GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Cum alegem cea mai bună mașină de găurit și înșurubat

Autor: Echipa Giz.ro

Mașina de găurit, cunoscută și sub denumirea populară de bormașină, este probabil cea mai celebră unealtă electrică în mediul casnic. Piața oferă o paletă largă de opțiuni, de la modele portabile mici și ușoare până la modele mari și puternice, iar în cadrul acestui articol vor trece în revistă caracteristicile și specificațiile pe care trebuie să le aveți în vedere înaintea unei achiziții. 

Găurirea, și apoi îmbinarea a două piese separate cu ajutorul unui legături rigide sau flexibile, este cea mai veche metodă de asamblare, primele unelte de lucru care au folosit mișcarea de rotație în acest scop având o vechime de peste 35.000 de ani. Până la apariția sudurii, adezivilor sau altor forme mai moderne de asamblare, găurirea și fixarea cu ajutorul unui diblu a fost opțiunea de bază pentru realizarea unor mecanisme sau construcții, deci nu este de mirare că mașina de găurit are o istorie îndelungată. 

În prezent, mașina de găurit este disponibilă într-o multitudine de forme și soluții constructive, începând de la banalul sfredel manual pentru lemn până la mașinile statice de mare putere. În mediul casnic, cel mai celebru design este cel de tip pistol, iar acest articol se va ocupa exclusiv de aceste produse deoarece sunt omniprezente. 

Odată cu îmbunătățirea și ieftinirea tehnologiilor, mașina de găurit portabilă pentru uz casnic a primit și alte accesorii de natură să o facă mai versatilă, cel mai celebru fiind înșurubarea. Pe lângă înșurubare, care a devenit practic o opțiune de bază, mașinile de găurit pot avea și alte opțiuni precum tăierea cu ajutorul unui disc, frezarea sau șlefuirea, acestea folosind accesorii care pot fi montane în general pe orice model suficient de puternic. 

masina-de-gaurit-si-insurubat

Criteriile de bază pentru alegerea unei mașini de găurit și înșurubat 

Dacă v-ați pus în gând să achiziționați o mașină de găurit și înșurubat pentru mediul casnic, trebuie să plecați de la criteriile de bază: putere, viteză, alimentare și greutate. 

Puterea 

Cam toate mașinile de găurit și înșurubat cu design de tip pistol folosesc motoare universale, adică motoare capabile să se alimenteze atât cu curent electric alternativ cât și cu curent electric continuu. Acest tip de motor este astfel capabil să permit trecerea rapidă de la alimentarea de la priză la cea pe baterii fără a necesita redresoare, alternatoare sau surse în comutație. Dacă este posibil, ar trebuie să alegeți un motor fără perii (brushless) deoarece are o durată de viață mai mare, eficiență mai bună și nivel de zgomot mai mic decât modelele banale cu perii.

O mașină de găurit optimă pentru mediul casnic are o putere între 500 și 900 W și un cuplu între 15 și 35 Nm, asigurând găurirea fără probleme și a unor materiale mai dure precum zidăria sau aliajele metalice dure. O putere și/sau un cuplu mai mare sunt indicate doar dacă știți că lucrați des cu pereți foarte groși sau metale foarte dure, însă acestea deja ies din sfera casnică și necesită probabil utilizarea unor scule profesionale. 

masina-de-gaurit-motor

Un indicator rapid al puterii, atunci când producătorul nu specifică puterea sau cuplu, este dimensiunea maximă a găurii: un model din gama inferioară poate da găuri în metal de 7 – 8 mm și 10 – 12 în lemn, în timp ce modelele bune ajung la 13 – 14 mm în oțel și 30 – 35 mm în lemn.

Turația 

Numărul de rotații pe minut este foarte important deoarece nu toate materialele se comportă la fel în momentul găuririi. În general, cumpărătorii neavizați au tendința să se uite doar la turația maximă, însă aceasta este utilă doar în cazul materialelor moi și a găurilor cu diametru redus. Dacă lucrați cu metal, zidărie sau dacă aveți nevoie de găuri mari, turația minimă este mult mai importantă deoarece doar aceasta vă garantează că puteți lucra în condiții optime și mai ales sigure. 

masina-de-gaurit-turatie

Pentru o mașină de găurit casnică bună la toate, este recomandat să alegeți un model care începe de la 200 – 300 de rotații pe minut și poate atinge între 1200 și 1500 de rotații pe minut în regim rapid, acoperind astfel ambele tipuri de necesități precum și alte situații intermediare. 

Alimentarea 

Modelele disponibile pe piață pot fi alimentare fie de la priză, fie de un acumulator, fie de ambele, alegerea uneia dintre aceste soluții trebuind făcută în funcție de necesități. 

Opțiunea alimentării de la priză este cea mai ieftină deoarece producătorul a eliminat acumulatorul, însă cablul limitează libertatea de mișcare în momentul utilizării și poate provoca uneori și accidente. Aceste mașini de găurit folosesc în general motoare puternice și sunt astfel capabile să execute bine sarcini dificile, însă ergonomia are de suferit. 

masina-de-gaurit-baterii

Alimentarea cu ajutorul unui acumulator este cea mai populară în zilele noastre, aceasta oferind o libertate mare de mișcare și posibilitatea efectuării fără probleme a unor lucrări și în spații mai dificile. În funcție de necesități, trebuie să fim atenți la tensiunea de alimentare a motorului, deoarece de aceasta este legată și puterea. 

Mașinile de găurit cu puteri mai reduse folosesc motoare și, evident, acumulatori cu o tensiune de 6 V, însă modelele performante urcă la 24 – 36 V. Ca în cazul oricărui alt aparat electric portabil, nu trebuie să uitați de capacitatea bateriei și de autonomie. 

Greutatea

Pentru a evita problemele în timpul utilizării, mașinile de găurit și înșurubat pentru mediul casnic au în general greutăți reduse. Recomandarea noastră este să căutați modelele cu o greutate între un kilogram, în cazul mașinilor de găurit și înșurubat fără pretenții, și cel mult trei kilograme, pentru cele performante și cu baterii de mare capacitate. 

Este adevărat, modelele mai grele pot oferi motoare mai mari cu putere ridicată și acumulatori mai generoși cu autonomie mai lungă, însă efortul utilizării pe perioade mai mari de timp devine deranjant pentru un simplu amator și trebuie evitat. Dacă aveți însă nevoie de putere pentru anumite activități specifice, ați putea lua în calcul unele accesorii, cum ar fi piciorul vertical cu talpă care transformă o mașină de găurit portabilă într-una verticală de precizie. 

Dotări și specificații utile pentru mașina de găurit și înșurubat 

Dacă ați bifat cele patru mari criterii de mai sus, este timpul să vă uitați la detalii pentru a găsi un produs care să facă tot ce vreți dar care să nu exagereze cu dotările și cu prețul. 

Mandrina: sistemul de prindere pentru burghiu sau capetele de înșurubare care poate fi găsit pe aproape toate modelele din comerț este cel cu auto-înșurubare, care este ușor de folosit și sigur în exploatare. Unele modele mai vechi pot folosi designul clasic cu cheie deoarece acesta asigură o prindere mai fermă în special în cazul burghielor cu diametru mare, însă acesta este destul de enervant de înșurubat și deșurubat.

masina-de-gaurit-mandrina

Ocazional, unele modele din gama superioară pot folosi mandrina de tip SDS, însă atenție, aceasta necesită burghie speciale și vine în mai multe versiuni. Nu trebuie să uitați să verificați diametrul maxim al burghielor care pot fi montate, 10 mm fiind cea mai comună și utilă dimensiune.

Numărul de trepte: în funcție de material, viteza de găurire diferă, iar o mașină de bună calitate va oferi un control precis pentru fiecare scenariu. În general, modelele moderne permit controlul liber al turației, însă produsele mai bune oferă de la 2 până la 20 de trepte pentru ajustarea cuplului, blocarea într-o treaptă de viteză, limitator de cuplu și alte opțiuni conexe.

masina-de-gaurit-viteze

Inversarea sensului de rotație: o funcție simplă, aceasta permite deblocarea rapidă a unui burghiu care s-a înțepenit și, în cazul modelelor cu funcție pentru înșurubare, și deșurubarea rapidă. De obicei, funcția este activată cu un buton special amplasat la îndemână și este utilă în special la găurirea materialelor moi și elastice, cum ar fi lemnul, unde burghiul se poate îneca ușor. 

Percuția: spre deosebire de faimoasele rotopercutoare profesionale, care folosesc un cilindru cu piston pentru a obține puterea masivă necesară găuririi unor pereți groși, mașinile de găurit casnice care oferă și percuție folosesc un sistem mai simplu cu came. Puterea lor de percuție este redusă iar fiabilitatea mecanismului devine mai mică, funcția nefiind recomandată decât în cazul în care alegeți un model puternic și scump care poate oferi o fiabilitate mai bună. 

Numărul de accesorii de lucru: pe lângă simpla operațiune de găurire, mașinile pentru uz casnic pot oferi și alte servicii, cum ar fi înșurubarea. În acest caz trebuie să fiți atenți la numărul de capete de înșurubare și la standardul pentru care acestea sunt făcute, dar puteți lua în calcul și alte accesorii mai speciale, cum ar fi înșurubarea sau găurirea la 90 de grade, capul flexibil de înșurubare pentru unghiuri incomode de lucru și altele de aceeași natură.

masina-de-gaurit-accesorii

Protecția la supra-sarcină: se întâmplă adeseori ca găurirea unor materiale mai dure să nu se desfășoare ca la carte, iar efectul poate fi supra-solicitarea și arderea motorului, ruperea burghiului sau ambele. O mașină de găurit bună va oferi un sistem de protecție care limitează turațiile în cazul în care cuplul trece de limitele admise, iar una foarte bună vă va avertiza sonor din timp înainte să ajungeți în acest punct. 

Construcție: deoarece sunt destinate unei munci dificile în condiții grele, cam toate mașinile de găurit și înșurubat au carcase fabricate din materiale rezistente la șocuri. Pentru un produs bun, asigurați-vă însă că mânerul sau mânerele sunt acoperite cu materiale antiderapante, butoanele sunt amplasate ergonomic, iar sistemele de schimbare a acumulatorului sunt simple și ușor de desfăcut. 

Recomandări mașini de găurit și înșurubat

Trotec PSCS 10 – 239 lei

Un model mai accesibil dar totodată performant, această mașină de găurit oferă un motor bun cu cuplu de 22 Nm, control liber al turației cu două trepte pentru înșurubare și găurire, mandrină rapidă de 10 mm, inversor, protecție la blocare și o greutate de numai 1 kilogram.

DeWALT DWD112S – 359 lei

O mașină de găurit cu alimentare doar de la priză,  acesta oferă un motor de 700W cu cuplu mare, mandrină rapidă de 10 mm, viteză maximă de 2500 rpm pentru lucru rapid cu materiale moi, trepte multiple de viteză și cuplu, carcasă compactă și o greutate de 1,8 kilograme.

Makita DF457DWE – 567 lei

O sculă oferită de un producător faimos,  aceasta oferă motor puternic, sistem de frânare electric, turație variabilă cu 16 trepte, mandrină pentru burghie de 10 milimetri, cuplu maxim de 42 Nm, inversor și doi acumulatori de capacitate mare.

Bosch Profesional GSR180-LI – 689 lei

Un model performant, acesta oferă un motor puternic cu alimentare la 18V, doi acumulatori cu capacitate mare de 1,5 Ah, viteză liber ajustabilă, mandrină cu prindere rapidă pentru burghie de maximum 10 milimetri, o greutate de numai 1,4 kilograme și sistem electronic de protecție a motorului.

Alte articole de pe GiZ care te-ar putea interesa când vine vorba e unelte electrice sunt cele dedicate polizoarelor unghiulare și fierăstraielor pendulare. Tot din categoria uneltelor de ajutor pe lângă casă avem articole despre mașina de tuns iarba și motocoasa.

Concluzii

Indiferent dacă aveți nevoie doar de un model ușor și accesibil pentru bricolaj sau ceva mai performant pentru treburi serioase, oferta de mașini de găurit și înșurubat cuprinde o multitudine de modele care pot satisface orice nevoi, și sperăm că micul nostru ghid de cumpărături vă va oferi reperele necesare pentru alegerea unui model optim.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri