Sony Alpha A57 – un SLT pentru entuziasti – pareri, specificatii
Incepand de azi, 11 Aprilie 2012, cei de la Sony aduc in Romania camera lor digitala mainstream de noua generatie, modelul Sony Alpha A57, ce inlocuieste Alpha-ul A55 in raftul camerelor foto tip DSLR. Observati ca nu vom numi A57-le un DSLR, pentru ca teoretic nu este un astfel de aparat, desi se aseamana foarte mult cu unul.
L-am vazut astazi putin la lucru, insa nu va voi putea spune prea multe despre performantele sale pana cand nu reusesc sa il si testez.
Va pot spune insa cateva lucruri despre functiile ce diferentiaza Alpha-ul A57 de DSLR-uri mainstream precum Canon 600D sau Nikon D5100 si impartasi cateva dintre primele impresii avute in urma celor cateva minute de butonat.
Pe scurt, A57 se adreseaza fotografilor incepatori si entuziasti, ce doresc o camera foto destul de performanta, dar in acelasi timp usor de folosit si permisiva, cu multe functii care sa ii ajute sa realizeze poze si filme de calitate, chiar si in lipsa unor cunostinte avansate de tehnica fotografica. Atentie, nu vorbim de o camera foto profesioala, ci despre un aparat capabil sa ofere unui potential entuziast plusul de calitate foto/video pe care l-ar cauta atunci cand se decide sa abandoneze camerele compacte si sa treaca la umatorul nivel.

Sony Alpha A57 – un SLT cu pret accesibil
Spre deosebire de alti producatori de DSLR-uri, Sony foloseste o tehnologie putin diferita pe aparatele sale, pe care le numeste SLT-uri (Single Lens Translucent).
DSLR-urile obisnuite folosesc o oglinda mobila iar imaginea redata este reflectata spre Viewfinderul optic, ce iti permite sa vezi prin lentila cadrul captat, prin intermediul acestei oglinde. In cazul SLT-urilor, avem de-a face cu o oglinda fixa, insa transparenta, care imparte lumina ce intra in senzor in orice moment in doua parti: 70% din ea merge spre senzor, 30% merge spre unitatea de focalizare.
Sistemul aduce si avantaje si dezavantaje. In randul primelor, aparatele SLT pot capta foarte multe cadre pe secunda (A57-le merge pana la 12 fps, ceea ce este mult peste ce ofera alte camere din segment si va fi apreciat de cei ce fotografiaza subiecte in miscare) iar focusul nu se pierde niciodata de pe subiectul fotografiat. Nu mai avem timpii morti in care nu vedem nimic prin viewfinder atunci cand diafragma este deschisa si in plus aparatele SLT pot focaliza in timp real in timp ce filmeaza. Mai multe despre SLT-uri gasiti aici.
Principalul dezavantaj este lipsa vizorului optic, iar fotografii experimentati stiu prea bine ce inseamna aceasta, insa vizorul electronic al Alpha-ului A57, numit Tru-Finder, este decent, daca e sa il comparam cu altele intalnite de mine in trecut. Cu siguranta mi-ar fi insa greu sa ma obisnuiesc cu asa ceva, folosind SLR-uri de ani buni, insa pentru un utilizator ce nu s-a mai ciocnit de camere profesionale in trecut, vizorul isi va face treaba cu brio. Pe langa acesta, camerele SLT se descurca ceva mai greu in conditii de iluminare proasta, tocmai pentru ca lumina ce intra prin obiectiv se imparte, insa mai multe despre aspectul asta o sa va pot spune daca voi avea ocazia sa testez A57-le mai pe indelete.
Bun, sa va spun totusi cate ceva despre caracteristicile lui Alpha A57, ca prea divagam. Le gasiti in poza de mai jos.

Principalele functii ale Alpha-ului A57
Auto Portrait Framing-ul te ajuta sa faci poze portret mai bune, dupa regulile de baza ale compozitiei in cadrul acestui gen fotografic. Astfel, cu functia asta activata, aparatul iti va salva si poza facuta de tine, dar va mai face el inca o poza pe baza aceluiasi cadru, cam cum crede el ca ar trebui sa fie mai bine. In teorie, suna interesant, in practica, ramane de vazut. Clear Image Zoom-ul este un fel de Zoom Digital, care iti permite sa maresti distanta focala dincolo de punctul de maxim al obiectivului folosit pentru a obtine detalii ale unui cadru indepartat. La fel, interesant in teorie, ramane sa vedem cum sta in practica.
Filmarea am testat-o insa nu am reusit sa scot rezultatul pe un computer, pentru a vedea cat de deranjant este zgomotl produs de miscarea obiectivului, una dintre marile bube ale filmarii cu o camera tip SLR. Cert e ca microfonul este plasat deasupra camerei si nu langa obiectiv, iar 18-55-ul Sony este destul de silentios. Partea buna e ca aceasta camera are si intrare pentru microfon extern, ceea ce rezolva in mare masura problema.
Fotografierea in rafala iti permite si realizarea de excelente panorame, chiar si tinand aparatul in mana, datorita stabilizarii optice. Dar inca o data, nu am putut testa pe indelete aceasta functie si nici daca subiectul ramane intr-adevar in focus atunci cand misti camera sau el se afla in continua miscare, asa cum se lauda cei de la Sony.
Una peste alta, mi-a placut Alpha-ul A57, chiar daca nu poate fi o camera pentru mine. Ca fotograf, iti cumperi camera in functie de sticla (obiectivele) pe care le ai acasa. Iar pe mine cei de la Canon m-au prins de client si ar fi mult prea costisitor sa schimb corabia.
Pentru cei ce isi insa doresc un aparat profesional nou si bunicel, bine construit, permisiv si usor de utilizat, Sony-ul Alpha A57 poate fi o solutie interesanta, chit ca este semnificativ mai scump ca modelele concurente din gama sa (Canon 600D si Nikon D5100), ce nu ofera insa multe dintre functiile despre care am discutat in cadrul acestui articol (dar sunt DSLR-uri). Il gasiti pentru circa 3400 de lei la f64.ro .
Asadar, luati-l in seama, insa sfatul meu este sa asteptati review-urile fotografilor experimentati din .com inainte de a lua decizia de a il cumpara sau nu. Doar pentru a fi siguri de investitia facuta.
COSTI
13 aprilie 2012 la 10:16
Defineste „camera foto profi”.
In articolul de fata „A57 se adreseaza fotografilor incepatori si entuziasti, ce doresc o camera foto destul de performanta”. In consecinta exista o confuzie in termeni ( si logica ). Stiu ca produsul trebuie sa se vanda, dar pentru cei care au ca ( singura ) sursa de informatii site-ul de fata review-ul este o crasa inducere in eroare. Noul Nikon D800, care surclaseaza cam tot ce exista pe piata, este o camera SEMI-PROFESIONALA :
https://www.dxomark.com/Reviews/Nikon-D800-Review/Nikon-D800-Sensor-performance
Eu consider ca este de bun-simt ca un articol sa informeze corect si impartial cititorii, indiferent de motivatie.
Sper ca acest al doilea comentariu sa fie publicat, cel de ieri fiind ignorat.
Daniel Popescu
13 aprilie 2012 la 11:12
Costi, primul comentariu nu a fost ignorat, ci doar a intrat in moderare. Toate comentariile de pe GiZ apar pe site doar dupa ce sunt aprobate manual de noi.
Andrei Girbea
13 aprilie 2012 la 14:20
Costi, ai dreptate. Nu am gasit cea mai bune formulare si am indus in eroare, fara sa doresc acest lucru. Prin „camera profi” inteleg o camera tip SLR pentru cei ce doresc ceva mai mult de la un aparat foto si nu se multumec cu o compacta, deci nu o camera profesionala. My bad.
Vorbim despre o camera SLT pentru incepatori si sper ca acest lucru se intelege CLAR din articol. Nu este insa un entry-level, ci un mainstream. Voi reformula partea la care ai facut tu referire.
Totusi, daca D800 este o camera semi-profesionala, atunci care e profesionala? Hasselblad si Leica cu senzori mai mari de full-frame? pentru mine orice Full-Frame intra in gama profesionala. Gresesc? (Aici o sa vii sa imi zici ca in Full-frame avem si d800, si 5D dar si EOS 1D, insa nu cred ca exista o clasificare clara care sa spuna unde intra fiecare camera, ramane la latitudinea fiecaruia).
PS: Comentariile sunt moderate, dupa cum zicea si daniel, asadar dureaza putin pana la punem online. Astfel impiedicam spam-ul.
Andrei Girbea
14 aprilie 2012 la 00:06
Ok am vazut linkul tau costi. Conform acelei clasificari sonyul ar intra la slr advanced. La professional daca am vazut bine intra multe, inclusiv d800 dar si 7d care e aps-c. M-am uitat pe fuga ca sunt pe telefon dar putem discuta mai multe pe mail, adresa mea e pe pagina de contact