GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

ASUS ROG Strix SCAR 17 G733QS Review și teste amănunțite

Testat pe data de 11 februarie 2021
Pe scurt: Asus ROG Strix Scar 17 este cel mai puternic laptop cu procesor AMR Ryzen 5000 și placă video NVIDIA RTX 3000 pe care-l puteți găsi în acest moment și care va face față cu brio jocurilor moderne sau aplicațiilor intensive. În comparație cu generația anterioară, acesta este mai compact, mai ușor, mai silențios și cu 10 - 20 procente mai rapid, însă are dezavantajul temperaturilor mari atinse de procesor și de placa video în sarcinile intensive.
Produs testat: ASUS ROG Strix SCAR 17 G733QS   Testat de: Echipa Giz.ro    Nota: 4,25/5    Pret: 14.500 Lei

Seria ROG Strix SCAR a celor de la Asus este poate cea mai populară gamă de laptopuri cu performanțe de top de la noi, și în același timp cea mai puternică serie Asus în acest moment.

În acest articol vom discuta pe îndelete despre modelul cu ecran de 17-inch, ROG Scar 17, dar fom face referire și la versiunea mai compactă, Scar 15, cele două fiind similare din multe puncte de vedere și oferind aceleași dotări și configurații în acest an.

Modelul testat de noi în cadrul ultimelor săptămâni oferă o configurație mult așteptată, cu un procesor AMD Ryzen 9 5900HX, 32 GB RAM, stocare SSD și grafică Nvidia RTX 3080 Laptop. Acestora li se adaugă o baterie de 90W, câteva opțiuni interesante de ecrane, și un design mai curat și mai compact decât cel al anilor precedenți. De altfel, seria ROG 2021 este diferită în multe feluri față de modele din 2020, atât la interior, cât și la exterior.

Pe larg, despre aceste laptopuri Asus de top, vom discuta în randurile de mai jos, cu bune și cu rele.

asus-rog-scar-17-2021-main

Specificații ASUS ROG Strix SCAR 17 G733QS

Ecran17,3″, 16:9, mat, non-tactil, FHD 1920 x 1080 px IPS, 300 Hz, 3ms, 100% sRGB, AdaptiveSync
(165 Hz QHD și 360Hz FHD opțiuni superioare)
ProcesorAMD Cezanne, Ryzen 9 5900HX, 8C/16T
VideoAMD Radeon Vega, Nvidia GeForce RTX 3080 Laptop 16GB (130W)
Memorie32 GB DDR4 3200 MHz (2x DIMM, maxim 64 GB)
Stocare1 TB NVMe SSD (2x M.2 PCI x4 slots)
ConectivitateWiFi 6 (Intel AX201) 2×2 with Bluetooth 5.0, Gigabit LAN (Realtek RTL8168/8111)
Porturi3x USB-A 3.2 gen1, 1x USB-C gen2 (video, date și încărcare), HDMI 2.0b, LAN, headphone&mic
Baterie90Wh, încărcător 240 W, încărcare USB-C 100W
Dimensiuni395 mm x 282 mm x 27,5 mm
Greutate2,7 kg, încărcător 0,73 kg
Extrastastatură opto-mecanică, RGB pe tastă, NumPad, sistem audio quad, Keystone

Construcție și design

ASUS a ales pentru noul Scar 17 din 2021 un design împrospătat bazat în general pe elemente de culoare neagră, remarcându-se simplificarea liniilor și utilizarea unor elemente de marcă mai subtile care evidențiază numele gamei ROG, nu pe cel al producătorului.

Capacul este construit din metal și are un finisaj în general mat, excepție fiind zona texturată din colțul de stânga-jos care ascunde numele ROG. De fapt, acest element de design nu este singurul care ascunde un mesaj sau un desen, descoperirea celorlalte rămânând să o faceți singuri.

asus-rog-scar-17-interior2

Interiorul și capacul inferior sunt fabricate din material plastic, ASUS alegând un finisaj neted pentru cel din urmă și unul rugos pentru al doilea. Zona interioară, cu care veți lua contact în mod repetat, este plăcută la atingere, însă finisajul neted este o capcană eficientă pentru degete și alte urme de utilizare și va trebui curățat practic zilnic dacă doriți să păstrați un aspect civilizat.

O altă particularitate a designului este materialul translucid folosit în colțul din dreapta-sus al zonei interioare, acesta permițând vizualizarea componentelor interne din acea zonă și aducând o notă geeky plăcută. Din păcate, ASUS a avut ideea să amplaseze indicatoarele LED sub acest material, lumina acestora fiind amplificată și dispersată într-un mod enervant în special pe întuneric, iar butonul de Power are încă un LED roșu puternic mereu activ care este și el deranjant.

Noul Scar 17 folosește în continuare barele luminoase cu LED-uri RGB, acestea fiind amplasate pe toată buza frontală, sub ecran în dreptul tăieturii de pe rama inferioară a capacului, și pe circa o treime din laterale. În mod implicit, acest sistem de iluminare și sigla iluminata ROG de pe capac sunt sincronizate cu iluminarea tastaturii, însă pot fi particularizate din secțiunea AURA Creator din cadrul aplicației Armoury Crate. Aplicația nu este, în continuare, una prea ergonomică, dar își face treaba.

Noul laptop este cu circa 10 procente mai ușor și mai compact decât predecesorul său, iar cum încărcătorul este și el mai mic, ROG Strix SCAR 17 G733QS fiind astfel mai ușor de aruncat într-un rucsac și luat peste tot. ASUS a reușit să reducă dimensiunile prin îngustarea ramei ecranului, din păcate neexistând în continuare loc pentru o cameră Web.

Conectorii sunt amplasați în general pe marginea din spate, doar conectorii USB-A și cel audio găsindu-și loc pe latura stângă, în timp ce sistemul KeyStone este amplasat pe latura dreaptă. Aș fi preferat un cititor de carduri în locul KeyStone, însă, dincolo de acest aspect, Scar 17 oferă cam tot ce și-ar dori un utilizator: USB-C cu transfer de date, video și încărcare, HDMI 2.0b și Gigabit Ethernet, doar Thunderbolt 3 lipsind deoarece avem de-a face cu un laptop cu platformă AMD.

Sistemul de răcire de pe Scar 17 este gândit în continuare pentru maximizarea capacității de răcire și a fluxului de răcire. Acesta trage aer prin fantele ascunse sub tastatură, prin cele amplasate pe proeminența din spate ecranului și prin cele amplasate pe capacul inferior, cele din urmă nemaifiind obstrucționate ca în trecut. Din păcate, spațiul de admisie de pe capacul inferior este în continuare limitat din cauza piciorușelor de sprijin scunde, o problemă pe care speram să o văd rezolvată ținând cont de precedente.

Așa mici, piciorușele oferă o aderență bună și stabilizează corespunzător laptopul. Tot în această zonă sunt amplasate incintele audio, care sunt acum dublate de două difuzoare pentru medii și înalte amplasate sub ecran.

Ergonomia este bună, ASUS asigurându-se că muchiile și colțurile sunt teșite pentru a nu deranja încheieturile după sesiuni mai lungi de lucru, aspect important în special pentru un astfel de model, mai voluminos și deci și mai înalt. Mecanismul capacului poate fi acționat cu o singură mână și susține ferm ecranul în orice poziție, unghiul maxim de deschidere de 140 de grade nefiind chiar atât de deranjant dacă ținem cont că vorbim de un desktop replacement care va fi folosit în general pe birou.

Mai ușor, mai compact și mai elegant decât generația anterioară, Scar 17 este o laptop atractiv și bine construit. Acesta nu este perfect, problemele fiind luminile deranjante ascunse sub zona translucidă și materialul lucios ușor de murdărit din interior, la care se adaugă lipsa unei camere Web, a unui sistem de autentificare biometric și a unui cititor pentru carduri.

Tastatură și touchpad

Aceste două componente sunt complet noi pentru gama Scar 17, laptopul de față beneficiind acum de o tastatură cu mecanism opto-mecanic și un touchpad cu dimensiuni mai mari.

Tastatura oferă un bloc principal cu taste mari bine spațiate și un bloc numeric cu aranjare atipică, dar care oferă și el taste mari și săgeți direcționale cu spațiere aerisită. Această ultimă zona va necesita ceva timp pentru adaptare deoarece nu oferă taste dedicate pentru Home, End, PageUp sau PageDown, acestea fiind implementate ca funcții secundare pe săgeți sau alte taste din blocul numeric, dar oferă în schimb o aranjare mai aerisită care va fi plăcută după acomodare.

asus-rog-scar-17-keyboard-clickpad

Cu excepția celor cinci taste multimedia din stânga-sus, care folosesc clasicul mecanism rubber dome, tastatura folosește un mecanism opto-mecanic. Aceste butoane vor necesita un timp pentru adaptare, cel puțin în cazul utilizatorilor de laptopuri obișnuite, deoarece au o cursă elastică, o activare zgomotoasă și un răspuns ferm.

Din acest motiv, este recomandată o testare în prealabil deoarece nu toți utilizatorii, printre care mă număr și eu, vor fi fericiți cu nivelul ridicat de zgomot și impresia tactilă diferită de cea moale și rapidă oferită de obișnuitele mecanisme rubber dome. Deși folosesc în mod uzual și o tastatură mecanică cu comutatoare MX Brown, deci sunt deja obișnuit cu modul de funcționare, implementarea ASUS a fost destul de diferită și de aceasta deoarece oferă o cursă mai scurtă și o activare mai ușoară.

În concluzie, impresia lăsată de noua tastatură este una neclară, cu bune și rele, și de aceea recomand o testare prealabilă pentru a nu regreta achiziția.

Noul touchpad este mai mare și oferă o suprafață de sticlă cu fricțiune redusă, însă nu mai oferă butoanele separate tăcute și ferme cunoscute. Comutatoarele sunt ascunse acum sub suprafața de sticlă și sunt mai zgomotoase și mai dure, în timp ce suprafața touchpad-ului este zgomotoasă când este apăsată ferm. Calitatea interacțiunii tactile este bună, touchpad-ul neavând probleme gesturile complexe și oferind viteze și precizie ridicată, dar trebuie să vă amintiți să nu-l apăsați prea tare.

if( document.cookie.indexOf("cookieconsent") === -1 ){ (adsbygoogle=window.adsbygoogle||[]).requestNonPersonalizedAds = 1; } else { (adsbygoogle=window.adsbygoogle||[]).requestNonPersonalizedAds = 0; } (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});
asus-rog-scar-17-keyboard

Ecran

ASUS ROG Strix SCAR 17 G733QS oferă trei opțiuni pentru ecrane, toate având diagonală de 17,3”, panou IPS, raport de aspect 16:9 și strat protector mat fără suprafață tactilă. Cele trei opțiuni sunt:

  • FHD, 300 Hz, 3ms, luminozitate 300+ nits, acuratețe 100% sRGB;
  • FHD, 360 Hz, 3ms, luminozitate 300+ nits, acuratețe 100%;
  • QHD, 165 Hz, 3ms, luminozitate 300+ nits, acuratețe 100% DCI-P3.

Exemplarul testat de noi a folosit primul dintre aceste ecrane. Acesta este similar ecranului folosit la generația anterioară Scar 17, doar că acum un produs Sharp, nu AU Optronics, rămânând deci o opțiune bună pentru uz general și excelentă pentru jocuri.

  • Panel HardwareID: Sharp SHP14E1 (LQ173M1JW04);
  • Coverage: 98.6% sRGB, 73.9% AdobeRGB, 76.5% DCI-P3;
  • Measured gamma: 2.16;
  • Max brightness in the middle of the screen: 350.15 cd/m2 on power;
  • Min brightness in the middle of the screen: 16.44 cd/m2 on power;
  • Contrast at max brightness: 1205:1;
  • White point: 6500 K;
  • Black on max brightness: 0.29 cd/m2;
  • PWM: No.

Toate ecranele de pe laptopurile ROG sunt acum calibrate din fabrică, deci ajustările manuale nu vor îmbunătăți prea multe. Mai mult, panoul are o uniformitate bună și bleeding aproape insesizabil.

Cei care doresc un laptop de top vor fi în mod cert atrași de ecranul QHD deoarece acesta oferă o acuratețe coloristică foarte bună de 100% pentru spectrul DCI-P3, răspunzând astfel pretențiilor utilizatorilor profesioniști, și oferă o rată de împrospătare mare și o latență mică, care vor fi pe placul jucătorilor și vor pune la lucru mai bine o placă video de top precum RTX 3080. Rămâne însă de văzut cât de bun va fi acest ecran în realitate și câți bani va cere ASUS în plus pentru această opțiune.

Trebuie menționat că ActiveSync este oferit acum pe toate laptopurile din gama ROG Scar, ceea ce va permite atât afișarea unei imagini fără tearing, dar și comutarea din mers între interfața grafică AMD și placa video NVIDIA. Până acum, comutarea între modul de lucru hibrid și cel cu G-Sync se făcea cu ajutorul unui buton fizic și necesita o repornire a laptopului, însă acest lucru nu mai este necesar. Conectorul HDMI este deci acum conectat la interfața AMD, însă din câte văd, aceasta este compatibilă doar cu HDMI 2.0b, nu și HDMI 2.1.

Hardware și performanțe

Exemplarul de ASUS ROG Strix Scar 17 testat de noi a fost unul cu configurație de vârf, modelul G733QS oferind un procesor AMD Ryzen 9 5900HX 8C/16T, 32 GB de memorie DDR4 3200 MHz în dual channel, unitate de stocare SSD cu capacitate de 1 TB și interfață grafică duală: Nvidia RTX 3080 cu 16 GB VRAM și AMD Vega integrat în procesor. Exemplarul este unul retail și a fost testat cu software-ul disponibil la finele lunii ianuarie 2021, adică BIOS 308, Armoury Crate 3.3.7.0 și drivere NVIDIA GeForce 461.23.

După cum se vede, ROG Scar 17 include cele mai recente produse hardware de la AMD și NVIDIA. Procesorul Ryzen 9 5900HX este vârful de gamă al platformei AMD Cezanne Ryzen 5000 și marchează un progres mare de la Ryzen 7 4000 folosit de ASUS la TUF A15s din punct de vedere al puterii de calcul. Acesta oferă 8 nuclee, 16 fire de execuție, frecvențe maxime de 4,6 GHz și un TDP de 45W. ASUS a implementat pentru acesta mai multe profiluri energetice care îi permit utilizatorului să jongleze cu puterea, temperaturile și nivelul de zgomot în funcție de nevoi și preferințe.

Placa video NVIDIA RTX 3080 are un TDP de 115W, fiind deci o variantă mai puternică Max-Q și care este deja overclockată atunci când se folosește profilul Turbo. Mai mult, tehnologia Dynamic Boost permite alocarea a 130W pentru placa video în detrimentul procesorului, un truc util în jocuri sau alte aplicații care pun accentul pe puterea 3D. Tehnologia Resizable BAR de la NVIDIA, care permite procesorului să vadă direct toată memoria plăcii video, nu este încă implementat în BIOS, dar ASUS afirmă că va oferi o actualizare în curând.

Laptopuri oferă două bancuri de memorie și două locașuri M.2 pentru unitățile de stocare. Memoria de 32 GB a venit deci setată în dual-channel, însă unitatea de stocare SSD de la SK Hynix nu este cea mai grozavă văzută până acum. Aceasta s-a achitat bine de sarcini, însă ne-am fi așteptat la ceva mai performant ținând cont că mai ieftinul Asus TUF A15 a oferit ceva sensibil mai bun.

Accesul la componente se face prin înlăturarea capacului inferior, o operațiune simplă, dar care necesită atenție la șuruburile ușor de stricat și la panglica benzii de iluminare RGB. Utilizatorul are acum acces la bateria masivă de 90W, care a dus la înlăturarea unuia. Utilizatorul are acum acces la bateria masivă de 90W, care a dus la înlăturarea celui de-al treilea slot M.2, însă laptopul ascunde destul de mult spațiu gol în carcasă din moment ce aceleași componente sunt înghesuite și în mai mica carcasă a lui Scar 15. Acest aspect nu este o problemă, însă am fi preferat ca ASUS să profite de spațiul gol și să implementeze niște incinte audio mai mari.

Laptopul oferă patru profiluri energetice:

  • Silent – sistem de răcire tăcut și limite de putere și frecvențe pentru CPU și GPU;
  • Performance – CPU și GPU la frecvențe standard, nivel de zgomot moderat, placa video merge la 115W și frecvențe standard;
  • Turbo – profil performant cu mai multă putere alocată pe CPU, sistem de răcire cu regim mai susținut, overclock pe GPU (115-130W, +100 MHz nucleu și +120 MHz memorie).
  • Manual – la fel ca Turbo, dar cu opțiunile de a modifica puterea pe CPU, puterea și frecvențele pe GPU și crearea unui profil de utilizare pentru ventilatoare în funcție de temperaturi.

Profilurile Turbo și Manual sunt disponibile doar când laptopul este alimentat de la priză. Performance este un profil optim pentru uz general, iar Silent este gândit pentru redarea media, navigare Web etc.

Cu titlu de noutate, versiunea din 2021 a lui Scar 17 oprește ventilatoarele atunci când modul Silent este activat și temperaturile interne nu trec de 60 de grade. Astfel, utilizatorul beneficiază de un laptop complet tăcut în cursul utilizării banale, iar comportamentul se poate vedea mai jos.

Am trecut deci la testele pretențioase, începând cu CineBench R15, care a fost folosit preț de mai bine de 15 cicluri cu pauze de 2-3 secunde între ele. Cu profilul Turbo activat, procesorul Ryzen 9 s-a stabilizat la un TDP de 75W și frecvențe de peste 4 GHz, în timp ce temperaturile au urcat la 90 – 92 de grade iar nivelul de zgomot al sistemului de răcire a atins 44 – 45 dB. Scorul CineBench obținut a fost de 2200 puncte și nu am remarcat throttling.

Comutând la profilul Performance, TDP-ul este limitat la numai 65W în timp ce temperaturile urca la circa 85 iar nivelul de zgomot este de circa 40 – 41dB. Acest comportament a fost văzut în primele 8 – 10 cicluri ale testului CineBench, după care TDP-ul a scăzut treptat la 45W, cu inerenta scădere de performanțe, în timp ce temperaturile au ajuns la 7- 75 de grade.

Cu profilul Silent activat, procesorul funcționează la un TDP de 54W pentru primele 2 – 3 cicluri de CineBench, după care se stabilizează la 45W în timp ce temperaturile sunt sub 80 de grade iar nivelul de zgomot este abia auzibil deoarece scade sub 35 dB. Performanța CineBench este în caz de 1850 puncte, cam cu 17 procente sub nivelul atins cu zgomotosul și căldurosul profil Turbo. Pe baterie, comportamentul este cam același: 45W și 1850 de puncte.

cinebench2-scar17-2021

Pentru a pune performanțele într-o perspectivă mai bună, am pus Ryzen 9 5900HX într-un grafic comparativ cu alte soluții AMD si Intel cu 8 nuclee si 16 fire de execuție. Procesorul este cu circa 3-5% mai rapid decât Ryzen 7 5800H din TUF Gaming A15, cu 20% mai rapid decât Ryzen 7 4800H din TUF A15, cu 12% mai rapid decât același Ryzen 7 4800H din Lenovo Legion 5, cu 15-20% mai rapid decât Core i9-10980HK din Asus ROG Scar 15 sau MSI GE66 Raider și cu 25% mai rapid decât Core i7-10875H din ROG Scar 17 din 2020.

cinebench1-scar17-2021

Am trecut apoi la testele mai îndelungate și mai dure CineBench R20 și Prime95. Procesorul s-a stabilizat la 75W în CineBench R20 dar numai 54W în Prime95, în acest ultim caz remarcându-se și temperaturile mai mici de numai 70 – 75 de grade.

Am trecut apoi la testul de stabilitate 3DMark Stress Test, pe care laptopul l-a trecut fără probleme, deci performanța nu ar trebui să se degradeze nici în sesiunile lungi de lucru. Nu am mai folosit în LuxMark deoarece acest test nu este compatibil cu Ryzen 5000.

Am apelat apoi la tradiționala suită de teste de performanțe folosind profilul energetic Turbo.

  • 3DMark 13 – Fire Strike: 25096 (Graphics – 28617, Physics – 25901, Combined – 12745);
  • 3DMark 13 – Port Royal: 7003;
  • 3DMark 13 – Time Spy: 11121 (Graphics – 11411, CPU – 9726);
  • AIDA64 Memory test: Write: 40361 MB/s, Read: 47468 MB/s, Latency: 92.0 ns (not properly supported);
  • Uniengine Superposition – 1080p Extreme: 7406;
  • Uniengine Superposition – 1080p Medium: 19351;
  • Handbrake 1.3.3 (4K to 1080p encode): 46.08 average fps;
  • PassMark 10: Rating: 5160 (CPU mark: 24522, 3D Graphics Mark: 14114, Disk Mark: 25504);
  • PCMark 10: 7305 (Essentials – 10497, Productivity – 10323, Digital Content Creation – 9762);
  • GeekBench 5.0.1 64-bit: Single-Core: 1467, Multi-core: 8296;
  • CineBench R15 (best run): CPU 2237 cb, CPU Single Core 235 cb;
  • CineBench R20 (best run): CPU 5219 cb, CPU Single Core 565 cb;
  • CineBench R23 (best run): CPU 12940 cb, CPU Single Core 1444 cb;
  • x265 HD Benchmark 64-bit: 27.52 s.

În comparație cu combinația i9 cu RTX 2080 din Scar 17 din 2020, noul model este cu 10 – 20% mai puternic în testele de CPU și 10 – 15% mai rapid în testele de GPU. Saltul poate că nu pare impresionant, dar nu este deloc rău ținând cont că modelul din 2021 are o placă video cu o limită energetică mai mică și un nivel de zgomot mai mic cu 4 – 6 dB.

Am refăcut o parte din aceste teste cu profilul Silent pentru cei interesați de performanțe cu un nivel de zgomot mai redus, de circa 39 dB sau mai mic.

  • 3DMark 13 – Fire Strike: 14145 (Graphics – 13800, Physics – 18900, Combined – 11888);
  • 3DMark 13 – Port Royal: 4805;
  • 3DMark 13 – Time Spy: 9115 (Graphics – 9447, CPU – 7602);
  • Uniengine Superposition – 1080p Extreme: 4796;
  • Uniengine Superposition – 1080p Medium: 8019;
  • Handbrake 1.3.3 (4K to 1080p encode): 40.30 average fps;
  • PassMark 10: Rating: 2467 (CPU mark: 21612, 3D Graphics Mark: 6299, Disk Mark: 26240);
  • PCMark 10: 6576 (Essentials – 9788, Productivity – 9165, Digital Content Creation – 8570);
  • GeekBench 5.0.1 64-bit: Single-Core: 1470, Multi-core: 8169;
  • CineBench R15 (best run): CPU 1899 cb, CPU Single Core 232 cb;
  • CineBench R20 (best run): CPU 4760 cb, CPU Single Core 560 cb;
  • CineBench R23 (best run): CPU 12322 cb, CPU Single Core 1421 cb;
  • x265 HD Benchmark 64-bit: 29.88 s.

Rezultatele sunt în continuare foarte bune, scăderea fiind mică în testele single-core și de 5-10% în testele multi-core. Placa video a suferit însă limitări mai mari, după cum vom vedea imediat în secțiunea de jocuri.

Am testat apoi laptopul și cu produsele pe care le folosim pentru analiza stațiilor de lucru, atât cu modul Turbo cât și cu cel Silent..

  • Blender 2.90 – BMW Car scene- CPU Compute: 3m 11s (Turbo), 4m 24s (Silent);
  • Blender 2.90 – BMW Car scene- GPU Compute: 34s (CUDA), 15s (Optix);
  • Blender 2.90 – Classroom scene – CPU Compute: 8m 16s (Turbo), 12m 10s (Silent);
  • Blender 2.90 – Classroom scene – GPU Compute: 2m 04s (CUDA), 53s (Optix);
  • Luxmark 3.1 – Luxball HDR – OpenCL CPUs + GPUs score: -;
  • SPECviewerf 13 – 3DSMax: 205.52 (Turbo);
  • SPECviewerf 13 – Catia: 155.34 (Turbo);
  • SPECviewerf 13 – Creo: 178.06 (Turbo);
  • SPECviewerf 13 – Energy: 26.43 (Turbo);
  • SPECviewerf 13 – Maya: 232.88 (Turbo);
  • SPECviewerf 13 – Medical: 67.31 (Turbo);
  • SPECviewerf 13 – Showcase: 131.35 (Turbo);
  • SPECviewerf 13 – SNX: 20.7 (Turbo);
  • SPECviewerf 13 – SW: 98.87 (Turbo).

Am testat și cu noul SPECviewperf 2020 pentru cei interesați de același mod de lucru profesional.

  • SPECviewerf 2020 – 3DSMax: 137.65 (Turbo);
  • SPECviewerf 2020 – Catia: 66.93 (Turbo);
  • SPECviewerf 2020 – Creo: 85.9 (Turbo);
  • SPECviewerf 2020 – Energy: 24.46 (Turbo);
  • SPECviewerf 2020 – Maya: 248.12 (Turbo);
  • SPECviewerf 2020 – Medical: 31.5 (Turbo);
  • SPECviewerf 2020 – SNX: 20.73 (Turbo);
  • SPECviewerf 2020 – SW: 176.16 (Turbo).

Din nou, Ryzen 9 este ceva mai rapid decât i9 în Blender și SPECviewperf CPU și cu 10% mai rapid decât Core i7 în aceleași teste. Noua placă video își pune amprenta asupra rezultatelor din 3DSMax sau Studioworks.

Să trecem însă la comportamentul în jocuri, pentru a cărui testare am recurs la jocuri DirectX 11, DirectX 12 și Vulkan. Am testat cu profilurile Turbo, Performance și Silent, atât la rezoluția nativă FullHD cât și la rezolutie QHD pe un monitor extern.

AMD Ryzen 9 5900HX
+ RTX 3080 Laptop 115+W
FHD TurboFHD PerformanceFHD SilentQHD Turbo
Battlefield V
(DX 12, Ultra Preset, RTX OFF)
130 fps (83 fps – 1% low)121 fps (78 fps – 1% low)60 fps (58 fps – 1% low)118 fps -(84 fps – 1% low)
Cyberpunk 2077
(DX 12, Ultra Preset, RTX OFF)
68 fps (37 fps – 1% low)65 fps (36 fps – 1% low)54 fps (33 fps – 1% low)48 fps (33 fps – 1% low)
Dota 2
(DX 11, Best Looking Preset)
112 fps (62 fps – 1% low)60 fps (58 fps – 1% low)113 fps (63 fps – 1% low)
Far Cry 5
(DX 11, Ultra Preset, SMAA)
112 fps (84 fps – 1% low)111 fps (85 fps – 1% low)60 fps (58 fps – 1% low)107 fps (61 fps – 1% low)
Metro Exodus
(DX 12, Ultra Preset, RTX OFF)
78 fps (43 fps – 1% low)71 fps (41 fps – 1% low)56 fps (38 fps – 1% low)61 fps (37 fps – 1% low)
Middle Earth: Shadow of Mordor
(DX 11, Ultra Preset)
200 fps (144 fps – 1% low)195 fps (139 fps – 1% low)60 fps (60 fps – 1% low)160 fps (116 fps – 1% low)
Red Dead Redemption 2
(DX 12, Ultra Optimized, TAA)
96 fps (67 fps – 1% low)93 fps (68 fps – 1% low)58 fps (37 fps – 1% low)78 fps (56 fps – 1% low)
Rise of Tomb Raider
(DX 12, Very High Preset, FXAA)
137 fps (67 fps – 1% low)128 fps (58 fps – 1% low)60 fps (56 fps – 1% low)119 fps (61 fps – 1% low)
Shadow of Tomb Raider
(DX 12, Highest Preset, TAA)
111 fps (68 fps – 1% low)108 fps (64 fps – 1% low)60 fps (60 fps – 1% low)98 fps (72 fps – 1% low)
Strange Brigade
(Vulkan, Ultra Preset)
103 fps (90 fps – 1% low)1822 fps 88 fps – 1% low)60 fps (60 fps – 1% low)69 fps (59 fps – 1% low)
The Witcher 3: Wild Hunt
(DX 11, Ultra Preset, Hairworks On 4)
127 fps (97 fps – 1% low)120 fps (93 fps – 1% low)60 fps (60 fps – 1% low)97 fps (76 fps – 1% low)

Cum testele de mai sus sunt doar de rasterizare, am făcut și o serie de teste care folosesc raytrancing. Din păcate, Metro Exodus nu a funcționat corespunzător din motive încă neelucidate.

Ryzen 9 5900HX + RTX 3080 Laptop 115+WFHD TurboFHD PerformanceFHD SilentQHD Turbo
Battlefield V
(DX 12, Ultra Preset, RTX ON, DLSS OFF)
93 fps (72 fps – 1% low)89 fps (71 fps – 1% low)60 fps (56 fps – 1% low)72 fps (58 fps – 1% low)
Cyberpunk 2077
(DX 12, Ultra Preset + RTX, DLSS Quality)
59 fps (48 fps – 1% low)56 fps (45 fps – 1% low)48 fps (26 fps – 1% low)45 fps (31 fps – 1% low)
Metro Exodus
(DX 12, Ultra Preset, RTX High + DLSS)
Shadow of Tomb Raider
(DX 12, Highest Preset, TAA, RTX Ultra)
82 fps (34 fps – 1% low)77 fps (32 fps – 1% low)59 fps (29 fps – 1% low)67 fps (30 fps – 1% low)

Remarcăm o creștere a numărului de cadre pe secundă cu 10 – 15% în cam toate jocurile în comparație cu generația anterioară Scar 17, în cazul Battlefield V cu RTX, creșterea urcând până la 20%. Creșterea este vizibilă, chiar dacă poate că nu îi va impresiona pe toți, însă actualizările viitoare de drivere ar putea îmbunătăți și mai mult performanța.

Capturile de ecran din HWInfo de mai jos arată comportamentul CPU și GPU în Farcry 5, Red Dead Redemption 2, Cyberpunk 2077, Battlefield V și Witcher 3.

Vom începe să analizăm comportamentul în jocuri începând cu cel mai tăcut profil energetic. Cu Silent activat, am remarcat o limitare la circa 60 de cadre pe secundă în cele mai multe jocuri, nucleul plăcii video atingând frecvențe de 1 GHz și temperaturi 65 – 72 grade. Profilul oferă deci performanțe suficient de bune fără a exagera cu temperatura sau nivelul de zgomot (sub 80 grade, respectiv 38 – 39 dB), însă am senzația că nu acesta este exact modul de lucru pe care ASUS l-ar fi dorit pentru profilul Silent.

Trecând la Performance, vom vedea că placa video și procesorul au la dispozitie mai multă putere și pot atinge frecvențe mai ridicate. Placa video funcționează la frecvențele standard și se bucură de un TDP de 115W. Nivelul de zgomot este rezonabil, de numai 41 – 42 dB, însă temperaturile sunt mult mai ridicate: 80 de grade pe GPU și între 85 si 95 de grade pe CPU. La fel ca în cazul TUF Gaming A15, profilul Performance nu este tocmai optim pentru jocuri din cauza temperaturilor mari.

Trecând la Turbo, nivelul de zgomot crește la 44 – 45 dB și se activează Dynamic Boost, care îi permite plăcii video să atingă un TDP maxim de 130W. FarCry 5 și Battlefield 5 nu par să activeze Dynamic Boost, sau necesarul de putere CPU este mare și nu permite realocarea puterii către placa video, deci temperaturile pe CPU rămân în continuare mari și trec de 95 de grade. Cyberpunk 2077 și Witcher 3 au activat Dynamic Boost, iar procesorul merge la o putere ceva mai mică, atingând doar 85 – 90 de grade, în timp ce placa video primește 130W și atinge circa 80 de grade.

În concluzie, jocurile pretențioase moderne ridică temperaturile la un nivel neplăcut de ridicat, la fel ca în cazul generației anterioare din 2020. Spre deosebire de predecesorul zgomotos, care atingea 50 dB, noul Scar 17 este însă mai tăcut, după cum am văzut. Ridicarea de pe masă a laptopului din generația anterioară a dus la o scădere a temperaturilor destul de vizibilă, însă această alegere are un impact mai mic în cazul lui Scar 17 2021 deoarece acesta necesită un flux de aer ceva mai redus pentru că și ventilatoarele sunt mai lente. Chiar și așa, tot am remarcat o scădere de 2-3 grade pe CPU și GPU, însă temperaturile sunt în continuare mari: 83 – 90 pe CPU și 78 – 80 pe GPU.

În final, am testat laptopul cu un monitor extern QHD și carcasa ridicată de pe masă.

În concluzie, cam așa arată situația în jocuri atunci când comparăm noul Scar 17 2021, care oferă Ryzen 9 5900HX și RTX 3080 115+W, cu vechiul Scar 17 din 2020, care oferă procesoare i7/i9 Intel și RTX 2080 Super 150W.

  • Modelul 2021 este cu circa 10-20% mai rapid în testele de CPU
  • Modelul 2021 este cu 10-15% mai rapid în jocuri
  • Performanța RTX este cu circa 20% mai bună
  • Procesorul și placa video încă au temperaturi prea mari în modul Turbo
  • Profilul Performance nu este apt pentru jocuri din cauza temperaturilor și mai mari decât în cazul Turbo
  • Profilul Silent limitează performanțele, dar este rece și tăcut rămânând totodată competitiv
  • Modelul 2020 beneficia de o răcire mai bună când era ridicat de pe masă, dar era semnificativ mai zgomotos
  • Modelul 2020 avea un mod Silent mai competent deoarece oferea mai multă putere pe placa video, păstrând totodată nivelul de zgomot și temperaturile în limite bune.

Răcire, conectivitate și audio

Sistemul de răcire folosit pentru noul Scar 17 din 2021 a fost ușor schimbat. Astfel, ventilatoarele sunt ceva mai mici, dar primesc pale cu design îmbunătățit, pentru mărirea debitului de aer pus în mișcare și micșorarea vibrațiilor, iar etajul de alimentare folosește un sistem de transfer termic modificat, cu o singură conducă, dar fără radiator.

ASUS a menționat că noul Scar 17 folosește un etaj de alimentare îmbunătățit, iar radiatorul de pe procesor folosește metal lichid, o soluție care nu a putut fi folosită anterior pe platforma lor cu AMD din cauza designului mai complex decât cel de la Intel.

asus-rog-scar-17-cooling

Consider că ventilatoarele mai mici și regimul lor de lucru mai conservator sunt de vină pentru temperaturile remarcate pe procesor și placa video. Atingând un nivel sonor de 44 – 45 dB în regimul maxim Turbo, Scar 17 2021 este mult mai ușor de suportat chiar și fără căști, dar în același timp sunt îngrijorat de temperaturile de 85 – 95 de grade pe CPU și 80+ de grade pe CPU pe care le-am măsurat în testele pretențioase.

Aceste temperaturi se încadrează încă în limitele specificate de producători iar laptopul nu intră în throttle, însă tot aș fi preferat temperaturi mai mici cu 5 – 10 grade, deoarece componentele electronice și căldura excesivă nu se împacă bine pe termen lung, iar laptopul de față este în mod cert unul care va fi folosit de-a lungul multor ani. Utilizarea modului Manual pentru a ridica turație vantilatoarelor adresează aspăectul temperaturilor, dar cu un nivel de zgomot mai ridicat.

Temperaturile externe sunt în regulă, măsurând puțin peste 40 de grade în zona tastelor WASD și puțin sub 30 în zona tastelor direcționale, însă există zone care ajung la 50 de grade, aspect neîntâlnit în cazul generației anterioare. În cazul unei utilizări de zi cu zi, laptopul este de-a dreptul plăcut, deoarece tehnologia 0dB a celor de la ASUS menține ventilatoarele oprite atât timp cât temperaturile interne nu ajung la 60 de grade, ceea ce acoperă de fapt cam toate scenariile uzuale nepretențioase.

Conectivitatea este asigurată de un cip Intel AX201, care oferă Wi-Fi 6 și Bluetooth 5, și de o interfață Gigabit Ethernet. Interfața wireless s-a comportat bine în toate testele, oferind rate de transfer bune și semnal consistent și la 10 metri cu ceva obstacole între laptop și router.

Sistemul audio a fost și el îmbunătățit, pe lângă cele două difuzoare de pe capacul inferior fiind folosite acum alte două difuzoare amplasate sub ecran între balamale. Calitatea sunetului este destul de bună, chiar dacă difuzoarele de pe burta laptopului sunt mai mici decât m-aș fi așteptat. Redarea audio are lacune în zona frecvențelor joase, însă este suficient de bună pentru filme sau jocuri, iar nivelul sonor este ridicat, circa 82 – 84 dB, fără a se remarca vibrații sau distorsiuni deranjante.

asus-rog-scar-17-speakers

După cum am zis, laptopul nu oferă o cameră Web, iar modelul extern oferit în unele regiuni împreună cu alte laptopuri ASUS nu este nici el disponibil.

Baterie și autonomie

Bateria aleasă de ASUS pentru noua generație ROG Scar, atât de 17” cât și de 15”, are o capacitate de 90 Wh, deci reprezintă un salt semnificativ de la anteriorul 66 Wh.

Cam acestea sunt autonomiile obținute de noi:

  • 6-8h – editare text Google Docs, Silent Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit;
  • 10h – redare video YouTube FullHD, Silent Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit;
  • 10h – redare video Netflix, Silent Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit;
  • 5-6h – navigare Web intensivă, Performance Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit;
  • 1h – jocuri (Witcher 3), Performance Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit, no fps limit.

Autonomiile sunt bune și semnificativ mai mari decât cele obținute cu generația anterioară Scar 17. Ecranul comută automat în modul 60 Hz atunci când laptopul folosește interfața integrată AMD sau când este folosit pe baterie, ceea ce, în combinație cu ActiveSync și eficiența bună a platformei AMD când încărcarea nu este mare, permite atingerea valorilor de mai sus. Dacă plecați la drum, Armory Crate oferă și un comutator software care permite dezactivarea totală a plăcii NVIDIA pentru a evita situațiile în care o aplicație se hotărăște să activeze placa video RTX 3080 și să ruineze autonomia.

ROG Strix Scar 17 G733QS vine însoțit de un încărcător de 240W, mai mic și mai ușor decât cel de 280W folosit acum un an. Bateria necesită circa 2 ore pentru o încărcare completă, însă încărcarea rapidă umplu cam jumătate din capacitate în circa 30 de minute.

Încărcarea USB este suportată și este compatibilă cu încărcătoarele de 100W. Nu veți putea utiliza laptopul cu modul Turbo activat în timp ce acesta este conectat la un încărcător USB-C, dar utilizarea uzuală este perfect posibilă și permite deci evitarea transportării încărcătorului atunci când sunteți în deplasare.

asus-rog-scar-17-charger

Preț și disponibilitate

ROG Strix Scar 17 G733QS încă nu este disponibil local, dar a început să apară în câteva oferte din Europa. Prețul sistemului testat de noi, adică Ryzen 9, NVIDIA RTX 3080 și ecranul FullHD de 300 Hz este de circa 14.500 lei. Încă nu avem detalii despre prețurile variantelor cu ecran QHD 165 HZ sau FullHD 360 Hz, tot așa cum nu avem încă detalii despre prețurile versiunilor mai accesibile cu RTX 2070.

Pentru mai multe detalii despre disponibilitate, stocuri, configurații și prețuri puteți intra aici sau aici.

Concluzii

ROG-ul Scar 17 este unul dintre cele mai puternice laptopuri ale momentului, cu o configurație similară seriilor Asus ROG Scar 15 și Zephyrus Duo GX551, dar într-un format cu ecran mai mare.

Comparat cu generația precedentă, versiunea 2021 este mai prietenoasă în utilizarea de zi cu zi, oferă autonomie mai bună, dar și un spor de circa 10-20% al performanțelor în activități complexe sau jocuri, coroborat cu un nivel al zgomotului mai redus pe profilele de top. Aceasta în ciuda faptului că este motorizat de un cip grafic ce rulează la putere mai redusă (115-130W), sau a faptului că este mai compact și mai ușor decât modelul din 2020.

Există însă și un revers al medaliei, și acesta constă în temperaturile ridicate pe care componentele interne le ating în jocuri și task-uri solicitante. Tocmai datorită formatului mai compact și a unor profile mai silențioase ale ventilatoarelor, procesorul se situează undeva la 85-95 grade C în jocuri, iar GPU-ul la peste 80. Ambele sunt nivele acceptate și nu afectează performanțele în vreun fel, dar personal aș prefera temperaturi mai scăzute pe un laptop ce va fi forjat zilnic, ani la rând. Temperaturile ridicate și componentele electronice nu fac casă bună împreună a la long.

Sițuația poate fi ameliorată dacă optați pentru sporirea turației ventilatoarelor pe modul Manual, caz în care și nivelul de zgomot crește, dar e de apreciat că Asus oferă totuși astfel de opțiuni de customizare pentru utilizatorii mai pretențioși.

Dincolo de performanțe, apreciez opțiunile de ecrane oferite de Asus pe acestă serie, noua linie estică, și calitatea construcției și materialelor, chiar dacă mi-ar fi plăcut un interior mai puțin sensibil la amprente. Mi-ar fi plăcut și o cameră web, sau un citor de amprente, ambele lipsă pe seria Scar 17. Iar în ceeea ce privește tastatura atipică, cu switchuri mecanice, recomand să o testați și să trageți singuri propriile concluzii, pentru că experiența de utilizare diferă de cea oferită de o tastatură standard de laptop.

Una peste alta, ROG-ul Scar 17 primește recomandarea noastră, dar doar nota 4.25/5, aceasta pentru că m-aș fi așteptat la temperaturi mai bune pe profilele standard incluse, și pentru ca tastatura mecanică nu este chiar pe gustul meu pe un laptop, în ciuda faptului că folosesc una în mod normal pe PC. În funcție de cum vă poziționați în raport cu aceste aspecte, pentru voi scorul final s-ar putea să difere.

De menționat că Asus au în ofertă și versiunea mai compactă a acestui laptop, ROG-ul Scar 15, cu performanțe similare și aceleași neajunsuri ale temperaturilor, dar într-un format mai portabil și mai ușor. De aceea, seria Scar 15 urcă la 4.5/5 în testele noastre, fiind o opțiune mai bine echilibrată în cazul generației Scar 2021, în care modelul de 17-inch nu mai are de partea sa atuul implementării unui cip grafic la 150W, precum în trecut.

Pro:

  • mai ușor, mai mic și mai simplu decât predecesorul
  • sistem de iluminare RGB cu opțiuni bune
  • ecrane atractive, în special versiunea QHD 165 Hz
  • hardware puternic cu performanțe bune
  • sistem de răcire silențios, 45 dB pe Turbo
  • baterie și autonomie mari
  • sistem audio suficient de bun

Contra:

  • lipsă card reader, Thunderbolt 3, cameră Web sau autentificare biometrică
  • interior sensibil la murdărie și LED-uri enervante
  • tastatura opto-mecanică nu va fi pe gustul oricui
  • temperaturi interne ridicate în jocuri și aplicații pretențioase

3 comentarii

  1. Ionut

    9 martie 2021 la 12:35

    Care este performanta jocurilor cu laptopul conectat la un ecran extern? Au aparut pe reddit comentarii despre faptul ca acest model are fps mai mici cu propriul ecran comparativ cu un ecran extern conectat prin usb.

  2. Alex

    11 martie 2021 la 15:30

    Am salivat tot timpul dupa un ROG Stix Scar editon, dar parca noua serie este mai misto ca niciodata.
    imi place maxim tasttura mecanica si atentia la detalii, adica cim poti schimba sau personaliza acele capacele din partea stanga, cei de la ROG sunt foarte atenti la detalii ca de obicei.Faptul ca inca mai fac si laptopuri de 17 inch, solide si durabile in "era portabilitatii" este un alt aspect pe care il apreciez mult. Ce sa mai zic despre configuratie decat ca este o adevarata masinarie pentru jocuri dar si pentru lucruri mult mai complicate.

  3. Stelica

    25 martie 2021 la 15:35

    Un laptop cu adevarat deosebit, cu performante greu de egalat si design super cool. Per total daca stai sa te gandesti isi merita banii fara nici o indoiala!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri