevăratul sens al cuvântului, Asus Zenbook Duo este deja disponibil pe piață și abordează situația într-un mod posibil mai interesant. Pe lângă ecranul principal, există un ecran secundar poziționat deasupra tastaturii fizice, care a primit numele ScreenPad.

Teoretic, acesta are avantajul că îți permite să faci mai multe lucruri în același timp. De exemplu, pe ecranul principal poți să lucrezi la o analiză de date în Excel, iar pe ecranul secundar să vorbești cu un coleg de muncă pe Facebook sau WhatsApp despre acel fișier.

Concluzii

Chiar dacă în prezent pare destul de greu de crezut, segmentul banal al laptopurilor are potențialul de a se schimba destul de mult în următorii ani.

Conexiunile 5G vor deveni probabil destul de comune, în timp ce laptopurile cu două ecrane au potențial pentru un anumit segment de utilizatori, mai ales dacă se vor dovedi fiabile și nu vor afecta în mod semnificativ durata de viață a bateriei.

Laptopurile pliabile sunt, cel puțin pentru moment, mai puțin utile în acest moment, însă este posibil ca treptat să se devolte o nișă și în acest segment.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri