Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri

GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Lenovo Legion Y740 review și teste (i7, grafică RTX 2070 Max-Q, ecran 144 Hz cu GSync)

Testat pe data de 12 May 2019
Pe scurt: Lenovo Legion Y740 este un laptop de gaming ce bifează cu brio aproape toate cerințele actuale, cu excepția bateriei de mică capacitate și a tastaturii atipice. Dacă aceste două aspecte nu vă deranjează, cu greu veți găsi un laptop cu un mai bun raport preț/capabilități ca acesta, printre atuu-urile sale numărându-se carcasa elegantă și solidă, performanțele excelente, răcirea bună, ecranul IPS cu G-Sync și conectivitatea bogată, toate la un preț mai scăzut decât cel cerut de concurenți.
Produs testat: Lenovo Legion Y740   Testat de: Andrei Girbea    Nota: 4,25/5    Pret: începând de la 7400 Lei

Seria Legion include laptop-urile cu serioase valențe de gaming ale celor de la Lenovo, iar modelul Legion Y740 este vârful lor de gamă disponibil în magazine în prima parte a anului 2019.

Spre deosebire de alți producători, cei de la Lenovo nu și-au propus crearea unui laptop de gaming ultraportabil, ci mai degrabă crearea unui produs ce nu face rabat la capitolul performanțe și comportament termic/acustic, într-un pachet cât de cât compact.

Astfel, Legion-ul Y740 nu este la fel de mic, ușor sau rafinat precum unii dintre competitori, dar bifează cu brio aspectele menționate mai sus, precum și altele importante pe un laptop modern, precum estica curată, construcția solidă, ecranul IPS cu rată de refresh de 144 Hz și GSync sau conectica amplă, toate într-un pachet cu un preț competitiv. Desigur, Legion-ul Y740 nu este perfect, printre neajunsurile sale numârându-se autonomia scăzută și tastatura atipică.

Despre toate aceste aspecte, cu puncte forte și lipsuri, discutăm pe larg în amplul review de mai jos, care vă va ajuta să decideți dacă Lenovo-ul legion Y740 este laptopul adaptat nevoilor și bugetului vostru, sau nu.

lenovo-legion-y740-main

Specificații Lenovo Legion Y740-15ICH

Ecran15,6″, 1920 x 1080 px, IPS, non-tactil, anti-glare
ProcesorIntel Kaby Lake Core i7-8750H
VideoIntel HD 630 + Nvidia RTX 2070 Max-Q 8GB (80W)
Memorie16 GB DDR4 2666 MHz (2x DIMMs, up to 64 GB)
Stocare256 GB SSD (Sk Hynix PC401 HFS256GD9TNG – M.2 NVMe 80 mm) + 2 TB 5400 HDD (Seagate ST2000LM007 – 2.5″ 7 mm bay)
ConectivitateGigabit LAN (Realtek RTL8168/8111), Wireless AC (Killer 1550i, 2×2), Bluetooth 5.0
Porturi2x USB 3.1 gen 1, 1x USB 3.1 gen 2, 1x USB-C 3.1 with Thunderbolt 3, HDMI 2.0, mini DisplayPort 1.4, mic/earphone, LAN, Lock
Baterie57 Wh, încărcător 230 W
Dimensiuni362 mm x 267 mm x 22,5 mm
Greutate2,25 kg + încărcător 0,9 kg
Alteletastatură iluminare RGB, sistem audio 2x 2W, webcam

Construcție și design

Lenovo Legion Y740 este unul dintre cele mai simple și mai discrete laptopuri pentru jocuri disponibile pe piață în acest moment, producătorul alegând o temă care combină negrul cu nuanțele gri închis și suplimentând-o cu sigle tot negre și cu foarte puține elemente colorate care sar în ochi. Din acest motiv, Legion Y740 este un laptop de jocuri care poate fi acceptat fără probleme și în mediile mai stricte, un atuu cu care alte laptopuri de acest gen nu se prea pot lăuda.

lenovo-legion-y740--interior2

Laptopul oferă un sistem de iluminare RGB, așa cum o fac și alte modele pentru gaming, acesta fiind prezent pe sigla LEGION de pe capac și pe sistemele de răcire de pe laterale și spate. Toate acestea, dar și iluminarea tastaturii și a butonului Power, pot fi ajustate independent sau chiar oprite cu totul din aplicația Corsair iCUE. Legion Y740 beneficiază astfel de o flexibilitate pe care foarte puține laptopuri o oferă, venind astfel atât în întâmpinarea nevoilor jucătorilor, cât și ale utilizatorilor profesioniști.

Legion Y740 nu este doar arătos și discret, ci și bine construit. Aliajele metalice sunt folosite pentru capacul ecranului, suprafețele interioare și cea mai mare parte a marginilor laterale și a capacului inferior, plasticul de bună calitate neted și negru completând carcasa în zona sistemelor de răcire. Alegerea plasticului pentru zonele calde este o idee bună, acesta încălzindu-se mai greu decât aluminiul. Lenovo nu s-a zgârcit atunci când a proiectat suprafețele metalice, foile solide de aluminiu oferind carcasei o rigiditate foarte bună, inclusiv în zonele mai sensibile ale ramei ecranului și tastaturii.

Balamalele sunt însă cam prea moi. Pe de o parte, acestea sunt ușor de deschis și ajustat cu o singură mână, însă nu sunt suficient de rigide pentru a ține capacul ferm pe poziție atunci când laptopul este deplasat. Am fi preferat niște modele mai rigide, însă putem aprecia că sistemul de deschidere a capacului are o libertate de 180 de grade, o opțiune mai rară pentru un laptop de gaming și care-l face mai ușor de folosit pe genunchi sau în alte poziții atipice.

Laptopul Lenovo este practic din aproape toate punctele de vedere. Finisajul gri al carcasei ascunde bine urmele de mizerie sau grăsime, picioarele mari de cauciuc țin laptopul ferm ancorat pe suprafața de sprijin, conectorii sunt amplasați pe laterale și spate departe de zonele în care ar putea încurca, iar difuzoarele sunt amplasate și ele pe laterale.

Sistemul de răcire a fost atent proiectat, acesta folosind o grilă de admisie masivă amplasata pe capacul inferior, care acoperă și zona componentelor cele mai calde și a ventilatoarelor, duze suplimentare de admisie pe laterale și duze de evacuare în spate. Masiva duză de admisie de pe capacul inferior este parțial acoperită de un material care împiedică intrarea prafului, doar zona ventilatoarelor fiind lăsată deschisă pentru a nu diminua circulația fluxului de aer.

Carcasa are și câteva aspecte negative, cum ar fi buza frontală cam ascuțită și colțurile agresive, care pot fi deranjante în anumite poziții de utilizare, sau îmbinările mai puțin fluide dintre laterale și capacul inferior, care pot fi simțite când laptopul este apucat de margini. Datorită palm-rest-ului mare și a marginii ușor teșite a buzei frontale, utilizarea nu este chiar atât de enervantă pe termen lung ca în cazul altor laptopuri, cel puțin la utilizarea pe birou.

Lenovo Legion Y740 pierde la capitolul portabilitate deoarece este mai mare, mai gros și mai greu atunci când este comparat cu modelele de gaming subțiri prezente pe piață. Rama ecranului este într-adevăr îngustă, însă are o buză inferioară mare, la care se adaugă și proeminența din spatele capacului, care ascunde o parte a sistemului de răcire și diverși conectori.

Greutatea de 2,25 kilograme este încă în limitele acceptabile pentru un laptop portabil, așa cum este și adâncimea de 270 milimetri, însă rivalii mai compacți se apropie de 2 kg și adâncimi de 230-250 mm. În plus, deoarece are o configurație puternică cu RTX 2070, Legion Y740 este însoțit și de un încărcător masiv cu o greutate de aproape un kilogram, care va face bagajul și mai greu.

Conectivitatea este excelentă, laptopul Lenovo oferind trei porturi USB-A, un port USB-C cu compatibilitate Thunderbolt 3 PCIe 4x, adaptor Gigabit Ethernet și ieșiri video HDMI și miniDP. Este regretabilă doar lipsa unui cititor pentru carduri, care ar fi completat bine un laptop de gaming care este capabil să satisfacă și pretențiile utilizatorilor profesioniști din alte domenii.

Privind în ansamblu, Lenovo Legion Y740 este unul dintre cele mai echilibrate laptopuri pentru jocuri disponibile în acest moment. El nu este la fel de compact și ușor precum MSI GX65 Stealth sau Razer Blade 15, și poate nici la fel de refinat ca același Blade sau ASUS ROG Zephyrus, însă compensează prin construcția solidă, ergonomia bună, versatilitatea designului și un preț mai mic.

Tastatură și touchpad

Tastatura este cel mai problematic aspect al acestui laptop din două motive majore. Mai întâi de toate, aceasta are o aranjare atipică, deoarece oferă butoane dedicate pentru macro-uri în partea stângă, iar utilizatorul trebuie să-și ajusteze stilul de utilizare.

În cazul meu, am constatat că trebuie să forțez mâinile într-o poziție deplasată către dreapta și să-mi aduc mereu aminte că butoanele Ctrl, Shift și Escape nu sunt acolo unde mă aștept să fie, deoarece sunt deplasate cu o coloană. Chiar și așa, am lansat de multe ori aplicația Lenovo Vantage atunci când am căutat tasta Escape și am modificat luminozitatea tastaturii atunci când am căutat Shift și Control, iar perioada de acomodare va fi necesară probabil și altor utilizatori obișnuiți să tasteze rapid, fără să se uite la taste.

lenovo-legion-y740--keyboad-clickpad

Restul tastaturii are o aranjare bună, butoanele fiind mari și spațios generate. Tastele direcționale sunt separate și ușor de găsit orbește, și poate doar lipsa blocului numeric va deranja anumiți utilizatori.

Cea de-a două problemă a tastaturii este mecanismul cu a sa cursă scăzută, răspuns cauciucat și sensibilitate mare. Deși în mod normal sunt obișnuit cu tastaturile cu cursă scurtă, acuratețea tastării în acest caz a fost slabă încă de la început, și nu s-a îmbunătățit nici după perioada în care am rezistat să continui să scriu pe ea. Tastatura este silențioasă și rapidă, însă nu am reușit deloc să mă obișnuiesc cu ea.

Impresiile văzute online nu au fost nici ele prea favorabile, de aceea presupun că nu este o situație particulară. De aceea recomand cumpărătorilor interesați fie să testeze laptopul în magazin, fie să-l cumpere de la un magazin care oferă o politică de returnare sigură. Țin să remarc totuși că sunt un utilizator pretențios care scrie mii de cuvinte pe zi, așadar un utilizator obișnuit s-ar putea să nu considere tastatura tot atât de problematică precum am considerat-o eu.

Această problemă de implementare este regretabilă deoarece tastatura este tăcută, rapidă și oferă un sistem de iluminare excelent. Ajustabil cu ajutorul aplicației Corsair iCUE, sistemul de iluminare folosește LED-uri RGB pentru fiecare tastă, are o intensitate ridicată care poate fi ajustată în trei trepte și nu are probleme cu iluminarea parazitară de sub taste, care poate fi văzută la alte modele. Aplicația permite setarea diferitelor efecte la nivelul întregii tastaturi sau pentru fiecare tastă în parte, dar permite și controlul iluminării RGB pentru butonul de Power, pentru sigla LEGION de pe capac și pentru barele luminoase ascunse în fantele de răcire.

lenovo-legion-y740--keyboard-lightning

Touchpad-ul este oferit de Elan și este însoțit de drivere Precision. Suprafața de plastic este bună și oferă o experiență consecventă în cursul utilizării, însă feedback-ul nu este la feld e plăcut ca în cazulmodelelor acoperite cu sticlă. În plus, dimensiunea touchpad-ului este cam mică deoarece nu este un model cu butoane ascunse care se poate apăsa, iar butoanele fizice ocupă spațiul care ar fi putut fi folosit mai bine pentru suprafața tactilă. Butoanele sunt tăcute și precise, însă aș minți dacă aș spune că nu mi-aș fi dorit un touchpad mai amplu, fie el și unul care se poate apăsa, deoarece spațiul liber din jur este destul de generos.

Ecran

Lenovo Legion Y740 oferă un ecran cu diagonală de 15,6”, rezoluție Full HD și strat protector anti-reflexiv. Panoul IPS este oferit de către LG Philips, modelul LP156WFG-SPB2 fiind deja cunoscut de la alte laptopuri de gaming din gama medie precum Aorus 15 sau Legion Y530. Acesta oferă o rată de împrospătare de 144 Hz și este completat de un modul G-Sync.

Spre deosebire de modelele IPS Full HD 144 Hz de la AU Optronics, o altă opțiune comună în aceste zile, ecranul LG Philips are un nivel de negru mai ridicat și, în consecință, și un contrast mai mic, de circa 600:1. Dincolo de acest aspect, ecranul este unul competent care oferă o luminozitate maximă de peste 300 nits, suficientă pentru un laptop de jocuri care va fi folosit preponderent în interior, unghiuri mari de vizualizare și o acuratețe coloristică suficient de ridicată pentru a acoperi 97% din spectrul sRGB și 75% din spectrul AdobeRGB.

  • Panel HardwareID: LG Philips LGD05CF (LP156WFG-SPB2);
  • Coverage: 97% sRGB, 70% NTSC, 75% AdobeRGB;
  • Measured gamma: 2.0;
  • Max brightness in the middle of the screen: 310 cd/m2 on power;
  • Contrast at max brightness: 620:1;
  • White point: 6800 K;
  • Black on max brightness: 0.50 cd/m2;
  • Average DeltaE: 1.25 uncalibrated, 0.99 calibrated;
  • PWM: No;
  • Response time: ~13 ms BTW.

Ecranul este bine calibrat din fabrică, dar puteți îmbunătăți suplimentar nivelul gama și reproducerea nuanțelor de gri. Exemplarul nostru a avut o uniformitate bună, atât la capitolul luminozitate cât și la capitolul culoare, iar bleeding-ul este insesizabil.

lenovo-legion-y740--screen-brightness-covearge-lenovo-legiony740

Deși ecranul laptopului folosește un strat protector anti-reflexiv, acesta nu se poate compara cu un strat mat real și este deci cam greu de utilizat în lumina directă puternică. În același timp însă, acest strat protector elimină problemele de granulație specifice ecranelor mate.

Un alt aspect particular al implementării Lenovo este curba abruptă a reglajului de luminozitate. Ecranul este întunecat la niveluri mai mici de 50%, urca la numai 120 nits la 60% și apoi evoluează exponențial până la cei 300 nits al nivelului maxim. De aceea, probabil că mulți utilizatori vor prefera reglaje între 50 și 80 de procente, mai ridicate decât în cazul altor modele.

Hardware și performanțe

Exemplarul testat de noi a fost unul bine dotat din punct de vedere al specificațiilor, Lenovo Legion Y740 15ICH oferind un procesor Intel Core i7-8750H din generația Coffee Lake, 16 GB  de memorie tactată la 2666 MHz în configurație dual-channel, interfață grafică duală și două unități interne de stocare.

Unitatea de stocare principală este un SSD în format M.2 și conectare PCIe produs de către SK Hynix, care oferă viteze bune la citire, dar care nu se ridică la înălțimea altor opțiuni similare atunci când vine vorba de scriere, acesta fiind însoțit de un HDD de 2,5” produs de către Seagate.

Placa video integrată Intel HD 630 este însoțită de o placă video Nvidia RTX 2070 Max-Q cu TDP de 80W. Prima este dezactivată din BIOS pentru a lăsa G-Sync funcțional, însă puteți renunța la GSync pentru a activa Optimus și pentru a folosi deci interfața grafică Intel pentru sarcinile ușoare, o idee bună atunci când călătoriți, deoarece bateria de este cam mică și nu poate oferi altfel mai mult de două ore de autonomie.

Procesorul și placa video sunt lipite pe placa de bază, însă memoria, stocarea și interfața Wi-Fi pot fi înlocuite. Accesul la acestea este simplu și necesită doar înlăturarea capacului inferior, doar memoria RAM fiind protejată suplimentar de o cușcă metalică ce necesită și ea demontare. Atenție însă, modelul nostru avea aplicat un sigiliu peste unitatea SSD, ceea ce ar putea ridica probleme de garanție în cazul în care vă decideți că vreți o unitate de stocare mai mare sau mai rapidă.

Exemplarul testat de noi a fost unul retail care beneficiază de drivere NVIDIA compatibile noi (430.39), deci comportamentul din review este cel la care trebuie să vă așteptați și în cazul modelelor de pe rafturile magazinelor. Așa cum era de așteptat pentru un model puternic, sarcinile uzuale multimedia sau de birou nu au pus nici o problemă, laptopul fiind rece și tăcut, chiar dacă ventilatoarele nu se opresc complet niciodată.

Pentru testarea în sarcină, am apelat la cunoscutul CineBench R15, care a fost folosit preț de 10+ cicluri cu 2-3 secunde de pauză între ele, laptopul fiind setat pe profilul Maximum Performance și cu restul setărilor implicite.

La fel ca multe alte implementări i7-8750H, și Legion Y740 a oferit performanțe maxime la primele două sau trei cicluri CineBench, după care frecvențele de lucru coborând ușor odată ce căldura disipată nu a mai permis atingerea frecvențelor Turbo maxime pentru mai mult de câteva secunde. Procesorul a atins astfel frecvențe de lucru 3,5 – 3,6 GHz, TDP de 60W și temperaturi de 94 – 95 de grade, scorul CineBench fiind de 1150 de puncte.

lenovo-legion-y740-performance-temps-cinebenchr15

Procesorul funcționează la frecvențe ridicate mai mult timp decât am văzut în cazul altor implementări și își scade frecvențele doar în partea a doua a fiecărui ciclu de CineBench, atunci când protecția termică se activează. Legion Y740 oferă astfel o implementare mai bună decât cele mai multe alte laptopuri bazate pe acest procesor, explicația fiind dată de TDP-ul ridicat și de limitele de temperatură setate foarte sus, prețul plătit fiind însă temperaturile interne ridicate.

Am încercat apoi să îmbunătățim comportamentul procesorului i7-8750H prin scăderea tensiunii de alimentare. O scădere cu 180 mV a generat un sistem stabil în lucru, dar nu și în teste, de aceea ne-am oprit doar la o scădere de 150 mV. În acest regim, procesorul din Legion Y740 a funcționat la frecvența maximă de 3,9 GHz în condițiile aceluiași TDP de 60W, scorurile CineBench urcând la 1200 de puncte, iar temperaturile atingând 88 – 90 de grade.

lenovo-legion-y740-performance-temps-cinebenchr15-underv

În concluzie, odată sub-alimentat, procesorul din Legion Y740 funcționează la capacitatea maximă iar temperaturile sunt mai mici decât cele standard. Din cauza timpului de testare limitat, nu am făcut teste și cu laptopul alimentat de la baterie.

Am făcut apoi o serie de teste sintetice de performanță, laptopul Lenovo fiind setat pe profilul standard și cu profilul de putere din Windows 10 setat pe Maximum Performance.

  • 3DMark 11: 17338 (Graphics – 20761, Physics – 11633);
  • 3DMark 13 – Fire Strike: 13865 (Graphics – 15355, Physics – 14819);
  • 3DMark 13 – Time Spy: 6390 (Graphics – 6443, CPU – 6106);
  • GeekBench 4.1.1 64-bit: Single-Core: 5053, Multi-core: 22190;
  • CineBench R15 (best run): OpenGL 103.66 fps, CPU 1179 cb, CPU Single Core 165 cb;
  • x264 HD Benchmark 4.0 32-bit: Pass 1 – 202.23 fps, Pass 2 – 71.87 fps.

Am reluat apoi aceste teste după sub-alimentarea procesorului cu 150 mV, rezultatele obținute fiind cele de mai jos.

  1. 3DMark 11: 17628 (Graphics – 20793, Physics – 12459);
  2. 3DMark 13 – Fire Strike: 14167 (Graphics – 15506, Physics – 16674);
  3. 3DMark 13 – Time Spy: 6378 (Graphics – 6304, CPU – 6835);
  4. 3DMark 13 – Port Royal (RTX) Graphics: 3406;
  5. Uniengine Superposition – 1080p Extreme: 3771;
  6. PCMark 10: 5820;
  7. GeekBench 3.4.2 32-bit: Single-Core: 4057 Multi-core: 21856;
  8. GeekBench 4 64-bit: Single-Core: 5061, Multi-core: 22578;
  9. CineBench R15 (best run): OpenGL 101.23 fps, CPU 1243 cb, CPU Single Core 168 cb;
  10. x264 HD Benchmark 4.0 32-bit: Pass 1 – 206.23 fps, Pass 2 – 77.34 fps.

Pentru am obține maximum posibil de performanță, am păstrat tensiunea mai scăzută pe procesor și am purces la supra-tactarea plăcii video, obținând un sistem stabil tactat cu 200 MHz în plus pe nucleu și 400 MHz în plus pe memoria video. Trebuie subliniat că este posibil ca nu toate exemplarele de Legion Y740 să fie capabile să funcționeze perfect la aceste frecvențe, însă dacă o vor face, rezultatele vor arăta cam așa.

lenovo-legion-y740-gpu-tweak-settings

  • 3DMark 11: 18304 (Graphics – 22603, Physics – 11857);
  • 3DMark 13 – Fire Strike: 15629 (Graphics – 17496, Physics – 16302);
  • 3DMark 13 – Time Spy: 6882 (Graphics – 6960, CPU – 6475);
  • 3DMark 13 – Port Royal (RTX) Graphics: 3764;
  • Uniengine Superposition – 1080p Extreme: 4165;
  • PCMark 10: 5406;

Privind în ansamblu, profilul Tweaked aduce aduce ceva sporuri de performanță pe CPU și sporuri vizibile de performanță pe GPU, ultima situație nefiind surprinzătoare, deoarece vorbim de 200 MHz în plus pe nucleu, adică un spor de circa 20 de procente de la cei 885 Mhz impliciți. Sporurile la capitolul 3D se încadrează undeva între 7 și 12 procente, însă trebuie menționat că scorurile pe CPU devin ceva mai mici decât în cazul simplului profil sub-alimentat deoarece acesta are un sistem de răcire comun cu placa video, iar overclocking-ul celei din urmă degajă o căldură care afectează disipația termică a căldurii primului.

Trecând la jocuri, am ales câteva titluri reprezentative DirectX 11, DirectX 12 și Vulkan, iar rezultate obținute cu cele două profiluri de utilizare (Standard și Tweaked) arată cam așa.

FHD StandardFHD Tweaked
Battlefield V (DX 12, Ultra Preset, Ray-Tracing OFF)88-94 fps94-106 fps
Battlefield V (DX 12, Ultra Preset, Ray-Tracing ON, DLSS OFF)52-62 fps68-76 fps
Far Cry 5 (DX 11, Ultra Preset, SMAA)84 fps96 fps
Middle Earth: Shadow of Mordor (DX 11, Ultra Preset)114 fps126 fps
Rise of Tomb Raider (DX 12, Very High Preset, FXAA)58 fps64 fps
Shadow of Tomb Raider (DX 12, Highest Preset, TAA)73 fps83 fps
The Witcher 3: Wild Hunt (DX 11, Ultra Preset, Hairworks On 4)78-90 fps86-100 fps

HWInfo oferă o imagine asupra comportamentului în Far Cry 5 și Witcher 3 pe profilul Standard și ventilatoarele pe Auto, zgomotul acestora din urmă ajungând la 46 – 47 dB.

Sub-alimentarea procesorului duce la un comportament în Witcher 3 care este explicitat cel mai bine de HWInfo.

lenovo-legion-y740-perf-temps-gaming-witcher3-undervolted

Atunci când este alimentat de la baterie, placa video continuă să funcționeze la parametri buni, însă procesorul este limitat la 800 MHz, ceea ce provoacă gâtuiri vizibile ale performanței.

lenovo-legion-y740-perf-tens-gaming-mordor-batteryu

În final, HWInfo ne arată starea sistemului cu procesorul sub-alimentat și placa video supratactată cu 200 MHz pe nucleu și 400 MHz pe memorie, ventilatoarele fiind în continuare setate pe Auto.

Dacă imaginile de mai sus vă par cam încâlcite, rezultatele pot fi comasate pe scurt astfel:

  • Standard profile (default CPU/ GPU settings): CPU: ~3.76 GHz, 92 C; GPU: ~1.32 GHz, 75 C;
  • Standard profile (-150 mV undervolted CPU, default GPU): CPU: ~3.9 GHz, 81 C; GPU: ~1.3 GHz, 72 C;
  • Tweaked profile (-150 mV undervolted CPU, +200 MHz Clock GPU / +400 MHz Memory GPU): CPU: ~3.8 GHz, 92 C; GPU: ~1.46 GHz, 74 C.

Pe scurt, ajustarea manuală a setărilor aduce următoarele beneficii.

  • sub-alimentarea procesorului aduce frecvențele de lucru mai mari și temperaturi mai mici pe CPU, deci performanțe CPU mai bune
  • sub-alimentarea procesorului și supra-tactarea plăcii video readuce temperaturile la valorile ridicate standard, însă aduce totodată un spor de 7 – 12 procente în jocuri și aplicații 3D

Astfel, implementarea RTX 2070 Max-Q de 80W din Legion Y740 se aproprie de performanțele implementărilor RTX 2070 complete de 115W precum cele din MSI GE63 Raider sau Asus SCAR GL504/G531 atunci când este overclockată și este cu doar 10 – 20% mai lentă decât implementările RTX 2080 Max-Q. Laptopul Lenovo este astfel un partener solid pentru jucători, doar temperaturile interne mari ridicând semne de întrebare pentru fiabilitatea pe termen lung.

Sistem de răcire, conectivitate și audio

Legion Y740 folosește un sistem de răcire surpinzător de eficient dacă ținem cont de designul său simplu, cu două ventilatoare și numai trei conducte de răcire care deservesc atât procesorul cât și placa video.

Acest sistem de răcire este ajutat de grila de admisie masivă de pe capacul inferior și duzele de admisie laterale, de duzele de evacuare de mari dimensiuni de pe spate și de materialul plastic din această zonă, care nu transmite către restul carcasei căldura degajată.

lenovo-legion-y740--cooling

De aceea, sistemul de răcire reușește să păstreze temperaturile exterioare la un nivel rezonabil chiar dacă interiorul este foarte cald, așa cum am arătat deja în secțiunea anterioară. Astfel, zona tastaturii atinge un maxim de numai 43 de grade în timp ce capacul inferior atinge un maxim de 45 de grade, iar ventilatoarele turate au și ele un nivel de zgomot moderat de 46 – 47 dB.

Controlul ventilatoarelor ar putea fi însă mai bun, deoarece nu se poate crea un profil particularizat în cadrul aplicației Lenovo Vantage, singurele opțiuni fiind Auto (care face o treabă bună) și Max (care poate fi declanșat manual cu ajutorul scurtăturii Fn – Q).

Ventilatoarele nu se opresc niciodată, nici măcar într-un regim lejer de utilizare, și pot fi sesizate într-o cameră tăcută. Nivelul de zgomot este însă redus iar tonalitatea este neutră, situația schimbându-se însă atunci când folosiți aplicații mai gurmande care necesită un spor de turație.

Zgomotul bobinelor au fost o problemă pentru Lenovo în trecut, însă modelul testat de noi nu a emis sunete deranjante de această natură. Cum acest aspect este o adevărată loterie, nu garantăm că și alte exemplare de Legion Y740 vor fi la fel de silențioase.

temperatures-legiony740-load temperatures-liony740-daily

Conectivitatea este asigurată de o placă de rețea Killer 1550i, bazată pe cipul Intel 9560, care asigură și conectivitatea Bluetooth 5.0. Plăcile de rețea Killer au avut în trecut probleme cu driverele, însă nu a fost cazul și acum, acesta funcționând așa cum trebuie. Semnalul wireless a fost stabil atât lângă router cât și la distanțe mai mari cu obstacole, însă ratele de transfer au fost cam mici, în special la distanță. Dacă aveți nevoie de o conexiune Ethernet, Lenovo Y740 oferă un adaptor gigabit Realtek RTL8168/8111.

Sistemul audio stereo folosește două incinte ascunse după grilele amplasate pe marginile laterale către colțurile frontale și are o prestație destul de bună. Nivelul sonor măsurat este de circa 75 – 77 dB fără a se remarca distorsiuni, iar dacă se dezactivează procesarea Dolby, acest nivel urcă la 80 – 82 dB, însă sunetul redat va fi mai aspru. Prestația este bună în domeniul înaltelor și mediilor, însă joasele sunt cam slabe și sunt acoperite doar începând de la 105 Hz.

lenovo-legion-y740--speakers

Camera Web cu rezoluție HD este amplasată  pe buza inferioară a ramei ecranului, o poziționare neinspirată deoarece capacul trebuie orientat mai pe spate pentru a avea o încadrare bună iar microfoanele preiau prea ușor zgomotul tastaturii. Cum nici calitatea imaginii nu este prea grozavă, camera Web probabil că nu va fi utilizată prea des.

Baterie și autonomie

Bateria din Legion Y740 are o capacitate de numai 57W, mai mică decât toate celelalte oferite de laptopurile de gaming similare. Această capacitate redusă, combinată cu platforma hardware puternică și ecranul de 144 Hz, face ca autonomia să fie redusă chiar și atunci când se dezactivează G-Sync și se optează pentru placa video integrată și Optimus.

  • 4h:15m – editare text în Google Docs, Better Battery Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit;
  • 4h – redare video YouTube FullHD, Better Battery Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit;
  • 4h:30m – redare video Netflix Full HD, Better Battery Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit;
  • 3h – navigare Web intensivă, Better Performance Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit;
  • 1h – jocuri (Shadow of Mordor), Max Performance Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit, fps limit of 40.

În cazul în care optați să lăsați totuși activ G-Sync când utilizați laptopul pe baterie, aceste autonomii vor fi cel mai probabil înjumătățite.

Laptopul este însoțit de un încărcător cu o putere de 230W, adecvată pentru configurația hardware. Acesta reușește să umple bateria în circa 90 de minute, fiind deci rapid, însă este totodată semnificativ mai masiv și mai greu decât alte adaptoare de 230W. Această masivitate face ca încărcătorul să fie o povară suplimentare în bagaje, iar dacă sperați să folosiți un încărcător USB-C, puteți uita de el, pentru că Legion Y740 nu se poate încărca pe această cale.

Preț și disponibilitate

Lenovo Legion Y740 este disponibil la data publicării articolului în ofertele locale. Configurația testată de noi este oferită la un preț de circa 9900 lei, însă producătorul oferă și modele mai ieftine cu RTX 2060 și procesor Core i5, care încep de la 7400 lei, sau RTX 2060 si Core i7, care încep de la 7800 lei.

În cazul în care vă doriți un ecran mai mare, Lenovo Legion Y740 este disponibil și într-o variantă cu ecran de 17,3″, care este mai mare și mai grea, dar care oferă în plus și opțiunea alegerii unei plăci video RTX 2080 Max-Q.

Pentru prețuri și stocuri actualizate puteți intra aici sau aici.

Concluzii

Una peste alta, Lenovo-ul Legion Y740 este unul dintre laptopurile de gaming disponibile în România cu un foarte bun raport preț/capabilități.

El bifează cu brio capitole precum construcție și design, putând fi atât pe placul gamerilor cât și al utilizatorilor cu cerințe estetice mai rigide, conectică, ecran (IPS mat cu suport GSync si rată de refresh e 144 Hz), performanțe, și nu în ultimul rând comportament termic și acustic, notebook-ul celor de la Lenovo nefiind zgomotos în jocuri și alte task-uri cu cerințe ridicate, și aceasta fără a face deloc rabat la capitolul performanțe.

Desigur, potențialii cumpărători vor trebui să accepte și neajunsurile acestui produs, precum construcția ceva mai voluminoasă decât a altor laptopuri de ultimă generație cu hardware similar, bateria de mică capacitate și mai ales tastatura cu layout și feedback atipice.

În concluzie, prin prisma acestor neajunsuri, Lenovo-ul Legion Y740 nu este cel mai capabil notebook din segmentul ultraportabilelor de top, acolo unde dispozitive precum Acer Predator Triton 500, Gigabyte Aero 15, Razer Blade 15 Advanced sau gama Asus ROG Zephyrus S au atuu-uri importante, însă poate fi alegerea ideală pentru cei ce doresc un notebook multivalent și peformant, dar au la dispoziție un buget doar mediu, nu unul care să le permită să meargă spre produsele menționate anterior, ce costă semnificativ mai mult.

Pro:

  • construcție și materiale superioare
  • design simplu și iluminare RGB versatilă
  • ecran IPS 144 Hz cu strat protector mat
  • conectivitate bogată
  • performanțe excelente după ajustări manuale
  • sistem de răcire eficient și tăcut
  • preț bun

Contra:

  • dimensiunile și greutatea nu-l fac chiar un ultraportabil
  • fără card reader și cu webcam amplasat deranjant
  • tastatură cu cursa scurtă și aranjare ciudată
  • baterie mică, de numai 57Wh

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.