GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

REVIEW ASUS TUF FX504 GE – i7-8750H, GTX 1050 Ti și ecran de 120 Hz

Testat pe data de 7 iunie 2018
Pe scurt: Asus TUF FX504 GE este un laptop de gaming care oferă un ecran mat cu refresh de 120 Hz, o tastatură de bună calitate și o configurație hardware mid-range competentă, toate într-o carcasă bine închegată și la un preț bun, dar care este tras în jos de sistemul de răcire cam sub-dimensionat și sistemul audio cel mult mediu.
Produs testat: Asus TUF FX504 GE   Testat de: Echipa Giz.ro    Nota: 4/5    Pret: de la 3500 Lei

Seria TUF FX504 este noua linie de laptop-uri gaming de buget a celor de la Asus, lansată pe piață la mijlocul anului 2018.

Denumirea TUF vine de la „The Ultimate Force” și sugerează construcția solidă și durabilă cu care se laudă această linie, căreia i se adaugă o destul de lungă listă de alte atu-uri.

Platforma hardware Intel Coffee Lake cu procesoare quad și hexa-core motorizează notebook-urile din gama TUF FX504, împreună cu cipuri grafice Nvidia GTX 1050 și 1050 Ti, memorie DDR4 și stocare duală, pentru un combo capabil să ruleze jocurile moderne la rezoluția 1080 p a ecranului. Ecranul în sine este și el un atuu, având o ratpă de refresh de 120 Hz, o raritate in segment, acestuia adăungândui-se și o tastatură bunicică, și un set complet de porturi. Pe de altă parte, panelul utilizat este unul TN, TUF-ul FX504 este exclusiv realizat din plastic, integrează o baterie de capacitate medie și speakere destul de mediocre, acestea fiind neajunsuri pe care ca potențial cumpărptor va trebui să le accepți.

Noi am avut la test o configurație de top din gamă, modelul Asus FX504GE, cu stocare duală, procesor Core i7-8750H și Grafică GTX 1050 Ti, iar mai jos am adunat toate impresiile lăsate de utilizarea acestui produs timp de două săptămâni, cu bune și cu rele.

Specificații 

  • Ecran: 15.6″, 1920 x 1080 pixeli, 120 Hz, TN, non-tactil, mat 
  • Procesor: Intel Kaby Lake Core i7-8750H CPU 
  • Video: Intel HD 630 + Nvidia GT 1050 Ti 4GB 
  • RAM: 16 GB DDR4 (2x DIMMs) 
  • Stocare: 256 GB SSD (M.2 PCIe) + 1 TB 5400 rpm HDD (2.5″) 
  • Conectivitate: Gigabit LAN, Wireless AC (Intel AC 9560) , Bluetooth 4.1 
  • Porturi: 1 x USB 2.0, 2 x USB 3.0, HDMI, LAN, mic/headphone, Kensington Lock 
  • Baterie: 48 Wh, încărcător de 120 W 
  • OS: Windows 10 
  • Dimensiuni: 384 mm x 262 mm x 25 mm 
  • Greutate: 2.28 kg + 0.5 kg încărcător 
  • Altele: tastatură cu iluminare roșie, webcam, ieșire căști 7.1 

asus_tuf_fx504_ge

Ce ne-a plăcut 

ASUS TUF FX504 GE este un laptop pentru jocuri care acoperă categoria sistemelor capabile să ofere performanțe bune la rezoluție Full HD, la un preț mai mic de 1000 EUR, diferențiindu-se astfel de mai puternica și mai faimoasa gamă de laptopuri ROG.  

Dacă în cazul modelului nou ROG STRIX nu am văzut o schimbare de design, în cazul lui TUF FX504 povestea stă altfel deoarece acesta se depărtează vizibil de designul gamei anterioare FX503. Noul TUF FX504 are un design în general simplu, nefăcând abuz de iluminare sau de culori, singura excepție vizibilă fiind accentul roșu al butoanelor. Modelul testat de noi este însă cel numit Black Matter, însă celelalte opțiuni, adică Red Matter, Fusion și Premium Steel, par să folosească accente colorate și pe capac sau pe logo, deci va trebui să fiți atenți la ce cumpărați dacă vă doriți un model cât mai simplu posibil. 

Șasiul și exteriorul carcasei sunt fabricate integral din material plastic, partea exterioară a capacului ecranului având parte suplimentar de un finisaj care imită aluminiul șlefuit. Partea interioară este rugoasă, o alegere bună deoarece acest tip de finisaj rezistă mai bine în timp la uzură sau zgârieturi accidentale. Chiar dacă nu excelează la capitolul construcție, zona tastaturii sau a ecranului având ușoare tendințe să flexeze la apăsări mai puternice, acest comportament este de așteptat în această gamă de preț iar TUF FX504 GE rămâne în continuare un produs bine făcut pentru ceea ce este și pentru cerințele la care trebuie să răspundă. 

ASUS TUF FX504 nu se remarcă cu dimensiunile sau greutatea sa, grosimea de 25 mm și greutatea de 2,3 kilograme fiind normale pentru gama laptopurilor de gaming cu ecran de 15″ și preț mai mic de 1000€. Ce-i drept, produsul ASUS este printre cele suple dintre acestea, însă tot nu se poate spune că se face remarcat cumva. 

Designul este unul practic. Balamalele ecranului sunt ferme dar pot fi deschise ușor cu o singură mână, iar palm rest-ul este amplu și nu are muchii ascuțite care să jeneze încheieturile utilizatorului. ASUS nu a uitat de acest mic detaliu, cam toate muchiile fiind prelucrate astfel, iar profilul jos îi protejează suplimentar pe cei care tastează mult. 

Piciorușele de sprijin sunt cam mici, însă asigură o priza bună. Pentru a preveni torsionarea carcasei, aceste piciorușe sunt amplasate nu doar pe margini, ci și mai către centrul carcasei. Tăieturile pentru admisia aerului pentru răcire sunt amplasate pe burtă și deasupra tastaturii, iar găurile de evacuare sunt amplasate optim pe rama din spate. În plus, sistemul beneficiază de tehnologia ASUS Anti-Dust, care permite evacuarea prafului din ventilatoare și componente. 

ASUS TUF FX504 stă mai puțin bine atunci când vine vorba de conectori. Laptopul oferă trei porturi USB-A, un port HDMI și un port LAN, însă nu există port USB Type-C sau card reader. În plus, toți conectorii sunt amplasați pe rama laterală din stânga, o veste bună pentru dreptaci dar total neplăcută pentru stângaci. 

Privind în ansamblu, ASUS TUF FX504 este un laptop bine clădit, cu dimensiuni și greutate suficient de reduse și un aspect simplificat plăcut, singurele elemente care ar putea fi comentate fiind unele elemente de design, care însă sunt utile pentru a crea o identitate vizuală. ASUS spune că acest laptop de gaming este solid și durabil, însă dincolo de textura rezistentă și sistemul de evacuare a prafului, nu se pot remarca elemente care să susțină clar această afirmație. 

Tastatura este una de bună calitate și are un aranjament spațios, singurele critici fiind lățimea mai redusă a blocului numeric și a tastelor direcționale. Acestea din urmă sunt amplasate însă mai jos, făcându-le astfel mai ușor de nimerit pe dibuite, iar tasta Space este de mari dimensiuni, imaginea de ansamblu fiind una bună. Tastatura seamănă de altfel cu cele văzute pe mai scumpele laptopuri de jocuri din gama ROG, doar tastele multimedia fiind eliminate. 

asus_tuf_fx504_ge_keyboard

Atât cei care se joacă cât și cei care tastează mult vor aprecia mecanismul butoanelor. Acesta are o cursă amplă cu răspuns plăcut și rezistență bună, fiind în plus și silențios. În cursul testelor am avut probleme doar cu tasta Shift din partea stângă, care are nevoie de o apăsare ceva mai fermă, însă dacă aceasta a fost doar o problemă ocazională nu putem ști acum.

ASUS afirmă că mecanismul tastelor rezistă la 20 de milioane de apăsări, o specificație foarte utilă pentru cei care sunt în căutarea unui laptop pe care se va tasta foarte mult. Nu trebuie uitat nici sistemul de iluminare, un model simplu fără particulariză care oferă doar culoarea roșie. 

Touchpad-ul produs de Elan este suficient de bun, suprafața mare cu fricțiune redusă a acestuia având doar probleme ocazionale cu interpretarea gestului de derulare cu cel de zoom. Butoanele au o activare plăcută și sunt silențioase, mecanismul lor apăsându-se însă mai ușor către margini decât către centru. 

ASUS TUF FX504 este echipat cu un ecran Full HD cu diagonală de 15,6″, strat protector mat și ecran cu rată de împrospătare de 120 Hz, oferind astfel niște dotări care sunt pe placul amatorilor de jocuri. Din cauza prețului mai redus însă, ASUS a optat pentru un panou TN fabricat de Chi Mei, acesta fiind de altfel și marele dezavantaj al ecranului. 

asus_tuf_fx504_ge_ecran

Panoul TN ales de ASUS are unghiuri slabe de vizualizare care afectează atât contrastul cât și culorile, însă aceste probleme se fac remarcate doar când privim ecranul de sus sau de jos, nu și din stânga sau dreapta. Panoul recuperează însă la capitolul luminozitate și contrast, acestea fiind mai ridicate decât cele oferite de ecranele IPS implementate pe laptopurile de 800 – 1000 EUR. Si culorile sunt suficient de bune, acoperirea de 86% a spectrului NTSC fiind mulțumitoare atât timp cât nu faceți editare foto/video sau nu sunteți foarte pretențios. 

screen-brightness-coverage-1Ecranul este însă slab calibrat din fabrică, nivelurile ales de ASUS pentru gamma și punct de alb fiind departe de natural și departe de ce poate oferi ecranul. Distribuția luminozității nu este nici ea prea grozavă, diferența dintre cele mai întunecare și cele mai strălucitoare zone ale sistemului de iluminare ajung și la 20 de procente. Privind însă în ansamblu, ecranul are luminozitate mare, contrast ridicat, strat protector mat, culori suficient de bune și refresh de 120 Hz, oferind astfel o combinație bună pentru amatorii de jocuri care nu au un buget mare. 

Întreaga gamă de laptopuri ASUS TUF FX504 este clădită pe platforma Intel Coffee Lake și oferă procesoare Core i5 sau Core i7 și plăci video NVIDIA GTX 1050 sau GTX 1050 Ti. Modelul FX504 GE testat de noi este una dintre variantele de vârf, aceasta folosind un procesor Intel Core i7-8750H, placă video NVIDIA GTX 1050 Ti, 16 GB de memorie RAM și stocare internă duală cu un SSD SATA cu conectare M.2 și un HDD cu 5400 rotații pe minut. 

Memoria, placa de rețea wireless și unitățile de stocare pot fi actualizate prin îndepărtarea capacului inferior și accesarea ușoară a celor două sloturi RAM, a conectorului M.2 și a locașului de 2,5″ cu conector SATA pentru HDD. Deși laptopul vine cu un SSD cu interfață SATA, placa de bază poate accepta fără probleme și modele mai rapide PCIe. Dacă alegeți doar un model cu HDD, ASUS va oferi de fapt un SHDD Seagate Firecuda, unul dintre cele mai rapide modele de unități de stocare mecanice pentru laptopuri. Cum avantajul unei unități hibride se poate vedea practic doar la boot, actualizarea cu un SSD rămâne însă recomandată. 

Noutatea principală a noului laptop ASUS este procesorul Coffee Lake i7-8750H, un model de vârf cu șase nuclee care depășește categoric modelele KabyLake i7-7700HQ folosite pe laptopurile similare de acum un an. Rămâne însă la latitudinea utilizatorului să aleagă acest model sau un model mai accesibil dar încă puternic quad-core din gama Core i5. Recomandă însă alegerea unei plăci video GTX 1050 Ti (disponibilă pe FX504 GE) și nu a uneia GTX 1050 (disponibilă pe FX504 GD) deoarece sporul de performanță poate ajunge și la 25 de procente. 

Gândit pentru gamingul la rezoluție Full HD, ASUS TUF FX504 GE reușește să se achite bine de sarcini, de cele mai multe ori la nivelul maxim de detalii.  

  • Shadow of Mordor: 91 fps 
  • Grid Autosport: 86 fps 
  • Tomb Raider: 65 fps 
  • Bioshock Infinite: 78 fps 
  • FarCry 4: 53 fps 
  • Total War: Attila: 22 fps 

Bine înțeles, performanțele în activitățile uzuale sunt excelente, indiferent dacă alegeți un Core i7 sau un Core i5. Configurația este completată de o interfață de rețea wireless Intel 9560 cu suport 802.11ac și canal de 160 Hz care s-a comportat excelent atât în apropierea routerului cât și la o distanță mare. 

Bateria are o capacitate de 48 Wh, care nu este prea mare pentru pretențiile actuale. HWInfo a refuzat să ruleze pe acest sistem, de aceea am făcut doar teste manuale. Laptopul a oferit astfel circa 6 ore de redare video Full HD, 5-06 ore de streaming video YouTube și circa 3 ore și jumătate de utilizare într-un regim desktop normal. Încărcătorul de 120 W este unul standard și reîncarcă bateria în circa o oră și jumătate. 

Ce nu ne-a plăcut 

Performanțele hardware ale laptopului ASUS sunt bune în jocuri, însă împingerea la maxim a sistemului cu aplicații care folosesc din plin cele șase nuclee nu scoate la iveală rezultate la fel de bune. ASUS a limitat temperaturile maxime pe care le poate atinge procesorul, de aceea frecvențele maxime de boost scad imediat ce cipul Intel ajunge la temperaturi de circa 80 de grade. Din acest motiv, și performanțele în aplicații sunt mai mici decât ne-am fi așteptat. 

  • 3DMark 11: P9569 (Physics – 9484, Graphics – 9665); 
  • 3DMark 13: Sky Driver –21599, Fire Strike – 7079, Time Spy – 2566; 
  • 3DMark 13 Graphics: Sky Driver – 25508, Fire Strike – 7905, Time Spy – 2352; 
  • PCMark 08: Home Conventional – 4528; 
  • PCMark 10: 3488; 
  • PassMark: 4878 (CPU – 11806, 3D Graphics – 6330); 
  • Geekbench 3 32-bit: Single-Core: 3876, Multi-core: 19550;
  • Geekbench 4 64-bit: Single-Core: 4635, Multi-core: 16579; 
  • CineBench 11.5: OpenGL 72.14 fps, CPU 11.12 pts, CPU Single Core 1.98 pts; 
  • CineBench R15: OpenGL 105.24 fps, CPU 986 cb, CPU Single Core 173 cb; 
  • x264 HD Benchmark 4.0 32-bit: Pass 1 – 197.33 fps, Pass 2 – 64.54 fps. 

De exemplu, în cazul CineBench, frecvențele de lucru au scăzut la 2,7 GHz chiar în prima sesiune de test, rezultatul fiind de 960 de puncte, iar testele următoare s-au stabilizat la 900 de puncte. Acest lucru se poate vedea și în jocuri, frecvența procesorului scăzând uneori și la 1,7 GHz, însă cum nucleul grafic are un comportament stabil, penalizarea este mai puțin vizibilă. 

Prin reducerea tensiunii de alimentare a procesorului cu doar 100 mV, lucrurile s-au îmbunătățit vizibil. Astfel, scorul în CineBench a fost de 1080, reducându-se ulterior la 1000 la ciclurile următoare, frecvența de lucru a coborât doar la 3 GHz, iar în frecvența de 1,7 GHz a fost atinsă mai rar în jocuri.  

  • 3DMark 13 – Physics: Fire Strike – 16525 (vs 15225); 
  • Geekbench 3 32-bit: Single-Core: 3849, Multi-core: 20003; 
  • Geekbench 4 64-bit: Single-Core: 4775, Multi-core: 17510; 
  • CineBench R15: OpenGL 106.06 fps, CPU 1076 cb, CPU Single Core 172 cb. 

ASUS TUF FX504 GE are astfel performanțe mai slabe decât alte modele de laptopuri care folosesc procesoare Core i7 din generația Coffee Lake. Lucrurile s-ar putea îmbunătăți în viitor dacă ASUS modifică limitarea temperaturii maxime de circa 80 de grade, însă în acest caz va trebui să ne așteptăm la temperaturi de lucru mai ridicate, în condițiile în care acestea nu sunt nici acum foarte grozave. 

ASUS_TUF_FX504_GE_racire

Motivul este implementarea unui sistem de răcire destul de învechit, care folosește două ventilatoare, o conductă de răcire mare între procesor și GPU și o altă conductă de răcire mai mică doar pentru GPU. În plus, deși fantele externe pentru admisia aerului sunt impozante, suprafața utilă a acestora este cam mică. Probabil că un motiv pentru sub-dimensionare este și protecția la praf, însă prețul plătit este un debit mai slab de aer și o eficiență mai mică a întregului sistem de răcire. 

ASUS_TUF_FX504_GE_racire_2

În activitățile uzuale, laptopul este ceva mai cald decât alte modele similare, însă ventilatoarele se activează arareori iar nivelul lor de zgomot este redus. În jocuri, ventilatoarele devin zgomotoase și ajung la un nivel de 51 – 52 dB, ceea ce le face cam deranjante dacă nu purtați căști. Acest comportament se face remarcat cu profilul Auto, modul Silent reducând zgomotul, însă urcând temperaturile procesorului la peste 80 de grade și pe cele ale nucleului grafic la peste 90 de grade.  

În modul Auto, ASUS TUF FX504 GE nu este cu mult mai cald decât alte laptopuri similare, însă deranjantă cu adevărat este zona triunghiulară delimitată de tastele M, O și Enter, care este cel mai fierbinte punct și care va deranja atunci când tastați. Zona tastaturii este de altfel mai caldă decât capacul inferior, ceea ce denotă niște decizii de design mai puțin inspirate. 

ASUS_TUF_FX504_GE_audio

Sistemul audio stereo are o putere destul de redusă de numai 79 – 80 dB, iar sunetul redat este mediocru deoarece are un răspuns în frecvența care începe undeva de pe la 95 Hz și o tonalitate plată, fără amplitudine. Laptopul oferă însă o ieșire pentru căști 7.1, care ar trebui să rezolve parțial problema, deoarece mulți jucători preferă intimitatea și spațializarea oferită de aceste periferice. 

Preț și disponibilitate 

Gama ASUS TUF FX504 va intra în curând pe piața românească. Cea mai accesibilă configurație este cea cu procesor Intel Core i5, placă video NVIDIA GTX 1050, 8 GB RAM și SHDD Seagate Firecuda de 1 TB, care va avea un preț de aproximativ 800 EUR.

Pentru a beneficia din plin de un laptop de gaming, recomandăm însă versiunile cu placă video GTX 1050 Ti, care vor ajunge la un preț aproximativ de 1000 EUR. Pentru detalii la zi despre prețuri și stocuri puteți intra aici sau aici.

Concluzii

Asus-ul TUF FX504 bifează o bună parte dintre cerințele pe care trebuie să le îndeplinească un laptop de gaming din gama entry.

Principalele sale atu-uri sunt ecranul cu rată de refresh de 120 Hz, tastatura și configurația hardware, cărora li se adaugă dotări specifice, precum sistemul de răcire cu funcție de eliminare a prafului, construcția durabilă, ieșirea 7.1 pe jack-ul de căști sau implementarea wireless rapidă. Autonomia, conectica și sistemul audio sunt medii, dar nu impresionează, în vreme ce pe lista de neajunsuri trebuie să trecem sistemul de răcire ce cu greu poate face față configurațiilor de top cu procesor hexa-core și grafică GTX 1050 Ti. E drept însă că noi am putut rezolva o bună parte din scăderile de performanțe cu un simplu undervolting, dar chiar și așa, Asus ar fi putut investi mai mult în această parte crucială a unui notebook de gaming.

Asus-ul FX504 are de partea sa și prețul accesibil, fiind astfel un competitor viabil pentru alte lapto-uri de gaming de buget precum Acer Nitro 5 sau Lenovo Legion Y520, fiecare cu propriile puncte forte și neajunsuri.

Pro:

  • carcasa bine făcută, cu design plăcut
  • ecran mat cu refresh de 120 Hz
  • tastatură și touchpad bune
  • silențios în utilizare uzuală
  • preț bun

Contra:

  • panou TN cu unghiuri de vizualizare limitate
  • sistem de răcire slăbuț și zgomotos

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri